Alte cereri. Decizia 652/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.652/CA
Ședințapublică de la 24 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursurilor în contencios administrativ formulate de recurenții pârâți ISPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, cu sediul în T,-, județul T, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în,--6, sector 5, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr.1A, sector 1, recurent chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatar P, cu sediul în T,- Bis, județul T împotriva sentinței civile nr.1943 din 5.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul ales în T,-, județul T și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3 având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual. Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare atât asupra excepției lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice invocată din oficiu, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr.705/88/2 aprilie 2008, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul de Poliție Județean T, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, pentru a se dispune obligarea pârâților la plata sporului de 30% din salariul de bază lunar, pentru perioada 1 septembrie 2002 (dată începând cu care au devenit aplicabile dispozițiile OUG 43/2002) - 31.03.2006 (ziua anterioară intrării în vigoare a OUG nr.27/2006), actualizate cu indicele de inflație, calculat de la data când trebuia acordat până la data achitării efective a sumelor cuvenite și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate.
De asemenea s-a solicitat a se constata că în calitate de ofițeri de poliție judiciară au fost discriminați față de alți ofițeri de poliție judiciară detașați la DNA/PNA, a se anula situația creată prin discriminare și a obliga Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean T să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea reclamanților, în sensul acordării sporului de 30% din salariul lunar de bază pe perioada 1.09.2002 - 31.03.2006. Obligarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean T să le plătească sumele de bani reprezentând valoarea financiară neimpozabilă a normei de 12 B calculată de la 5 mai 2003 și până la data intrării în vigoare a Ordinului Ministrului de Interne nr.440/5.05.2003 și până la data introducerii acțiunii, sume actualizate cu indicele de inflație calculat de la data când trebuia acordate lunar și până la data achitării efective a sumelor cuvenite.
Reclamanții au chemat în garanție și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate.
In motivare, reclamanții arată că sunt ofițeri de poliție în cadrul T, desemnați ca organe de cercetare ale poliției judiciare prin ordin al ministrului Internelor și Reformei Administrative, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art.201 alin. 3 din Codul d e procedură penală și art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea poliției judiciare.
În conformitate cu prevederile art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție "primesc un spor de 30%" din salariul da bază lunar.
Acest spor a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție.
În cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la. sporul a fost menținut la nivelul de 3% după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției.
S-a mai aratat că în perioada cât au activat ca ofițeri de poliție judiciară nu au beneficiat de sporul de 30% prevăzut de actele normative menționate deoarece nu au fost printre cei detașați la.
Consideră reclamanții că actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30% anumitor categorii de ofițeri de poliție judiciară conțin prevederi discriminatorii cu privire la salarizarea lor, care contravin dispozițiilor nr.OG 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
S-a arătat că în cazuri asemănătoare, prin Hotărârile nr. 185/22.07.2005 și nr. 219/1.08.2007 a Consiliului Național pentru combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări directe, în sensul art. 2 al. 1 din OG nr. 137/2000 în ceea ce privește acordarea acestor sporuri salariale de 30-40% numai anumitor categorii de magistrați și polițiști.
Reclamanții au precizat că în ceea ce îi privește, sunt incidente dispozițiile art.1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 48/2002, în prezent modificată prin Legea nr. 324/2006, în sensul că au fost și sunt supuși unei discriminări constând într-o "deosebire" sau "preferință", pe baza unui criteriu care are ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor acestora în domeniul economic, mai precis dreptul la salariul egal pentru muncă egală.
Au arătat reclamanții că atribuțiile lor sunt reglementate de Codul d e procedură penală și de Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, în timp ce atribuțiile colegilor detașați la. sunt prevăzute de Codul d procedură penală și de nr.OUG 43/2002 modificată.
