Anulare act administrativ . Decizia 1027/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1027/R-CONT
Ședința publică din 21 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Ingrid
- grefier
Pe rol fiind pronunțarea supra recursului declarat de pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, cu sediul în B,-, sector 1 împotriva sentinței nr.564/CAF din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administriv fiscal, în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind DE ȘI, cu sediul în,-, jud.V.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile. Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2009, dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând:
Constată că prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta DE ȘI a chemat în judecată pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea deciziei nr.4 din 22 septembrie 2009 Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Domeniilor Statului și a procesului verbal nr.4 din 22 septembrie 2008 al Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Domeniilor Statului;
- admiterea contestației formulată de de și și înregistrată la Agenția Domeniilor Statului sub nr. 4072 din 17 septembrie 2008;
- anularea procesului verbal preliminar nr. 15778 din 17 septembrie 2008 încheiat de Comisia de Licitație pentru concesionarea terenului cu destinație agricolă în suprafață de 590,14 ha aflat în exploatarea SC SA RM V;
- anularea actelor subsecvente procesului verbal preliminar - actul de adjudecare încheiat de Agenția Domeniilor Statului;
- obligarea Agenției Domeniului Statului să reia procedura de licitație pentru concesionarea terenului cu destinație agricolă în suprafață de 590,14 ha aflat în exploatarea SC SA RM V;
- restituirea garanției de participare la licitația achitată de de și precum și a contravalorii caietului de licitație, în cuantum de 6785,19 lei, precum și a contravalorii caietului de licitație, respectiv 2380 lei;
- restituirea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
A mai solicitat și suspendarea procedurii de concesionare până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin adresa nr. 15235 din 20 august 2008, pârâta a comunicat că a publicat anunțul de concesionare a terenului cu destinație agricolă în suprafață de 590,14 ha aflat în exploatarea SC SA RM V, teren aflat pe raza administrativ teritorială a comunei, județul Urmând indicațiile din scrisoarea ADS nr. 15235 din 20 august 2008, cumpărat un caiet de sarcini, a întocmit înscrisurile necesare pe care le-a și depus, în termenul prevăzut în caietul de sarcini. La data de 17 septembrie 2008 reprezentantul legal al reclamantei s-a prezentat la sediul ADS în vederea deschiderii plicurilor ce conțineau documentele de participare. Deși acesta a ajuns la sediul ADS B la ora 8.57, astfel cum atestă delegația ce poartă semnătura și ștampila ADS, comisia de licitație a refuzat să-i consemneze prezența în sală, susținând în mod absurd că nu s-a prezentat până în ora 9.00.
Urmare situației create, reclamanta a formulat contestație împotriva procesului-verbal preliminar, înregistrată sub nr.4072 din 17 septembrie 2008.
Prin procesul-verbal nr.4 din 22 septembrie 2008 și prin decizia nr.4 din 22 septembrie 2008, întocmite de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, contestația formulată a fost respinsă.
Astfel, reclamanta consideră că pârâta a încălcat principiile de transparență, tratament egal, proporționalitate și nediscriminare, prevăzute de art. 13 din OUG nr.54/2006, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care toți membrii de și fac parte din tezaurul istoric al României astfel cum prevede și art. 95 din Legea nr.46/2008.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.554/2004, OUG nr. 54/2006 și HG nr.168/2007.
La data de 21 noiembrie 2008, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea, excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Vâlcea și excepția lipsei plângerii prealabile, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, solicitând instanței respingerea cererii ca prematur introdusă. În condițiile în care instanța va trece peste aceste excepții a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 7 aprilie 2009, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere de precizare a petitului 4 din cererea de chemare în judecată, în sensul că aceasta înțelege să solicite anularea procesului verbal de adjudecare nr.16055 din 26 septembrie 2008 încheiat cu ocazia adjudecării suprafeței de teren cu destinație agricolă ce s-a aflat în exploatarea SC SA RM V, județul V, respectiv, 534,87 ha agricol și 55,27 ha teren agricol.
După examinarea cauzei, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal a pronunțat sentința nr.564/CAF din 14 aprilie 2009 prin a admis acțiunea, a anulat actele administrative: procesul-verbal preliminar din data de 17.09.2008, decizia nr.4 din 22.09.2008, procesul verbal nr.4 din 22.09.2008 și procesul verbal de adjudecare din 26.09.2008.
Prin aceeași sentință a respins cererea de obligare a pârâtului să reia procedura de licitare prin concesionarea terenului, obligând-o pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 6785,19 lei garanție și 2380 lei valoarea caietului de licitație, precum și să-i plătească suma de 4,3 lei ron cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că în data de 08.08.2008 în cotidianul național România Liberă și în cotidianul local de Vaf ost publicat anunțul de concesionare a terenului cu destinație agricolă aflat în exploatarea SC SA RM V, prin metoda licitației cu strigare la sediul pârâtei, termenul depunerii documentelor de participare la licitație și data deschiderii documentelor de participare fiind 17.09.2008, ora 9.00.
Reclamanta, în termen, a cumpărat caietul de sarcini, a depus garanția de participare precum și documentele de participare solicitate de inițiatorul licitației, în speță pârâta.
La data de 17.09.2008 comisia de licitație numită prin decizia de Președintele ADS constată că la ora 9.00 ( conform procesului verbal preliminar filele 16) din cei patru ofertanți s-au prezentat numai și SC SRL, lipsă fiind reclamanta și Obștea, aceștia fiind respinși de la licitație pe considerentul că nu s-au prezentat la ora 9.00 pentru deschiderea plicurilor.
În contextul celor arătate, instanța a reținut că potrivit pct.2.7 din caietul de sarcini, neprezentarea ofertanților la ora și data prevăzută în anunțul publicitar conduce la eliminarea acestora de la licitație, însă art.12din Legea nr.219/2008 privind regimul concesiunilor reglementează principiile care stau la baza selectării ofertanților și a încheierii contractelor de concesiune, astfel că măsura impusă de autoritatea publică prin caietul de sarcini nu era nici necesară, nici corespunzătoare naturii contractului, ținând seama că licitația publică prin natura ei reprezintă o procedură care se succede în timp, presupunând scurgerea unei perioade de timp pentru realizarea etapelor necesare ale acesteia.
Doar NOTA IV din caietul de sarcini, care nu impune prezentarea la o anumită oră, corespunde principiului proporționalității, pentru că prezența obligatorie a ofertantului privește numai operațiunile care sunt strict în sarcina sa, respectiv ofertarea redevenței în condiții de concurență prin strigare.
Prin urmare, eliminarea reclamantei a fost apreciată ca nelegală, în condițiile în care contravine principiilor legale enunțate mai sus.
Mai mult, prima instanță a constatat că reprezentantul legal a fost prezent la sediul pârâtei în data de 17.09.2008 ora 8.57, așa cum rezultă din ordinul de deplasare certificat chiar de pârâtă prin semnătură și ștampilă ( fila 27 dosar ).
S-a mai reținut că nu există nici o dovadă că pârâta a anunțat ofertanților locul unde se află comisia de licitație în cadrul sediului, fiind deci în culpă și sub acest aspect, iar eliminarea reclamantei după un criteriu formal a condus la încălcarea liberei concurențe, în condițiile în care adjudecatoarea nu a avut cu cine concura, celălalt ofertant ( SC SRL ) neoferind redevența minimă din caietul de sarcini despre care a avut cunoștință înainte de înscrierea la licitația publică cu strigare.
În schimb, s-a apreciat că petitul 5 din acțiune este neîntemeiat, deoarece conform art. 6 din Legea nr.219/1998 și art. 18 din Legea nr. 268/2001, reluarea procedurii de concesionare a terenului în litigiu rămâne la latitudinea sa.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs pârâta Agenția Domeniilor Statului, care a susținut că:
1.- în mod greșit a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale și funcționale a Tribunalului Vâlcea - secția comercială și contencios administrativ fiscal, pentru că, potrivit art.5 Cod pr.civilă, cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. Cum, art.4 din Legea nr.268/2001 definește Agenția Domeniului Statului ca fiind o instituție publică, cu caracter comercial și financiar, ce intră în raporturi de drept comercial cu persoane fizice sau juridice prin încheierea de contracte pentru exploatarea eficiență a terenurilor aflate în patrimoniu - terenul în cauză făcând parte din domeniul privat al statului -, cauza are caracter comercial, fiindu-i aplicabile dispozițiile dreptului comun ce impun declinarea competenței în favoarea Tribunalului București - secția comercială.
2.- greșit a fost respinsă excepția necompetenței materiale a instanței, pentru că dacă s-ar fi reținut că litigiul are caracterul unei acțiuni în contencios administrativ, cauza trebuia declinată în favoarea Curții de APEL PITEȘTI - Secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, dat fiind faptul că pârâta este o instituție publică centrală, aspect reținut chiar și de către instanța de fond.
3.- greșit a fost respinsă excepția lipsei plângerii prealabile, reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004;
4.- soluția instanței de fond s-a întemeiat pe disp.Legii nr.219/1998, care este abrogată din data de 30.06.2006;
5.- hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod pr.civilă), pentru că Legea nr.268/2001 și HG nr.626/2001 constituie cadrul legal special incident activității pârâtei pentru concesionarea terenurilor cu destinație agricolă din domeniul privat al statului, nefiind aplicabile disp.OUG nr.54/2006 sau ale Legii nr.219/1998, întrucât acestea privesc strict regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, din a cărei sferă nu face parte terenul în litigiu. Or, relevante erau prevederile din caietul de sarcini, care prevedeau eliminarea ofertanților care nu s-au prezentat la ora și data stabilită, motiv pentru care excluderea reclamantului de la licitație a fost legală și temeinică, cu atât mai mult cu cât neprezentarea la ora fixată a fost consemnată în procesul preliminar nr.15778/17.09.2008, iar mențiunea din ordinul de deplasare aparține reprezentantului reclamantei.
