Alte cereri. Decizia 688/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.688/CA
Ședința publică de la 15 decembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Erol Geli
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile în contencios administrativ formulate de pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, cu sediul în T,-, județ T, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE reprezentat prin Direcția Generală Juridică, cu sediul în B, nr.1A, sector 1, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE (), cu sediul în B,--6, sector 5, chematul în garanție MINISTERUL ECONOMISI ȘI FINANȚELOR T prin mandatar ales PT- cu sediul în mun. T,- bis, județ, împotriva sentinței civile nr. 2207/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect alte cereri drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp.art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursurile sunt motivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, văzând că nu mai sunt cereri sau alte motive de amânare, constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
C RTEA
Asupra recursului formulat în contencios administrativ de față;
1. Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 1955/88/11 iulie 2008, reclamantul a chemat în judecată pârâții INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN T, INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE, MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, și în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați primii trei, la plata despăgubirilor bănești, reprezentând sporul de 30%, la plata despăgubirilor bănești reprezentând sporul de 30% din salariul de bază lunar, pe perioada 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data când trebuia acordat până la data achitării efective a sumelor cuvenite; obligarea să asigure fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate și să constate că, în calitate de ofițeri de poliție judiciară au fost discriminați față de alți ofițeri de poliție judiciară detașați la./, anulându-se astfel situația creată prin discriminare și efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă.
Reclamantul a chemat în garanție și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate.
În motivare, reclamantul a arătat că este agent de poliție în cadrul T, desemnat ca organ de cercetare ale poliției judiciare prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, însă, în conformitate cu art. 28 din nr.OUG 43/2002, colegi de-ai săi, ofițeri de poliție judiciară, detașați la. și având aceleași atribuții, sunt salarizați diferențiat, deși complexitatea cauzelor în care sunt implicați cu toți este ridicată, condiții în care se încalcă fragrant egalitatea în drepturi, principiu consacrat în art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și particularizat în art. 2 lit. 2 din nr.OG 137/2000, precum și dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții ce consacră dreptul la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală.
S-a mai susținut că acordarea sporului de 30% doar anumitor categorii de ofițeri ai poliției judiciare sau de agenți de poliție nu poate conduce la asigurarea incoruptibilității în rândul poliției judiciare în condițiile în care au aceleași atribuții, respectiv efectuează acte de urmărire penală, sub directa supraveghere a procurorului, primesc dispoziții direct de la procuror ce le sunt obligatorii și nu există diferențe pe fond sub aspectul complexității cauzelor soluționate, iar discriminarea invocată este recunoscută prin Hotărârea nr. 219/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a stabilit că aspectele prezentate au avut ca efect un tratament diferențiat.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, adeverința nr. 69689 din 13 iunie 2008.
În apărare, Tad epus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2002 - martie 2005, ca și Ministerul Economiei și Finanțelor.
2. Hotărârea tribunalului
Prin sentința civilă nr.2207 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și de contencios administrativ a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru intervalul 1 septembrie 2002 - 11 iulie 2005, ca nefondată.
Prin aceeași sentință a fost admisă cererea în contencios administrativ având ca obiect drepturi bănești, formulată de către reclamantul și au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție T la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de 30% prevăzut de nr.OUG 134/2005, pentru intervalul 10 octombrie 2005 - 31 martie 2006, actualizate în raport cu rata inflației la data efectuării plății.
Au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și T să efectueze în evidențe mențiunile corespunzătoare cu privire la drepturile bănești cuvenite reclamantului; a fost admite cererea de chemare în garanție.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare achitării sumelor datorate reclamantului.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond, în raport cu probele administrate, a reținut că reclamantul îndeplinea funcția de agent de poliție în cadrul T, desemnat ca organ de cercetare al Poliției Judiciare prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispoziții art. 201 alin. 3 din Codul d e procedură penală și art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004, privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare.
Potrivit art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, spor care, după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 s-a majorat la 40% pentru procurorii și pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la.
Dispozițiile art. 6 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin legea nr. 27/2004, prevăd în art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Prin nr.OUG 134/2005, intrată în vigoare la 10 octombrie 2005, sporul de 30% a fost prevăzut și pentru agenții de poliție judiciară din cadrul, după cum este stipulat la pct. 23.
Prin Hotărârea nr. 219/1 august 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat această discriminare reținându-se, pe de altă parte, că prin nr.OUG 27/29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției s-a eliminat inegalitatea creată, fiind reglementată unitar salarizarea categoriilor menționate în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, păstrându-se numai delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
S-a subliniat în cuprinsul hotărârii că din compararea textelor normative care reglementează desfășurare activității, atribuțiilor și controlul asupra actelor efectuate de ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul și respectiv din cadrul rezultă întrunirea cumulativă a condițiilor de analogie care decurg din suma împrejurărilor date de reglementările în speță, aplicabile categoriilor de ofițeri și agenți de poliție judiciară reținându-se că, indiferent de Direcția în cauză, aceștia efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori, sub directa coordonare, supraveghere și control a acestora, dispozițiile procurorilor sunt obligatorii pentru aceștia și că, deși cauzele sunt diferite, sub aspect practic, cele două categorii se află într-o situație analogă.
S-a concluzionat, în continuare că, prin aplicarea dispozițiilor legale în discuție, nu s-a vizat aplicarea unui tratament diferențiat, dar efectul acestor împrejurări, coroborate la situația de fapt, a dus la nașterea unui tratament diferențiat implicit care atrage, subsecvent, excluderea ofițerilor de poliție judiciară și agenților de poliție, alții decât cei care activează în cadrul, de la acordarea sporului de 30%.
Ca atare, atât timp cât agenții de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul T care nu au fost detașați deși îndeplinesc, în virtutea funcție pe care o aveau, o muncă egală, rezultă că și reclamanții au dreptul la un salariu egal cu al celorlalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați, și anume: un salariu egal pentru o muncă egală.
Ori, prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie, și anume: art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea Nr. 27/2004, și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
Rezultă, prin urmare, că beneficiază de acest spor de 30%, ca o consecință a constatării discriminării, și lucrătorii de poliție (agenți) care au efectuat acte de cercetare penală, în perioada 10 octombrie 2005 - 31 martie 2006, venind să recunoască o atare calitate pe care au îndeplinit-o și înainte, având un caracter oarecum formal și care nu limitează dreptul de a beneficia de sporul în discuție doar la perioada ulterioară acestei numiri.
Nu se poate reține discriminarea pentru intervalul 1 septembrie 2002 - octombrie 2005, în raport cu ofițerii de poliție judiciară detașați la. pentru că reprezintă categorii de funcționari distincte, cu atribuții distincte, situația acestora nefiind identică.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente intervalului septembrie 2002 - 11 iulie 2005 nu operează pentru că situația discriminatorie în cauză a fost constatată prin Hotărârea nr. 219/1 august 2008, iar conform art. 21 alin. 2 din Nr.OG 137/2000, termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, fiind evident că, indiferent de forma discriminării, anterior constatării ei, nu s-ar fi recunoscut dreptul la sporul de 30% reclamantului.
În ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, se reține că acesta elaborează proiectul bugetului de stat, fiind cel care alocă ministerelor fondurile necesare plății drepturilor salariale, motiv pentru care urmează aoa dmite și a obliga să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor datorate reclamantului.
3. Recursurile
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Inspectoratul de Poliție al Județului T, Ministerul Internelor și Reformei Administrative reprezentat prin Direcția Generală Juridică, Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatar ales Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Inspectoratul General al Poliției Române ()
În cuprinsul recursului său recurentul IPJ Tac riticat sentința civilă nr.2207/30.09.2008 a Tribunalului Tulcea, invocând încălcarea și greșita aplicare a legii, motivat de faptul că prima instanță și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, acordând sporul de 30% agenților de poliție, fără a avea temei juridic pentru perioada 2002 - 2005, deoarece doar de la momentul modificării OUG nr. 43/2002 prin OUG nr. 134/2005 s-a prevăzut acest spor și pentru agenții de poliție.
A mai susținut recurentul că instanța de fond a făcut o confuzie între cele două categorii de polițiști prevăzute de Legea nr. 360/2002, respectiv categoria ofițerilor de poliție și categoria agenților de poliție.
Un alt motiv invocat de recurent este acela că nu se poate vorbi de discriminare, întrucât reclamantul intimat nu a fost detașat la PNA, chiar dacă efectua aceleași acte de urmărire penală și sub directa supraveghere a procurorului și chiar dacă au fost numiți cu avizul conform al Procurorului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și prin ordinul Ministrului Administrației și Internelor.
A subliniat recurentul că, în condițiile în care legea nu prevedea acest spor pentru toți polițiștii care fac parte din poliția judiciară, instanța nu avea cum să acorde aceste drepturi decât pentru cei detașați la PNA.
În drept nu a fost precizat temeiul juridic al cererii de recurs.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune a arătat recurentul că data de la care reclamantul intimat a luat cunoștință de presupusa faptă de discriminare este cea la care s-a publicat în Monitorul Oficial OUG nr. 43/2002, nicidecum data pronunțării Hotărârii nr. 219/2007 a CNCD.
Referitor la admisibilitatea acțiunii, raportat la obiectul acesteia, a învederat recurentul MIRA că, prin decizia Curții Constituționale nr. 819/3.07.2008 s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că prevederile art. 1, art.2, alin.3 și art. 27, alin.1 din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme juridice create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Apreciind recurentul că se află exact în situația prevăzută în decizia Curții Constituționale, a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei a precizat același recurent că diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA are la bază un criteriu obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structurile MIRA, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, iar CNCD a constatat, prin mai multe hotărâri pronunțate, că " nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 din OG 137/2000, între ofițerii de poliție mutați în cadrul Direcției Generale Anticorupție din cadrul MIRA și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare.