În cazul polițiștilor detașați la. conform art. 10 alin. 3 din nr.OUG 43/2002, "ofițerii de poliție judiciară efectuează actele de cercetare penală sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurilor din Parchetul Național Anticorupție". Această prevedere a fost preluată și de actele normative care au modificat nr.OUG 43/2002 și care reglementează în prezent activitatea
Au precizat reclamanții că aceeași situație există și în cazul lor, conform art. 218 alin. 1 din Codul d e procedură penală unde se menționează că "procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a poliției judiciare - și supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale". În temeiul art. 8 alin. 1 din Legea nr. 364/2004, "organele de cercetare ale poliției judiciare își desfășoară activitatea sub conducerea, supravegherea și controlul procurorului -".
Au mai arătat reclamanții că în ceea ce privește cauzele cercetate de ei, în comparație cu cele cercetate de către polițiștii, nu există diferențe pe fond sub aspectul complexității, deoarece complexitatea unei cauze nu este dată de nivelul prejudiciului acuzat sau al sumei vehiculate drept mită, ci de ansamblul activităților și probelor ce trebuie administrate pentru aflarea adevărului și pentru dovedirea vinovăției persoanei cercetate.
Singura diferență care există între atribuțiile lor și ale colegilor detașați la. este aceea că ei au inclusiv răspunderea decizională în efectuarea urmăririi penale, mai precis dispun începerea urmăririi penale, reținerea preventivă a unei persoane și întocmirea actelor de terminare a urmăririi penale.
Consideră că dreptul comun în materie îl constituie prevederile art. 67-68 din Legea nr. 168/1999, fiind vorba de un conflict de drepturi prin care se solicită despăgubiri generate de salarizarea inegală a unor persoane aflate în aceeași situație.
Mai menționează reclamanții că în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. Aceste prevederi sunt reluate și de art. 3 din nr.HG 208/205, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale pentru administrare Fiscală.
În situația admiterii cererii, reclamanții au arătat că se impune obligarea Ministerului Finanțelor Publice la virarea către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fondurilor bănești necesare achitării acestor despăgubiri.
Totodată se impune anularea situației create prin discriminare și obligarea Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului Județean T de a efectua mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea lor, în sensul acordării sporului de 30% din salariul lunar de bază pe perioada 01.09.2002 - 31.03.2006.
Reclamanții au mai arătat că solicitarea lor vizează o perioadă ce depășește termenul de trei ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 republicat și de art. 283 al. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 însă trebuie să se țină cont de faptul că cererea lor este întemeiată pe principiul discriminării, statuat în mai multe acte normative printre care și nr.OG 137/2000. În acest act normativ se prevede faptul că termenul pentru introducerea acțiunii este de trei ani care curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persona interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
În ceea ce îi privește, au luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii după data de 16.08.2007, când fost redactată și au putut intra în posesia Hotărârii nr. 219/01.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care se statuează că neacordarea sporului de 30% tuturor polițiștilor a avut ca efect un tratament diferențiat care întrunește elementele constitutive ale art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Cu privire la punctul 4 din cererea de chemare în judecată reclamanții precizează că sunt funcționari publici cu statut special de polițist, angajați și foști la. T și solicită obligarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean T să se plătească sumele de bani reprezentând valoarea neimpozabilă a normei 12B, calculată de la data de 05.05.2003 (data intrării în vigoare a Ordinului Ministrului de Interne nr. 440/5.05.2003) și până la data introducerii acțiunii, sume actualizate cu indicele de inflație calculate de la data când trebuiau acordate, lunar, și până la data achitării efective a sumelor cuvenite.
Au arătat reclamanții că acest drept li se cuvine în raport cu dispozițiile art.1 din nr.HG 65/2003 și Ordinului Ministrului de Interne nr. 440/05.05.2003, drept care nu i-a fost acordat până în prezent.
Conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, acesta are dreptul la uniformă, echipament specific, alocații pentru, asistență medicală și psihologică, proteze și medicamente gratuite în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului.
