Alte cereri. Decizia 631/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.631/CA

Ședința publică de la 20 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii 9/1998, cu sediul în B, sector 1, Calea nr.202, împotriva sentinței civile nr.1105/22.08.2008, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul în C,-,.7..6, județ C, având ca obiect Lg.9/1998.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatar, pentru intimatul, în baza procurii judiciare nr.3110 din 06.11.2008, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. cod pr.civilă.

Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Mandatar, pentru intimatul, precizează că depune la dosar adresa nr.8591/3870/06.05.2005 emisă de Instituția Prefectului Municipiului B și copia Hotărârii nr.3765 din 03.10.2008, precizând că nu are alte cereri de formulat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Mandatar, pentru intimatul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond.

CURTEA:

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:

Reclamanții, au chemat în judecată la data de 09.11.2007 pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii 9/1998, solicitând prin cererea astfel cum a fost precizată, ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună anularea deciziei nr.107/12.10.2007 și emiterea unei noi decizii de validare a hotărârii nr. 1325/21.03.2002 emisă de Comisia de aplicare a 9/1998 a Municipiului B, privind acordarea compensațiilor bănești în cuantum de 128.260,89 lei, actualizate cu rata inflației de la data de 21.03.2002 până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin decizia atacată a fost validată hotărârea nr.1325/21.03.2002, emisă de comisia de aplicare a 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului B, dar suma rezultată trebuie actualizată cu rata inflației de la data de 21.03.2002, până la data plății efective.

În drept s-au invocat 9/1998 și Regulamentul de aplicare.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că pretențiile reclamanților de actualizare a cuantumului compensațiilor în raport de dispozițiile art.34 lit.h din HG 753/1998 privind Normele metodologice pentru aplicarea 9/1998 s-a făcut propunerea privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către Departamentul pentru aplicarea 9/1998.

S-a mai arătat că această creanță a devenit exigibilă la data emiterii deciziei Vicepreședintelui și pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art.8 alin.2 din 9/1998, potrivit cărora compensațiile se actualizează doar în cazul în care se achită în anul următor, iar dacă se plătesc în anul în care au fost stabilite, se acordă la nivelul la care au fost validate.

Prin sentința civilă nr.1105/22.08.2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamanților și a anulat Decizia nr.107/12.10.2007 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților și obligat pârâta să emită o decizie de plată prin care să valideze Hotărârea nr. 1325/ 21.03.2002, emisă de Comisia de aplicare a 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului B, care să cuprindă compensațiile bănești în cuantum de 128.260,89 lei actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că în validarea compensațiilor bănești cuvenite reclamanților și stabilite de Comisia de aplicare a 9/1998 a Municipiului B în anul 2002, pârâta nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art.7 din 9/1998, iar între momentul evaluării bunurilor de către Comisia Municipiului B și emiterea deciziei de validare s-a scurs un timp semnificativ, sumele stabilite prin raportul de evaluare nemaifiind de actualitate.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor art.8 alin.2 din 9/1998 coroborate cu art.4 lit."g" din HG 1643/2004 pentru aplicarea OG 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare a aplicării 9/1998 s-a instituit atribuția Departamentului din cadrul Cancelariei Primului Ministru de a propune "Reactualizarea despăgubirilor conform 9/1998 la data emiterii ordinului de validare, iar art.7 din același act normativ prevede că propunerea de validare sau invalidare poate fi însoțită de propunerea de reactualizare a despăgubirilor dacă aceasta e necesară.

Prin urmare, s-a mai reținut că din conținutul acestor texte de lege rezultă că se vizează ipoteza în care validarea și plata compensațiilor au loc în alt an decât cel în care au fost stabilite de către comisie și având în vedere și principiul reparării integrale a prejudiciului a fost obligată pârâta la emiterea unei noi decizii de plată care să cuprindă cuantumul compensațiilor în sumă de 128.260,89 lei actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum, precum și Decizia XXI a ÎCCJ din 19.03.2007 care a precizat că data stabilirii compensației este cea a emiterii hotărârii Comisiei Județene, iar validarea de către Cancelaria Primului Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art.7 alin.3 din aceeași lege atrage actualizarea întregii sume în raport de indicele de creștere a prețurilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o în temeiul art.3041Cod pr.civilă, considerând că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată a reclamanților și acordarea de compensații bănești actualizate.

Astfel, se constată, după prezentarea conținutului hotărârii Comisiei Municipiului B de aplicare a 9/1998 nr.1325/21.03.2002 pe care o apreciază ca fiind corectă, că, în ceea ce privește actualizarea cuantumului compensațiilor acordate, în aplicarea art.34 lit.h din HG 753/1998, potrivit cărora prin hotărârea Comisiei Municipiului B s-a făcut o propunere privind cuantumul compensațiilor, acestea devin certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către Departamentul de aplicare a 9/1998 și având în vedere că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă la data emiterii deciziei de către Vicepreședintele pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art.8 al.2 din 9/1998 potrivit cărora în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate și se actualizează numai în cazul în care se achită în anul următor.

Recursul este nefondat.

În cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtei recurente de a emite o nouă deciziei de plată a compensațiilor bănești actualizate cu rata inflației de la data de 21.03.2002, până la data plății efective a acestora, se constată că legal prima instanță a reținut că acțiunea reclamanților intimați e întemeiată, având în vedere dispozițiile art.7 și art.8 alin.2 din 9/1998, coroborate cu art.4 lit."g" din HG -, precum și art.7 din același act normativ care dispune că "propunerea de validare sau invalidare transmisă Șefului Cancelariei Primului Ministru poate fi însoțită de propunerea de reactualizare a despăgubirilor dacă aceasta este necesară".

Ori, în raport de situația de fapt, conform căreia hotărârea comisiei de la nivel local (Mun.B) emisă în anul 2002, fiind validată la nivel central în 2008, se constată indubitabil că în cauză, "actualizarea despăgubirilor e necesară", având în vedere și principiul reparării integrale a prejudiciului consemnat și prin Decizia XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 19.03.2007.

Astfel, data stabilirii compensației este aceea a emiterii hotărârii Comisiei Județene (sau a Municipiului B), iar validarea de către Cancelaria Primului Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art.7 alin.3 din 9/1998 atrage actualizarea întregii sume, în raport de indicele de creștere a prețurilor.

Prin urmare, referirile recurentei la dispozițiile art.34 lit."h" din HG 753/1998 și la art.8 alin.2 din 9/1998 și care privesc momente diferite: pe cel al propunerii și pe cel al validării, cu consecința că trebuie avută în vedere numai data validării, sunt nefondate și criticile în acest sens vor fi înlăturate, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe aspectele invocate de recurentă, arătând că " se impune ca art.8 al.2 din Legea 9/1998 să fie interpretat în sensul că data stabilirii compensației este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului B, iar validarea de către Cancelaria Primului Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art.7 al.3 din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor".

Așa fiind, interpretarea dată de instanța supremă pe calea recursului în interesul legii fiind obligatorie pentru instanțe, și având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, se apreciază că în mod legal și temeinic instanța de fond a admis acțiunea reclamanților.

Pentru aceste considerente și în aplicarea art.312 al.1 Cod pr.civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul promovat în contencios administrativ de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii 9/1998, cu sediul în B, sector 1, Calea nr.202, împotriva sentinței civile nr.1105/22.08.2008, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul în C,-,.7..6, județ C, având ca obiect Lg.9/1998.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

22 2008

Jud.fond-

Jud.red--/20.12.2008

Tehnodact.gref.CV/30.12.2008

Președinte:Adriana Pintea
Judecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore, Eufrosina Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 631/2008. Curtea de Apel Constanta