Anulare act administrativ . Sentința 1104/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Sentința civilă nr. 1104

Ședința publică din 03.03.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Eugenia Ion

Grefier: ---

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi, 03.03.2010.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale (), solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 1563/16.09.2009 emis de, prin care s- constituit debit în sarcina sa, în cuantum de 9287 lei, ce urmează a fi recuperat prin rețineri salariale lunare în cuantum de 580 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta arătat că prin Ordinului nr. 1563/16.09.2009 emis de, s- constituit debit în sumă de 45.000 lei în sarcina persoanelor nominalizate în Anexa la acest ordin, în conformitate cu dispozițiile art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fără a se delimita exact situația prevăzută de aceste dispoziții legale incidente în cauză, ceea ce determină încălcarea dreptului la apărare al funcționarului public și imposibilitatea instanței de a verifica legalitatea actului.

Reclamanta susținut că ordinul contestat este viciat și prin faptul că nu cuprinde o descriere, fie ea și sumară, a împrejurărilor care au condus la constituirea debitului și la stabilirea vinovăției și nici termenul în care poate fi atacat la instanța competentă.

Existența mențiunilor privitoare la instanța și termenul în care ordinul poate fi atacat este obligatorie, în opinia reclamantei, chiar dacă răspunderea civilă funcționarului public nu constituie abatere disciplinară, întrucât funcționarul public trebuie să cunoască aceleași date ca și cel sancționat disciplinar.

Referitor la procesul-verbal nr. 01651/07.09.2009, invocat în preambulul ordinului contestat, reclamanta învederat instanței că, în condițiile prevăzute de OUG nr. 34/2006, la sfârșitul lunii septembrie 2008, compartimentul specializat în achiziții publice din cadrul autorității pârâte organizat procedură de oferte pentru achiziționarea de livrete de familie și registre speciale pentru evidența livretelor de familie, că la data de 14.10.2008 a fost desemnată câștigătoare oferta prezentată de -Sucursala "Bi Noi", iar contractul cu aceasta s-a încheiat în condiții de deplină legalitate și s- derulat corespunzător.

În privința procesului-verbal nr. 01653/07.09.2009, menționat în ordinul cărui anulare se solicită, reclamanta a afirmat că vizează procedura de cerere de oferte pentru achiziționarea de consumabile-papetărie, conform necesarului întocmit pe baza solicitărilor din minister, că la stabilirea ofertei câștigătoare, în situația în care prețurile ofertate sunt egale, au fost aplicate prevederile "Ghidului pentru atribuirea contractelor de achiziție publică", aprobat prin Ordinul președintelui, publicat în Monitorul Oficial nr. 174/02.11.2006, respectiv varianta doua prevăzută de acesta, contractul de achiziție publică fiind încheiat în conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanta subliniat faptul că nu a produs niciun prejudiciu material instituției sau vreunui participant la procedură și că ministerul nu contestat cele două procese-verbale, astfel că nu a avut posibilitatea de a proba că cele reținute în cuprinsul acestora sunt nelegale și netemeinice.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 85 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinarea formulată la data de 27.01.2010, pârâtul solicitat anularea acțiunii ca netimbrată, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că Ordinul nr. 1563/16.09.2009 este legal și temeinic, pentru următoarele motive:

În perioada 02.09.2009-07.09.2009 Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a efectuat un control în urma căruia s-au constatat unele nereguli în respectarea procedurilor privind achizițiile publice.

La finalizarea controlului s-au încheiat trei procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prin care s-au aplicat trei amenzi contravenționale în valoare totală de 90.000 lei.

Pentru a beneficia de prevederile legii, în sensul de a plăti din minimul amenzii, a fost achitată din contul ministerului suma de 45.000 lei, urmând a se recupera de la personalul care se face răspunzător de nerespectarea prevederilor OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică.

Potrivit art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999, răspunderea civilă funcționarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează, iar recuperarea pagubelor se dispune prin emiterea de către conducătorul instituției publice unui ordin de imputare în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.

În concluzie, pârâtul solicitat să se constate că Ordinul nr. 1563/16.09.2009 a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale și să se dispună respingerea acțiunii ca nefondată.

În cauză, s- administrat proba cu înscrisuri, iar în cadrul acesteia pârâtul a depus documentația care a stat la baza emiterii ordinului contestat, în conformitate cu disp. art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Excepția de netimbrare invocată de pârât este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, având în vedere că raporturile de serviciu ale funcționarilor publici se înscriu în sfera raporturilor de muncă la care se referă disp. art. 15 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel că acțiunile și cererile privitoare la acestea sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.

Prin Ordinul nr. 1563/16.09.2009 emis de autoritatea pârâtă s- constituit un debit în sumă de 45.000 lei în sarcina persoanelor nominalizate în Anexa la acest ordin, în temeiul art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Debitul constituit în sarcina reclamantei este în valoare de 9287 lei și s- dispus fi recuperat prin rețineri salariale lunare în cuantum de 580 lei.

Potrivit disp. art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea civilă funcționarului public se angajează:

"a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;

b) pentru nerestituirea în termenul legal sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile".

Din analiza ordinului contestat se observă că se face trimitere generică la dispozițiile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999, fără fi individualizată situația reglementată de art. 84 și reținută în cauză.

De asemenea, ordinul cărui anulare se solicită nu este motivat, în sensul că nu sunt enunțate motivele de fapt și de drept avute în vedere de emitentul acestuia la stabilirea răspunderii civile a reclamantei, în calitate de funcționar public, pentru debitul în cuantum de 9287 lei.

Motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, și urmărește dublă finalitate. Ea îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în favoarea beneficiarului actului, care va putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat.

De asemenea, ea permite instanței exercitarea controlului jurisdicțional.

În speță, motivarea ordinului contestat trebuia realizată detaliat pentru a se asigura posibilitatea examinării legalității acestuia sub aspectul îndeplinirii cumulative condițiilor privitoare la angajarea răspunderii civile funcționarului public, respectiv: existența unei fapte ilicite și personale, săvârșite în legătură cu atribuțiile de serviciu, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite.

Întrucât autoritatea pârâtă nu procedat la prezentarea motivelor care au stat la baza adoptării actului contestat, care să permită înțelegerea deciziei și aprecierea legalității acesteia, Curtea constată că sunt întemeiate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă și urmează să dispună, în temeiul art. 1 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, admiterea acțiunii și anularea Ordinului nr. 1563/16.09.2009 emis de MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția de netimbrare, invocată de pârât.

Admite acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în B, - nr. 2A,. 102,. 3,. 42, sector 4, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, cu sediul în B, str. - - nr. 2-4, sector 1.

Anulează Ordinul nr. 1563/16.09.2009 emis de MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

- - ---

Red.EI

Tehnored.CB/ 4ex.

14.04.2010

Președinte:Eugenia Ion
Judecători:Eugenia Ion

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 1104/2010. Curtea de Apel Bucuresti