Conform art.1 din HG nr. 65/2004, privind stabilirea drepturilor de pe timp de ale persoanelor aparținând structurilor A cărora li se aplică statutul polițistului. Aceste categorii de personal beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocație de zilnică în limita unor plafoane calorice diferențiate pe categorii care constituie norme de
Au menționat reclamanții că în anexa 1 nr.HG 65/2003 se prevede că norma de 12B se acordă gratuit personalului căruia i se aplică statutul polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura, situație în care se află și ei.
Mai arată că aceste prevederi a fost preluate și de Ordinul I nr. 440/05.05.2003, unde se stipulează că acolo unde nu sunt posibilități pentru distribuirea hranei în natură se va acorda la sfârșitul lunii valoarea neimpozabilă a normei, cei în cauză urmând a-și procura în mod individual produsele la care au dreptul.
În speță reclamanții arată că nu au beneficiat de hrana în natură sau de valoarea financiară a acesteia, astfel încât dreptul său a avut un caracter iluzoriu golit de conținut deși la nivel de J există polițiști care a beneficiat și beneficiază și în prezent de norma de 12B, aceștia fiind tot funcționari publici cu statut special ca și ei. același gen de activități polițienești, au cel mult aceeași pregătire ca a lor iar unii dintre ei nici nu fac parte din poliția judiciară.
Reclamanții mai arată că trebuie observat că prin neacordarea normei 12 B, au fost supuși unui tratament discriminatoriu față de polițiștii care au beneficiat de acest drept, care de obicei se atașează la salariu și ca urmare au suferit un prejudiciu material care justifică cererea lor de despăgubiri.
În drept reclamanții au invocat prevederile art. 21 din nr.OG137/2000, modificată și aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată și completată prin Legea nr. 27/2004 și Legea nr. 324/2006, art. 165-168 din Codul Muncii, art. 67-68 din Legea nr. 168/1999 și art. 28 alin. 4, 5 din nr.OUG 43/2002, modificată și aprobată prin Legea nr. 503/2002, modificată prin Legea nr. 161/2003, modificată prin nr.OUG 24/2004 aprobată prin Legea nr. 601/2004, art. 1 din nr.HG 65/2003, Ordinul nr. 440/05.05.2003, art. 28 al. 1 din Legea nr. 360/2002, Lega nr. 188/1999.
In dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar, în fotocopie hotărârea nr.219/1.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării Autoritate de Stat Autonomă B, sentința nr. 2541 din 2 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, sentința nr.406/2 noiembrie 2007 Tribunalului Prahova.
În apărare, Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare, prin care a arătat că cererea nu poate fi primită întrucât acordarea de indemnizații și majorare drepturi salariale trebuie a fi făcut în limita sumelor disponibile în bugetul instituției și drept urmare admiterea acțiunii și obligarea instituției publice la plata unor sume ce nu se regăsesc în bugetul aprobat face ca hotărârea pronunțată să fie imposibil de executat, iar execuția bugetară nu se poate face decât în limita fondurilor aprobate.
A mai depus întâmpinare și pârâtul T, care a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2002 - martie 2005 având în vedere prevederile alin. 1, art. 166 Codul Muncii conform cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
A arătat pârâtul că sporul de 30% prevăzut de nr.OUG 43/2002 este numai pentru (ofițerii) detașați la. iar reclamanții nu toți au fost ofițeri și nu au fost detașați la.A și automat nu au beneficiat de acest spor, chiar dacă efectuau aceleași acte de urmărire penală și sub directa supraveghere a procurorului și chiar dacă nu au fost numiți cu avizul conform al Procurorului de pe lângă Înalta Curte de Casație și prin Ordin al Ministerului Administrației și Internelor.
Consideră pârâtul că nu aveau bază legală pentru plata acestor sume iar în conformitate cu Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice la art. 14 sunt prevăzute reguli privind cheltuielile bugetare și potrivit alin (2) nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Referitor la acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută din anul 2002 și până la 31.03.2006 pârâta arată că art. 28 alin. 3 și 4 din nr.OUG 43/2002, care prevedea acest spor de 30% pentru polițiști a fost abrogat prin nr.OUG 27/29.03.2006, art.41 lit., deci din ]1.04.206 și n până în prezent acest spor de 30% nu mai există nici pentru polițiștii detașați la. () deoarece art.28 alin 1-5 au fost abrogate.
Referitor la capătul 4 de cerere care vizează neacordarea suplimentului de, pârâtul consideră că norma 12B se acordă numai anumitor categorii de polițiști, așa cum este prevăzut în Hotărârea de Guvern nr. 65 din 23.01.2003 anexa 1 privind Normele de pentru personalul aparținând structurilor Ministerului d e Interne, căruia i se aplică statutul polițistului astfel norma 12B se acordă gratuit: personalului căruia i se aplică statutul polițistului.
Pârâtul solicită respingerea cererii ca netemeinică și nelegală.
La data de 25 aprilie 2008 depus întâmpinare și Inspectoratul General al Poliției Române care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.09.2002 - 27.03.2005, excepția necompetenței materiale a instanței de judecată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române.
Cu privire la prima excepție, pârâtul arată că raportat la faptul că reclamanții solicită plata unor sporuri de natură salarială și având în vedere dispozițiile legale, dreptul la acțiune cu privire la pretențiile bănești invocate de reclamanți pentru perioada de timp cuprinsă între 1.09.2002 - 27.03.2005 este prescris.
Referitor a cea de a doua excepție, se arată că potrivit art. 911din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publicei, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cât și Inspectoratul General al Poliției Române sunt autorități publice centrale, cu personalitate juridică, conform prevederilor art.1 din OUG nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea și art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare.
În această situație consideră reclamanta că în temeiul prevederilor art.3 pct. 1 din Codul d e procedură civilă și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a prezentei cauze aparține secțiilor de contencios administrativ și fiscal al curților de apel.
În ceea ce privește cea de a treia excepție, a precizat pârâtul că reclamanții sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție al Județului T și nu ai Inspectoratului General de Poliție, iar excepția invocată se întemeiază pe prevederile art. 12 alin (2) din legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, care stipulează că "inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică distinctă, iar conducătorul acestora (inspector șef) este ordonator terțiar de credite".
Cu privire la capătul de cerere referitor la norma de 12B pârâtul arată că potrivit anexei 1 la HG nr. 65/2993 privind stabilirea drepturilor de, în tip de, ale personalului aparținând structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu modificările și completările ulterioare norma 12B se acordă printre alte categorii de personal și "personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura Inspectoratului General al Poliției Române.
Inspectoratele de poliție județene nu fac parte din structura ci sunt unități subordonate acestuia, în consecință, personalul încadrat la. T nu beneficiază de prevederile art. 8 din Tabelul 1, Anexa 1 la Ordinul. nr. 440/2003 privind hrănirea efectivelor în timp de, cu modificările și completările ulterioare.
Prin sentința civilă nr.1943 din 5.09.2008 Tribunalul Tulceaa respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea, ca nefondată; a respins excepția privind lipsa calității procesual pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, ca nefondată; a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca nefondată; a admis acțiunea in parte formulată de, și, împotriva pârâtelor Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean T, chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, și intimat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții Inspectoratul de Politie al Județului T, Inspectoratul General al Politiei Romane si Ministerul Internelor si Reformei Administrative să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate aferente perioadei 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, constând in sporul de 30% din salariul de baza lunar, sume ce vor fi actualizate in raport cu indicele de inflație de la data scadenței si până la data plății efective.
A obligat pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului T să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare in evidențele privind salarizarea reclamanților, in sensul acordării sporului de 30 % pentru perioada menționată anterior.
A obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice T să aloce fondurile necesare pentru plata despăgubirilor către reclamanți.
A respins capătul de cerere privind plata sumelor de bani reprezentând valoarea financiara neimpozabila a normei de hrana 12 B, ca nefondat.
Pentru a pronunța astfel a reținut prima instanță că reclamanții îndeplinesc funcția de ofițer de poliție în cadrul T, desemnat ca organ de cercetare ale Poliției Judiciare prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispoziții art. 201 alin. 3 din Codul d e procedură penală și art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004, privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare.
Potrivit art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, spor care, după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 s-a majorat la 40% pentru procurorii și pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la.
Dispozițiile art. 6 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin legea nr. 27/2004, prevăd în art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Ca atare, atât timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul T care nu au fost detașați deși îndeplinesc, în virtutea funcție pe care o aveau, o muncă egală, rezultă că și reclamanții au dreptul la un salariu egal cu al celorlalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați, și anume: un salariu egal pentru o muncă egală.
Ori, prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie, și anume: art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea Nr. 27/2004, și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
De altfel, prin Hotărârea nr. 219/1 august 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat această discriminare reținându-se, pe de altă parte, că prin nr.OUG 27/29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției s-a eliminat inegalitatea creată, fiind reglementată unitar salarizarea categoriilor menționate în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, păstrându-se numai delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
S-a subliniat în cuprinsul hotărârii că din compararea textelor normative care reglementează desfășurare activității, atribuțiilor și controlul asupra actelor efectuate de ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul și respectiv din cadrul rezultă întrunirea cumulativă a condițiilor de analogie care decurg din suma împrejurărilor date de reglementările în speță, aplicabile categoriilor de ofițeri și agenți de poliție judiciară reținându-se că, indiferent de Direcția în cauză, aceștia efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori, sub directa coordonare, supraveghere și control a acestora, dispozițiile procurorilor sunt obligatorii pentru aceștia și că, deși cauzele sunt diferite, sub aspect practic, cele două categorii se află într-o situație analogă.
S-a concluzionat, în continuare că, prin aplicarea dispozițiilor legale în discuție, nu s-a vizat aplicarea unui tratament diferențiat, dar efectul acestor împrejurări, coroborate la situația de fapt, a dus la nașterea unui tratament diferențiat implicit care atrage, subsecvent, excluderea ofițerilor de poliție judiciară, alții decât cei care activează în cadrul, de la acordarea sporului de 30%.
In ceea ce privește norma de, se impune a se releva că, potrivit anexei la HG nr. 65/2003, norma 12 B reprezentând supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale se acordă gratuit personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura (situația la care s-au raportat reclamanții invocând discriminarea).
Față de dispozițiile Legii nr. 218/2002, este evident că inspectoratele județene de poliție nu fac parte din structura, ci se află în subordinea acestuia, astfel că funcționarii publici cu statut special din cadrul acestora nu pot beneficia de sporul de 12 B, iar în ceea ce privește discriminarea, pe lângă faptul că o asemenea situație nu a fost constatată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu s-a venit cu argumente concrete care să impună concluzia că s-au inclus distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, în interpretarea dată discriminării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nefiind administrate probe într-un sens sau altul.
Relativ la excepția de necompetență materială, se impune a se menționa că, având în vedere calitatea reclamanților de funcționari publici cu statut special, litigiile derivând din raporturile de serviciu se judecă de instanța/completul de contencios administrativ, ceea ce în cauză s-a întâmplat, cauza fiind trimisă la completul specializat 10 prin încheierea din 9 mai 2008.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesual pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, întrucât potrivit art. 5 și 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratele județene de poliție, deci inclusiv T, sunt unități teritoriale din subordinea, iar datorită acestei subordonări această din urmă pârâtă este cea care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților teritoriale, cu atât mai mult cu cât, în calitate de ordonator secundar de credit, verifică și controlează cum unitățile subordonate își îndeplinesc sarcinile cu privire la fondurile bugetare și extrabugetare și, ca atare, această pârâtă are calitatea procesuală pasivă tocmai pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente intervalului 1.09.2002 - 31.03.2006 este nefondată, Legea nr.137/2000 privind discriminarea în art.27 alin.2 prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani de la data săvârșirii faptei, sau de la data când persoana interesată a luat cunoștință de săvârșirea ei, în cauză luna august 2007 când s-a pronunțat Hotărârea nr.219 a
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții IPJ T, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatar DGFP
În cuprinsul recursului său recurentul IPJ Tac riticat sentința civilă nr.1943/05.09.2008 a Tribunalului Tulcea, invocând încălcarea și greșita aplicare a legii, motivat de faptul că prima instanță și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, acordând sporul de 30% agenților de poliție, fără a avea temei juridic pentru perioada 2002 - 2005, deoarece doar de la momentul modificării OUG nr. 43/2002 prin OUG nr. 134/2005 s-a prevăzut acest spor și pentru agenții de poliție.
A mai susținut recurentul că instanța de fond a făcut o confuzie între cele două categorii de polițiști prevăzute de Legea nr. 360/2002, respectiv categoria ofițerilor de poliție și categoria agenților de poliție.
Un alt motiv invocat de recurent este acela că nu se poate vorbi de discriminare, întrucât reclamantul intimat nu a fost detașat la PNA, chiar dacă efectua aceleași acte de urmărire penală și sub directa supraveghere a procurorului și chiar dacă au fost numiți cu avizul conform al Procurorului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și prin ordinul Ministrului Administrației și Internelor.
A subliniat recurentul că, în condițiile în care legea nu prevedea acest spor pentru toți polițiștii care fac parte din poliția judiciară, instanța nu avea cum să acorde aceste drepturi decât pentru cei detașați la PNA.
În drept nu a fost indicat temeiul juridic al cererii de recurs.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune a arătat recurentul că data de la care reclamantul intimat a luat cunoștință de presupusa faptă de discriminare este cea la care s-a publicat în Monitorul Oficial OUG nr. 43/2002, nicidecum data pronunțării Hotărârii nr. 219/2007 a CNCD.
Referitor la admisibilitatea acțiunii, raportat la obiectul acesteia, a învederat recurentul MIRA că, prin decizia Curții Constituționale nr. 819/3.07.2008 s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că prevederile art. 1, art.2, alin.3 și art. 27, alin.1 din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme juridice create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Apreciind recurentul că se află exact în situația prevăzută în decizia Curții Constituționale, a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei a precizat același recurent că diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA are la bază un criteriu obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structurile MIRA, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, iar CNCD a constatat, prin mai multe hotărâri pronunțate, că " nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 din OG 137/2000, între ofițerii de poliție mutați în cadrul Direcției Generale Anticorupție din cadrul MIRA și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare.
În drept nu a fost precizat temeiul juridic al cererii de recurs.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința recurată sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție formulate de reclamanți, arătând că instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 35 din Legea nr. 500/2002, prin aceasta nefăcând altceva decât să adauge la lege, ceea ce trimite dispozitivul hotărârii judecătorești atacate în sfera netemeiniciei și nelegalității.
În recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii reclamantului ca nefondată, arătând că dreptul la acțiune pentru perioada 1.09.2002 - 22.04.2005 este prescris, că instituția în cauză nu are calitate procesuală pasivă, deoarece reclamantul este angajat al Inspectoratului de Poliție al Județului T, nicidecum al IGPR B, iar pe fondul cauzei a reiterat aceleași motive invocate de recurentul MIRA referitoare la lipsa discriminării reclamantului față de ceilalți polițiști detașați la DNA.
Examinând recursurile formulate în prezenta cauză prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 3041Cod proc. civ. se reține caracterul lor fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. l din nr.OG137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Unul dintre drepturile fundamentale este și dreptul la muncă, la un salariu egal pentru muncă egală, consacrat de art.41 din Constituția României cât și de Codul Muncii.
În art. 28 din nr.OUG43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, se prevede că personalul prevăzut la alin.(l)-(3), precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art.29 alin.(2) din Legea nr.78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30 % din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară.
Prin art.41 lit.e din nr.OUG27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurilor și altor categorii de personal din sistemul de justiție, s-au abrogat dispozițiile art.28 alin.(l) -(5), (7) și (9) din nr.OUG43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.
Din analiza textelor legale enunțate reiese că acest spor salarial a fost acordat pentru o perioadă determinată doar polițiștilor detașați în cadrul, având în vedere natura activității prestate, cât și parchetul unde funcționează. Aceste persoane aveau statutul de detașați în cadrul, față de ceilalți agenți de poliție, existând un grad de complexitate mai mare în activitatea desfășurată. în funcție de aceste criterii, există o justificare obiectivă a diferențierii, în condițiile în care munca este prestată în structuri diferite, iar complexitatea muncii nu este identică.
Curtea Constituțională prin Decizia nr.721/24.10.2006 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.269 al.l și 2 din Codul Muncii și art.21 al.l din nr.OG137/2000 privind sancționarea faptelor de discriminare, reținând că în conformitate cu jurisprudența sa și a, cauzele și alții împotriva Olandei - 1976, împotriva Belgiei - 1979, Bouamar contra Belgiei - 1988 și împotriva Belgiei - 1991, egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv.
Mai mult, prin Decizia nr.818, 819, 820 și 821 din 2008, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art.l din nr.OG137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ori, aplicarea așa cum solicită reclamanții prin acțiune a prevederilor art 28 din nr.OUG43/2002 și în cazul altei categorii decât aceea pe care legiuitorul a stabilit-o expres și limitativ, constituie tocmai o încălcare a normelor constituționale cuprinse în art. l al.4 care consacră principiul separației puterilor în stat și ale art.61 al. l potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Potrivit art.31 din Legea nr. 47/1992 republicată, deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea dispozițiilor dintr-o lege sau ordonanță în vigoare sunt definitive și obligatorii, astfel că instanțele de judecată nu pot trece peste cele reținute de Curtea Constituțională în decizia nr. 819/3.07.2008.
Față de aceste considerente, nemaifiind justificată în drept discriminarea pretinsă de reclamanți, Curtea reține că soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune nu se mai impune în mod distinct, în lipsa unei fapte care să poată fi considerată discriminare, în raport de care s-ar fi putut determina începutul termenului de prescripție de 3 ani.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR Baf ost corect soluționată de către instanța de fond, care a reținut că, în calitate de ordonator secundar de credite, această instituție conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților teritoriale, fiind necesar ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în garanție de către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamanți.
Conform art. 35 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu.
Prin urmare, nu poate exista o corelație și o obligație directă între beneficiarul final al sumelor bugetare și administratorul bugetului de stat, întrucât suplimentarea bugetului ordonatorului principal de credite nu se realizează prin simpla solicitare a salariaților, ci în urma evaluării impactului financiar și pe baza exclusivă a unui proiect întocmit al ordonatorilor principali de credite ( în speță, Ministrul Internelor și Reformei Administrative).
Cum în concret Ministerul Internelor și Reformei Administrative fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, precum și a instituțiilor aflate sub autoritatea sa, ca ordonator principal de credite, se va reține că cererea de chemare în garanție, fondată pe o prezumtivă obligație directă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor de a suplimenta bugetul Inspectoratelor de Poliție Județene, a fost formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În aceste condiții, prin raportarea prevederilor art. 20, alin.3 din Legea nr. 554/2004 la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. Curtea va admite recursurile formulate de IPJ T, IGPR B, Ministerul Economiei Finanțelor Publice și MIRA B și va modifica în parte sentința civilă nr. 1943/05.09.2008 a Tribunalului Tulcea, urmând a respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată privind plata drepturilor salariale, respingând cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, invocată din oficiu de instanță.
Admite recursurile declarate de recurenții pârâți ISPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, cu sediul în T,-, județul T, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în,--6, sector 5, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr.1A, sector 1, recurent chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatar P, cu sediul în T,- Bis, județul T împotriva sentinței civile nr.1943 din 5.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul ales în T,-, județul T și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3 având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că respinge acțiunea privind plata drepturilor salariale ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă,
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Red.dec.jud.-
Tehnored. 4 ex./
18.12.2008
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Erol Geli, Adriana Gherasim
