Alte cereri. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 81/CA
Ședința publică din 16 martie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Kamelia Vlad
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta-pârâtăPRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR- cu sediul în com. jud.T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, - cu domiciliul în com. jud.T și - cu domiciliul în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1481/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect drepturi salariale - perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, în conf.cu art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare.
Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra referatului de perimare întocmit în cauză.
CURTEA
Asupra sesizării de perimare din oficiu, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr- reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâta PRIMĂRIA COMUNEI, județul T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata primelor de vacanță aferente perioadei 2001-2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzătoare perioadei în care a avut calitatea de funcționari publici.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat dreptul funcționarilor publici la prima de vacanță își are temeiul legal în prevederile cu caracter imperativ și nu supletiv ale art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, respectiv art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici în redactarea care era în vigoare în perioada 2002 - martie 2004. Potrivit acestor texte de lege cu caracter imperativ: " funcționarul public are dreptul pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referință din prezenta cauză, prin procedura suspendării instituită inițial de prevederile art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001, iar începând cu anul 2002, măsura suspendării a fost menținută de legile bugetului de stat, respectiv prin art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, prin art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 și prin art.5, alin.1 din Legea nr.380/2005.
Aceste legi ale bugetului de stat prevăd că, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art.32 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie a anului care are aplicabilitate Legea bugetului din anul respectiv.
a contrario, dreptul de a cere prima pentru concediul legal de odihnă, se naște, ținând cont de suspendările prevăzute în legile bugetului din fiecare an, după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă.
Pe de altă parte, dar nu și în ultimă instanță, consideră reclamanții că însăși suspendarea dreptului privind prima de vacanță, prin textele de lege mai sus menționate, sunt total neconstituționale, pentru cel puțin următoarelor considerente:
Prevederile art.38 din Codul Muncii ca și reglementare generală în domeniul raporturilor juridice de muncă, dar în special în materia salarizării și altor drepturi salariale, precum și prevederile din Legea nr.188/1999, republicată, situează în mod expres și imperativ, faptul că orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților ori funcționarilor publici sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate absolută, cu toate consecințele juridice ce decurg din această împrejurare.
Acest text de lege, trebuie coroborat cu prevederile art.53 alin.1 din Constituție (art.49 în vechea redactare) care prevede că: "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru aprobarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".
De asemenea art.41 alin.2 din Constituție privind dreptul la muncă și protecție socială (fostul articol 38 alin.2, înainte de modificarea constituției din 1991) consacră ca și drept specific de muncă concediul de odihnă plătit, dar și de alte situații specifice stabilite de lege, deci și prima de vacanță.
Din interpretarea sistematică, logică și gramaticală a acestor texte de lege, rezultă fără nici o tăgadă sau vreo altă interpretare, faptul că prima de vacanță i se cuvine, întrucât nici legiuitorul și nici executivul nu puteau suspenda sau abroga acordarea acestui drept din perspectiva textelor constituționale menționate.
Cu alte cuvinte, potrivit acestor texte constituționale, precum și textele invocate din legile speciale în materie, prima de vacanță este un drept câștigat, care nu poate fi anulat, restrâns, limitat, cu atât mai mult, nu poate fi suspendat în lanț, cu încălcarea flagrantă a legii.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
De asemenea, reclamanții mai arată că prin suspendările succesive ale acordării dreptului la prima de concediu impuse prin acte normative cu putere de lege, s-a întrerupt cursul prescripției extinctive, conform art.16 aliun.1 din Decretul nr.167/1958, privitor la prescripția extinctivă.
Ca atare, la fiecare suspendare a dreptului legiferată de stat, se producea o întrerupere a prescripției dreptului la acțiune, prescripția scursă fiind ștearsă, adică înlăturată. Deci, toată prescripția care a curs între momentul ei de început și data cauzei de întrerupere (recunoașterea dreptului), este socotită necursă.
În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe art.53 din Constituția României, art.35, alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, coroborate cu art.284 - 286 din Codul Muncii.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar în copie:sentința civilă nr.31/5 ianuarie 2007, sentința civilă nr.228/9 februarie 2007, pronunțate de Tribunalul Tulcea, sentința civilă nr.1211 din 23 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Covasna, dispozițiile nr.18, nr.17, nr.16, din 15 septembrie 2000, 3 jurăminte din data de 20 septembrie 2000, jurământul din 18 iunie 2001, jurământul din 7 septembrie 2005, Ordinul nr.324/24 octombrie 2000, cartea de muncă, privind pe, Anexa nr.1 - situația pe anul 2001, Anexa nr.2 - situația pe anul 2002, Anexa nr.3 - situația pe anul 2003, Anexa nr.4 - situația pe anul 2004, Anexa nr.5 - situația pe anul 2005, Anexa nr.6 - situația pe anul 2006, Anexa nr.7 - situația pe anii 2001-2006.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1481/13.09.2007, Tribunalul Tulceaa admis acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei prin Primar; a obligat pârâta să plătească reclamanților, și drepturi bănești reprezentând prima de vacanță pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, drepturi actualizate în raport cu indicele de inflație de la data plății; a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturi bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada 07.09.2005 - 31.12.2006 actualizate în raport cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit art.33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv printr-o serie de acte normative, însă nu se poate considera că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Comunei prin Primar, cosiderând-o ca fiind netemeinică și netegală.
Verificând lucrările dosarului, instanța constată că, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 21.01.2008, Curtea de APEL CONSTANȚAa suspendat judecata recursului pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
De la acea dată, timp de 1 an de zile nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură din vina exclusivă a persoanelor interesate.
Drept urmare, la data de 22.03.2009, în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin.1 cod procedură civilă, s-a întocmit referat pentru constatării perimării de drept a cererii.
Potrivit art. 248 al.1 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de 1 an de zile.
În speță, se constată că nu s-a îndeplinit în această perioada vreun act de procedură care să întrerupă perimarea, în conformitate cu disp.art.249 cod procedură civilă.
În consecință, în conformitate cu dispozițiile art.248 al.1 rap.la art.252 cod procedură civilă, urmează a se constata, din oficiu, perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite sesizarea.
Constată perimat recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta-pârâtăPRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR- cu sediul în com. jud.T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, - cu domiciliul în com. jud.T și - cu domiciliul în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1481/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 16.03.2009.
Președinte, - - | Pt-jud.- - semnează, cf.art.261 (2) Cod pr.civilă, Președinte instanță, - - | Pt.jud.- -, semnează, cf.art.261 (2) Cod pr.civilă, Președinte instanță, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:;
Red.gref.-
2ex./16.05.2009
Președinte:Nicolae StanciuJudecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga, Kamelia Vlad
