Alte cereri. Decizia 64/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 64/CA
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de recurentul pârât Casa Județeană de Pensii, cu sediul în T,-, județ T, împotriva sentinței civile nr.1579/20.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți ,din T,-,.3,.A,.13, din T, str.- nr.3, -.A,.23, județ T, din, județ T,toți domiciliul procesual ales la sediul T, din T,-, județ, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr. civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, față de solicitarea recurentului pârât Casa Județeană de Pensii T, de a se proceda la judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 pct.2 cod pr.civilă.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului se constată;
Reclamanții, și au chemat în judecată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, pentru a se dispune obligarea acesteia la plata primei de concediu pentru anii 2001, 2002 și 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
In motivare, reclamanții au arătat că s-au aflat în raporturi de serviciu cu pârâta, având calitatea de funcționari publici, calitate în care aveau dreptul la o primă de vacanță, odată cu solicitarea concediului de odihnă, conform prevederilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, forma în vigoare și respectiv art. 33 alin. 2 din același act normativ, în redactarea aplicabilă în perioada 2002 - martie 2004.
Au mai susținut reclamanții că aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referință din prezenta cauză, prin procedura suspendării instituită inițial de prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001, iar începând cu anul 2002, măsura suspendării a fost menținută de legile bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, prin art. 8 alin. 7 din Legea nr.511/2004, și prin art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005, legi ale bugetului de stat care prevăd că, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie a anului care are aplicabilitate Legea bugetului respectiv, astfel că dreptul de acorda indemnizația pentru concediul legal de odihnă se naște, ținând cont de suspendările prevăzute în legile bugetului din fiecare an, după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă și care deschide în mod obligatoriu, dreptul la acordarea indemnizației, inclusiv la plata primei de vacanță.
In continuare, se argumentează că dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și cum acest drept a fost obținut prin lege nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu, acele suspendări succesive contravenind dispozițiilor art. 53 alin. 2 și art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1 din Constituția României.
Cu alte cuvinte, potrivit acestor texte constituționale precum și textele invocate din legile speciale în materie, prima de vacanță este un drept câștigat, care nu poate fi anulat, restrâns, limitat, cu atât mai mult nu poate fi suspendat în lanț, cu încălcarea fragrantă a legii.
Or, contrar acestor dispoziții, legislativul (prin legile nr. 743/2001, nr. 631/2002, nr. 507/2003, și nr. 511/2004 a anulat acest drept în mod nelegal.
In dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar, în copie, decizia nr. 179/12 februarie 2001, dovada depunerii jurământului și alte înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1579 din 20.09.2007, Tribunalul Tulceaa admis cererea reclamanților, și, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, pentru plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță; a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii T la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanta pentru perioada in care aceștia au avut calitatea de funcționar public in cadrul instituției pârâte pe parcursul anilor 2001, 2002 si 2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit art.33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat dar aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv pentru o serie de acte normative, respectiv prin art. 3 al.1 din OUG33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art. 10 al. 3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art. 9 al. 7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005.
Cu toate acestea, deși aplicarea textului de lege menționat a fost suspendată și în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Reiese deci că se impune a se considera că disp. nr.OUG33/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru toți beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
Din înscrisurile anexate, rezultă că reclamanții au fost numiți în funcții publice prin Decizia nr. 179 din 12 februarie 2001, începând cu data de 1 februarie 2001, păstrându-și această calitate până în prezent (adeverința nr. 18786 din 19 septembrie 2007).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, susținând că motivele invocate de reclamantă nu sunt incidente, deoarece prevederea din art.53 Constituție privește numai drepturile și libertățile fundamentale, iar dreptul la prima de vacanță nu este un drept fundamental.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 34 alin. 2 din legea nr. 188/1999 republicată: " funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Acest drept a fost suspendat succesiv prin OUG nr. 33/2001 și legea nr. 743/2001, până la 31.12.2002.
Ulterior, fiecare lege bugetară a suspendat dreptul, după cum urmează:
-legea nr. 631/2002( a bugetului de stat pe anul 2003) stabilește la art. 10 alin. 3 că " termenele prevăzute la art. III din OUG nr. 33/2001 se prelungesc până la 31 decembrie 2003";
-legea nr. 507/2003 ( legea bugetului de stat pe anul 2004) suspendă până la 31 decembrie 2004 prin art. 9 alin. 7 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă";
-prin legea nr. 511/2004 ( a bugetului de stat pe anul 2005) se suspendă până la 31 decembrie 2005 aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor din legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici (art. 8 alin. 7);
-legea bugetului de stat pe anul 2006 ( legea nr. 379/2005) suspendă și ea, potrivit art. 5 alin. 5, până la 31 decembrie 2006 "prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă".
Legea nr. 486/2006- a bugetului de stat pe anul 2007- nu mai cuprinde nici o dispoziție referitoare la suspendarea drepturilor din legile în vigoare prin care s-a stabilit dreptul la prima de vacanță, concluzia fiind aceea că suspendarea a încetat.
Prelungind până pe 31.12.2006 termenul de suspendare a prevederilor legale ce stabilesc dreptul la prima de concediu, legiuitorul a avut în vedere tocmai neefectuarea acestei plăți pentru toată perioada mai sus amintită și nu plata primei la finele anului ( dată la care legea bugetară anuală nu mai este în vigoare), întrucât toate textele enumerate se raportează la textul de bază ( în speță art. 34 alin. 2 din legea nr. 188/1999) și nu la prima de concediu pentru anul în curs.
Încetând suspendarea plății drepturilor stabilite de lege prin neincluderea unui text în acest sens în legea bugetului de stat pe anul 2007, dreptul la acțiune s-a născut la 01.01.2007 pentru toată perioada de suspendare care nu a afectat însăși existența dreptului la prima de concediu.
Faptul că existența dreptului nu a fost afectată rezultă și din art. 64 din Legea nr. 24/2000, potrivit cu care:"în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
În sensul celor mai sus arătate sunt și hotărârile Curții Constituționale, dreptul fiind născut abia la data încetării suspendărilor succesive precum și OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Pentru cele ce preced, se constată că recursul este nefondat, urmând ca în baza art.312 Cod pr.civilă să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ de recurentul pârât Casa Județeană de Pensii, cu sediul în T,-, județ T, împotriva sentinței civile nr.1579/20.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți ,din T,-,.3,.A,.13, din T, str.- nr.3, -.A,.23, județ T, din, județ T,toți cu domiciliul procesual ales la sediul T, din T,-, județ, având ca obiect drepturi salariale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond- și
Jud.red.-/1.02.2008
Tehnored. 12 Februarie 2008
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Eufrosina Chirica
