Anulare act administrativ . Decizia 1200/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1200/
Ședința publică din 10 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, cu sediul în -/A județul M, împotriva sentinței nr.165/16.03.2009 a Tribunalului Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă prin avocat, lipsă fiind intimata-pârâta DGFP
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare și copii ale deciziilor de impunere fiscală, de soluționare a contestației, copia acțiunii în contencios(16-37 dosar).
La întrebarea instanței, reprezentantul recurentei reclamante declară că nu mai are alte acte de depus la dosar, iar suma de 117.393 lei reprezintă majorări și penalități de întârziere.
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată, susținând oral motivele de recurs.
CURTEA,
Prin sentința nr. 165 din 16 martie 2009, Tribunalul Mureș, Secția contencios Administrativ și Fiscal, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanta SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Instanța a reținut că prin acțiunea în contencios administrativ reclamanta a solicitat anularea Dispoziției nr. 23530 din 26 iunie 2007 M și rejudecarea contestației împotriva notei 1624 din 19 martie 2007 privind compensarea obligațiilor fiscale în sensul admiterii la compensare și a sumei de 66.114 lei cheltuieli de judecată, din sentința nr. 1624 din 27 2005 Tribunalului Mureș, în mod succesiv, începând cu 28 2005, anularea sumei de 670 lei TVA, obligarea pârâtelor să accepte la compensare și suma de 117.393,93 lei majorări și penalități de întârziere la plata calculată de la 12 noiembrie 2002 și 12 2002, când a încasat sumele de 104.888,51 lei, respectiv 19.625,38 lei până la data de 19 martie 2007, cu cheltuieli de judecată.
Motivul pentru care acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect a fost acela că, prin referatul depus la dosar s-a dispus compensarea din data de 5 septembrie 2002 pentru suma de 124.514 lei conform deciziei nr. 509/R/3 iunie 2008 și cu data de 25 noiembrie 2009 pentru suma de 19.625 lei, aspect relatat și de reprezentantul reclamantei, pârâta dispunând compensarea creanței la cererea reclamantei.
Sentința instanței de fond a fost atacată cu recurs de către reclamantă care a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de fond, modificarea prin reținerea cauzei pentru o nouă judecată în fond, suspendarea judecării până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în dosarul nr- al Tribunalului Mureș, privind obligarea pârâtelor la plata daunelor ca urmare a punerii cu întârziere în executare a dispozițiilor cuprinse în sentința nr. 1624 din 27 2005.
Recurenta a motivat că prima instanță s-a pronunțat doar asupra unei părți din proces și anume față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în condițiile în care s-a cerut și anularea actelor emise de pârâta M și că, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect nu este în concordanță cu conținutul actelor din dosar, instanța neținând cont de faptul că pârâtele nu au pus în executare imediată dispozițiile cuprinse în sentința nr. 1624 din 27 2005 decât numai la 19 martie 2007, pentru ca apoi, în alineatul următor să precizeze că cele două pârâte au pus în executare dispozițiile aceleași sentințe numai la data de 19 iunie 2008.
S-a mai invocat faptul că prin actele adoptate de cele două pârâte la 19 iunie 2008 și 30 septembrie 2008, acestea nu au revocat dispoziția nr. 23530 din 26 iunie 2007, nu au anulat suma de 670 lei TVA și nici nu au acceptat la compensare suma de 66.114 lei cheltuieli de judecată pentru stingerea unor datorii reciproce.
Intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice - Maf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei, deoarece a fost încheiat referatul 6948 din 5 martie 2007, act din care rezultă că atât obligațiile fiscale stabilite suplimentar, cât și notele de compensare 11642 din 12 noiembrie 2002 și respectiv 13050 din 12 2002, anulate prin sentința indicată, au fost scăzute din evidența pe plătitor, procedându-se la restabilirea situației financiar-contabile anterioare procesului verbal nr. 468 din 28 octombrie 2002.
S-a mai precizat și că intimata a promovat o contestație la titlu care a avut obiectul dosarului - și care a fost soluționată în sensul admiterii cererii formulate cu consecința explicitării alin. 4 "cu privire la compensarea obligațiilor bugetare a SRL, care se va efectua la data rămânerii irevocabile a hotărârii". Ulterior prin decizia 509 din 3 iunie 2008 Curtea de Apel Târgu -M în dosarul nr. - Maf ost obligată la reconsiderarea datei de la care reclamanta avea dreptul la rambursarea TVA.
În consecință, intimata a precizat că a procedat la anularea Deciziei de impunere nr. 6948 din 26 martie 2007 și respectiv Notei de compensare nr. 1634 din 19 martie 2008, acte administrativ fiscale care au stat la baza emiterii Dispoziției nr. 23530 din 26 iunie 2007 care face obiectul prezentei cauze. Mai mult, dispoziția a fost anulată expres prin emiterea Deciziei nr. 29669 din 19 iunie 2008, act administrativ prin care Târgu-M a procedat la refacerea compensărilor începând cu data de la care TVA de rambursat a fost repusă de drept, respectiv 5 septembrie 2002 și 25 noiembrie 2002.
