Anulare act administrativ . Decizia 112/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 112/CA
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de pârâtul Primarul Municipiului, cu sediul în C,-, județ C, împotriva sentinței civile nr.621/09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Prefectul Județului, cu sediul în C,-, județ C și intimatul pârât SC SRL, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, pentru recurentul pârât Primarul Municipiului C, în baza împuternicirii avocațiale nr.88079, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr.civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen.
Avocat, pentru recurentul pârât Primarul Municipiului C, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurentul pârât Primarul Municipiului C, pune concluzii de admitere a recursului, cu cheltuieli de judecată. Ceea ce trebuie reținut este faptul că toate cele 3 autorizații de construire emise pentru același proiect nu vizează edificarea unor imobile distincte, ci toate privesc același imobil, al cărui proiect a suferit anumite modificări. Toate cele 3 autorizații de construire fac corp comun, iar avizele obținute atât pentru prima autorizație, cât și pentru cea din urmă, suplinesc și demonstrează îndeplinirea cerințelor legale cu ocazia modificărilor aduse la imobil.
CURTEA:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 5584/118 din 14.07.2008 reclamantul Prefectul Județului Cas olicitat anularea autorizației de construire ( AC ) nr. 30/2008 emisă de către Primarul Municipiului C în favoarea
Prin sent.civ.nr.621/09.06.2009 Tribunalul Constanța, Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal a admis cererea cu consecința anulării autorizației de construire nr.30/2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele, prin Hotărârea Consiliului Local Municipal C nr. 416/2003 privind planul urbanistic zonal pentru zona peninsulară a orașului s-a aprobat un regim maxim de, procentul maxim de ocupare a terenului POT de 0,6 și coeficientul maxim de utilizare a terenului de 1,5.
Prin Certificatul de urbanism nr. 1749/11.05.2007 emis la cererea s-a aprobat construirea în zona peninsulară - bd. - nr. 55, a unui imobil cu regim de înălțime, POT 1 și 5,67.
În baza acestui certificat de urbanism urmare a cererii nr. -/ 27.08.2007 adresată de a fost emisă autorizația de construire nr. 1712/13.09.2007 pentru executarea lucrărilor de construire supraetajare spațiu comercial parter cu două etaje și terasă circulabilă-birouri.
Ca urmare a modificării proiectului și în baza unui nou certificat de urbanism, nr. 1764/10.04.2007, urmare a cererii nr. -/19.12.2007 adresată de, s-a emis autorizația de construire nr. 30/2008 pentru executarea lucrărilor de construire pentru modificare proiect inițial aprobat cu nr. 1712/2007 ( modificare fațade, recompartimentări. ), fără ca modificările aduse prin schimbarea volumetriei și fațadelor să fi fost supuse avizării Direcției pentru Cultură, încălcându-se astfel dispozițiile art. 23 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, potrivit cărora este necesar avizul serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și cultelor pentru intervențiile care se efectuează asupra imobilelor care nu sunt monumente istorice, dar care se află în zone de protecție a monumentelor istorice sau în zone construite protejate, imobilul în cauză aflându-se într-o astfel de zonă, conform Certificatul de urbanism nr. 1749/11.05.2007.
Anterior obținerii autorizației inițiale, nr. 1712/13.09.2007, obținuse avizul Direcției Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național -N C nr. 1021/02.08.2007- fila 24 din dosar.
Prin avizul nr. 531/15.04.2008 - fila 210 dosar, s-a avizat de către NCm odificarea regimului de înălțime de la E la pentru imobilul aflat în curs de execuție pe frontul de SV al Bd. - cu Parcul Prefecturii.
Prin Hotărârea Consiliului Local Municipal C nr. 560/22.10.2008 s-a aprobat planul urbanistic zonal - modificare regim de înălțime de la E la pentru bd. - nr. 55.
La data de 06.03.2009, urmare a cererii nr. 31747/25.02.2009 adresate de și & s-a autorizat prin autorizația de construire nr.541 executarea lucrărilor de construire: modificare proiect autorizat cu nr. 1712/2007 și nr. 30/2008 (executare etaj 3 retras, remodelare fațade, înălțare cota 0 cu cca 50 cm față de cota trotuarului )- intrarea în legalitate cu respectarea PUZ aprobat 560/22.10.2008.
