Obligare emitere act administrativ. Sentința 1103/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civilă nr. 1103
Ședința publică din 03.03.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
Grefier: ---
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi, 03.03.2010.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la emiterea deciziei ce constituie titlu de despăgubire, având în vedere Dispoziția nr. 261/27.11.2006 emisă de Primarul Comunei, județul N, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arătat că a depus notificarea nr. 261 la Primăria Municipiului la data de 07.09.2001, prin care a solicitat "restituirea în natură a imobilelor: una găinărie, un grajd cu teren aferent, una magazine din lemn, situate în sat Broșteni, comuna, județul N", că la data de 27.11.2006 (la 5 ani, deși termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 este de 60 zile) a fost emisă Dispoziția nr. 261 Primarului comunei - județul N, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură, propunându-se acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005.
Reclamantul menționat că, de la data de 27.11.2006 (data la care s-a transmis dosarul către ), dosarul se află la. împlinindu-se astfel 33 de luni de zile de când pârâtul nu a efectuat niciun demers în vederea soluționării acestuia, împrejurare ce îi produce o vătămare în drepturile sale în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea titlului de despăgubire.
Reclamantul învederat instanței că a formulat cerere în data de 06.07.2009 către, prin care a solicitat comunicarea stadiului soluționării dosarului și soluționarea acestuia prin emiterea titlului de despăgubire, că i s-a răspuns prin adresa nr. -/9160//31.07.2009, din care rezultă că dosarul înregistrat sub nr. 30200/CC nu a fost nici măcar repartizat vreunui consilier in vederea analizării acestuia, precum și faptul că dosarele au fost împărțite în două categorii, urmând a fi soluționate în ordinea înregistrării lor.
În lipsa stipulării exprese a unui termen înăuntrul căruia Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are obligația de a soluționa dosarele ce-i parvin de la entitățile investite cu soluționarea notificărilor conform Legii nr. 10/2001, reclamantul a apreciat că și urmează să respecte termenul de 60 zile prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 sau, dacă se consideră că acest termen nu îi este opozabil, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 554/2004.
Reclamantul a adăugat că, încă din anul 2007, cerut pârâtei în mod expres să trimită dosarul la Comisia Centrală pentru validarea/invalidarea dispoziției Primarului General, respectând termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004, cerere la care nu a primit niciun răspuns.
Prin întâmpinarea formulată la data de 24.02.2010, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând, în esență, următoarele:
Prin Dispoziția nr. 261/2006 emisă de Primarul Comunei s- propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, însă nu se menționează care este obiectul acestei propuneri de acordare despăgubirii.
Individualizarea obiectului măsurilor reparatorii este esențială, deoarece Comisia Centrală, în exercitarea atribuțiilor sale, nu are atribuții de identificare imobilelor pentru care au fost propuse măsuri reparatorii.
Prin adresa nr. 30200/CC/27.01.2010 s- solicitat Primăriei comunei precizarea expresă imobilului - obiect al propunerii de acordare măsurilor reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantului, iar până la comunicarea informațiilor solicitate, pârâta Comisia Centrală nu poate cădea în pretenții.
În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 poate fi continuată și în lipsa identificării obiectului măsurilor reparatorii, pârâta a solicitat, în virtutea rolului activ al judecătorului, identificarea de către instanță imobilului pentru care se vor stabili măsuri reparatorii, cu precizarea că, în lipsa acestei identificări, Comisia Centrală ar pute fi obligată la un fapt imposibil de executat.
Față de susținerile reclamantului privind tergiversarea soluționării cererii sale, pârâtul a susținut că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât prin cererea adresată acestei instituții reclamantul nu a solicitat un răspuns, care poate și trebuie comunicat în termen de 30 de zile, ci a solicitat eliberarea unui act administrativ, care poate fi emis numai în baza unei legi speciale - Legea nr. 247/2005, act normativ ce prevede mai multe etape legale prealabile și obligatorii emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire.
În privința dosarului reclamantului, pârâtul menționat că face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare OUG nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare dosarelor și procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, după primirea informațiilor solicitate prin adresa nr. 30200/CC.
În cauză s- administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin notificarea nr. 261/07.09.2001, reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură imobilelor: una găinărie, un grajd cu teren aferent, una magazine din lemn, situate în sat Broșteni, comuna, județul
Prin Dispoziția nr. 261/27.11.2006 emisă de Primarul comunei, județul N, i s-a respins cererea de restituire în natură pentru imobilele construcții și teren solicitate prin notificare și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Dosarul aferent Dispoziției nr. 261/27.11.2006 fost înaintat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu adresa nr. 1140/27.11.2006 și a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 30200/CC.
Urmare demersurilor reclamantului pentru obținerea informațiilor referitoare la stadiul soluționării dosarului și pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis Adresa de răspuns nr. -/9160//31.07.2009, în care a fost prezentată procedura administrativă de emitere titlului de despăgubire, precizându-se că, până la acea dată, dosarul nr. 30200/CC nu a fost repartizat unui consilier în vederea analizării acestuia.
Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, însă instituie o procedură complexă pentru stabilirea și plata despăgubirilor care, în mod obiectiv, nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare dosarelor, instanța are obligația de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a se asigura protecție reală drepturilor fundamentale ale cetățenilor consfințite de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza dedusă judecății, Curtea constată că termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 fost soluționată după 5 ani, deși termenul legal este de 60 de zile, iar de la data înregistrării dosarului nr. 30200/CC la Secretariatul Comisiei Centrale și până la data sesizării instanței au trecut 3 ani, fără ca dosarul să fie repartizat unui consilier în vederea analizării acestuia.
Răspunsul la cererea reclamantului, cuprins în adresa nr. -/9160//31.07.2009, exprimă, în realitate, un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu este oferită nicio justificare cu privire la lipsa de acțiune autorității în decursul unui interval de 3 ani de la data înregistrării dosarului și nu sunt prezentate elemente obiective care să permită reclamantului să întrevadă și să controleze modul cum autoritatea investită de lege își exercită atribuțiile și apoi să evalueze în ce măsură drepturile sale au fost lezate prin conduita adoptată de autoritate.
Termenul rezonabil de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 10/2001, trebuie analizat atât în raport de durata procedurii administrative de soluționare notificărilor, cât și de durata procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, iar în acest stadiu al procedurii de emitere deciziei constând în titlul de despăgubire, atitudinea adoptată de autoritatea pârâtă este de natură să anuleze legitimă reclamantului că într-un interval de timp rezonabil și previzibil, cererea îi va fi soluționată, iar dreptul urmărit va fi realizat.
Aceasta deoarece, solicitarea de individualizare măsurilor reparatorii este lipsită de temei legal, în condițiile în care Dispoziția nr. 261/27.11.2006 rămas definitivă, a fost înaintată Comisiei Centrale însoțită de întreaga documentație, inclusiv procesele-verbale de preluare imobilelor, care permit individualizarea lor în vederea stabilirii despăgubirilor, iar atribuțiile Comisiei sunt limitate la analiza legalității respingerii cererii de restituire în natură, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.
În concluzie, pentru considerentele evidențiate, Curtea constată că acțiunea promovată de reclamant este întemeiată și urmează să dispună admiterea acesteia, în sensul obligării pârâtului să emită decizia ce constituie titlul de despăgubire, având în vedere Dispoziția nr. 261/27.11.2006, emisă de Primarul comunei, județul
Va fi respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată, față de lipsa documentelor justificative care să probeze realitatea și cuantumul acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocați " & ", cu sediul în B, șos. - nr. 220,. 8,. A,. 28, sector 4, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în B,Calea nr. 202,sector 1.
Obligă pârâtul la emiterea deciziei ce constituie titlul de despăgubire, având în vedere Dispoziția nr. 261/27.11.2006, emisă de Primarul comunei, județul
Respinge cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - ---
Red.EI
Tehnored.CB/ 4ex.
26.03.2010
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion
