Alte cereri. Sentința 7/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA NR. 7

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

JUDECĂTOR 2: Secrețeanu Adriana Florina

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată în baza Legii contenciosului administrativ de către reclamantul domiciliat în P,-, jud. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B,-, sect. 5, UNIUNEA NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA cu sediul în B, str. G-ral, nr. 41, sect. 1 și CAMERA NOTARILOR PUBLICI P cu sediul în P, str. -. - Th. nr. 16, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul și pârâta Camera Notarilor Public P, reprezentată de avocat din Baroul Prahova, lipsind pârâții Ministerul Justiției și Uniunea Notarilor Publici din România.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 19 lei conform chitanței nr. -/2007 și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Curtea, înmânează reclamantului copii de pe întâmpinarea depusă la dosar de către Ministerul Justiției, precum și copii de pe întâmpinarea depusă de Camera Notarilor Publici P aflată la dosar la filele 17-19, urmând a se renumerota dosarul.

Reclamantul precizează, la solicitarea instanței, că prin acțiunea formulată a solicitat să se constate faptul că notarii publici au un preț disproporționat cu privire la onorariul notarial perceput pentru procurile cu dare de dată certă.

Curtea, față de temeiul de drept al acțiunii, dispozițiile art. 111.civ.Cod Penal, și față de precizările reclamantului, din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a instanței.

Reclamantul având cuvântul față de excepția invocată lasă la aprecierea instanței.

Avocat având cuvântul pentru pârâta Camera Notarilor Public P, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Uniunea Notarilor Publici din România și Camera Notarilor Publici P, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să constate faptul că notarii publici au un preț disproporționat cu privire la onorariul notarial, cu privire la procurile cu dare de dată certă, care au legătură cu justiția, mai precis reprezentări în cercetări penale și dosare civile, ale persoanelor fizice, disproporționat cu taxele percepute de stat pentru acțiunile de bază, în contradicție cu onorariul notarial, privind autentificarea procurii cu dată certă, cuantificată la minim 25 lei procura, ajungând chiar și la sume de peste 100 și de asemenea, să se constate faptul că nu toți notarii publici autentifică procuri cu dată certă, din rea-credință, refuzându-l categoric.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în cele mai multe cazuri, acțiunile au mai multe părți, iar magistrații, în înțelegere cu notarii publici, solicită procuri pentru fiecare fază a procesului, pentru fiecare parte, ajungându-se ca părțile să plătească contravaloarea procurilor, mai mult decât cheltuielile de judecată, acești bani ajungând în conturile notarilor, iar prin acest fapt se aduce un mare prejudiciu persoanelor care nu își pot permite să plătească aceste taxe și în acest caz sunt decăzute din drepturile de judecată, deci în concluzie li se îngrădește accesul la justiție, prin taxe oneroase.

Propune reclamantul ca onorariu decent, suma de 5 lei (J din suma prevăzută pentru ordonanța președințială) pentru procura de reprezentare a unei persoane fizice cu dare de dată certă sau redactată de părți, întrucât notarii nu procedează la fel în cazurile procurilor redactate de părți sau cu dată certă, creându-se posibilități de înșelăciune.

A mai arătat reclamantul că refuzul de a autentifica o procură redactată de părți, contravine dispozițiilor art.8, lit. b și f din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activităților notariale.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.111, 109 și 112 Cod procedură civilă, precum și art. 1073,1074, 1075, 1076și 1077 Cod civil.

La data de 10.12.2007 pârâta Camera Notarilor Publici a formulat, în temeiul art.115 Cod procedură civilă, o întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat să se respingă acțiunea ca neîntemeiată. De asemenea, la data de 12.12.2007, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă întrucât din acțiune nu rezultă care este dreptul încălcat.

Și pârâta Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la data de 12.12.2007 prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În ședința publică din 09.01.2008, Curtea a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale.

Față de această excepție se constată că principalul temei de drept al acțiunii este art. 111.pr. civ.

De asemenea, reclamantul a precizat în ședința publică din 09.01.2008 că a formulat o acțiune în constatare.

Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1.civ.Cod Penal, judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

Rezultă că judecătoria este instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, deci ori de câte ori nu se prevede competența unei alte instanțe judecătorești de a rezolva în primă instanță o anumită cerere, aceasta va fi judecată de judecătorie.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 158 pr.civ. Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.

Declină soluționarea acțiunii formulată de reclamantul, domiciliat în P,-, județul P în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Uniunea Notarilor Publici din România cu sediul în B, General, nr.41, sector 1, B, și Camera Notarilor Publici P cu sediul în P, -. - Th., nr.16, județul P, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER,

- -

Red. DF

6 ex/15.01.2008

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina, Secrețeanu Adriana Florina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 7/2008. Curtea de Apel Ploiesti