Anulare act administrativ . Decizia 1144/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1144
Ședința publică din data de 5 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana
JUDECĂTOR 2: Stoicescu Maria
JUDECĂTOR 3: Duboșaru
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâții ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, sector 6, nr. 294 Corp A șiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T, nr. 166, județul D, împotriva sentinței nr.505 din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în M,-, județul D și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în M, Cpt., nr. 6, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata-reclamantă asistată de avocat din cadrul Baroului D, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind recurenții-pârâți Administrația Fondului pentru Mediu, Ministerul Finanțelor Publice - DGFP D și intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar o cerere din partea recurentei Administrația Fondului pentru Mediu, prin care solicită comunicarea sentinței nr.505/2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, pentru a-și formula apărările, după care:
Curtea respinge cererea formulată de recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu, prin care solicită comunicarea sentinței nr.505/2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca fiind nejustificată, având în vedere că aceasta se adresează instanței de fond, iar în al doilea rând, așa cum rezultă din dovada de comunicare existentă la fila 76 dosar fond, hotărârea i-a fost comunicată; mai mult decât atât, această parte este cea care a formulat calea de atac, astfel că, întrucât, prin recursurile formulate, recurentele-pârâte au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 pr.civilă, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocat, pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea ambelor recursuri, ca fiind nefondate și menținerea sentinței instanței de fond. Solicită cheltuieli de judecată, în acest sens, depune la dosar chitanța nr. 4 din 5.10.2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița -Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice B pentru Statul Român, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice M și Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 6.520 lei achitată de reclamantă cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare pentru autovehiculul proprietatea sa, sumă ce va fi reactualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data plății nedatorate și până la data restituirii sumei.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a achitat suma de 6.520 lei la data de 28.02.2009 la Trezoreria M cu chitanțele seria - A nr. - și seria -. -, conform calculului Trezoreriei Statului, cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, taxă impusă de art. 214 ind. 1 Cod fiscal introdus prin Legea nr. 343/2006 și modificată prin OUG nr. 110/2006, 418/2007, corespunzător capacității cilindrice, a normei de poluare sau tipului autoturismului, însă această sumă i-a fost percepută nelegal, taxă este într-o contradicție vădită cu dispozițiile art. 90 alin. 1 și 2 al Tratatului Comunității Europene care consacră principiul nediscriminării produselor importate din comunitatea europeană în raport de produsele interne.
Pârâta DGFP D prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că, prin adoptarea OUG nr. 50/2008, s-a instituit începând cu data de 1.07.2008 o taxă pe poluare pentru autovehicule, în art. 11 din același act normativ fiind instituit temeiul pentru restituirea diferenței între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, astfel că s-a dispus restituirea numai în parte a taxei achitate în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei, iar obligația de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul CE, revine exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
La data de 16.04.2009 instanța a dispus introducerea în cauză a pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu, care la data de 28.05.2009 a formulat întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de faptul că reclamanta nu atacă un act administrativ sau un act administrativ fiscal, nici un răspuns la o plângere prealabilă/ contestație administrativă, sau un refuz nejustificat, obiectul acțiunii fiind restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, iar aceasta nu poate fi soluționată de instanța de contencios administrativ care este chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități publice.
După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința 505 din 16.07.2009, prin care a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a admis acțiunea reclamantei, fiind obligați pârâții să restituie acesteia suma de 6520 lei cu titlu de taxă
specială de primă înmatriculare, reactualizată cu dobânda legală și să-i plătească cheltuieli de judecată în sumă de 639,3 lei.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut instanța de fond că potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și punctul 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare, ori din alte state, iar art. 90 paragraful (1) din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, prevede că "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, limitându-se deci, libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, fiind interzisă discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.
S-a mai reținut de instanța de fond că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, în acest sens fiind dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, alin. (4) al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. (2) menționat, iar prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
A concluzionat tribunalul că art. 90 paragraful (1) din Tratat are efect direct, pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare a constata că art. 2141- 2143Cod Fiscal, sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față, întrucât se încalcă astfel principiul libertății circulației mărfurilor, adică se dezavantajează, direct sau indirect, autoturismele din celelalte țări membre UE, în competiție cu produsele similare autohtone, astfel că suma plătită de reclamantă pentru înmatricularea autoturismului în cuantum de 6.520 lei, a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea legislației comunitare, motiv pentru care se impune a fi restituită, neavând relevanță că reclamanta a achitat voluntar această taxă.
Instanța de fond a constat că apărarea pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu conform căreia reclamanta nu solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată și speculativă, întrucât nici organul administrativ care înmatriculează autoturisme și nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze, condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are suport material, ci doar, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
S-a reținut că, reclamanta poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, întrucât o interpretare contrară ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. (1) din Constituția României, actul administrativ vătămător pentru reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale Codului d e procedură fiscală, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă de reclamantă la pârâtă, astfel că excepția inadmisibilității nu este întemeiată.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor prin DGFP D și solicitându-se admiterea căii de atac, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Finanțelor a susținut că prin OUG 50/2008, a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, acest act normativ a intrat în vigoare la 01.07.2008, ulterior s-au emis Normele Metodologice de aplicare a ordonanței aprobate prin HG 686/2008, este prevăzută o procedură de restituire a sumelor ce reprezintă diferența între taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare, legiuitorul reglementând doar restituirea diferenței dintre cele 2 taxe și nu restituirea integrală, astfel că obligarea recurentului la restituirea în totalitate a taxei de primă înmatriculare este nelegală și netemeinică, fiind prejudiciat bugetul general consolidat al statului.
S-a mai susținut că obligația generică de armonizarea a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin.2 din Constituție, revine exclusiv Parlamentului și nu instanțelor judecătorești, textul constituțional prevăzând că au prioritate reglementările comunicare față de dreptul intern" cu respectarea prevederilor actului de aderare, obligația de armonizare revenind deci, Parlamentului, dispozițiile art. 90 alin.1 din TCE au în vedere limitarea drepturilor statului de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne, iar existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare.
Recurenta Administrația Fondului pentru Mediu, a susținut că instanța de fond a aplicat greșit legea, întrucât sumele ce urmează a fi restituite, achitate cu titlu taxă de poluare, se face de către organul fiscal competent, aflat în subordinea ANAF, iar restituirea efectivă de către unitatea trezoreriei la care este arondat organul fiscal competent.
A mai arătat această recurentă, că acțiunea este inadmisibilă întrucât actul administrativ vătămător îl reprezintă decizia prin care DGFP D, a soluționat cererea de restituire formulată de reclamant și nu plata taxei speciale pentru autoturism cum greșit s-a reținut de instanța de fond, nu a solicitat anularea vreunui act administrativ, iar într-o acțiune de contencios administrativ, obiectul este reprezentat de anularea unui act, astfel că se impune admiterea excepției inadmisibilității.
De asemenea, a învederat instanței recurenta, că în prezent sunt aplicabile dispozițiile OUG 50/2008 ce au abrogat reglementările din Codul fiscal,
reclamanta a achitat această taxă, ce este conformă cu dispozițiile comunitare, Comisia Europeană, a recunoscut că taxa de poluare din noul act normativ corespunde normelor comunitare și nu este contrară dispozițiilor art. 90 din TCE.
Prin întâmpinarea depusă la 30.09.2009, intimata a solicitat respingerea celor două recursuri, întrucât acțiunea sa este admisibilă, calea prin care cetățeanul se poate îndrepta în pretenții împotriva Statului Român, este cea a contenciosului administrativ, taxele plătite potrivit OUG 50/2008, constituie bugetul Fondului pentru Mediu, gestionat de, iar taxa de poluare nu este legală și contravine normelor comunitare.
Curtea examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, art.304 și 3041pr. civ.
constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
În anul 2009, reclamanta, a achiziționat un autoturism marca Opel Vectra, fabricat în anul 1998, pentru care a achitat în România ca taxă de poluare suma de 6520 lei, potrivit chitanțelor seria - nr.- și - nr.-, taxă instituită de OUG 50/2008, fiind obligatorie plata acesteia în situațiile reglementate de art. 4, respectiv cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptării sau scutirii din cele prevăzute de art. 3 și 9 din ordonanță.
Instituirea taxei de poluare pentru autovehicule reglementată de OUG 50/2008, ce se percepe în situațiile prevăzute de art. 4 din actul normativ, are un caracter discriminatoriu întrucât este obligatorie pentru autovehiculele neînmatriculate în România, așa cum este și cel achiziționat de către reclamantă, se percepe cu ocazia primei înmatriculări ce intervine după intrarea în vigoarea a actului normativ, nefiind prevăzută ca și obligație pentru autoturismele deja înmatriculate în țară, aplicându-se deci diferit pentru situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectivă pentru acest lucru.
Potrivit Legii nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Statul Român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originale ale comunității dinainte de aderare, astfel că dispozițiile din dreptul comunitar se aplică în mod direct, prioritar și imediat în ordinea juridică națională a fiecărui stat membru. În conformitate cu art.90 paragraful 1 din nici un stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct
sau indirect produselor naționale similare, această reglementare europeană are caracter obligatoriu și prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, principiu statuat de art.148 alin.2 din Constituția României.
Astfel, instituirea și obligativitatea plății taxei de poluare, numai pentru autoturismele neînmatriculate în România, sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzut de art. 9 din OUG 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 90 alin.1 din TCE, întrucât are caracter discriminatoriu, taxa nefiind percepută pentru autovehicule, deja înmatriculate în România, în mod corect instanța de fond concluzionând că reclamanta este îndreptățită să i se restituie taxa plătită pentru înmatricularea autoturismului achiziționat în anul 2009, taxa de poluare înlocuind taxa de primă înmatriculare ce
fost reglementată de art. 2141 și 3Codul fiscal.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP D, critica potrivit căreia în prezent este în vigoare OUG nr. 50/2008 ce instituie procedura de restituire a diferenței dintre suma achitată de contribuabili în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 și taxa de poluare, fiind prevăzută de legiuitor restituirea în parte a acestei taxe și nu integrală, Curtea constată că este nefondat, întrucât reclamanta nu a achitat taxă de primă înmatriculare în temeiul dispozițiilor Codului fiscal, ci taxa de poluare, după intrarea în vigoare, a acestui act normativ, ce contravine dispozițiilor dreptului comunitar așa cum s-a arătat mai sus.
De asemenea, Curtea constată că nu este fondat nici motivul potrivit căruia obligația de armonizare a legislație interne cu cea europeană revine Parlamentului și nu instanțelor judecătorești, întrucât în art. 148 alin.2 din Constituția României, s-a prevăzut în mod expres efectul prioritar, direct și imediat al dreptului comunitar în raport cu dreptul intern, reglementarea din Codul fiscal român este contrară dispozițiilor art. 90 alin.1 din Tratatul Uniunii Europene, întrucât se încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, instanțele fiind obligate să aplice în mod direct normele comunitare și nu pe cele interne, ce contravin acestora, nefiind necesară abrogarea normelor interne sau declararea lor ca neconstituționale, sens în care a statuat și CJCE în Cauza Simmenthal (1978).
Referitor la recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu, critica potrivit căreia acest pârât nu poate fi obligat la restituirea sumelor solicitate, întrucât acestea se restituie de către Unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal competent, Curtea constată că nu este întemeiată, întrucât procedura reglementată de OUG 50/2008 și Normele Metodologice de Aplicare a acesteia, aprobate prin HG 686/2008, inclusiv în ceea ce privește restituirea se respectă în situațiile în care cererile de restituire se soluționează favorabil pe cale administrativă, ori, în situația de față, reclamanta s-a considerat vătămată în drepturile sale legitime și s-a adresat instanței de judecată. Mai mult decât atât, taxa de poluare a fost achitată de către reclamantă pe numele recurentei, această autoritate gestionând bugetul cu destinație specială în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Nici motivul de recurs, potrivit căruia excepția inadmisibilității acțiunii este întemeiată în condițiile în care reclamanta nu a invocat și nu a solicitat anularea vreunui act administrativ, acesta fiind obiectul unei acțiuni în contencios administrativ nu este fondat, întrucât obligația de plată a taxei de poluare și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată, ce nu are suport material, ci doar o bază legală de reglementare și un calcul, fiind inechitabil ca reclamanta să nu poată contesta încălcarea dreptului comunitar în lipsa unui titlu de creanță cu suport material.
În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia, taxa achitată de reclamantă s-a perceput în temeiul OUG 50/2008, act normativ conform normelor comunitare, acceptat de Comisia Europeană, ca perfect compatibil cu aquis-ul comunitar, nu este fondat, întrucât obligația de plată a taxei de poluare pentru prima înmatriculare autoturismelor neînmatriculate în România, are caracter
discriminatoriu, se aplică diferit pentru situații identice, scopul asigurării protecției mediului și îmbunătățirii calității aerului menționate în preambulul actului normativ, neputând fi realizat decât prin impunerea respectivei taxe de poluare, pentru toate autovehiculele, neavând importanță dacă au fost sau nu înmatriculate în România, or, prin impunerea taxei numai pentru prima înmatriculare se încalcă principiul nediscriminării produselor externe față de cele autohtone.
Față de aceste considerente, Curtea constată că, în mod corect, Tribunalul Dâmbovița, a concluzionat că, a respectat procedura prevăzută de Legea 554/2004, acțiunea sa este admisibilă, prin plata taxei de poluare, ce a înlocuit taxa de primă înmatriculare și prin refuzul restituirii acesteia, reclamanta a fost vătămată în drepturile sale, are interesul legitim de a cere repararea prejudiciului
cauzat, egal cu suma plătită cu titlu de taxă specială și a folosului nerealizat reprezentat de dobânda legală așa cum este reglementată de art.1082 și 1084 cod civil și de OG nr.9/2000, hotărârea recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, recursurile nu sunt fondate, urmând ca în conformitate cu art. 312 alin.1 pr.civilă, să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, ambele recursuri formulate de pârâții ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, sector 6, nr. 294 Corp A șiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T, nr. 166, județul D, împotriva sentinței nr. 505 din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în M,-, județul D și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în M, Cpt., nr. 6, județul
Obligă recurentele, în solidar, la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, ce reprezintă onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- --- - - -
Grefier,
Red. SM
Tehnored.DL
6 ex./09.10.2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Tudose Ana RoxanaJudecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria, Duboșaru
