Alte cereri. Decizia 97/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.97/CA
Ședința publică din 18 februarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtINSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI- cu sediul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -- cu domiciliul în T,-,.4,.F,.6, jud.T și - cu domiciliul în T,-,.2,.A,.6, jud.T, împotriva sentinței civile nr.2078/15.11.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului contencios administrativ de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr-, reclamantele - și a chemat în judecată Inspectoratul Școlar al Județului T, pentru a se dispune obligarea acestuia la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada 2001 - 2003, actualizată în raport cu rata inflației.
In motivare, reclamantele arată că au avut calitatea de funcționari publici, aflându-se în raporturi de serviciu cu instituția pârâtă în perioada 2001 - 2003, calitate în care aveau dreptul la o primă de vacanță, odată cu solicitarea concediului de odihnă, conform prevederilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, forma în vigoare și respectiv art. 33 alin. 2 din același act normativ, în redactarea aplicabilă în perioada 2002 - martie 2004.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv printr-o serie de acte normative, însă nu se poate considera că dreptul la prima de concediu nu mai există.
Se mai arată că dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și cum acest drept a fost obținut prin lege nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu, acele suspendări succesive contravenind dispozițiilor art. 53 alin. 2 și art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1 din Constituția României.
Cu alte cuvinte, potrivit acestor texte constituționale precum și textele invocate din legile speciale în materie, prima de vacanță este un drept câștigat, care nu poate fi anulat, restrâns, limitat, cu atât mai mult nu poate fi suspendat în lanț, cu încălcarea fragrantă a legii.
In dovedirea cererii, reclamantele au depus la dosar, în copie, practica judiciară și alte înscrisuri.
In apărare, pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și a anexat la dosar înscrisuri privind calitatea de funcționar public a reclamantelor.
Prin sentința civilă nr. 2078/15.11.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată; s-a admis cererea în contencios administrativ formulată de reclamantele, și, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T, pentru plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care acestea au avut calitatea de funcționar public în cadrul instituției pârâte pe parcursul anilor 2001, 2002 și 2003, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separate, dar aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv pentru o serie de acte normative.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Față de cele expuse, se consideră că disp. nr.OUG33/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru toți beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
Cum din înscrisurile anexate rezultă că reclamanta a avut calitatea de funcționar public în intervalul 1 mai 2001 - 31 octombrie 2003, iar reclamanta - în perioada 1 ianuarie 2001 - 10 decembrie 2003 și având în vedere argumentația expusă, instanța a respins excepția invocată ca nefondată și a admis cererea formulată cu obligarea pârâtului să plătească reclamantelor primele de vacanță cuvenite pentru perioada în care au avut calitatea de funcționar public în cadrul instituției pe parcursul anilor 2001, 2002, și 2003, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs Inspectoratul Școlar al Județului T, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției invocate și respingerii acțiunii formulate de reclamante.
In motivare, arată recurenta că a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât a fost introdusă după împlinirea termenului de 3 ani prev.de Decretul nr.167/1958, ceea ce face de prisos cercetarea pe fond a pricinii pentru perioada 2001-2003.
Se mai critică sentința și în ceea ce privește admiterea capătului de cerere prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamante a primei de vacanță pentru perioada în care acestea au avut calitatea de funcționar public, respectiv anii 2001, 2002, 2003, deoarece instanța a ignorat deciziile Curții Constituționale, prin care s-a statuat că dreptul la prima de concediu nu este un drept Constituțional în sensul art.53 din Constituție.
Pe de altă parte, dacă dreptul la prima de concediu și-a găsit consacrarea în Legea nr.188/1999, suspendarea acestuia s-a realizat tot prin lege, astfel că, chiar dacă s-ar reține existența unui conflict de legi în materie de politici salariale și bugetare, prioritate sunt legile de aprobare a bugetului de stat, în limita cărora ordonatorii de credite sunt obligați a acționa.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de criticile aduse, se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
În ce privește prescripția dreptului la acțiune s-a reținut corect că atâta vreme cât dreptul reclamantelor (la prima de vacanță) a fost suspendat prin diferite acte normative, termenul de prescripție nu curge, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia XXII din 12.12.2005. În plus pentru plata drepturilor bănești nu este legal prevăzut un termen de scadență, astfel încât prescripția extinctivă ca și mod de sancționare a lipsei de diligență în cauza de față nu a curs.
Pe fondul cauzei se constată că, criticile recurentului sunt neîntemeiate din următoarele considerente:
Potrivit art.32 al. 2 (devenit art.34 după republicarea Legii nr.188/1999) funcționarul public are dreptul pe lângă îndemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,sunt imperative și nu au fost abrogate.
Suspendarea succesivă a dreptului de acordare a primei de vacanță pentru perioada 2001-2006 prin legile bugetului de stat nu produce efectul înlăturării, anulării dreptului recunoscut reclamanților prin art.32 al.2 din legea 188/1999.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art.3 din OG nr.33/2001, urmată ulterior prin suspendări dispuse prin legea bugetului anual până la finalul anului 2006.
Însă, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu desființarea sa, astfel că începând cu data încetării suspendării, reclamanții sunt îndreptățiți să primească primele de vacanță, pe perioada în care aceste drepturi nu s-au acordat, respectiv 2001-2006.
Interpretarea dată acestei măsuri de suspendare de către recurent conduce la concluzia că nu se poate acorda acest drept decât după ce încetează suspendarea dispusă prin legile speciale.
În acest context, examinând dispozițiile legilor temporale privind suspendarea exercitării dreptului. raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterul necesar proporțional cu situația ce a determinat-o,nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.
Pe de altă parte, limitarea exercițiului dreptului la prima de concediu motivată de lipsa exercițiului bugetar nu îndeplinește nici cerințele impuse de disp. art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional de la Geneva cu privire la drepturile civile și politice adoptat la 16.12.1966 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
De asemenea, actualizarea acestor sume s-a dispus în mod corect, întrucât ca urmare a devalorizării sumelor datorate, se impune acoperirea prejudiciului efectiv suportat de reclamanți.
De altfel, cele arătate mai sus de către instanță sunt întărite de împrejurarea apariției OUG146/2007, prin care legiuitorul a înțeles să consacre expres acordarea acestor drepturi bănești.
Ca atare, având în vedere considerentele sus-expuse, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtINSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI- cu sediul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -- cu domiciliul în T,-,.4,.F,.6, jud.T și - cu domiciliul în T,-,.2,.A,.6, jud.T, împotriva sentinței civile nr.2078/15.11.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
jud.fond:-
red.dec.-jud.
tehnored.-gref.
2ex./10.03.2008
Președinte:Nicolae StanciuJudecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga, Ecaterina Grigore