Împrejurarea că ulterior autorizației de construire nr. 30/2008 a fost emisă autorizația nr. 541/06.03.2009 nu validează însă autorizația de construire nr. 30/2008, emisă fără avizul N C în ceea ce privește schimbarea volumetriei și fațadelor construcției. Este real că anterior emiterii autorizației de construire nr. 541/06.03.2009 a fost obținut avizul nr. 531/ 15.04.2008 al N Prin aceasta s-a avizat însă exclusiv modificarea regimului de înălțime de la E la, și nu volumetria și fațadele imobilului, avizate anterior prin avizul nr. 1021/Z/02.08.2007. Dimpotrivă, în avizul 531/15.04.2008 al N C se menționează expres că toate celelalte prevederi ale avizului 1021/02.08.2007 rămân valabile și că se va reveni pentru avizul N C cu proiectul în faza ( proiect autorizare de construire ). Or, un astfel de aviz nu a mai fost solicitat nici înaintea emiterii autorizației de construire nr. 30/2008 și nici a autorizației de construire nr. 541/06.03.2009.
Nu se poate susține că avizul nr. 531/15.04.2008 al NCa vizează a posteriori lucrarea autorizată prin autorizația de construire nr.30/2008, sau pe cea autorizată prin autorizația de construire nr. 541/ 06.03.2009, întrucât potrivit art. 28 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice inisterul Culturii și Cultelor, direct sau prin serviciile sale publice deconcentrate, emite mai multe tipuri de avize, printre care avizele pentru intervenții asupra imobilelor situate în zonele de protecție a monumentelor istorice și în zonele construite protejate, pentru care nu există regulamente de construcție avizate conform pct. 7 (art.28 pct.11 ) și avizele pentru secțiunile de specialitate din planurile urbanistice generale ale unităților administrativ-teritoriale, planurile urbanistice zonale, precum și din planurile urbanistice de detaliu, care au ca obiect monumente istorice sau zone construite protejate(art.28 pct.10 ).
Or, avizul nr. 531/15.04.2008 al N C nu este un aviz pentru pentru intervenții asupra imobilelor situate în zonele de protecție a monumentelor istorice și în zonele construite protejate ci un aviz pentru secțiunile de specialitate din planurile urbanistice zonale, întrucât prin acesta se avizează exclusiv modificarea regimului de înălțime, astfel cum acesta era reglementat prin planului urbanistic zonal aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Municipal C nr. 416/2003.
Astfel, dacă nulitatea dată de nerespectarea planului urbanistic zonal aprobat prin Hotărîrea Consilului Local Municipal C nr. 416/2003 este remediată prin adoptarea Hotărârii Consiliului Local Municipal C nr. 560/22.10.2008 de modificare a regimului de înălțime, nu există un aviz ulterior confirmativ al NCp entru executarea lucrărilor de construire pentru modificare proiect inițial aprobat cu nr. 1712/2007 ( modificare fațade, recompartimentări ), și nici pentru modificare proiect autorizat cu nr. 1712/2007 și nr. 30/2008 (executare etaj 3 retras, remodelare fațade, înălțare cota 0 cu cca. 50 cm față de cota trotuarului )- intrarea în legalitate cu respectarea PUZ aprobat, drept pentru care instanța de judecată a admis cererea de chemare în judecată și a anulat autorizația de construire nr. 30/2008 emisă de Primarul Municipiului
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Primarul mun. C solicitând admiterea sa cu consecința schimbării în tot a hotărârii în sensul respingerii acțiunii precum și obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod eronat instanța a considerat că, întrucât la eliberarea AC 30/2008 nu s-ar fi solicitat și obținut avizul prevăzut de art.23 din Legea 422/2001și că această autorizație ar avea un caracter nelegal.
Cum s-a reținut AC 30/2008 nu reprezintă o autorizație de construire inițială, ci aceasta vine și modifică o altă autorizație de construire, nr. 1712/ 13.09.2007.
Cu prilejul obținerii AC 1712/13.09.2007 s-a solicitat și s-a obținut avizul Direcției pentru cultură prevăzut de art.23 din Legea 422/2001, aviz înregistrat sub nr.1021/02.08.2007.
