Anulare act administrativ . Sentința 107/2010. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 24.11.2009

SENTINȚA CIVILĂ Nr.107

Ședința publică din 17 februarie 2010

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Prestații Sociale, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 februarie 2010 prin care s-a amânat pronunțarea la data de 17 februarie 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr.1315/59/24.11.2009, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Agenția Națională pentru Prestații Sociale, următoarele:

- Anularea Ordinului nr. 175/12.10.2009, emis de către parata Agenția Naționala pentru Prestații Sociale,

- Reintegrarea subsemnatei pe funcția și postul deținut anterior emiterii Ordinului nr. 175/12.10.2009,respectiv aceea de Director al Agenției Județene pentru Prestații Sociale C-S,

- Plata unei despăgubiri echivalentă cu drepturile salariate la care am fost îndreptățită conform Contractului de Management încheiat cu parata Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de plata cărora am fost lipsita în urma emiterii Ordinului nr. 175/12. 10.2009, pana la reîncadrarea efectiva pe funcția și postul deținute anterior emiterii actului administrativ contestat.

În fapt, reclamanta arată că prin Ordinul nr.991/25.05.2009, emis de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, urmat de încheierea Contractului de Management între reclamantă și pârâți a fost numita în funcția de Director la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S, pentru o perioada de maximum 4 ani.

Potrivit dispozițiilor art.IV, alin.7 din nr.OUG105/2009, contractul de management mai sus menționat este asimilat contractului individual de munca și conferă titularului vechime în munca și specialitate, pentru ca la alin. II al aceluiași art.IV din nr.OUG 105/2009 sa fie stipulat faptul ca raporturile de serviciu ce se desfășoară în baza contractului de management mai sus menționat sunt guvernate de dispozițiile Legii nr.188/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 12.10.2009, pârâta Agenția Naționala pentru Prestații Sociale, a emis Ordinul nr. 175/12.10.2009, prin care s-a dispus încetarea începând cu data de 12.10.2009 a contractului de management încheiat de către reclamantă cu pârâții și revocarea acesteia din funcția mai sus menționata.

În ceea ce privește acest Ordin nr. 175/12.10.2009, reclamanta consideră că are suficiente considerente sa-l considere abuziv și nelegal, astfel:

Începând din data de 02.10.2009, reclamanta se află în incapacitate temporara de muncă, constatată prin certificatele medicale, anexate alăturat prezentei, potrivit dispozițiilor art.60, alin. 1 din Legea nr.53/2003, lege aplicabila potrivit art.IV, alin. ll din nr.OUG105/2009, instituie o interdicție imperativa expresa privind concedierea salariaților aflați în incapacitate temporara de munca, paratele au manifestat o atitudine sfidătoare fata de aceste dispoziții legale, prin încălcarea în mod flagrant a acestor dispoziții legale, optând pentru o discriminare politica în dauna legii.

Nu au fost respectate condițiile de forma prevăzute de art. 70,alin.l din Codul Muncii pentru actul administrativ prin care s-a dispus încetarea contractului de management încheiat de către subsemnata cu paratele, contract asimilat potrivit dispozițiilor nr.OUG105/2009, contractelor individuale de muncă, respectiv nu cuprinde motivele care determina încetarea contractului, durata preavizului etc.

Nu a fost respectat dreptul la preaviz prevăzut de art.73 din Codul Muncii și Legea nr.l88/1999, acte normative ce reglementau raporturile de serviciu ale reclamantei cu paratele, raporturi născute în baza Contractului de Management mai sus menționat

4. Potrivit art.9, alin. l din Contractul de Management încheiat de către reclamantă cu parata 1, încetarea contractului de management poate avea loc doar în următoarele situații:

- la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat,

- la inițiativa ordonatorului principal de credite în cazul evaluării directorului coordonator ca necorespunzător,

- prin revocarea din funcție de către ordonatorul principal de credite pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute de lege se de prezentul contract, cu notificare prealabila scrisa cu minimum 15 zile înainte de aplicarea măsurii,

- prin renunțare de către directorul coordonator la prezentul contract, cu notificare prealabila scrisă cu minimum 15 zile înainte de data renunțării,

- prin acordul părților,

- prin desființarea sau reorganizarea serviciului public deconcentrat,

- în alte situații prevăzute expres de lege.

În ceea ce privește speța de față, nu a intervenit și nici nu a existat vreun motiv prevăzut de art.9, alin. l privind încetarea contractului de management încheiat de către reclamantă cu parata 1, respectiv:

- nu a expirat perioada pentru care a fost încheiat,

- nu a existat o evaluare a reclamantei în calitate de director coordonator și nici un audit în urma căreia ordonatorul principal de credite sa stabilească faptul ca este necorespunzătoare sau neindeplinirea, respectiv îndeplinirea

- necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute de lege și de contractul respectiv, ba mai mult decât atât, așa cum reclamanta susține că va dovedi în cursul soluționării prezentei acțiuni, a avut o activitate pozitiva, îndeplinindu-și în mod corespunzător obligațiile contractuale asumate,

nu a fost notificata prealabil în scris cu minimum 15 zile înainte de aplicarea măsurii,

- nu a existat nici o renunțare din partea reclamantei la contractul respectiv,

- nu a existat acordul părților,

- nu a intervenit desființarea sau reorganizarea serviciului public deconcentrat,

- nu exista nici o alta situație prevăzuta expres de lege privind încetarea contractului de management mai sus menționat

În aceste condiții, reclamanta consideră în mod întemeiat ca Ordinul nr.l 75/12.10.2009, emis de către parata 2, este abuziv și nelegal, fiind un act evident de discriminare pe motive de natura politica, și în consecință, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost ea formulata.

În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr.554/2004, ale Legii nr.l88/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr.53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, ale nr.l OUG05/2009 și ale art.969 din Codul Civil.

2. Întâmpinarea pârâtuluiMinisterul Muncii, Familiei și Protecției Sociale:

Pârâtul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus întâmpinare la data de 11.12.2009, solicitând respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Față de solicitările reclamantei pârâtul învederează instanței să constate și să admită următoarele excepții:

1. Excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Timișoara, Secția Contencios Administrativ și Fiscal de a soluționa cauza dedusă judecății.

Potrivit art. IV alin. 7 din OUG nr. 105/06.10.2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, contractul de management este asimilat contractului individual de muncă.

Pe cale de consecință, soluționarea cauzei dedusă judecății, reprezentând litigiu de muncă, este de competența materială a Tribunalului - Secția Conflicte de Muncă, conform art. 2 alin. 1 lit. c) din Codul d e procedură civilă, coroborat cu art. 284 din Codul Muncii și art. 71 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

2. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Ordinul nr. 175/12.10.2009, a cărui anulare se solicită, este emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 1 16/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale Pentru Prestații Sociale, aprobată prin Legea Nr. 90/2008, coroborate cu prevederile art. 1 din.HG Nr. 1285/200 privind aprobarea Statutului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Prestații Sociale s-a organizat și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică Agenția Națională Pentru Prestații Sociale, care poate sta în instanță în nume propriu (art.7 alin. 1 lit. r din OUG nr. 1 16/2007).

Agenția Națională Pentru Prestații Sociale are sediul în municipiul B, Strada - - Nr.20, Sector 1.

Pârâtul susține că rezultă, indubitabil, lipsa calității procesuale pasive a, calitate procesuală pasivă având Agenția Națională Pentru Prestații Sociale, emitenta Ordinului 175/12.10.2009.

3. Excepția lipsei procedurii prealabile.

În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, reclamanta, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, trebuie să efectueze procedura prealabilă, prevăzută imperativ de lege.

Neîndeplinirea procedurii prealabile are drept consecință respingerea acțiunii formulate ca inadmisibilă.

4. De asemenea, pârâtul solicită să se constate că acțiunea reclamantei nu este timbrată, fapt ce conduce la anularea acesteia.

3. Întâmpinarea pârâtei Agenția Națională pentru Prestații Sociale, (),

Pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale a depus întâmpinare la data de 15.12.2009, arătând că în temeiul art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, prin Ordinul nr. 991/25.05.2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale, reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale C-S (AJPS C-S), funcție pe care a deținut-o până la data de 12.10.2009, dată la care prin Ordinul nr. 175/12.10.2009 s-a dispus revocarea din funcție a reclamantei și încetarea contractului de management al acesteia.

Referitor la cererea reclamantei de anulare a Ordinului nr. 175/12.10.2009

Conform art. XIV alin. (1) din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, (data de 6 octombrie 2009, data publicării în MO nr. 668/2009) OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009, fost abrogată.

Pârâtul învederează că Ordinul nr. 175/12.10.2009 a fost emis de președintele, ca urmare a abrogării OUG nr. 37/2009, respectiv pentru punerea în aplicare a prevederilor imperative ale OUG nr. 105/2009, directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale nu mai puteau fi menținuți în funcțiile deținute, în baza unui act normativ abrogat.

Precizează că prin dispozițiile art. 1 al Ordinului nr. 1636/09.10.2009 emis de ministrul interimar al muncii, familiei și protecției sociale s-au constituit comisiile care poartă responsabilitatea punerii în aplicare a prevederilor OUG nr. 105/2009.

În temeiul art. 2 lit. b) al ordinului menționat actele de revocare și de numire a conducătorilor structurilor deconcentrate au fost emise de către domnul pentru agențiile județene pentru prestații sociale, Agenția pentru prestații Sociale a municipiului B și direcțiile județene de muncă și protecție socială și a municipiului

Față de cele menționate, pârâtul susține că rezultă fără echivoc că prin dispozițiile Ordinului nr. 175/12.10.2009, emis de președintele, au fost executate prevederile imperative ale OUG nr. 105/2009.

Referitor la susținerea reclamantei că Ordinul nr. 175/12.10.2009 este nelegal și netemeinic, pârâtul reiterează că acesta a fost emis pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. XIV alin. (1) din OUG nr. 105/2009 care au abrogat OUG nr. 37/2009.

Conform dispozițiilor art. III alin.(6) din OUG nr.37/2009, precum și celor ale art. 2 din HG nr.527/2009, încheierea contractului de management se poate face pe o perioadă de maxim 4 ani.

Având în vedere durata contractului de management, în opinia pârâtului acest contract este un contract atipic și nu este un contract individual de muncă, supus regulilor prevăzute de Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare

Dispozițiile legale invocate stabilesc astfel o durată determinată sau ceI puțin determinabilă pentru care se încheie contractul de management, pe când contractul individual de muncă se încheie, în principal, pe durată nedeterminată, doar în mod excepțional putându-se încheia și pe durată determinată.

Din textele legale menționate rezultă clar caracterul sui generis derogatoriu, de la dreptul comun al contractului de management și anume acela că regimul său juridic este supus legii speciale și anume OUG nr. 37/2009 (în prezent OUG nr. 105/2009), respectiv HG nr. 527/2009.

Pârâtul consideră că prin sintagma: "perioadă de maximum 4 ani" se înțelege o săptămână, o lună, un an, cel mult 4 ani.

La data numirii în funcția de director coordonator al AJPS C-S, respectiv la data de 25.05.2009, reclamanta a cunoscut condițiile numirii funcția de director coordonator și și-a asumat riscul de a fi revocată din funcția deținută, anterior împlinirii termenului de 4 ani.

Pârâtul învederează instanței că nimeni și nimic nu a împiedicat-o pe reclamantă să participe la evaluarea cunoștințelor și aptitudinilor manageriale a persoanelor care urmează să ocupe funcții de director coordonator și director coordonator adjunct în cadrul agențiilor teritoriale pentru prestații sociale, organizată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale () în perioada 22 - 24 octombrie 2009.

Potrivit dispozițiilor art. alin. (7) din OUG nr. 37/2009 contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, numai în ceea ce privește vechimea în muncă și în specialitate a titularului contractului.

Așa fiind, acest contract este un contract atipic, care nu se supune regulilor impuse de Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul solicită să fie înlăturate și susținerile reclamantei, potrivit cărora în speță sunt incidente și dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Conform prevederilor imperative ale art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de imbunătătire a activității administrației publice, s-a dispus ca funcțiile publice, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, prevăzute în anexa la aceasta ordonanța de urgenta, printre care se numără și direcțiile de muncă și protecție sociala, respectiv a municipiului B, menționate la lit. D pct. 1 din anexa, precum și adjuncții acestuia să fie desființate, în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta, publicata în MO al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009.

Dispozițiile exprese ale alin. (3) al aceluiași articol prevăd ca la expirarea termenului de 32 de zile, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, prevăzute în anexa la prezenta ordonanța de urgenta, vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează.

Pârâtul susține că față de dispozițiile legale invocate reiese fără echivoc că funcția de director coordonator/coordonator adjunct, nu este funcție publică.

1. Reclamanta critică ordinul și sub aspectul că acesta a fost emis în data de 12 oct.2009, când aceasta se afla în incapacitate temporară de muncă, (02.10.2009 - și până în prezent) stabilită prin certificatele medicale anexate, încălcându-se astfel dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.

Pârâtul învederează că contractul de management al cărui format și clauze au fost stabilite prin HG nr. 527/2009, reprezintă un contract administrativ, ale cărui efecte sunt asimilate prin voința legiuitorului contractului individual de muncă, numai în ceea ce privește vechimea în muncă și în specialitate a titularului contractului.

Așa fiind, instituția nu este ținută să respecte dispozițiile din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză.

2. Pârâtul solicită să fie înlăturate susținerile reclamantei potrivit cărora nu au fost respectate dispozițiile art. 70 alin. (1) din Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanta se află în eroare, dispozițiile art. 70 din Codul Muncii nu sunt incidente în speță.

Potrivit art. 70 din Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, angajatorul are obligația să comunice o copie a notificării prevăzute la art. 69 alin. (2) inspectoratului teritorial d e muncă și agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă la aceeași dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz, reprezentanților salariaților.

3. Pârâtul solicită să fie înlăturate susținerile reclamantei potrivit cărora nu au fost respectate dispozițiile art. 73 din Codul muncii și cele ale Legii nr. 188/1999, cu privire la preaviz.

Pârâtul reiterează că în speță nu sunt incidente dispozițiile legale invocate, contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, numai în ceea ce privește vechimea în muncă și în specialitate, a titularului acestuia.

Mai învederează că contractul de management al cărui format și clauze au fost stabilite prin HG nr. 527/2009, reprezintă un contract administrativ, ale cărui efecte sunt asimilate prin voința legiuitorului contractului individual de muncă, numai în ceea ce privește vechimea în muncă și în specialitate a titularului contractului.

Pârâtul solicită să fie înlăturate afirmațiile reclamantei potrivit cărora
"în speța de față, nu a intervenit și nici nu a existat vreun motiv prevăzut de art. 9 alin. (1) din HG nr. 527/2009 de care să justifice încetarea contractului de management".

În opinia pârâtului, contractul a încetat potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit.i) din contractul de management și anume în alte situații prevăzute expres de lege.

Pârâtul precizează că, potrivit legii, contractul de management putea fi încheiat numai cu persoanele care îndeplinesc în mod cumulativ exigențele impuse de art. III alin. (5) din OUG nr. 37/2009 și care urmau să ocupe funcțiile de director coordonator, respectiv de director coordonator adjunct al unui serviciu public deconcentrat.

Reclamanta, ca urmare a abrogării actului normativ în temeiul căruia a fost numită în funcție nu mai îndeplinea condițiile pentru a fi titular contractului de management.

Referitor la cererea reclamantei privind reintegrarea în funcția de director coordonator, pe care a deținut-o, până la data de 12.10.2009

Pârâtul învederează instanței că potrivit art. III alin. (2) din HG nr. 1384/2009 pentru modificarea și completarea Statutului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, aprobat prin HG nr. 1285/2008, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric, ca urmare a reorganizării Agenției, prin reducerea de posturi și preluarea activității direcțiilor de muncă și protecție socială desființate, încadrarea pe noile funcții și în numărul maxim de posturi aprobat potrivit legii, cu stabilirea drepturilor salariale aferente, se realizează în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.

Față de dispozițiile legale invocate din care rezultă că serviciul public deconcentrat - AJPS C-S - în cadrul căruia a deținut funcția de director coordonator, s-a reorganizat, pârâtul consideră că reclamanta nu poate fi reintegrată în funcție, întrucât funcția de director coordonator al agenției reorganizate nu este identică cu funcția pe care a deținut- Atribuțiile și responsabilitățile s-au schimbat.

Referitor la cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri, echivalentă cu drepturile salariale la care ar fi fost
îndreptățită.până la reîncadrarea efectivă pe funcția și postul deținute anterior emiterii ordinului contestat.

Pârâtul învederează că și acest capăt de cerere este netemeinic și nelegal, întrucât Ordinul nr. 175/12.10.2009 a fost emis de președintele, ca urmare a abrogării OUG nr. 37/2009, respectiv pentru punerea în aplicare a prevederilor imperative ale OUG nr. 105/2009, directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale nu mai puteau fi menținuți în funcțiile deținute, în baza unui act normativ abrogat.

Pentru toate considerentele invocate, pârâtul solicită să respingă cererile reclamantei privind anularea Ordinului nr. 175/12.10.2009, reintegrarea în funcția de director coordonator, precum și cele privind obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri, echivalentă cu drepturile salariale la care ar fi fost îndreptățită până la reîncadrarea în funcția deținută, ca fiind netemeinice și nelegale.

În drept, pârâtul își întemeiază susținerile din prezenta întâmpinare pe următoarele dispoziții legale: Codul d e procedură civilă; Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare; OUG nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, cu modificările și completările ulterioare; HG nr. 1285/2008 privind aprobarea Statutului propriu de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, cu modificările și completările ulterioare; OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice; OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.

4. Aprecierea instanței:

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

În fapt, instanța reține că prin Ordinul nr.991/25.05.2009 (atașat în copie la fila 10 dosar), ordin emis de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, reclamanta Gaf ost numită în funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S, pentru o perioada de maximum 4 ani, fiind semnat în acest sens și Contractul de Management între reclamantă și Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin Agenția Națională pentru Prestații Sociale, contract atașat în copie la filele 4-7 dosar

La data de 12.10.2009, pârâta Agenția Naționala pentru Prestații Sociale, a emis Ordinul nr. 175/12.10.2009 (atașat în copie la fila 11 dosar), prin care s-a dispus încetarea începând cu data de 12.10.2009 a contractului de management încheiat de către reclamantă cu pârâții și revocarea acesteia din funcția mai sus menționată.

În motivarea acestui ordin a fost menționată, ca temei al acestui ordin, nr.OUG105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.

4.1 Cu privire la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, instanța constată că aceasta a fost invocată pe considerentul că, otrivit p. art. IV alin. 7 din OUG nr. 105/06.10.2009, contractul de management este asimilat contractului individual de muncă.

Pe cale de consecință, s-a arătat că soluționarea cauzei dedusă judecății, reprezentând litigiu de muncă, este de competența materială a Tribunalului - Secția Conflicte de Muncă, conform art. 2 alin. 1 lit. c) din Codul d e procedură civilă, coroborat cu art. 284 din Codul Muncii și art. 71 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

În această privință, instanța reține că, independent de natura juridică a contractului de management încheiat între reclamantă și Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, aceasta a fost numită în funcția respectivă prin act administrativ, astfel cum dispune chiar art. III alin. 4 din Ordonanța de Urgență nr. 37/2009, text potrivit căruiapersoanele care urmează să ocupe funcții dintre cele prevăzute la alin. (3)sunt numite prin act administratival ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv, în urma evaluării cunoștințelor și abilităților manageriale, în condițiile art. IV din prezenta ordonanță de urgență".

Și în prezenta cauză, instanța constată că reclamanta a fost numită în funcție printr-un act administrativ, respectiv prin Ordinul nr.991/25.05.2009 (atașat în copie la fila 10 dosar), ordin emis de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Totodată, reclamanta a fost revocată din funcție tot printr-un act administrativ, respectiv prin Ordinul Agenției Naționale pentru Prestații Sociale nr. 175/12.10.2009 (atașat în copie la fila 11 dosar), în conformitate cu dispozițiile IV alin. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 105/2009, potrivit cărora "funcționarilor publici șipersonalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1),li se aplică în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncăprevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare".

Instanța constată, astfel că, în pofida faptului că, potrivit dispozițiilor legale citate, contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, același act normativ impune numirea și revocarea din funcție prin acte administrative.

În aceste condiții, instanța constată că dispozițiile legale nu permit identificarea clară a instanței competente să evalueze legalitatea încetării contractului de management încheiat între părți.

Acest aspect a fost subliniat și de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010.

Analizând conținutul art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009, Curtea Constituțională a remarcat - cu privire la aceste reglementări, referitoare la desființarea funcțiilor publice, a funcțiilor publice specifice și a posturilor încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și adjuncții acestuia și la instituirea, corelativ, a funcției de "director coordonator al serviciului public deconcentrat", persoană numită, în urma câștigării unui concurs anume organizat, prin "act administrativ" al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și care își exercită funcțiile în baza unui "contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ani, contract asimilat "contractului individual de muncă" - că "această construcție juridică deficitară și confuză ridică problema statutului juridic al <<directorului coordonator>> și a naturii juridice a <<contractului de management>>".

În acord cu opinia Curții Constituționale, instanța subliniază caracterul confuz al normelor care reglementează statutul juridic al directorului coordonator, care încheie un contract asimilat unui contract de muncă dar este numit și revocat din funcție în baza unor acte administrative.

În acest context, instanța se limitează a reține că, în condițiile în care obiectul litigiului este reprezentat de cererea de anulare a unui act administrativ, competența de soluționare a cauzei revine instanțelor de contencios administrativ, respectiv Curții de Apel Timișoara, conform art. 3 punctul 1 Cod de Procedură Civilă, text potrivit căruia"curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale", iar potrivit art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "litigiile privindactele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privindactele administrativeemise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de leise soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În consecință, instanța consideră că în condițiile în care actul care face obiectul prezentei cauze este un act administrativ emis de o autoritate administrativă centrală - competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care va respinge ca nefondată excepția necompetenței materiale invocate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

4.2 Cu privire la excepția netimbrării acțiunii, instanța reține că reclamanta a timbrat acțiunea cu suma de 43 RON - taxă judiciară de timbru și cu 0,30 RON - timbru judiciar, conform înscrisurilor de la filele 23-24 dosar.

Conform art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, se timbrează cu suma de 4 lei cererile"introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege:

- cererea pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și

pentru eliberarea unui certificat, unei adeverințe sau oricărui alt înscris."

De asemenea, tot potrivit art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicită și repararea pagubelor suferite se timbrează cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 39 lei.

În prezenta cauză, doamna a solicitat anularea unui act administrativ și repararea pagubei pricinuite prin emiterea acestui act.

În raport cu reglementările citate, instanța reține că, întrucât în speță reclamanta a solicitat anularea unor acte și repararea pagubelor suferite ca urmare a emiterii acestora, rezultă că datorează o taxă de timbru de 43 RON (4 + 39) și timbru judiciar de 0,30 RON.

În speță, instanța constată că reclamanta a timbrat acțiunea cu sume de 43 RON și 0,30 RON timbru judiciar, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la filele 23-24 dosar.

În consecință, instanța reține că reclamanta a făcut dovada achitării taxei de timbru datorate, motiv pentru care va respinge excepția netimbrării acțiunii, considerând-o nefondată.

4.3 Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale:

Instanța reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.

În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantei, fost director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S, de anulare a unui ordin emis de către Agenția Națională pentru Prestații Sociale și de reintegrare a sa în funcția deținută anterior emiterii acestui ordin.

Or, în condițiile în care reclamanta solicită anularea unor acte emise de Autoritatea Națională a Vămilor, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția emitentă a acestor acte, iar nu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care nu are nici calitatea de emitent al actelor contestate, nici calitatea de angajator în acest raport juridic.

Curtea subliniază că obligația Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Agenția Națională pentru Prestații Sociale, respectiv către Agenția Județeană pentru Prestații Sociale CSa sumelor necesare pentru efectuarea plății sumelor datorate reclamantului.

O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.

În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.

În consecință, Curtea consideră că Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate de reclamant în prezenta cauză, motiv pentru care va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și, prin urmare, va respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

4.4 Cu privire la excepția neîndeplinirii de către reclamant a procedurii prealabile sesizării instanței, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța amintește că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În privința acestei excepții, Curtea observă că anterior formulării prezentei acțiuni, reclamanta a solicitat Agenției Naționale pentru Prestații Sociale - prin plângerea atașată în copie la filele 48-50 dosar - anularea Ordinului nr. 175/12.10.2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Social și că această plângere a fost înaintată pârâtei conform confirmării de primire atașată în copie la fila 68 dosar, la data de 26.10.2009.

În aceste împrejurări, instanța apreciază că reclamanta a efectuat procedura prealabilă sesizării instanței, astfel cum impune art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, excepția neîndeplinirii de către reclamantă a procedurii prealabile sesizării instanței.

4.5. Cu privire la fondul litigiului:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 175/12.10.2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale (atașat în copie la fila 11 dosar), cu obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantei în funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C S, și cu obligarea acesteia la plata către reclamantă unei despăgubiri echivalentă cu drepturile salariale cuvenite de la data eliberării din funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S și până la reintegrarea acesteia în funcția corespunzătoare la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-

Instanța constată că Ordinul nr. 175/12.10.2009 a fost emis în baza Ordonanței de Urgență nr. 105/2009, privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 668 din -.

Instanța reține că articolul IV din Ordonanța de Urgență nr. 105/2009 are următorul conținut:

(1) "Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și al celorlalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, precum și adjuncții acestuia, sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează.

(2) Funcțiile publice cu statut special, altele decât cele stabilite în cadrul serviciilor publice deconcentrate prevăzute în anexa nr. 1, și funcțiile publice de prefect și subprefect se exceptează de la prevederile alin. (1).

(3) Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1 sunt conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat, respectiv al celorlalte servicii publice. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează.

(4) Persoanele care urmează să ocupe funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) se numesc prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, în urma evaluării cunoștințelor și abilităților manageriale, în condițiile art.

(5) Poate ocupa o funcție dintre cele prevăzute la alin. (3) persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) are cetățenia română;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are capacitate deplină de exercițiu;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe bază de examen medical de specialitate;

e) are studii universitare de licență, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă;

f) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege;

h) îndeplinește și alte criterii specifice stabilite de ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1.

(6) Funcțiile prevăzute la alin. (3) se exercită în baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, pe o perioadă de maximum 4 ani, în conținutul căruia sunt prevăzuți indicatorii specifici de performanță, obiectivele, clauzele contractuale care reglementează drepturile și obligațiile părților, precum și condițiile de suspendare, încetare și reziliere a acestuia.

(7) Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă și conferă titularului vechime în muncă și în specialitate.

(8) Remunerarea și celelalte drepturi ale persoanelor care ocupă funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) se stabilesc prin contractul de management, la nivelul maxim al salariului pentru funcția de consilier gradul IA din cadrul ministerelor și al altor organe centrale de specialitate, la care se adaugă toate drepturile prevăzute de lege pentru funcțiile de conducere de director, respectiv director adjunct. Persoanele care ocupă funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) beneficiază de sporul de vechime și de celelalte sporuri, în condițiile prevăzute de legislația muncii și de legislația aplicabilă autorității sau instituției publice.

(9) Pe perioada executării contractului de management, persoanelor care ocupă funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) li se aplică prevederile art. 70, 71, 79, art. 94-96 și art. 111-114 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

(10) Modelul-cadru al contractului de management prevăzut la alin. (6) se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

(11) Funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se aplică în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.

(12) Funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual în sistemul public, care se numesc în condițiile alin. (4), li se suspendă de drept raporturile de serviciu, respectiv raporturile de muncă avute anterior numirii, pe durata executării contractului de management".

În primul rând, instanța reține, totodată, că ordinul în litigiu a fost motivat pe dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 105/2009, fără a fi făcute alte precizări privind motivele emiterii acestui ordin.

Astfel, ordinul în litigiu nu conține nici măcar minime referiri la motivul pentru care s-a dispus măsura revocării reclamantei din funcție. Prin urmare, în lipsa oricărui alt document care să însoțească ordinul în speță, reclamanta se găsește în situația de a nu avea cunoștință care este motivul pentru care a fost revocată din funcție, întrucât actul de revocare nu face nicio referire la acele condiții pe care reclamanta nu le mai îndeplinește pentru a putea ocupa în continuare această funcție. Așadar, în acest context, instanța reține că reclamanta nu are cunoștință care sunt motivele invocate de către ministru în cuprinsul ordinului de revocare și nici nu are posibilitatea de a formula vreo apărare în acest sens.

Instanța subliniază că motivarea unui act administrativ are două laturi esențiale, respectiv indicarea textelor legale aplicabile situației date, precum și, în al doilea rând, indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reținut aplicabilitatea acelor texte legale.

În privința obligației autorităților administrative de a-și motiva deciziile, instanța observă că, potrivit art. 31 alin. 2 din Constituția României, "autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigureinformarea corectă a cetățenilor asupratreburilor publice șiasupra problemelor de interes personal."

De asemenea, conform art. 1 alin. 3 din Constituția României, "România este statde drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor din decembrie 1989, și sunt garantate."

Or, în condițiile în care autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, în condițiile în care deciziile acestor autorități sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susține că este permisă absența motivării explicite a actului administrativ atacat.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. Absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipsa motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative.

Instanța subliniază că art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacră "dreptul la bună administrare". Conform alineatelor 1 și 2 din acest articol, (1) "orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

(2) Acest drept include în principal:

(a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere;

(b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial;

(c)obligația administrației de a-și motiva deciziile."

Date fiind aceste obligații, instanța apreciază că absența motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare și a încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.

În al doilea rând,cu privire la Ordonanța de Urgență nr. 105/2009, instanța observă, totodată, că acest act normativ a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010.

Astfel Curtea Constituțională - prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 - a constatat că "dispozițiile art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului localsunt neconstituționale".

Cu privire la fondul excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că "prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, mai sus menționată, Curtea Constituțională a constatat că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție. În esență, Curtea a reținut, în acest sens, că "prin reglementările sale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 <<afectează>> statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică" și că "prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție." De asemenea, cu același prilej, Curtea a analizat ordonanța de urgență în ansamblul său și sub aspectul noii concepții pe care o consacră în domeniul administrației publice, referitoare la desființarea funcțiilor publice, a funcțiilor publice specifice și a posturilor încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și adjuncții acestuia și instituirea, corelativ, a funcției de "director coordonator al serviciului public deconcentrat", persoană numită, în urma câștigării unui concurs anume organizat, prin "act administrativ" al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și care își exercită funcțiile în baza unui "contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ani, contract asimilat "contractului individual de muncă". Curtea a conchis că "această construcție juridică deficitară și confuză ridică problema statutului juridic al <<directorului coordonator>> și a naturii juridice a <<contractului de management>> ".

Așa cum s-a arătat, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.

Întrucât aceste dispozițiile legale determinate din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul criticii formulate de autorul excepției, Curtea constată că argumentele reținute în Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, referitoare la încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție și menționate mai sus, sunt, mutatis mutandis, valabile și în prezenta cauză. În plus, potrivit art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale "sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

Având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională, instanța reține temeinicia acțiunii în anularea Ordinului nr. 175/12.10.2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale, ordin ce a fost emis exclusiv în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009, ordonanță declarată neconstituțională.

Instanța reține că o menținere a unor acte administrative emise în baza unui act normativ declarat neconstituțional ar pune în discuție supremația Constituției și ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorității publice emitente. De vreme ce a fost declarat neconstituțional actul normativ care a constituit temeiul actului administrativ contestat, nu mai există nici un temei pentru a se reține că actul acesta ar fi emis cu respectarea supremației Constituției.

În al treilea rând, instanța reține că ordinul în litigiu a fost emis în perioada în care reclamanta era în concediu medical.

Astfel, conform copiilor certificatelor de concediu medical atașate la filele 12-14 dosar, reclamanta s-a aflat în concediu medical în perioada 2.10-31.10.2009, or conform art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, "concedierea salariaților nu poate fi dispusă:

a) pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii".

Instanța reține că, potrivit art. III alin. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 37/2009, "contractul de management este asimilat contractului individual de muncă și conferă titularului vechime în muncă și în specialitate". Aceeași reglementare este reprodusă și de art. IV alin. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 105/2009. Aceste reglementări stabilesc incidența legislației muncii în privința contractelor de management încheiate în temeiul acestor acte normative.

Or, art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul muncii interzice concedierea angajatului în perioada incapacității temporare de muncă.

Instanța constată că, în condițiile în care reclamanta a probat că era în incapacitate temporară de muncă în perioada emiterii ordinului de revocare din funcție, dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul muncii interziceau revocarea sa în această perioadă.

În aceste condiții, instanța reține încălcarea și a acestor dispoziții legale prin emiterea ordinului în litigiu.

În consecință, pentru motivele arătate anterior, instanța constată nelegalitatea Ordinului nr. 175/12.10.2009, emis de președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale.

Având în vedere aceste motive, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale și va anula Ordinul nr. 175/12.10.2009, emis de președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale.

Cum anularea actului administrativ nelegal implică înlăturarea oricăror efecte produse de acest act ulterior emiterii sale, respectiv repunerea părților în situația anterioară emiterii acestui act, instanța va admite și cererea de reintegrare a reclamantei în funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C Susținerile pârâtei referitoare la reorganizarea instituției și la modificarea atribuțiilor de serviciu nu au fost probate, astfel încât instanța nu poate reține că funcția respectivă a fost desființată sau că atribuțiile acesteia au fost modificate într-o proporție care depășește 50%.

Totodată, instanța va obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri echivalentă cu drepturile salariale cuvenite de la data eliberării din funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S și până la reintegrarea acesteia în funcția corespunzătoare la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-

4.6 Cu privire la cheltuielile de judecată:

Instanța va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

4.7 Cu privire la calea de atac împotriva prezentei hotărâri:

Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", instanța reține că împotriva prezentei hotărâri se poate exercita calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

1. Respinge excepția necompetenței Curții de Apel Timișoara, invocată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

2. Respinge excepția netimbrării acțiunii, invocată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

3. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

4. Respinge excepția lipsei procedurii administrative prealabile.

5. Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în mun. Reșita, str. -, nr. 28, județ C-S, în contradictoriu cu pârâțiiMinisterul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu sediul în municipiul,--4, sector 1 șiAgenția Națională pentru Prestații Sociale, cu sediul în municipiul, str. - nr.20 sector 1.

Anulează Ordinul nr. 175/12.10.2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale.

Dispune reintegrarea reclamantei în funcția corespunzătoare de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-

Obligă pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale la plata către reclamantă unei despăgubiri echivalentă cu drepturile salariale cuvenite de la data eliberării din funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S și până la reintegrarea acesteia în funcția corespunzătoare la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-

Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică din 17.02.2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red./10.03.2010

Tehnored. /5 ex./.15.03.2010

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 107/2010. Curtea de Apel Timisoara