Alte cereri. Decizia 582/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 582/CA

Ședința publică de la 12 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma

Grefier - - -

Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul pârât - INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în T,-, împotriva încheierii de ședință din 01.08.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți -, G, toți cu domiciliul ales în T,- și intimații pârâți - INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,-, sect.5, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr.1A, sect.1, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN T, cu sediul în T,- bis, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, u sediul în B,--3, sect.1, având ca obiect lămurire dispozitiv-drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e pr. civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de pârât este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Se solicită judecata cauzei în lipsă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 Cod pr. civilă.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față:

1.Obiectul litigiului și părțile din proces

Prin cererea formulată în dosarul nr-, al Tribunalului Tulcea și înregistrată la data de 3.06.2008, reclamanții G, -, -, -, au solicitat ca în temeiul art. 2811)Cod proc. civ. să se lămurească dispozitivul Sentinței civile nr. 713 din 28 martie 2008 Tribunalului Tulcea, fiind necesară această clarificare pentru faza de executare.

In motivarea cererii reclamanții au arătat că din considerentele hotărârii rezultă că au dreptul la un spor de 30% pentru perioada 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, dacă au avut calitatea de ofițer de poliție cu atribuțiuni de constatare, investigare și cercetare a infracțiunilor și, ulterior, de ofițeri de poliție judiciară însă, în dispozitiv, s-a folosit sintagma "în perioada în care fiecare a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară" ceea ce ar putea fi interpretat ca o restrângere a dreptului la sporul de 30% numai la intervalul 11 septembrie 2005 - 31 martie 2006.

2.Hotărârea tribunalului

Prin încheierea din 01.08.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost admisă cererea reclamanților în vederea lămuririi dispozitivului Sentinței civile nr. 713/28 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr-.

In temeiul art. 2811Cod proc. civ. s-a dispus lămurirea dispozitivul Sentinței civile nr. 713/28 martie 2008 Tribunalului Tulcea, în sensul că prin paragraful 5 al dispozitivului hotărârii, pârâții sunt obligați la plata către reclamanți a drepturilor bănești menționate în raport de perioada in care fiecare a îndeplinit funcții în munca operativa si a desfășurat activități de constatare, investigare si cercetare a infracțiunilor date in competenta organelor de cercetare penala ale politiei, conform legii, sau au avut calitatea de ofițer de politie judiciara, in intervalul 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006.

Prin considerentele hotărârii, s-a reținut situația de discriminare în raport cu întreaga perioadă 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, respectiv începând cu data de la care ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiar de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ofițerii de poliție ce au efectuat acte de cercetare penală în perioada menționată și, ulterior, au fost numiți, în calitate de organe de cercetare ale poliției judiciare, care, desfășurând o activitate de aceeași complexitate, nu au încasat acest spor.

Cum, într-adevăr, dispozitivul hotărârii poate fi interpretat în sensul că se recunoaște dreptul la spor numai începând cu anul 2005, se va stabili că reclamanții au dreptul la drepturile bănești menționate în raport de perioada în care fiecare a îndeplinit funcția în munca operativă și a desfășurat activități de constatare, investigare și cercetare a infracțiunilor date în competența organelor de cercetare penală ale poliției, conform legii sau a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară, în intervalul 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, distincția realizată vizând doar determinarea perioadei ce nu este identică pentru toți, și nu calitatea de ofițer de poliție judiciară.

3.Recursul

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului T care a criticat-o ca fiind nelegală.

A arătat recurentul că prin hotărârea pronunțată instanța a acordat mai mult decât a dat prin sentința pronunțată cât și faptul că a acordat acest spor pe o perioadă pentru care nu există temei de drept al acordării acestui spor unei anumite categorii de polițiști.

Astfel sentința este fundamentată numai pentru ofițerii de poliție, agenții neavând până în anul 2005 luna octombrie dreptul la acest spor de 30%, iar prin hotărârea dată asupra cererii de lămurire instanța a acorda nu numai ofițerilor ci și agenților.

Prin lămurirea dată de instanță se acordă acest spor pentru toți reclamanții care au îndeplinit funcție de munca operativă și care au desfășurat activități de constatare, investigare și cercetare a infracțiunilor date în competența organelor de cercetare penală, sau au avut calitatea de ofițer de poliție judiciară în intervalul 1 septembrie 2002-31 martie 2006.

A mai arătat recurentul că prin soluția dată se înțelege că acest spor se acordă ofițerilor dar și agenților sau persoanelor care au fost agenți, dar care ulterior au avansat și au ocupat prin concurs o funcție de ofițer, iar la această dată sunt ofițeri, ceea ce nu dădea dreptul instanței de a le atribui o calitate pe care nu o aveau și a încălca principiul aplicării legii în timp, în sensul de a le acorda drepturi de care nu aveau dreptul legal de a beneficia.

4.Curtea

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Prin Sentința civilă nr. 713 din 28 martie 2008 Tribunalului Tulceas -a dispus în esență, prin paragraful 5, ca pârâții Ministerul Internelor Și Reformei Administrative, Inspectoratul General Al Poliției Române și Inspectoratul Județean De Poliție T să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de 30% prevăzut de nr.OUG 43/2002, în raport de perioada în care fiecare a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară în intervalul 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.

Această hotărâre, deci implicit dispozitivul ei, a fost modificată în tot prin Decizia civilă nr. 509/20.10.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA, acțiunea reclamanților fiind respinsă ca nefondată.

Pe cale de consecință,solicitarea reclamanților de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 713 din 28 martie 2008 Tribunalului Tulceaa rămas fără obiect, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi admis, urmând a fi modificată în tot încheierea din 01.08.2008 a Tribunalului Tulcea în sensul respingerii cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul pârât - INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în T,-, împotriva încheierii de ședință din 01.08.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți -, G, toți cu domiciliul ales în T,- și intimații pârâți - INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,-, sect.5, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr.1A, sect.1, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN T, cu sediul în T,- bis, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, u sediul în B,--3, sect.1.

Modifică în tot încheierea din 01.08.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în sensul că respinge cererea ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 12 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

jud.fond

red.dec.jud.

4 ex./27.11.2008

Președinte:Mihaela Davidencu Șerban
Judecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis, Elena Carina Gheorma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 582/2008. Curtea de Apel Constanta