Recurenta a răspuns la întâmpinarea intimatei susținând că nu rezultă că prin Decizia nr. 29669 din 19 iunie 2009 - anexa 1 menținută de Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin decizia nr. 98 din 30 septembrie 2008 anexa 2, s-ar fi anulat total sau parțial Dispoziția 23530 din 26 iunie 2007 prin care i-a fost respinsă contestația.
Recurenta, în accepțiunea sa, consideră că obligațiile fiscale stabilite la 19 martie 2007 subzistă și în continuare, din moment ce nu s-a făcut o revocare explicită a celor două acte.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul reclamantei este nefondat.
Acțiunea în contencios administrativ a vizat anularea Dispoziției nr. 23530 din 26 iunie 2007 și rejudecarea contestației împotriva notei de compensare 1624 din 19 martie 2007.
La fila 5 dosar fond s-a depus copia Dispoziției 23530 din 26 iunie 2007 prin care sa-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Notei de compensare nr. 1624 din 19 martie 2007. În contestația formulată de reclamantă se regăsesc petitele din acțiunea în contencios administrativ, soluționate privind Dispoziția nr. 23530/2007, în sensul respingerii contestației.
Potrivit actelor depuse la filele 157 și 158-160 dosar fond, s-a emis decizia de impunere nr. 29669 din 19 iunie 2008 privind obligațiile fiscale stabilite în urm a corecțiilor evidenței fiscale, cu referire la motivele de fapt - sentința nr. 3652/2007 și Decizia 509/R/3 iunie 2008. La fila 159 dosar fond s-a depus și referatul 2857 din 13 iunie 2008 întocmit de inspectorii din cadrul - PJ - Compartimentul Evidență, întocmit în baza cererii depuse de reclamantă la 9 iunie 2008 referitoare la decizia 509 din 3 iunie 2008 cu propunere de anulare a Notei de compensare a obligațiilor fiscale nr. 1624 din 19 martie 2007, referatul fiind aprobat, așa cum rezultă cin rezoluția și ștampila aplicată pe respectivul act.
În fața instanței de fond, însăși reprezentantul reclamantei invocă faptul că a rămas fără obiect cauza, deoarece pârâta a făcut compensarea creanței la cererea reclamantei. Poziția reprezentantului reclamantei s-a consemnat în încheierea din 16 februarie 2009, dată la care instanța a dispus ca pentru termenul următor să se emită o adresă reclamantei la care să se atașeze actele depuse la dosar de Direcția Generală a Finanțelor Publice M și anume decizia de impunere în urma corecțiunilor fiscale și referatul. La termenul stabilit de instanță, atitudinea procesuală a reprezentantului reclamantei a rămas neschimbată în sensul de a se constata că a rămas fără obiect cauza.
Instanța de recurs constată că recurenta nu contestă faptul că s-a procedat la corecțiile fiscale, dar critică faptul că nu s-ar fi dispus revocarea expresă a celorlalte acte contestate.
De fapt, dispoziția nr. 23530 din 26 iunie 2007 prin care s-a respins contestația împotriva Notei de compensare nr. 1624 din 19 martie 2007 devenit caducă prin actele întocmite ulterior de pârâtă. În plus, din cuprinsul Deciziei 98 din 30 septembrie 2008 depusă la dosarul instanței de recurs prin care s-a soluționat contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 29669 din 16 iunie 2008, rezultă în mod expres că, organul de soluționare a contestației a reținut că potrivit referatului 29669 din 19 iunie 2008 s-a procedat la revizuirea obligației fiscale, fiind aprobată anularea Notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 1624 din 19 martie 2007 (fila 23 dosar recurs).
Decizia nr. 29669 din 19 iunie 2008 privește obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidenței fiscale.
Nemulțumirile reclamantei legate de corecțiile fiscale și modul ulterior de realizare a compensărilor, țin de soluționarea contestației împotriva deciziei emise ulterior. Cert este că din moment ce este anulată Nota de compensare 1624 din 19 martie 2007, prezenta cauză aflată în recurs, a rămas fără obiect, așa cum corect a constatat instanța de fond.
În ceea ce privește faptul că nu s-ar fi pronunțat instanța decât față de o pârâtă, trebuie observat că Administrația Finanțelor Publice M se află în structura Direcției Generale a Finanțelor Publice M și că actul ce s-a cerut a fi anulat, este emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, iar actele Administrației Finanțelor Publice M sunt subsecvente, astfel că în situația în care cauza a rămas fără obiect, critica recurentei nu se justifică.
Față de cele ce preced, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SRL, cu sediul în,-/A, județul M, împotriva sentinței nr. 165 din 16 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/4ex
jud.fond:
-27.01.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