Ulterior în cadrul aceluiași proiect s-a obținut cea de-a treia autorizație respectiv AC nr.541/06.03.2009, pentru care s-a solicitat și s-a obținut avizul Direcției de cultură nr.531/15.04.2008.
În aceste condiții cele două avize emise de C atestă fără putință de tăgadă că și sub aspectul volumetriei și fațadelor a existat avizul cerut de lege, construcția îndeplinind cerințele impuse de reglementările în materie.
Astfel cele autorizații de construire emise pentru același proiect nu vizează edificarea unor imobile distincte, ci toate privesc același imobil, al cărui proiect a suferit anumite modificări, iar simplul formalism al lipsei avizului pentru AC 30/2008 nu este de natură a atrage nelegalitatea autorizației de construire atât timp cât atât avizul anterior și cel ulterior demonstrează inexistența vreunei vătămări sau încălcări a legii.
Intimații Prefectul Jud.C și SC SRL nu au formulat întâmpinare și au lipsit la judecarea cauzei.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, Curtea consideră recursul nefondat motivat de următoarele considerente,
În speță, obiectivul denumit " Spațiu Comercial Parter cu Două - " a fost realizat de către intimata pârâtă SC SRL, în calitate de beneficiar, la adresa din-,
Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că obiectivul a necesitat un număr de trei autorizații de construcții întrucât, cu fiecare etaj ridicat au intervenit modificări la proiectul inițial autorizat prin autorizația de construire nr.1712/13.09.2007.
În această situație au devenit aplicabile dispozițiile art.7 alin.15 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții în sensul că, n situația în care în timpul executării lucrărilor și numai în perioada de valabilitate a autorizației de construire survin modificări de temă privind lucrările de construcții autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligația de a solicita o nouă autorizație de construire, potrivit prevederilor prezentei legi.
Prin certificatul de urbanism nr.1749/11.05.2007, eliberat în vederea obținerii AC nr.1721/13.09.2007, s-a impus beneficiarului obținerea mai multor avize printre ele numărându-se și cel de la Direcția Județeană de Cultură.
Astfel potrivit art.26 alin.1 pct.11 din Legea 422/2001, privind protejarea monumetelor istorice, în vederea protejării monumentelor istorice Ministerul Culturii și Cultelor îndeplinește, direct sau prin serviciile sale publice deconcentrate ori prin alte instituții publice subordonate, atribuția de a emite avizele pentru intervenții asupra imobilelor situate în zonele de protecție a monumentelor istorice și în zonele construite protejate, pentru care nu există regulamente de construcție avizate conform pct. 7.
Potrivit avizului nr.1021/02.08.2007 emis de Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național obiectivul indicat mai sus este construit într-o zonă cu regim de protecție denumit - C cod CT-II-s-B-02832, arheologic Orașul antic - cod CT-I-s-A-02553, zona de protecție a zidului de incintă a cetății - cod CT-I-s-A-02553.08 - 2004.
În cazul de față intimate pârâtă Sc SRL este în posesia a trei autorizații de construcții, trei certificate de urbanism și numai două avize C aferente AC 1712/13.09.2007 și /06.03.2009, lipsind avizul pentru /14.01.2008.
În această situație, întrucât legea este expresă și imperativă curtea nu poate primi apărarea recurentului potrivit căreia cele trei autorizații sunt emise pentru același proiect și nu vizează edificarea unor imobile distincte, deoarece ar însemna o încălcare flagrantă a acestora.
Mai mult decât atât, recurentul, care nu este altul decât Primarul mun.C, apreciează lipsa acestui aviz drept un simplu formalism, în condițiile în care nici o dispoziție legală nu minimalizează sau exclude acest formalism.
Din cele prezentate mai sus Curtea în temeiul art.312 alin.1 pr.civ, va respinge recursul ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ de pârâtul Primarul Municipiului, cu sediul în C,-, județ C, împotriva sentinței civile nr.621/09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Prefectul Județului, cu sediul în C,-, județ C și intimatul pârât SC SRL, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect anulare act administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
23 Februarie 2010
Jud.fond-
Jud.red--/15.04.2010
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea