Alte cereri. Decizia 639/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.639/CA.
Ședința publică din 20 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenții pârâți - CONSILIUL LOCAL C - cu sediul în C N,--3, jud.C și COMISIA CONSTITUITĂ ÎN BAZA LEGII 550/2002 PRIVIND VÂNZAREA COMERCIALE - cu sediul în C N,--3, jud.C, împotriva sentinței civile nr.953/08.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - SRL C - cu sediul în C N, P-ța -, nr.4,.5, jud.C, având ca obiect alte cereri - Legea nr.550/2002.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, conform disp.art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 20 noiembrie 2008, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin acțiunea adresată Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, înregistrată sub nr.589/117/10.01.2005 (format vechi 587/2005), reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local C N și Comisa Constituită în baza Legii nr.550/2002, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea comisiei constituită în baza Legii nr.550/2002, să procedeze la negocierea directă cu reclamanta în vederea vânzării imobilului situat în municipiul C N,- în suprafață de 523,35 mp spațiu comercial, deținut în baza contractului de asociere nr.303/2004.
Motivând acțiunea reclamanta învederează în esență că, deține spațiul comercial în baza contractului de asociere nr.303/2004.
La 20.07.2007 Consiliul Local CNa publicat în presă și pe site-ul internet al instituției lista comerciale ce fac obiectul Legii nr.550/2002, iar la poziția 413 figura și spațiul din-.
La 23.07.2007 reclamanta a adresat Consiliului Local CNp rin scrisoare recomandată nr.80413, solicitarea expresă de a negocia direct cumpărarea spațiului comercial.
Prin adresa nr. 52198 /453/07.04.2004 reclamanta a fost informată că cererea va fi analizată de către pârâta Comisia de Aplicare a Prevederilor Legii nr.550/2002 de pe lângă Consiliul Local al Municipiului C
Reclamanta a revenit cu cereri la 08.10.2004 și 25.10.2004, dar fără un răspuns din partea autorităților, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
În drept au fost invocate dispozițiile art.16 din Legea 550/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 02.02.2005, Consiliul Local CNa solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamanta nu deținea contract valabil încheiat la data apariției legii, motiv pentru care nu este îndreptățită la cumpărarea spațiului prin metoda negocierii directe.
Se învederează că, spațiul din litigiu este revendicat în temeiul Legii 10/2001, iar din interpretarea disp.art.24 alin.1 și art.17 alin.1 din Legea 550/2002 rezultă că vânzarea este suspendată de drept, până la finalizarea procedurilor de restituire.
Ulterior, la data de 25.02.2007 Comisia de aplicare a Legii 550 /2002 a formulat precizări, prin care solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Prin încheierea de ședință din 22.04.2005 Tribunalul Cluj a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 24 din Legea 550/2002.
Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a cererii formulate de reclamantă.
Având în vedere că prin încheierea nr.3277/27.07.2007 Înalta Curte de Casație si Justiție a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Constanța, Tribunalul Cluj prin încheierea din 06.07.2007 a scos cauza de pe rol si a trimis dosarul la Tribunalul Constanța.
Primind cauza spre soluționare, Tribunalul Constanta - Secția contencios administrativ, procedează la înregistrarea acesteia sub nr.589/117/ 20.07.2007, cauză în care, la data de 13.12.2007 reclamanta a înțeles a-șicompleta și preciza obiectul acțiunii, arătând că solicită obligarea pârâților să soluționeze cererea privind vânzarea prin negociere directă, în sensul de a începe si urma procedurile stabilite de Legea 550/2002 respectiv să stabilească un preț minim de vânzarea pe baza unui raport de evaluare, să încheie proces verbal privind desfășurarea procedurii de vânzare si prețul obținut, și să încheie contractul de vânzare cumpărare pentru spațiul comercial din CN, -.
Se învederează de reclamantă că art.16 din lege introduce un criteriu vădit discriminatoriu în ceea ce privește existența unui contract valabil la data intrării în vigoare a acesteia, sens în care se invocă art.14 din, jurisprudența, art. 28 din Tratatul
Prin Sentința civilă nr.953/08 mai 2008, Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal admite acțiunea formulată de reclamanta - SRL C N, dispunând obligarea pârâților la soluționarea cererii formulată de reclamantă privind vânzarea și negocierea directă a imobilului situat în Municipiul CN, - în suprafață de 523,35 mp deținut în baza contractului de asociere nr. 303 din 28.05.2004 în sensul de a începe și urma procedurile stabilite de Legea nr. 550/2002.
