Alte cereri. Decizia 93/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.93/CA
Ședința publică din 18 februarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta-reclamantă - cu domiciliul în T,-,.3,.A,.17, jud.T, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ - cu sediul în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1586/20.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr.142/09.07.1998 privind acordarea tichetelor de masă, începând cu luna ianuarie 2004, actualizată cu indicele de inflație, până la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că potrivit prevederilor exprese și imperative ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142 din 9 iulie 1998, "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de costuri de angajator".
Consideră că atâta timp cât se înscrie în categoria de salariat în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de tichete de masă (medici, diferiți funcționari publici, etc.), acest aspect reprezintă în realitate o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art.41, al.2, art.53 din Constituție, art.5 al.3 din Codul Muncii și art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate, în cazul de față, sectorul bugetar.
Totodată, acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului și anume includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie și o restrângere a dreptului la protecție socială a sa, care nu se impune în condițiile în care nu există nici o dovadă că o asemenea restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică.
Prin aplicarea discriminatorie a Legii nr.142/1998, s-a încălcat în mod flagrant un drept fundamental, acela al egalității tuturor cetățenilor români în fața legii, drept acordat și garantat de Constituția României, precum și de prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului adoptată la Strasbourg în anul 1950.
Faptul că Legea nr.142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă în mod automat că reclamanta nu a avut dreptul la asemenea tichete.
La acordarea acestora trebuie să se țină în primul rând seama de caracterul și natura lor, acestea fiind măsuri de protecție al salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă.
Indiferent că sunt sau nu, prevăzute în bugetul anual sume cu această destinație, pârâți-angajatori au obligația să acorde aceste tichete și să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop, respectivele tichete, reprezentând măsuri de protecție ale reclamantei în calitate de salariat în sector bugetar.
Luând în considerare termenul de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul nr.167/1958, acest drept solicită să-i fie acordat începând cu luna ianuarie 2004.
În dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei jurământul privind numirea în funcția publică și decizia nr. 8583/31.07.2006.
În apărare, pârâta la data de 01 august 2007 formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1586/20.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că Legea nr.142/1998 nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept, ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților bugetare, să acorde sau nu această bonificație.
Nu se poate susține că prin acordarea tichetelor de masă dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare s-a ajuns la aplicarea discriminatorie a legii, încălcându-se principiul legalității tuturor cetățenilor români în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce în speță nu se verifică, fiind vorba despre instituții diferite, având buget de venituri și cheltuieli diferite și aparținând de alte ministere, chiar dacă toate sunt bugetare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Arată reclamanta că acordarea tichetelor de masă constituie o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă al salariaților constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice sub forma unei alocații, în condițiile în care angajatorul nu poate oferi salariaților la locul de muncă anumite condiții pentru ca aceștia să-și poată procura hrana zilnică direct de la locul de muncă.
Acordarea tichetelor în funcție de voința angajatorului, prin includerea sau nu în buget a sumelor de bani cu acest scop, constituie o restrângere a dreptului la protecție socială a reclamanților, neexistând nici o dovadă că o astfel de restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică.
Mai mult, se creează o situație discriminatorie față de alți salariați care beneficiază de acest drept, fiind încălcate dispozițiilor art.41 alin.2, art.53 din Constituție, art.5 alin.3 din Codul Muncii și art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii, dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În speță, au fost invocate în susținerea cererii dispozițiile Legii nr.142/1998 care prevăd în art.1 următoarele:
(1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Curtea reține că instanța de fond a apreciat în mod corect dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998 privind tichetele de masă reținând că acordarea lor nu constituie o obligație pentru angajator ci doar o facultate ce este condiționată de limitele prevăzute în bugetul de stat sau în bugetele locale pentru unitățile din sectorul bugetar și a bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Nu se poate susține că neacordarea acestui beneficiu constituie o încălcare a dreptului la protecția socială sau că ar crea o situație discriminatorie între salariații diferitelor sectoare de activitate.
Un astfel de drept nu reprezintă un drept fundamental pentru protecția socială, ci constituie doar un avantaj, recunoscut de lege, pe care angajatorul poate să-l acorde salariatului său și prin urmare, neacordarea tichetelor de masă nu reprezintă o măsură care ar putea conduce la lipsirea de substanță a dreptului la protecția socială.
Potrivit OG nr.137/2000 sunt considerate discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în ordonanță, față de alte persoane ori, în cauză nu se poate vorbi de existența unei situații discriminatorii ce presupune o restrângere, înlăturare a recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Recurenta nu a dovedit discriminarea în raport de alte categorii profesionale care își desfășoară activitatea în condiții identice sau cel puțin echivalente.
Pentru considerentele expuse, curtea apreciază că motivele invocate de recurentă nu sunt întemeiate și pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta-reclamantă - cu domiciliul în T,-,.3,.A,.17, jud.T, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ - cu sediul în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1586/20.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:-
Red.dec.-jud.
Tehnored.-gref.
2ex./10.03.2008
Președinte:Nicolae StanciuJudecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga, Ecaterina Grigore