La data de 21 octombrie 2009, pentru când a fost amânată pronunțarea, intimata - reclamantă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că actele în speță nu sunt comerciale, că recurenta nu este autoritate publică centrală, că în speță nu era nevoie să se formuleze plângere prealabilă, iar prima instanță a dat o corectă rezolvare litigiului.
Examinând sentința, cu prioritate, prin prisma motivelor de recurs ce vizează excepția de necompetență a Tribunalului Vâlcea - secția comercială și contencios administrativ fiscal (motiv încadrat în disp.art.304 pct.3 Cod pr.civilă), Curtea constată următoarele:
Inițial, actul normativ care reglementa regimul concesiunilor, care avea în vedere atât bunuri proprietate publică cât și proprietate privată a statului, județului, orașului sau comunei, a fost Legea nr.219/1998, abrogată însă anterior promovării acțiunii, prin OUG nr.34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
În privința celorlalte contracte de concesiune de bunuri proprietate publică ( altele decât cele prevăzute de OUG nr.34/2006) este aplicabil un alt act normativ: OUG nr.54/2006.
În speță, așa cum rezultă din anunțul de participare din 8.08.2008 publicat în România Liberă și de V, ca și din caietul de sarcini privind concesionarea suprafeței de teren de 590,14 ha, terenul în cauză se află îndomeniul privatal statului, ci nu în domeniul public pentru a-i fi aplicabile, după caz, dispozițiile OUG nr.34/2006 sau OUG nr.54/2006 ( reținându-se că Legea nr.219/2008 era abrogată deja prin OUG nr.34/2006, astfel încât în mod nelegal s-a făcut trimitere de către prima instanță la acest act normativ). Fiind vorba despre un teren aflat în domeniul privat al statului, în speță erau incidente dispozițiile Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului și ale HG nr.626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001. Or, art.4 din Legea nr.268/2001 definește Agenția Domeniilor Statului ca fiind instituție de interes public cu personalitate juridică, cu caracterfinanciar și comercial, finanțată din surse extra bugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, având ca atribuții, printre altele: exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului, gestionarea și exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat este, concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public sau privat al statului, aflate în exploatarea societăților naționale, a institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă și a unităților de învățământ agricol și silvic. Și în art.2 din HG nr.626/2001 se reiau dispozițiile privitoare la calitatea de mandatar al ADS, ceea ce conduce la concluzia că această instituție acționează în numele statului, pentru exercitarea prerogativelor de acționar al statului la societățile comerciale.
Agenția Domeniului Statului nu acționează ca o autoritate publică în raporturile cu celelalte subiecte de drept pentru concesionarea terenurilor aflate în domeniul privat al statului ci doar ca mandatar al statului, în numele căruia acționează pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea de acționar la societățile comerciale. Coroborând dispozițiile din cele două acte normative referitoare la atribuțiile ADS cu definiția dată acesteia, ca fiind instituție cu caracter financiar și comercial, rezultă indubitabil că, pentru ipoteza dată, cenzura actelor cade în competența instanțelor de drept comercial, nu ale celor de contencios administrativ.
Raporturile dintre părți sunt incluse în sfera dreptului privat și nicidecum în sfera dreptului public, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr.554/2004.
Drept urmare, competența este stabilită potrivit dreptului comun, în speță impunându-se declinarea competenței în favoarea Tribunalului București - secția comercială, dată fiind natura litigiului și valoarea obiectului acestuia, de -,75 lei - calculat după prevederile cap.4 (4.1), cap.5 (5.1.6.), după formula 21 kg. x 0,5867 lei/kg x 590,14 ha x 20 ani.
Sintetizând considerentele de fapt și de drept expuse, Curtea, în temeiul art.312 alin3 coroborat cu art.2, pct.1 lit.a), art.5 și art.304 pct.3 Cod pr.civilă, va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București - secția comercială, în a cărui rază teritorială își are sediul pârâta, observându-se faptul că s-a invocat această excepție la primul termen de judecată de la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, cu sediul în B,-, sector 1 împotriva sentinței nr.564/CAF din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administriv fiscal, în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind DE ȘI, cu sediul în,-, jud.V.
Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București - Secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC.4 ex.
5.11.2009
Jud fond.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid