Alte cereri. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 63/CA
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de reclamantul, din T,-,.33,.B,.9, județ T, împotriva sentinței civile nr.1578/20.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr.civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, față de solicitarea recurentului reclamant, de a se proceda la judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 pct.2 cod pr.civilă.
CURTEA:
Prin cererea adresată instanței, la data de 13.02.2007 a chemat în judecată CONSILIUL JUDEȚEAN T, solicitând obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești, reprezentând prima de vacanță cuvenită pentru perioada 2003 - 2004, actualizate în funcție de rata inflației.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost funcționar public la Consiliul Județean T, iar potrivit art.33 al.2 din Lg.188/1999 funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referință din prezenta cauză, prin procedura suspendării instituită inițial de prevederile art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001, iar începând cu anul 2002, măsura suspendării a fost menținută de legile bugetului de stat, respectiv prin art.12 alin.4 din legea nr.743/2001, prin art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 și prin art.5 alin.5/Legea 374/2005.
Aceste legi ale bugetului de stat prevăd că, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art.32 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie a anului care are aplicabilitate Legea bugetului respectiv.
a contrario, dreptul de a acorda indemnizația pentru concediul legal de odihnă, se naște, ținând cont de suspendările prevăzute în legile bugetului din fiecare an, după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă și care deschide în mod obligatoriu, dreptul la acordarea indemnizației, inclusiv la plata primei de vacanță.
Reclamantul a învederat instanței că normele legale de suspendare contravin prevederilor art.153/Constituția României și art.16 alin.1/Constituția României și disp. art.15 alin.2/Constituția României.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar: sentința civilă nr.3187/6 decembrie 2006 Tribunalului Tulcea, extras din carnetul de muncă al reclamantului, jurământul de numire în funcția publică, declarația reclamantului, dispoziția nr.146/15.09.2000, adeverința nr.100/12.02.2007, adresa nr-, adeverința nr.14/1686/22.02.2007, cererea nr.1745/7.09.2004, adresa nr.1/6235/8.09.2004, adresa nr.1834/23.09.2004, adresa nr.1745/27 septembrie 2004, dispoziția nr.514/8 octombrie 2004.
În apărare, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că dreptul la prima de concediu pentru perioada solicitată de reclamant a fost suspendat prin legi succesive, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 457 din 21 martie 2007, Tribunalul Tulceaa admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâtul Consiliul Județean T să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de concediu pentru perioada 1 septembrie 2003 - 1 octombrie 2004, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 222/CM din 26 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis recursul formulat de recurentul - reclamant, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Secției contencios administrativ a Tribunalului Tulcea.
La tribunal cauza a fost înregistrată la nr- din 18.07.2007.
Prin sentința civilă nr.1578/20.09.2007, Tribunalul Tulceaa admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean T, dispune pârâtei să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 1 septembrie 2003 - 1 octombrie 2004, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit art.33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv printr- serie de acte normative.
Astfel, prin art.3 al.1 din OUG 33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art.12 al.4 din Legea 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art.10 al.3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art.8 al.7 din Legea 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005 și în fine, prin art.5, al.5 din Legea nr.374/2005, în vigoare din 22 decembrie 2005, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2006.
S-a reținut, așadar, că aplicarea textului de lege menționat este suspendată și în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, reține instanța de fond, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul neconstituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Instanța de fond, analizând înscrisurile aflate la dosar a reținut că reclamantul a avut calitatea de funcționar public la Consiliul Local al Municipiului T, în perioada 01.09.2003 - 01.10.2004.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamantul, invocând în esență ca motiv de nelegalitate conform art.304 pct.7 și 9 cod pr.civilă împrejurarea că greșit prima instanță i-a acordat drepturile bănești reprezentând prima de concediu pentru perioada 01.09.2003 - 01.10.2004, deoarece din adeverința nr.1.4/1686/22.02.2007 a Consiliului Județean T care se află la dosarul cauzei reiese clar și fără echivoc că a fost salariatul Consiliului Județean T, ocupând o funcție publică în perioada 01.01.2003 - 01.10.2004.
Astfel, avea dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă, care se impozitează separat, pentru perioada 01.01.2003-01.10.2004, impunându-se în consecință, admiterea recursului și obligarea pârâtului Consiliul Județean T la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada 01.01.2003-01.10.2004, actualizată în funcție de rata inflației la data plății efective.
Recursul este nefondat.
În cauză, se constată că reclamantul recurent, prin cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului Consiliul Județean T, a arătat la data de 13.02.2007 (fila 2 dosar - al Tribunalului Tulcea ) a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada 2003-2004, actualizată în funcție de rata inflației, menționând în petitul acțiunii că în fapt, "a fost funcționar public la Consiliul Județean T în perioada 01.09.2003-01.10.2004".
În raport de solicitările reclamantului exprimate și menționate în scris, existente în dosar, legal prima instanță în considerarea și a art.129 (6) Cod pr.civilă s-a pronunțat asupra a ceea ce reclamantul a cerut, având în vedere că principiul disponibilității este un principiu fundamental al procesului civil.
Având în vedere că pe parcursul soluționării cauzei reclamantul nu a făcut nici o modificare în sensul că în raport de cererea de chemare în judecată în care menționează perioada 01.09.2003-01.10.2004, solicită ca drepturile să-i fie acordate pentru perioada 01.01.2003-01.10.2004 (nici la judecata în fond, nici în fond după casare), se constată că legal prima instanță a acordat ceea ce reclamantul a cerut, solicitările din recurs neputând fi primite, în raport de cele sus expuse
Cererea reclamantului, în acest sens, poate fi formulată în termenul de prescripție, pe calea unei acțiuni separate.
Pentru aceste considerente, criticile aduse hotărârii primei instanțe sunt nefondate, urmând ca în aplicarea art.312 al.1 cod pr.civilă, recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ de reclamantul, din T,-,.33,.B,.9, județ T, împotriva sentinței civile nr.1578/20.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect drepturi salariale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond--
Jud.red.-/05.03.2008
Tehnored. 05.03.2008
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Eufrosina Chirica
