Anulare act administrativ . Decizia 1/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.587/2008
Ședința publică de la 03 Iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta - ROMANIA SRL împotriva sentinței civile nr. 375/29.02.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 26.06.2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 375 din 29 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins acțiunea formulată de ROMÂNIA împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, având ca obiect anularea deciziei de respingere a contestației nr. 27910/18 mai 2006 și a deciziei de impunere nr. 451/18 mai 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Astfel, conform art. 9 alin. 7 din Legea 414/2002, sunt deductibile din punct de vedere fiscal cheltuielile care au la bazădocumente justificative, constând in documente in formă scrisă si pentru care beneficiarii pot justifica prestarea operatiunile înscrise de lege în art. 9 alin. 7 lit.
De asemenea, potrivit art. 9 pct. 14 din nr.HG 859/2002, este necesar ca serviciile să fie efectiv prestate, să fie executate in baza unui contract scris caresă cuprindă date referitoare laprestator, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate, precum si a tarifelor percepute, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfăsurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului.
Este adevărat că pentru justificare, reclamanta a invocat trei facturi fiscale, nr. 4/30.01.2003, nr. 5/27.02.2003, si nr. 6/30.03.2003, emise de Mogul International Ungaria, care atestă sume plătite drept pret al activităților si serviciilor efectuate in baza contractului de intermediere - colaborare nr. 2/2001, intrată în vigoare la data de 01.04.2001. Cheltuielile mentionate reprezintă cheltuieli cu transportul mărfii de la producătorul din Cehia până la beneficiar, cheltuieli cu asigurarea pe timpul transportului, cheltuieli de publicitate, precum si cele pentru instruirea personalului, costul cursurilor de pregătire si perfecționare.
Dar, din contractul invocat de petentă ( 22 - 23), s-a constatat că desi acesta prevede efectuarea de întâlniri periodice pentru analizarea livrărilor si a strategiei de vânzare, respectiv instruirea personalului pentru vânzarea produselor, nu există vreun document care să confirme realitatea si necesitatea acestor întâlniri, frecventa acestora, persoana responsabilă, tarifele percepute, identitatea cursanților.
Totodată, pentru a deduce cheltuielile de cazare, masă si deplasări, reclamanta nu a respectat pct. 9.7 și pct. 9.9 din nr.HG 859/20202, respectiv nu a făcut dovada scopului pentru care au fost făcute anumite deplasări. Faptul că la dosar au fost depuse mai multe ordine de deplasare ( 73-81) ale unor persoane din partea reclamantei pentru a ajunge la sediul cocontractantului în Ungaria pentru instruire sau curs limba engleză, nu constituie o dovadă că aceste cursuri au avut efectiv loc, ci doar atesta ca a existat o dispozitie de deplasare.
Ca urmare, decizia de respingere a contestatiei formulate de reclamantă la organul financiar-fiscal este corectă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - ROMÂNIA solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulată de recurenta-reclamantă împotriva DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE C și în consecință anularea deciziei nr. 198 din 22 ianuarie 2007, emisă de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, anularea în parte a raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 27190/18 mai 2006 și decizia de impunere nr. 451/18 mai 2006, cu privire la suma totală de 73.031 lei, compusă din: impozit pe profit suplimentar, în sumă de 40.225 lei; dobânzi aferente, în sumă de 26.439 lei; penalități de întârziere aferente în sumă de 6.367 lei, dispunerea obligării intimatei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C la plata cheltuielilor de judecată în fața instanței de fond și de recurs și a onorariului de avocat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta învederează instanței că instanța în mod greșit a reținut că reclamanta nu ar fi respectat prevederile legale cuprinse la pct. 9.7 și pct. 9.9 din nr.HG 859/2002, în contextul în care au fost depuse documente pentru evidențierea caracterului deductibil al cheltuielilor pentru care s-a cerut anularea dispozițiilor emise de organele fiscale.
Atât timp cât s-a probat natura și caracterul juridic al acestor cheltuieli, apreciază recurenta că au fost îndeplinite cerințele prescrise de textul legal, dovedirea stării de fapt și a condițiilor în care acestea au fost efectiv realizate fiind un aspect străin de cerințele legale instituite cu caracter superfluu, și fără relevanță în chestiunile fiscale deduse judecății.
Aspectele la care face referire instanța de fond în sentința recurată, respectiv întâlnirile periodice pentru analizarea livrărilor și a strategiei de vânzare, respectiv instruirea personalului, reprezintă probleme care privesc executarea convenției perfectate de părți, iar atât timp cât aceste raporturi contractuale s-au derulat în mod corect, prin realizarea drepturilor părților și îndeplinirea obligațiilor corelative ale acestora, dovada acestui fapt fiind eliberarea facturilor menționate, subzistă prezumția îndeplinirii tuturor cerințelor expuse în sentința atacată, prezumție simplă ce nu a fost înlăturată.
Cheltuielile menționate în facturi reprezintă cheltuieli cu transportul mărfii de la producătorul din Cehia și până la beneficiar, cheltuieli cu asigurarea pe timpul transportului, cheltuieli de publicitate, precum și cele pentru instruirea personalului, costul cursurilor de pregătire și perfecționare.
Serviciile și activitățile au fost efectiv prestate pentru activitatea autorizată, au fost justificate cu documente și corespondență dintre societăți și se întemeiază pe un contract scris.
Din contractul de intermediere-colaborare și anexe la acest contract rezultă că în sumele facturate reclamantei de partenerul extern, sume plătite de reclamantă, s-au cuprins cheltuielile pentru asigurarea protecției pe timpul transportul lubrifianților, publicitatea produselor "Mogul" pe toată durata contractului, instruirea personalului pentru vânzarea produselor Mogul, asigurarea mărfii pe timpul transportului, precum și cheltuieli de transport efectuate de partenerul străin, dar care nu au fost facturate la data livrării lubrifianților.
Pentru cheltuielile efectuate s-au depus la dosar ordinele de deplasare nr. 9,10,12,13,14,15,16,18,25 și 26, invitațiile și adresele care atestă efectuarea activităților pentru care s-au emis facturile și s-au realizat plățile.
În condițiile în care reclamanta are documente justificative pentru fiecare cheltuială și există contract încheiat între părți, se desprinde concluzia că suma totală, de 1.609.005.000 ROL, reprezintă cheltuieli deductibile fiscal și că actele atacate sunt nelegale.
Obligațiile fiscale a fost determinate pornind de la premisa că suma totală de 1.609.005.000 ROL reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal.
Câtă vreme există dovezi de natura celor prevăzute de lege, care probează caracterul deductibil al cheltuielilor, rezultă că obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei sunt nelegale, situație în care se găsesc și actele atacate.
Mijloacele de probă sunt conforme cu dispozițiile art. 49 din Codul d e procedură fiscală.
Intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului formulat în cauză ( 8-9).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente.
Instanța de fond a reținut ca temei al respingerii cererii de chemare în judecată lipsa documentelor justificative pentru deducerea cheltuielilor consemnate în cele 3 facturi fiscale nr. 4 din 30.01.2003, nr. 5 din 27.02.2003 și nr. 6 din 30.03.2003.
Astfel, s-a constatat că în cadrul contractului de intermediere - colaborare nr. 2 încheiat de către reclamantă cu INTERNAȚIONAL ( 22 dosar fond) nu este menționată obligația reclamantei de a achita co-contractantului vreo sumă cu titlu de comision și cu toate acestea, în cele 3 facturi menționate anterior se prevede că suma ce se solicită a fi achitată reprezintă contravaloarea comisionului conform contractului nr. 2/2001.
Există astfel o discrepanță între obligațiile asumate de către reclamantă în acel contract comercial și descrierea serviciilor a căror plată se pretinde prin cele 3 facturi.
Părțile din contract au întocmit situația din 25 noiembrie 2002 ( 29, dosar fond) prin care erau detaliate cheltuielile efectuate în baza contractului de intermediere - colaborare nr. 2/2001, iar ulterior prin Anexa nr. 1 la contract ( 23, dosar fond) se prevedea modalitatea de emitere a facturilor pentru plata acelor cheltuieli.
Această modalitate de desfășurare a relațiilor comerciale dintre părți nu a fost în acord cu normele legale incidente în cauză, respectiv art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/2001, unde se prevede că "orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ."
Au relevat actele încheiat subsecvent contractului de către părți că acele cheltuieli au fost efectuate pe parcursul unei perioade lungi de timp, respectiv aprilie 2001 - decembrie 2002, fără ca pe parcursul acestui interval de timp, imediat după prestarea serviciului să fie emisă factura aferentă necesară efectuării plății.
Înțelegerea dintre părți consemnată în anexa nr. 1 de emitere a 3 facturi în cursul anului 2003, chiar dacă a fost stabilită în mod amiabil de către părți, contravine legislației românești incidente, astfel încât nu poate fi validată ulterior.
Contractul părților și modificarea acestuia este supus legilor românești, atât timp cât activitatea comercială s-a desfășurat pe teritoriul României, astfel încât părțile contractante aveau obligația de a respecta legislația românească, sau, cel puțin, de a-și supune manifestarea de voință rigorilor legislației din materie fiscală aplicabile pe teritoriul României.
Faptul că documentele justificative ale activităților prestate de co-contractanți în favoarea reclamantei există în arhiva acelui terț, nu acoperă lipsa documentelor pentru a justifica obligația reclamantei de a efectua plăți către terțul co-contractant.
Legislația românească aplicabilă contractului impune prezentarea documentelor justificative pentru a determina caracterul deductibil al cheltuielilor efectuate conform art. 9 alin. 7 lit. c și h din Legea nr. 414/2002 rap. la pct. 9.7 și 9.9 din nr.HG 859/2002.
A depus reclamanta în fața instanței de fond mai multe ordine de deplasare, care însă nu au fost însoțite de documentele primare întocmite cu prilejul realizării efective a cheltuielilor, astfel încât acele acte (ordinele de deplasare) nu pot avea caracterul de documente justificative conform nr.HG 518/1995, în vigoare la data efectuării pretinselor deplasări.
Nu s-au prezentat nici un fel de documente justificative referitoare la restul pretinselor cheltuieli efectuate în baza contractului de colaborare, respectiv cheltuieli cu transportul, publicitatea și asigurarea produselor cumpărate.
Așa cum s-a arătat anterior, eventuală existență a acestor documente în arhiva terțului co-contractant nu este suficientă pentru a determina caracterul deductibil a acestor cheltuieli.
Nu pot fi primite apărările reclamantei referitor la determinarea cheltuielilor deductibile din conținutul contractului încheiat de către părți, atât timp cât s-a arătat anterior, pe cele 3 facturi se menționează că se efectuează o plată pentru un comision, în condițiile în care în contractul dintre părți nu există o astfel de clauză.
Față de cele constate anterior, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, se va respinge recursul formulat și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 375 din data de 29 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Pt.- - în - - - - - BORLE
odihnă,semnează
Vicepreședintele
Curții de APEL CLUJ
Red.
Dact./2 ex.
Jud.fond.,
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
