Alte cereri. Sentința 83/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 83/ Dosar nr-

Ședința publică de la 09 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu judecător

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată în temeiul Legii contenciosului administrativ de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Poliția Orașului, și

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul în stare de arest la Penitenciarul Codlea, lipsă fiind pârâții Poliția Orașului, și.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, cerere formulată de reclamantul, prin care solicită asistență judiciară gratuită, respectiv scutirea de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, precum și asistență gratuită printr-un avocat delegat de baroul avocaților.

Întrebat fiind de instanță reclamantul, menționează că a primit întâmpinarea formulată în cauză.

Instanța, în baza dispozițiilor art. 158 Cod procedură civilă, verificându-și competența, invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, acordând cuvântul reclamantului asupra excepției invocate.

Reclamantul, solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Brașov.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, urmând a proroga pronunțarea asupra cererii de asistență judiciară gratuită, după pronunțarea asupra excepției invocate.

CURTEA:

Constată că prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr.de mai sus, reclamantul, fiul lui G și, născut la data de 01.02.1971, încarcerat în Penitenciarul Codlea, a chemat în judecată pe pârâții comandantul Poliției orașului, comisar șef, subinspector, subinspector, agent, solicitând instanței de contencios administrativ să îi oblige la plata daunelor morale în cuantum de 500 milioane lei rol, reprezentând încălcarea atribuțiilor de serviciu ale acestora.

Reclamantul a atașat la dosar o comunicare primită de la Tribunalul Brașov - cabinetul președintelui, un înscris emis de Penitenciarul Codlea referitor la petiția expediată pentru deținutul reclamant la Tribunalul Brașov, precum și petiția ca atare, în care sunt reclamați lucrători de poliție.

La termenul de judecată din data de 25.02.2008, instanța a pus în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașov ca instanță de fond, conform prevederilor art.137 alin.1 și art.158 Cod procedură civilă.

Deliberând asupra excepției invocate, instanța reține următoarele:

Cererea formulată de reclamantul are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a pârâților, care au calitatea de polițiști în cadrul IPJ B, pentru pretinse abuzuri în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pretențiile reclamantului ridicându-se la suma de 500 milioane lei daune morale.

Potrivit art.3 pct.1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale. Art.2 alin.1 lit.b din Legea nr.554/2004 definește autoritatea publică, arătând că aceasta poate fi orice organ de stat sau al unităților administrativ teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.

Calitatea pârâților de funcționari publici cu statut special nu poate atrage, numai prin ea însăși, competența materială a Curții de apel în primă instanță.

Potrivit art.109 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, dacă prin lege nu sunt date expres în competența altor instanțe. Litigiul dedus judecății în prezenta cauză privește raporturile de serviciu centrate pe persoana polițiștilor pârâți, astfel încât competența rămâne câștigată în favoarea instanțelor de contencios administrativ, dar competența materială pentru judecata în fond aparține tribunalului, potrivit art.2 pct. lit.d din Codul d e procedură civilă.

Art.159 Cod procedură civilă dispune că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad.

Pentru aceste considerente, în baza art.137 alin.1, art.158, văzând art.3 pct.1, art.2 alin.1 lit.d Cod procedură civilă, văzând și art.2 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța urmează a admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov ca instanță de fond în soluționarea prezentei cereri și să decline competența în favoarea Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașov ca instanță de fond și în consecință:

Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul deținut în Penitenciarul Codlea cu sediul în,-, județul B, în contradictoriu cu pârâții Poliția Orașului, și -toți la Poliția orașului,-, jud. B, în favoarea Tribunalului Brașov.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică azi, 09.06.2008.

Președinte, Grefier

- - - - - -

Red. /11.06.2008

Dact./12.06.2008 (2 ex.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Către

TRIBUNALUL BRAȘOV

Prin prezenta vă înaintăm dosarul nr- privind pe reclamantul, conținând un nr. de 62 de file, întrucât prin sentința nr. 83/F/09 iunie 2008, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea instanței dvs.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Către

TRIBUNALUL BRAȘOV

Prin prezenta vă înaintăm dosarul nr- privind pe reclamantul, conținând un nr. de 62 de file, întrucât prin sentința nr. 83/F/09 iunie 2008, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea instanței dvs.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - - -

Președinte:Silviu Gabriel Barbu
Judecători:Silviu Gabriel Barbu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 83/2008. Curtea de Apel Brasov