Anulare act administrativ . Decizia 1112/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 1112

Ședința publică din data de 2 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat pârâtaAdministrația Finanțelor Publice Târgoviște,cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166 județul D, în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 760 din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str. G-ral - 12. 4. 18 județul D și pârâtaD,cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166 județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit recurenta-pârâtă Târgoviște, Ministerul Finantelor Publice și intimații-pârâți și

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recurenta-pârâtă a solicitat, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 proc. civ.-

Curtea, luând act că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința nr. 760 din 9 iunie 2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis

acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, și anulează adresele nr. 7321/02.04.2008 și nr. 11857/02.04.2008, emise de Târgoviște și D, obligând pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice Târgoviște să restituie reclamantului suma de 5.972 lei încasată cu titlul de taxă specială pentru autoturisme,

achitată de reclamant cu chitanța nr. -/24.03.2008, sumă actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății nedatorate până la data restituirii efective a sumei.

Pentru a pronunța această sentință, instanță de fond a reținut că, potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și punctul 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare, ori din alte state.

Conform art. 90 paragraful (1) din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, " nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ", interzicându-se discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Târgoviște, atât în nume propriu, cât și în numele Ministerului Economiei si Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, recurenta susține că reclamantul nu a indicat nici prin acțiune și nici pe parcursul judecății care este actul administrativ fiscal a cărui anulare o solicită.

În mod greșit instanța fondului a considerat că reclamantul a efectuat demersul administrativ la care era obligat potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Organul fiscal a procedat la calcularea taxei speciale la solicitarea părții, cu respectarea prevederilor legale în materie, respectiv art. 2141introdus în Codul fiscal

( Legea nr.571/2003) prin legea nr. 343/2006 și modificat prin OUG nr. 110/2006 și a procedurii de calcul prevăzută prin Ordinul Ministerul Economiei si Finanțelor nr. 418/2007. Taxa achitată este perfect legală, temeiul de drept fiind prevederile unei legi ordinare și, dintr-o gravă eroare, se confundă taxa auto cu taxele vamale.

Recurenta apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene,deoarece taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Aceste dispoziții ale art. 90 alin. 1 au în vedere introducerea unor limitări ale dreptului statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

Curtea, analizând sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma

criticilor formulate de recurentă, având în vedere și dispozițiile legale în materie, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Târgoviște

suma de 5.972 lei, iar prin cererea înregistrată la Târgoviște sub nr. 7321/27.03.2008 și la DGFP D sub nr. 22857/2.04.2008, reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea "taxei de primă înmatriculare " contrară reglementărilor comunitare, iar prin adresele de răspuns ale Târgoviște și DGFP D din 02.04.2008, a fost respinsă cererea de restituire, pe motiv că aceasta a fost încasată legal, în temeiul art. 2141din Codul fiscal.

.//.

Potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și punctul 311-32din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state.

Potrivit art. 90 paragraful (1) din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene,

nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, aceste dispoziții interzicând discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.

Prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.

În mod corect s-a retinut de către prima instanță că suma plătită de reclamant pentru înmatricularea autoturismului a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea legislației comunitare.

Actul administrativ vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata

taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale Codului d e procedură fiscală, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă de reclamant la pârâtă.

Însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are suport material, ci doar, așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.

Ca atare, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtaAdministrația Finanțelor Publice Târgoviște,cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166 județul D, în nume propriu și pentruMinisterul Economiei și Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 760 din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str. G-ral - 12. 4. 18 județul D și pârâta, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166 județul

.//.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. VN

Dact. MC

2 ex/ 14.10. 2008

f- Trib.

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1112/2008. Curtea de Apel Ploiesti