În drept nu a fost precizat temeiul juridic al cererii de recurs.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința recurată sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție formulate de reclamanți, arătând că instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 35 din Legea nr. 500/2002, prin aceasta nefăcând altceva decât să adauge la lege, ceea ce trimite dispozitivul hotărârii judecătorești atacate în sfera netemeiniciei și nelegalității.
4. Curtea
Examinând recursurile formulate în prezenta cauză prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 3041Cod proc. civ. se reține caracterul lor fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. l din nr.OG137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Unul dintre drepturile fundamentale este și dreptul la muncă, la un salariu egal pentru muncă egală, consacrat de art.41 din Constituția României cât și de Codul Muncii.
În art. 28 din nr.OUG43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, se prevede că personalul prevăzut la alin.(l)-(3), precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art.29 alin.(2) din Legea nr.78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30 % din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară.
Prin art.41 lit.e din nr.OUG27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurilor și altor categorii de personal din sistemul de justiție, s-au abrogat dispozițiile art.28 alin.(l) -(5), (7) și (9) din nr.OUG43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.
Din analiza textelor legale enunțate reiese că acest spor salarial a fost acordat pentru o perioadă determinată doar polițiștilor detașați în cadrul, având în vedere natura activității prestate, cât și parchetul unde funcționează. Aceste persoane aveau statutul de detașați în cadrul, față de ceilalți agenți de poliție, existând un grad de complexitate mai mare în activitatea desfășurată. în funcție de aceste criterii, există o justificare obiectivă a diferențierii, în condițiile în care munca este prestată în structuri diferite, iar complexitatea muncii nu este identică.
Curtea Constituțională prin Decizia nr.721/24.10.2006 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.269 al.l și 2 din Codul Muncii și art.21 al.l din nr.OG137/2000 privind sancționarea faptelor de discriminare, reținând că în conformitate cu jurisprudența sa și a, cauzele și alții împotriva Olandei - 1976, împotriva Belgiei - 1979, Bouamar contra Belgiei - 1988 și împotriva Belgiei - 1991, egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv.
Mai mult, prin Deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 2008, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art.l din nr.OG137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ori, aplicarea așa cum solicită reclamanții prin acțiune a prevederilor art 28 din nr.OUG43/2002 și în cazul altei categorii decât aceea pe care legiuitorul a stabilit-o expres și limitativ, constituie tocmai o încălcare a normelor constituționale cuprinse în art. l al.4 care consacră principiul separației puterilor în stat și ale art.61 al. l potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Potrivit art.31 din Legea nr. 47/1992 republicată, deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea dispozițiilor dintr-o lege sau ordonanță în vigoare sunt definitive și obligatorii, astfel că instanțele de judecată nu pot trece peste cele reținute de Curtea Constituțională în decizia nr. 819/3.07.2008.
Față de aceste considerente, nemaifiind justificată în drept discriminarea pretinsă de reclamant, Curtea reține că soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune nu se mai impune în mod distinct, în lipsa unei fapte care să poată fi considerată discriminare, în raport de care s-ar fi putut determina începutul termenului de prescripție de 3 ani.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR Baf ost corect soluționată de către instanța de fond, care a reținut că, în calitate de ordonator secundar de credite, această instituție conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților teritoriale, fiind necesar ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în garanție de către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamant.
Conform art. 35 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu.
Prin urmare, nu poate exista o corelație și o obligație directă între beneficiarul final al sumelor bugetare și administratorul bugetului de stat, întrucât suplimentarea bugetului ordonatorului principal de credite nu se realizează prin simpla solicitare a salariaților, ci în urma evaluării impactului financiar și pe baza exclusivă a unui proiect întocmit al ordonatorilor principali de credite ( în speță, Ministrul Internelor și Reformei Administrative).
Cum în concret Ministerul Internelor și Reformei Administrative fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, precum și a instituțiilor aflate sub autoritatea sa, ca ordonator principal de credite, se va reține că cererea de chemare în garanție, fondată pe o prezumtivă obligație directă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor de a suplimenta bugetul Inspectoratelor de Poliție Județene, a fost formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În aceste condiții, prin raportarea prevederilor art. 20, alin.3 din Legea nr. 554/2004 la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice și va admite recursurile formulate de IPJ T, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin mandatar ales T și B și va modifica în parte sentința civilă nr. 1942 din 05.09.2008 a Tribunalului Tulcea, urmând a respinge ca nefondată acțiunea având ca obiect drepturi salariale spor 30%, respingând cererea de chemare în garanție ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale Ministerului Economiei și Finanțelor.
Admite recursurile declarate de către pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, cu sediul în T,-, județ T, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE reprezentat prin Direcția Generală Juridică, cu sediul în B, nr.1A, sector 1, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE (), cu sediul în B,--6, sector 5, chematul în garanție MINISTERUL ECONOMISI ȘI FINANȚELOR T prin mandatar ales PT- cu sediul în mun. T,- bis, județ, împotriva sentinței civile nr. 2207/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în garanție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Menține restul dispoziției sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
29 decembrie 2008
jud.fond.
red.dec.jud.
2ex/26.01.2009
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Erol Geli