Pentru a aprecia de această manieră, instanța reține, în esență, următoarele:
Art.16 din Lega 550/2002 prevede că vânzarea comerciale de prestări servicii și de producție către comercianți, respectiv prestatori de servicii persoane fizice sau juridice care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau leasing, încheiat în condițiile legii si valabil la data intrării în vigoare a prezentei legii se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe.
Nu beneficiază de aceste prevederi, persoanele fizice și juridice care au înregistrat restanțe la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutiv din momentul încheierii contractului, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul precum și persoanele fizice și juridice care au obligații neachitate față de stat la data vânzării spațiului.
În aceste condiții, instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la cumpărarea spațiului comercial chiar dacă nu deținea un contract încheiat la data apariției legii, deoarece, așa cum a arătat reclamantul, condiționarea cumpărării imobilului de deținerea unui contract legal și valabil la data apariției legii, este discriminatorie.
Art.14 CEDO și protocolul 12 CEDO art.1 reglementează interzicerea discriminării și arată că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie asigurată fără nici deosebire.
Este vorba de garantarea dreptului de egalitate, prin interzicerea tratamentelor inegale în situații asemănătoare.
Reține instanța că, art.14 din CEDO enumeră "în special" un număr de 13 motive de discriminare și precizează că la aceasta poate fi adăugată o discriminare ce ar putea rezulta "din orice altă situație". Curtea Europeană a preciza că această listă are un caracter indicativ nu limitativ.
În speță, condiționarea cumpărării imobilului de deținerea unui contract legal și valabil la data apariției legii, este discriminatorie în înțelesul art.14 din CEDO și art.1 din Protocolul 12 încălcându-se principiile privatizării, respectiv asigurarea egalității de tratament între cumpărători, asigurarea transparenței procesului de privatizare.
Criteriul care a fost luat în discuție spre a se vedea dacă există discriminare în sensul art.14 CEDO, este acela al aplicării de tratamente diferențiate unor situații analoge sau comparabile, arată instanța.
În speță există un tratament diferențiat, discriminatoriu în ceea ce privește procedura de vânzare a comerciale pentru persoane care la data apariției Legii 550/2002 foloseau spațiul în baza unui contract și pentru acele persoane care ulterior apariției Legii nr.550/2002 au încheiat contracte pentru acele spații comerciale sau de prestări servicii.
Se apreciază că, procedura de vânzare diferită în funcție de existența sau inexistența unui contract la data apariției Legii nr.550/2002, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate între acesta și mijloacele utilizate pentru atingerea lui, fiind contrară principiilor privatizării stipulate în art.1 OUG.88/1997.
În soluționarea prezentei cauze instanța de fond a avut în vedere și decizia pronunțată de, Secțiile unite în dosarul 59/2007 (fila 33 ), prin care a fost admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă J și a stabilit că, dispozițiile Legii 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Împotriva acestei hotărâri, în termen a promovat recurs Consiliul Local C N și Comisia de Aplicare a Prevederilor Legii nr.550/2002 de pe lângă Consiliul Local al Municipiului C N, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără indicarea temeiurilor de drept încălcate, cu următoarea motivație comună, în esență:
a) în mod greșit instanța de fond a dispus vânzarea spațiului prin negociere directă, motivele pe care se sprijină soluția fiind străine de obiectul cauzei și neaplicabile în speță, față de dispozițiile art.20 din Legea nr.550/2002, ce fac referire la procedura licitației publice cu strigare;
b) s-a pierdut din vedere de către instanță faptul că, spațiul în litigiu este construit din fondurile statului și nu din fondurile unităților economice sau bugetare - a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.111/1951 - astfel că, potrivit disp.art.4 lit."a" din Legea nr.550/2002, vânzător fiind Consiliul Local, ca administrator al bunurilor din domeniul privat al unității administrativ teritoriale, se află în situația de a respecta procedura administrativă de vânzare a, verificând îndeplinirea condițiilor de vânzare, atât prin procedura negocierii directe, cât și prin procedura licitației publice cu strigare.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat, sub toate aspectele, urmând a fi respins conform art.312 Cod pr.civilă, pentru următoarele considerente, în esență:
În conformitate cu dispozițiile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale - republicată - și Hotărârea Consiliului Local C N nr.362/2004, părțile au perfectat la data de 28.05.2004 contractul de asociere nr.303 al cărui obiect îl constituia asocierea dintre Consiliul Local C N și - SRL, în vederea exploatării spațiului situat în municipiul C N,-, în suprafață de 523,35.p, ce are destinația de birouri și magazin alimentar.
Prin clauza contractuală cuprinsă în art.3 lit."e" Cap.III intitulat "Obligațiile părților", recurenta s-a obligat să nu transfere sau să nu constituie în favoarea terților vreun drept real sau de creanță asupra spațiului aportat în asociere.
Curtea reține că, recurenta Consiliul Local al Municipiului CNa publicat la data de 20 iulie 2004, în presă și pe site-ul internet al instituției Lista comerciale și de prestări servicii care fac obiectul Legii nr.550/2002, și în care, la poziția 413 din Listă, figurează și spațiul din- "ca fiind liber".
Ulterior, reclamanta intimată a solicitat recurentei pârâte, la datele de 23.07.2004 (fila 17 dos.fond C) și 08.10.2004 (fila 19-20 dos.fond C), vânzarea prin negociere directă a spațiului în temeiul art. 16 și art.17 din Legea 550/2002, însă aceasta nu a răspuns la cereri, motiv pentru care a fost formulată prezenta acțiune.
Cu motivația că, - SRL nu este îndreptățită la cumpărarea spațiului prin metoda negocierii directe întrucât nu deține contract valabil încheiat la data apariției legii, Consiliul Local al Municipiului C N, prin întâmpinare solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
Probatoriul administrat în cauză face dovada că, spațiul litigios, ce face obiect al contractului de asociere nr.303/28.05.2004,nu cade sub incidența Legii nr.85/1992, deoarece nu a fost restituit în natură în baza Legii nr.10/2001, ci conform art.31 al.1 din Legea nr.10/2001 republicată, prin Decizia nr.2012/02 martie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în dosar nr- (filele 34-38 dos.recurs), s-a statuat asupra obținerii de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru persoanele fizice - ce solicitaseră instanței a se constata că, imobilul a fost proprietatea autorilor lor -, iar măsurile reparatorii prin echivalent să fie stabilite prin decizie motivată a instituției publice implicată în procesul de privatizare a societății comerciale, respectiv AVAS.
Drept urmare, Curtea reține că, la data soluționării cauzei deduse judecății, era stabilit în mod irevocabil de către ICCJ că, imobilul din Municipiul C N-poate faceobiectul vânzării conform Legii nr.550/2002, astfel că, susținerile recurentelor referitoare la inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor legii speciale, nu pot fi primite.
În contextul dat, procedând la examinarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr.550/2002 - privind vânzarea comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local -ce stabilesc cadrul juridicpentru vânzarea acestor spații comerciale și a celor de prestări de servicii - Curtea reține că, legiuitorul a înțeles a stipula în conținutul art.1 alin.2 că "vânzarea comerciale sau de prestări servicii se realizează prin negociere directă sau,după caz,prin licitație publică cu strigare, în condițiile prezentei legi.
În conținutul art.16 din Legea nr.550/2002 legiuitorul a prevăzut că:
-alin.1" vânzarea comerciale de prestări servicii și de producție către comercianți, respectiv prestatori de servicii persoane fizice sau juridice care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau leasing, încheiat în condițiile legii si valabil la data intrării în vigoare a prezentei legii se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe", pentru ca,
- înalin.2să se fi stipulat: "nu beneficiază de aceste prevederi, persoanele fizice și juridice care au înregistrat restanțe la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutiv din momentul încheierii contractului, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul precum și persoanele fizice și juridice care au obligații neachitate față de stat la data vânzării spațiului".
1. Față de dispoziția legală sus-citată, cuprinsă înart.16 alin.1 din Legea nr.550/2002, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic instanța de fond examinând probatoriile administrate în cauză a concluzionat în sensul că,reclamantul este îndreptățit la cumpărarea spațiului comercial, chiar dacă nu deținea un contract încheiat la data apariției legii.
Astfel, condiționarea cumpărării imobilului de deținerea unui contract legal și valabil la data apariției legii, este în-adevăr o discriminare, atât timp cât, art.14 CEDO enumeră "în special" un număr de 13 motive de discriminare și precizează că la acestea poate fi adăugată o discriminare ce ar putea rezulta "din orice altă situație", iar Protocolul nr.12 CEDO în art.1 prevede reglementarea interzicerii discriminării și arată că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție, trebuie asigurată fără nici o deosebire, așa după cum corect a reținut instanța de fond.
De altfel, Protocolul 12 CEDO făcând referire la principiul nediscriminării, prevede că, aceasta nu împiedică statele părți să ia măsuri pentru promovarea unei legalități depline și efective, cu condiția unei justificări obiective și rezonabile a acestor măsuri.
Într-o atare situație, instanța apreciază că, în cauză, nu pot fi primite susținerile recurentelor referitoare la inexistența "unui tratament diferențiat și discriminatoriu" în aplicarea prevederilor Legii nr.550/2002 pentru reclamant în vederea cumpărării spațiului comercial, instanța de fond nereferindu-se în argumentația sa la discriminarea în aplicarea legii, ci la faptul că dispozițiile acesteia privind condiționarea cumpărării imobilului de deținerea unui contract legal și valabil la data apariției ei, sunt discriminatorii.
Așa după cum s-a arătat constant în jurisprudența CEDO: "conform jurisprudenței Curții, interzicând discriminarea, art.14 interzice tratarea de o manieră diferită, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, a persoanelor aflate în materie, în situații comparabile" (cauza Fredin Suediei, hotărârea din 18 februarie din 1991).
Aceeași jurisprudență cunoaște numeroase cazuri în care art.14 al convenției este raportat la art.1 al Protocolului nr.1 referitor la discriminări privind dreptul de proprietate și exercitarea atributelor sale, ori vocația de a-l dobândi în situații asemănătoare dar în condiții inegale (Hotărârea din 13 iunie 1979, cauza Marckx Belgia, Com., Hotărârea din 13 mai 1986; cauza De Mot Belgia, CEDO; Hotărârea din 21 februarie 1997, cauza Van Raalte Olanda).
Ori, este de domeniul evidenței că, dacă cerinței impuse de art.16 din Legea nr.550/2002 i s-ar da o semnificație, alta decât una temporală, în sensul că se aplică numai pentru viitor contractelor încheiate valabil și ar însemna să opereze numai dacă contractele ar fi încheiate la momentul intrării sale în vigoare, s-ar introduceo discriminare inadmisibilă, contrară art.14 din Convenția Europeană, știut fiind că, principiul nediscriminării în multe ipostaze, operează și în dreptul comunitar.
În jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene (CJCE) s-a stabilit că, "în principiu, vânzarea directă la domiciliul unei persoane constituie un " aranjament de vânzare", - cauza Keck și; cauza Burnanjer - interdicția vânzării neîncălcând dispozițiile art.28 din Tratatul CE dacă se aplică tuturor comercianților în Austria și afectează toate bunurile în mod egal" (CJCE, Hotărârea din 23 februarie 2006, Punkt., C-441/04).
internaționale sus-enunțate, jurisprudența CEDO și CJCE conduc la concluzia corect exprimată de instanța de fond în considerentele hotărârii, precum că, în speță, există un tratament diferențiat, discriminatoriu, în ceea ce privește procedura de vânzare a comerciale pentru persoanele care la data apariției Legii nr.550/2002 foloseau spațiul în baza unui contract și pentru acele persoane care ulterior apariției Legii nr.550/2002 au încheiat contracte pentru alte spații comerciale sau de prestări servicii.
Așa se explică că, tribunalul a luat în discuție spre a vedea dacă există discriminare în sensul art.14 din Convenția Europeană, în situația aplicării de tratamente diferențiate unor situații analoge sau comparabile, normele europene și principiile legislației în materie.
Printr-o interpretare corectă a situației de fapt și aplicarea adecvată a reglementărilor legale aferente, s-a concluzionat de către instanța de fond că, în cauză există un tratament diferențiat, discriminatoriu în ceea ce privește procedura de vânzare a comerciale diferită în funcție de existența sau inexistența unui contract la data apariției Legii nr.550/2002, ce nu are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate între acestea și mijloacele utilizate pentru atingerea lui, fiind contrară principiilor privatizării stipulate în art.1 din OUG nr.88/1997.
2. Pe de altă parte, nefiind produse dovezi în sensul art.1169 cod civil pentru a se putea reține dispoziția cuprinsă înalin.2alart.16 din Legea nr.550/2002, legate de înregistrarea unor restanțe la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutiv din momentul încheierii contractului sau nerespectarea vreunor prevederi ale contractului la care s-ar adăuga obligații neachitate față de stat la data vânzării spațiului, Curtea apreciază în sensul că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.16 din Legea nr.550/2002 și, astfel, intimatareclamantă este îndreptățită la cumpărarea spațiului prin negociere directă.
Odată ce, Curtea apreciază că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.16 din Legea nr.550/2002, susținerile recurentelor referitoare la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.20 din Legea nr.550/2002 sunt nefondate și, pe cale de consecință, urmează a fi respinse deoarece, textul de lege prevede: "vânzarea comerciale sau de prestări de servicii,cu excepția celor care se vând prin negociere directăîn condițiile prezentei legi, se realizează prin licitație publică cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare preț obținut".
Cu alte cuvinte, în conținutul art.20 din legea specială, a fost prevăzutăexcepția de la regula vânzăriicomerciale sau de prestări servicii prin licitație publică cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare preț obținut, și care excepție, se referă la vânzarea prin negociere directă.
3. Susținerile recurentelor precum că, decizia Secțiilor Unite ale ICCJ în dosar nr.59/2007 (fila 33 dos.fond) nu are semnificație în cauză, nu pot fi primite de C, întrucât spațiul în litigiu nu este construit din fondurile statului sau din fondurile unităților economice și bugetare, imobilul litigios fiind preluat prin naționalizare de la Fabrica de pielărie C și trecând în proprietatea statului în baza Decretului nr.111/1951.
Așa fiind, în mod legal și temeinic, în soluționarea cauzei instanța de fond a avut în vedere respectiva decizie a instanței supreme, care a stabilit că, dispozițiile Legii nr.85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere, după data intrării în vigoare a acestui act normativ, întrucât situațiile vizate sunt asemănătoare și comparabile, iar argumentele sunt identice.
Având în vedere scopul actului normativ, principiile aplicării legii civile în timp, precum și regulile de interpretare logică a normelor juridice, Curtea apreciază că, se impune ca, de dispozițiile art.16 din Legea nr.550/2002 să beneficieze toți titularii contractelor de închiriere, concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau leasing, ce intră sub incidența acestui act normativ,indiferent de momentul încheierii acestor contracte.
Este de principiu că, dispozițiile unei legi se aplică tuturor raporturilor juridice născute pe parcursul existenței sale, prin urmare Legea nr.550/2002 este aplicabilă și contractelor care au luat ființă sub imperiul său, iar pentru a beneficia de prevederile art.16 și urm. din Legea nr.550/2002, solicitantul - comerciantul - trebuie să aibă calitatea de titular al contractului de asociere la data solicitării cumpărării prin negociere directă și nu la momentul intrării în vigoare al legii.
Rațiunea acestei interpretări este impusă nu numai de conținutul textelor articolelor invocate, ci și de scopul adoptării Legii nr.550/2002, respectiv acela de a crea posibilitatea ca oricare titular al unui contract de asociere, închiriere, leasing să devină proprietar, în contextul procesului general de privatizare, prin cumpărare, în anumite condiții de preț și de procedură.
Această soluție decurge și din principiul aplicării imediate a legii noi, precum și din cel care afirmă că, legea se aplică pe toată durata cuprinsă între intrarea în vigoare a acesteia și abrogarea sa.
Pentru toate considerentele expuse, cum nu sunt motive pentru a dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat, reținând că, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat în sensul admiterii acțiunii, cu consecința obligării pârâților de a soluționa cererea formulată de reclamantă privind vânzarea prin negociere directă a imobilului situat în Municipiul C N,-, în suprafață de 523,35.p deținut în baza contractului de asociere nr.303/28.05.2004, în sensul de a începe și urma procedurile stabilite de Legea nr.550/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul în contencios administrativ declarat de recurenții pârâți - CONSILIUL LOCAL C - cu sediul în C N,--3, jud.C și COMISIA CONSTITUITĂ ÎN BAZA LEGII 550/2002 PRIVIND VÂNZAREA COMERCIALE - cu sediul în C N,--3, jud.C, împotriva sentinței civile nr.953/08.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - SRL C - cu sediul în C N, P-ța -, nr.4,.5, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Jud.fond:
Red.dec.jud./12.12.2008
Dact.Sz - 2 ex/12.12.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea
