Anulare act administrativ . Decizia 107/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 107/CA
Ședința publică de la 09 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Iulia I - -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Direcția Generală Finanțelor Publice - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE I, cu sediul în I, str.-, nr.25, în contradictoriu cu intimații: cabinet avocat, STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect - anulare act administrativ, recurs împotriva sentinței numărul 921/CA/17.10.2008 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, pentru recurentă, și avocat -, lipsă fiind reprezentantul intimatului Statul Român.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei, de către grefier.
Consilier juridic, pentru recurentă, depune la dosar precizări.
Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurentă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței Tribunalului Iași și respingerea acțiunii pentru că Administrația Finanțelor Publice nu are decât obligația de a restitui diferența dintre cele două taxe.
Avocat, pentru intimatul Cabinet Avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, avându-se în vedere că G nr.50/2008 nu este aplicabilă în această cauză pentru că aplicarea acesteia ar încălca prevederile art.15 din Constituția României, referitoare la neretroactivarea legii civile, cât și prevederile G nr.686/2008 privind normele de aplicare a OG nr.50/2008, unde la capitolul 6 se arată că se restituie diferența dintre cele două taxe în trei situații, ce nu au aplicabilitate în această cauză. Precizează că nu se solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 921/CA din 17.10. 2008 pronunțată de Tribunalul Iașis -a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Cabinet Avocat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului I și Statul Român, prin reprezentant Ministerul Economiei și Finanțelor Publice. Au fost obligați pârâții la restituirea către reclamant a sumei de 859,51lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, precum și la plata dobânzii legale aferente până la momentul despăgubirii efective.
A fost respins capătul de cerere privind anularea adresei nr.54820/08.05.2008 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului
Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 147lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat la data de 30.01.2008 un autoturism de ocazie marca autoturism Skoda, dintr-un alt stat al Uniunii Europene, respectiv Germania, conform contractului de vânzare-cumpărare depus în copie la dosarul cauzei (tradus de un traducător autorizat), iar cu ocazia reînmatriculării în România a fost achitată contravaloarea taxei de primă înmatriculare prevăzută de art.2141-2143din Cod procedură fiscală, în cuantum de 859,51 lei, conform chitanței fiscale seria -, nr. -/30.01.2008.
La data cumpărării autovehiculul era deja înmatriculat în circulație din 15.04.2003
Pârâta în urma plângerii prealabile formulate de reclamantă a refuzat restituirea taxei de primă înmatriculare percepută nelegal susținând că nu există temei legal pentru restituire.
Tribunalul reține că autoturismul dobândit de reclamantă la data de 30.01.2008 era deja înmatriculat într-unul din statele membre ale comunității europene, în speță Republica Germania, astfel încât raportat la prevederile art.90 din Tratatul CE, la jurisprudența CJCE reliefată de hotărârile pronunțate împotriva Poloniei și Ungariei (cauza C313/05 și cauzele C-333/05; /05), și la jurisprudența națională se constată că prevederile art.2141-2143din Codul fiscal nu sunt compatibile cu prevederile comunitare prevăzute în art.25, 28 și 90 din Tratatul CE, taxa de primă înmatriculare impusă de statul român constituind o taxă cu efect echivalent taxelor la import de natură a restricționa libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
Însăși Statul Român recunoaște caracterul nelegal al taxei de primă înmatriculare în preambulul OUG nr.50/2008 ("evitarea oricăror consecințe juridice negative") și prin abrogarea dispozițiilor art.2141-2143Cod fiscal, prin art.14 alin.2 din actul normativ amintit, în vederea instituirii taxei pe poluare începând cu data de 01.07.2008, prevederile OUG nr.50/1998 nefiind incidente în cauză ca urmare a imposibilității retroactivării legii civile potrivit art.15 din Constituția României.
La data soluționării prezentei cauze o instanță română deja a constatat în mod irevocabil că dispozițiile art.2141-2143din Codul fiscal, nu sunt compatibile cu prevederile comunitare prevăzute în art.25, 28 și 90 din Tratatul CE (Sentința civilă nr.2563/07.11.2007 a Tribunalului Arad ) astfel încât având în vedere și jurisprudența CEDO reliefată de cauza Beian/România, în lumina art.148 alin.2 din Constituția României se va da efect dispoziției comunitare în sensul că pârâții vor fi obligați să restituie reclamantului suma de 859,51 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Întrucât taxa a fost percepută nelegal vor fi obligați pârâții și la plata dobânzii legale aplicabile în raporturile civile, conform art.3 din OG nr.9/2000, în favoarea reclamantului, începând cu data introducerii acțiunii și până la data restituirii integrale a taxei de primă înmatriculare în raport de al cărei cuantum se va calcula și dobânda legală.
În ceea ce privește cererea de anulare a actului administrativ fiscal, reprezentat în viziunea reclamantului de adresa nr. 54820/08.05.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului I (răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamant în temeiul art.7 din Legea nr.554/2004), se constată că este neîntemeiată întrucât răspunsul pârâtei la plângerea prealabilă nu întrunește trăsăturile (elementele constitutive) ale actului administrativ fiscal, astfel cum acestea sunt definite în art.41 din Codul d e procedură fiscală (art. 41 Cod procedură fiscală. oțiunea de act administrativ fiscal:
În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale ).
Nefiind un act administrativ fiscal, simpla adresă emisă de pârâtă nu poate face obiectul acțiunii în anulare pe calea contenciosului administrativ fiscal, astfel încât cererea de anulare va fi respinsă ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, va obliga pârâții la plata către reclamant a sumei de 147 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli angajate pentru traducerea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I - Administrația Finanțelor Publice a Județului I, care consideră sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică, atât pentru lipsa calității procesuale a. Economiei și Finanțelor Publice, cât și pe fondul cauzei.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale a Statului Român, prin reprezentantul său legal -. Ec. și.. -, se arată în motivele de recurs că potrivit deciziei "acțiunea în contencios administrativ, având ca obiect răspunderea statului, pentru lipsa de eficacitate a serviciilor publice, este inadmisibilă." Precizează recurenta că în condițiile actualei reglementări, Statul nu este considerat subiect al raportului juridic de contencios administrativ în mod direct, acțiunea putând fi exercitată față de orice organ al său ori al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.
De asemenea în prezentul litigiu nu este vorba despre reprezentarea în fața instanțelor și organelor de urmărire penală, astfel că acesta nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății.
În același sens sunt și dispozițiile art.1 alin.(1) coroborat cu art.8 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, din interpretarea cărora rezultă că raportul juridic este născut între persoana vătămată-reclamant și autoritatea emitentă a actului administrativ-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Mai mult decât atât, se precizează că în conformitate cu dispozițiile art.41 alin.2 din Codul d e procedură civilă, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I poate sta în judecată ca pârâtă, având în vedere faptul că este în subordinea Directorului Executiv și are organe proprii de conducere.
În ceea ce privește fondul cauzei, susține recurenta în esență, că potrivit Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 ce a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, nu prevede în mod expres un temei legal pentru restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
În baza acestei Ordonanțe a fost emisă nr.HG 686/2008 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare acestei ordonanțe.
Prin aceasta s-a precizat că se poate restitui numai o parte a taxei achitată în perioada 1.01.-30.06.2008 și nu restituirea integrală a acesteia, creând posibilitatea reclamantului de a se adresa cu o cerere la autoritatea fiscală competentă în vederea restituirii diferenței dintre cele două taxe.
De asemenea se apreciază că nici capătul de cerere privind dobânzile solicitate nu este întemeiat, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru restituirea întregii sume solicitate de reclamant. În precizările formulate, recurenta detaliază aspectele invocate în cererea de recurs arătând că prin formularea și introducerea cererii de restituire, intimatul nu contestă așadar un act administrativ fiscal emis de organul fiscal, ci contestă însăși obligația de plată a taxei speciale născută dintr-un act normativ cu putere de lege. Intimatul a achitat taxa în conformitate cu dispozițiile art.2141și art.2143Cod fiscal, precum și a unei calculații privind taxa specială pentru autoturisme și autovehicule afișată în format electronic în mod public pe site-ul Ministerului Economiei și Finanțelor, operațiunea de înmatriculare a unui autoturism second-hand importat din Uniunea Europeană fiind condiționată de plata acestei taxe.
În speță, intimatul nu este o persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual emis de organul fiscal, a cărui revocare să facă obiectul cauzei.
În consecință, organul fiscal a soluționat cererea de restituire prin emiterea răspunsului printr-o adresă, adresă care nu îmbracă forma unei decizii întrucât decizia este act administrativ fiscal prin care se soluționează contestația formulată împotriva unui titlu de creanță sau a oricărui alt act administrativ emis de către organul fiscal prin care acesta stabilește obligații fiscale în sarcina contestatorului. Ori, în speță, organul fiscal nu a stabilit nici un fel de obligație fiscală în sarcina contestatorului prin vreun titlu de creanță sau alt act administrativ ci, așa cum s-a arătat, obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme a fost stabilită prin lege.
Așadar, HG686/2008 instituie prin prevederile art.8, 9 și 10 obligația organului fiscal de a emite decizii în soluționarea cererilor de restituire numai pentru cererile ce au ca obiect restituirea diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule, care au fost depuse la organul fiscal înainte de intrarea în vigoare a nr.OUG50/2008 și al căror termen de soluționare începe să curgă de la data de 1 iulie 2008, conform dispozițiilor art.17 din nr.OUG50/2008.
Intimatul legal citat a formulat întâmpinare prin care a răspuns punctual criticilor din recurs formulare de recurenta pârâtă, astfel:
În ce privește excepția invocată, arată intimata că organul fiscal competent care are și calitate în ceea ce privește restituirea sumei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule împreună cu dobânzile legale este Administrația Finanțelor Publice I, motiv pentru care în contradictor cu acesta a introdus cererea introductivă, însă a solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor alături de Administrația Finanțelor Publice I, tocmai datorită faptului că Administrația Finanțelor Publice I se află în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând respingerea excepției privind lipsa calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
Pe fondul cauzei, răspunde intimata prin aceleași apărări pe care și-a întemeiat cererea de ch emare în judecată, solicitând, în consecință, respingerea recursului formulat ca fiind neîntemeiat.
Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond constată următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism de ocazie marca Skoda, dintr-un stat membru al Conform articolului 214 ind. 1 214 ind. 2 Cod fiscal, pentru a înmatricula autoturismul în România, a plătit taxa specială auto în cuantum de 859,51lei, conform chitanței seria - nr. -/30.01.2008.
La data importului autoturismului, cu privire la temeinicia cererii, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Totodată, potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de către reclamant, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de restricționa libera circulație mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90(1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr- țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, s-a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc. Normele instituind această taxă au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calcula după formula prevăzută de art. 2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, ci doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare taxei sus-menționată introducea un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepea.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s- menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, s-a reținut supr emația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat, apreciind că, prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept României și astfel, reclamantul, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a- restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România autoturismului cumpărat.
Potrivit art. 11 din nr.OUG 50/1998 instanța reține că taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi pentru taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
În acest caz se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE cazul 68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și paragraf 61-70).
Corect s-a reținut că statul român nu are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 are ca fundament alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Nu este așadar posibilă, pe de o parte, menținerea ca legală a taxei speciale încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, iar pe de altă parte, nici nu poate fi obligat reclamantul să urmeze procedura în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrară dreptului comunitar.
Cu privire la lipsa calității procesuale a Statului Român, prin reprezentantul său legal, Curtea reține că, la momentul plății taxei de primă înmatriculare, raportul juridic de drept administrativ s-a născut atât între reclamant și Administrația Finanțelor Publice a mun. I, pe de o parte, cât și între reclamant și Ministerul Economiei, respectiv Statul Român, atât ca urmare a calității acesteia, de reprezentant al statului, ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor de judecată, cât și ca organ de specialitate al administrației publice centrale, motiv pentru care excepția invocată este nefondată.
Pe aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă urmează a se respinge recursul și a fi menținută ca fiind legală și temeinică sentința recurată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de P - P - I împotriva sentinței civile nr.921/CA din 17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 Martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored./
Tribunalul Iași:
-
20.III.2009.-
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, I - - |
12 Martie 2009
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia
