Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1588/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIO
S ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1588/2008
Ședința publică de la 03 Iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
* * *
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CNî mpotriva sentinței civile nr.631/11.04.2008 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - SRL, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 26.06.2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Asupra prezentei acțiuni în contencios administrativ, constată că, prin sentința civilă nr. 631/11 aprilie 2008 s-a admis cererea formulată de reclamanta - C-N, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N, și în consecință, fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 17.623 lei și dobânzile legale aferente începând cu data de 17.01.2008 până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca, autoturism care era înmatriculat în Germania. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezultă faptul că avea de achitat suma de 17.623 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Trezoreria mun. C-N cu chitanța seria - nr. -/14.12.2007. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa nr. 1260/22.01.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea formulată și a dispune în consecință.
În conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 1.627 Euro, calculată până la data restituirii acesteia.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, în sensul admiterii excepțiilor acesteia și respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de pentru lipsa calității procesuale pasive, ca inadmisibilă și ca lipsită de obiect; admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de ca neîntemeiată.
Recurenta considerat că sentința civilă nr. nr.631/11.04.2008 a Tribunalului Cluj este netemeinică si nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 Cod procedură civila, pentru următoarele motive: - în fapt, conform Chitanței nr.-/14.12.2007 eliberată de Trezoreria municipiului C-N (care funcționează în cadrul Administrației Finanțelor Publice a municipiului C-N), reclamanta a achitat suma de 17.623 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Taxa specială pentru autoturisme si autovehicule nu a fost stabilita de către recurentăprin vreo decizie de impunere sau prin vreun alt act administrativ sau administrativ fiscal.
În conformitate cu art. 31 indice 2 alin.2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 44/2004 (date in aplicarea art. 214 indice 2 din Legea nr. 571/2003 - forma în vigoare începând cu data de 01.01.2007), "răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revine plătitorului", adică, reclamantei.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (datorată bugetului de stat, în conformitate cu art. 214 indice 1 alineatul 3 din Legea nr. 571/2003) a fost achitată de către reclamantă la Trezoreria municipiului C-N în conformitate cu prevederile pct. 31 indice 2 alin. 1 și 2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG - (date în aplicarea art. 214 indice 2 din Legea nr. 571/2003) care au următorul cuprins: -,312. (1) Taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, cu excepția autovehiculelor care sunt înmatriculate temporar în România pe o perioadă de timp egală cu durata de valabilitate a asigurării internaționale (cartea ).
(2) Taxa specială se plătește de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, în numerar sau prin virament, pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (), la unitățile trezoreriei statului din cadrul unităților fiscale în a căror evidență aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului. În documentul de plată la rubrica "Reprezentând" se va înscrie obligatoriu seria cărții de identitate a autoturismului sau a autovehiculului".
Chitanța a fost depusă de către reclamantă la autoritatea competentă să efectueze înmatricularea autoturismului din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative (Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor - serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor în a cărui rază de competență reclamantul își are domiciliul), în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 lit. j) din Ordinul erului Administrației și Internelor nr. 1501/13.11.2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor ( Of. nr. 941/21.11.2006) care dispune următoarele:
Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente:
a) cererea solicitantului. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare și a altei persoane care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, proprietarul va menționa solicitarea explicită în cerere;
j) începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii".
În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, pentru următoarele considerente:
a) - instituția in contradictoriu cu care poate fi discutată cererea de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule este autoritatea care a efectuat înmatricularea autoturismului din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative;
b) - în conformitate cu prevederile nr. 495/2007, în materie fiscală statul român este reprezentat în instanță de către Agenția Națională de Administrare Fiscală B care nu a fost chemată în judecată.
De asemenea, având in vedere cele mai sus arătate și prevederile legale aplicabile în speță, recurenta a apreciat că acțiunea in contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă de către prima instanță, pentru următoarele considerente:
1. - adresa recurentei nr.1260/22.01.2008 nu constituie act administrativ sau administrativ fiscal in sensul Legii nr. 554/2004 sau Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 republicată, cu modificările si completările ulterioare;
Actul care a produs efecte juridiceș si a fost folosit de catre reclamantă în fața autorității competente să efectueze înmatricularea autoturismului a fost plata (act juridic si conventie, în conformitate cu art.1092 - 1121 Cod civil) voluntară efectuată de către reclamantă (Chitanta nr.-/14.12.2007) iar, în conformitate cu pct. 31 indice 2 alin.2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG44/2004, reclamanta răspunde pentru calcularea corectă a sumei de plată reprezentând taxa specială;
2. - reclamanta a avut la îndemână o alta cale de atac pentru a obține înmatricularea autoturismului fără plata taxei speciale prevazute de art.214 indice 1 - 3 din Legea nr. 571/2003 sau pentru a obține restituirea acestei taxe și anume reclamanta trebuia să formuleze acțiune în contencios administrativ în conf. cu prev. Legii nr. 554/2004 împotriva autorității care a efectuat înmatricularea din cadrul erului Internelor și Reformai Administrative unde a depus cererea de înmatriculare;
3. - restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule trebuia cerută de către reclamantă de la autoritatea care a efectuat înmatricularea din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative unde a fost depusă în original Chitanța nr. 7.521.632/14.12.2007 și unde plata taxei speciale a produs efectele prevazute de lege;
4. - în conf. cu art. 1092 alin. 2 Cod civil, " nu a fost admisă în privința obligațiilor naturale, care au fost achitate de bunăvoie";
5. - reclanmanta nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 205 și urm. din nr.OG 92/2003 republicată și modificată și de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pârâta roagă instanța să observe că singurul act depus de catre reclamantă la instituția sa a fost cererea ( " notificarea " ) înregistrată la instituția pârâtei sub nr. 1.260/17.01.2008.
În plus, acțiunea formulata de a trebuit să fie respinsă ca lipsită de obiect deoarece în cuprinsul acestei acțiuni nu s-a solicitat anularea vreunui act administrativ sau administraativ fiscal emis de către instituția pârâtă și în speță, nu putea fi vorba despre un refuz nejustificat al instituției de ai restitui reclamantei taxa specială și, de fapt, acțiunea reclamantei nu a fost întemeiată pe un astfel de refuz.
Respingerea excepțiilor inadmisibilității acțiunii și a lipsei de obiect s-a datorat încălcării de către prima instanță a prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 41 din nr.OG92/2003, art. 1092 - 1121 cod civil (motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
De asemenea, respingerea exceptiilor sus-mentionate s-a datorat greșitei interpretări de către prima instanță a actelor aflate la dosar (adresa Administrației Finanțelor Publice a municipiului C-N fiind considerată în mod greșit de către prima instanță drept refuz nejustificat și nesocotindu-se faptul că reclamanta a efectuat o plată voluntară neimpusă de către instituția pârâtei - motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct.8 Cod procedura civila), precum și faptului că prima instanță nu a motivat de ce nu a considerat că actul care a produs efecte juridice a fost chitanța care consemnează plata voluntară efectuată de către reclamantă și nici de ce acțiunea în contencios administrativ nu trebuia formulată împotriva autorității care a efectuat înmatricularea din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative (motiv de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila).
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta datorează în mod legal taxa specială pentru autoturisme și autovehicule pe care a achitat-o la Trezoreria municipiului C-
Faptul că acțiunea a fost neîntemeiată a rezultat din prevederile nr.OUG 50/2008 pentru stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Conform art. 11 din nr.OUG 50/2008, " Taxa rezultă ca diferența între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restiutuie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgentă ".
Având în vedere faptul că reclamanta a achitat taxa specială pentru autoturisme în perioada cuprinsă în intervalul 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, soluția pronunțată de instanță nu poate fi alta decât aceea de a respinge acțiunea reclamantei care are posibilitatea să solicite restituirea diferenței de taxă în conf. cu nr.OUG 50/2008 sau de a casa sentința recurată și a trimite cauza spre rejudecare primei instanțe pentru a obliga organul fiscal să se conformeze art. 11 din nr.OUG 50/2008 în sensul de a proceda la calcularea taxei conform regulilor stabilite conform acestui act normativ și la restituirea către reclamanta a diferenței rezultate.
Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 a fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limite prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu și ținând cont de necesitatea adoptarii de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Deci, și conform nr.OUG 50/2008, o parte din taxa specială achitată de către reclamantă este datorată, astfel încât acțiunea nu poate fi admisă așa cum a fost formulată.
Raportat la motivele invocate de către reclamantă, s-a invocat necompetența materială a Tribunalului dea soluționa cererea reclamantei privind neconcordanța între prevederile art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 și cele ale Tratatului Comunității Europene implicit cu prevederile constituționale consacrate la art. 20(2) din Legea fundamentală.
Astfel, trebuia precizat că, taxa de înmatriculare a cărei solicitare de restituire a făcut obiectul prezentului dosar, reclamanta a achitat-o în temeiul legii, din proprie inițiativă, fără să i se emită în prealabil un act administrativ.
Legea în temeiul căreia taxa în litigiu a fost achitată, respectiv 571/2003, a fost n vigoare atât la data plății cât și în momentul la care reclamanta a solicitat restituirea.
Pârâta roagă instanța de recurs să observe că sentința recurata este lipsită de temei legal și a fost data cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art.90 din Tratatul, art.214.1 - 214.3 din Legea nr.571/2003, nr.HG44/2004, art.117 din nr.OG92/2003, art.1 din nr.OG128/2000 etc. (motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).
În final, s-a menționat că obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzilor legale calculate la suma solicitată n temeiul art. 3 din Nr.OG9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligații bănești este total neîntemeiată.
Dispozițiile art. 3 din OG9/2000 reglementează dobânda legală în materie comercială, atunci când debitorul obligației de plată are calitate de comerciant.
Este de subliniat faptul, în materia contenciosului administrativ fiscal au fost incidente dispozițiile cu caracter special prevazute la art.124 din Codul d e procedură fiscală intitulat " în cazul sumelor de restituire sau de rambursat de la buget", care stipulează în mod expres faptul că " pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua urmatoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau art. 70 după caz (60 de zile). Acordarea dobânzii s-a făcut la cererea contribuabililor ".
De asemenea, s-a observat că pârâta a fost de bună credință iar încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule a fost efectuată de către instituția pârâtă în conformitate cu prevederile legale în vigoare (Legea nr. 571/2003, nr.HG 44/2004).
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea integrală a sentinței civile nr. 631/11.04.2008 a Tribunalului Cluj.
În motivele întâmpinării reclamanta a arătat că, prin recursul formulat recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal casarea sau modificarea sentinței pronunțate de către instanța de fond, respingerea acțiunii promovate de către reclamantă, în principal pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia, apreciind, totodată, " inadmisibilitatea acțiunii, precum și admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii. De asemenea, în subsidiar, recurentă intimată consideră că acțiunea reclamantei a fost și neîntemeiată, solicitând instanței să pronunțe o decizie prin care să admită recursul sau să modifice sentința recurata în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.
În cele ce urmează, se vor analiza apărările formulate de către recurentă, apreciind că sentința pronunțată de către Tribunalul Cluja fost legală și temeinică.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei a fost nefondată și în mod legal a fost respinsă pentru următoarele argumente: așa cum a rezultat din chitanța depusă la dosarul cauzei s-a efectuat o plată în sumă de 17.623 lei în contul pârâtei, nu s-a prezentat relevanța în cauză nici susținerea recurentei conform căreia a trebuit ca această acțiune să fie judecată în contradictoriu cu autoritatea din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative, pentru simplul motiv că plata efectuată de către reclamantă era o condiție prealabilă și obligatorie înmatriculării.
c) a fost evident faptul că, devreme ce s-a încasat taxa a cărei restituire a solicitat-o, are calitatea procesuala pasivă în această cauză.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă și aceasta ca nefondată în mod legal. Nici unul dintre argumentele aduse de catre recurentă în sprijinul acestei excepții nu a putut fi reținut. Așadar, adresa emisă de către pârâtă având nr. 1260/22.01.2008 către reclamantă a fost un veritabil refuz nejustificat de a soluționa o cerere așa cum a fost acesta definit de către art. 2 lit. 1) din Legea nr. 554/2004, situație în care, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 instanța competentă a fost cea pe care a investit-o reclamanta prin cererea de chemare în judecată.
Invocarea art. 1092 alin. 2 Cod civil în favoarea admiterii acestei excepții denotă cel puțin o cunoaștere insuficientă a acestui text legal ori o interpretare cu rea-credință a acestuia. Obligațiile naturale au fost acele obligații lipsite de o acțiune civilă în favoarea debitorului. În cazul de față, taxa specială pentru autoturisme a fost impusa de către Statul Român cu ignorarea textelor de drept comunitar indicate de catre reclamantă în cererea de chemare în judecată. Pentru edificarea recurentei, s-
putut discuta de o obligație naturală în ipoteza executării unui testament nevalabil în favoarea legatarului.
De asemenea, la dosarul cauzei s-a aflat dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii formulată, s-a apreciat că și aceasta a fost nefondată fiind respinsă în mod legal. Obiectul litigiului este cât se poate de clar, reclamanta invocând în mod legal refuzul nejusitifcat al recurentei de a proceda la restituirea sumei achitate.
Recurenta a invocat, în mod absolut straniu și ridicol, necompetența materială a Tribunalului dea judeca o astfel de acțiune. În vederea clarificării acestei chestiuni, s-a făcut câteva precizări în cele ce urmează:
Art. 226 din. prevede posibilitatea Comisiei că, după ce efectuează procedura prealabilă cu statul membru asupra căruia există suspiciuni că încalcă norme comunitare, să promoveze o acțiune prin care să se constate încălcarea tratatelor comunitare de către statele membre. Această acțiune îndeplinește o funcție de drept obiectiv, nepunând în discuția Curții de la Luxemburg încălcării a unor drepturi subiective.
Totuși, instanțele naționale au obligația de a aplica proritar dreptul comunitar existând chiar două principii în acest sens: principiul rândului prioritar al dreptului comunitar față de dreptul național și principiul aplicării directe a dreptului comunitar.
De asemenea, a fost util să amintim două afaceri judiciare celebre în care Curtea a statuat în mod fără echivoc faptul că judecătorul național a aplicat în mod prioritar normele de drept comunitar ( cauza Simmenthal 1976, cauza Costa/ 1964 ). Pe de alta parte, judecătorul a sesizat Curtea doar atunci când a avut dubii cu privire la interpretarea tratatului, aspect ce s-a desprins din formularea art. 234.
Faptul că o instanță națională și-a îndeplinit obligația de aplicare prioritară a dreptului comunitar în raport cu dreptul intern cu prilejul judecării unui litigiu nu ar atinge cu nimic competența Curții de la Luxemburg de a judeca la sesizarea Comisiei o eventuală contradicție între normele interne ale unui stat și normele comunitare. Acțiunea promovata de către reclamantă a urmărit în mod firesc apărarea drepturilor sale subiective. Cele două tipuri de acțiuni puse în discuție de către pârâtă au o natură diferită, urmărește scopuri diferite și, evident, în cea prevăzută de art. 226. nu a putut fi exercitată de către o persoana juridică sau fizică, calitate procesuală activă putând avea doar Comisia.
Față de apărările formulate de către pârâtă raportat la lipsa de temeincie a acțiunii reclamantei, s-a menținut punctul de vedere exprimat în motivele acțiunii, considerând că aceasta este temeinică, fiind vorba în mod cert de o taxă aflată în neconcordanță cu texte din tratatele europene.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
1. Cu referire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii, pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ și că pârâta nu are legitimare procesuală pasivă în acest litigiu Curtea reține următoarele:
1.1. Conform chitanței seria - nr. -/14.12.2007 eliberată de Trezoreria municipiului C-N, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrație Finanțelor Publice a municipiului C-N ( C-N) reclamanta a plătit suma de 17.632 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule iar ulterior la data de 17 ianuarie 2008 înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume pârâta răspunzând negativ prin adresa nr. 1.260/22.01.2008. Pârâta susține că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că această adresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice ( 5 dos. fond).
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii ce implică refuzul jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția Tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
1.2. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că C-N a încasat taxa specială prin entitatea sa Trezoreria municipiului C-
Nu poate fi reținută teza conform căreia litigiul ce are ca obiect restituirea taxei speciale ar fi trebuit să fie pornit în contradictoriu cu autoritatea care a efectuat înmatricularea autoturismului din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative deoarece entitatea acestuia nu efectuează operațiunea de înmatriculare decât dacă și sub condiția impusă de legea fiscală aceea de a se face dovada plății taxei speciale.
Or, nu această entitate a fost beneficiara plății taxei speciale, ci după cum chiar pârâta recunoaște plata a fost efectuată la Trezoreria statului deci beneficiarul acestei taxe este Statul Român care conform art. 495/2007 este reprezentat de ANAF B și unitățile teritoriale subordonate, deci în speță de C-
Prin urmare, raportat la obiectul pricinii și dispozițiile legale incidente speței, în mod corect s-a legat cadrul procesual față de pârâta C-N, această autoritate putând fi obligată la restituirea taxei dacă prin ipoteză aceasta nu ar fi avut bază legală.
2. Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței și implicit pune chiar în discuție competența materială a acestuia.
Tribunalul Cluj, ca jurisdicție internă a României ca stat membru al Uniunii, are competența materială în raport cu normele interne și normele comunitare de a statua dacă un justițiabil, resortisant al statului membru in cauză, a suferit un prejudiciu prin aplicarea dreptului intern ce vine în contradicție cu normele comunitare obligatorii și cu jurisprudența Curții de Justiție.
în acest sens sunt argumentele utilizate de Curtea de Justiție în cauza nr. 106/1977IIdin 1978.
Așa fiind, Curtea statuează că în cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși precum și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
3. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină mde riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N împotriva sentinței civile nr. 631/11.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT. 2EX./08.07.2008./JUD.FOND.,.
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
