Anulare act administrativ . Sentința 127/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 127/F/CA/2009
Ședința publică de la 27 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta C privind suspendarea executării Dispoziției de sancționare nr.14450/06.03.2009 emisă de Oficiul Român pentru, respectiv a Ordinului nr.-/16.04.2009 până la pronunțarea instanței de fond în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, lipsă fiind reclamanta și pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-a depus din partea reclamantei o cerere prin care solicită judecarea în lipsă, având în vedere că din motive medicale nu se poate prezenta în instanță.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe cererea de suspendare formulată de reclamantă.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă și întemeiată pe dispozițiile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, deoarece nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Din actele depuse la dosar reiese că actele contestate sunt perfect legale și nu au fost emise abuziv, legalitatea acestora a fost verificată pe calea contestației la ministerul d e resort.
CURTEA DE APEL
Reclamanta Cas olicitat în contradictoriu cu pârâții OFICIUL ROMÂN PENTRU și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR anularea dispoziției de sancționare nr. 14450/6. 03. 2009 ca netemeinică și nelegală, anularea ordinului nr. - din 16. 04. 2009 prin care a fost respinsă contestația împotriva dispoziției de sancționare. Reclamanta a mai invocat și excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 400/2004, cât și a dispoziției de sancționare și a Ordinului emis în soluționarea contestației. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că dispoziția de sancționare nu cuprinde sub sancțiunea nulității absolute, toate mențiunile prevăzute de lege.
Reclamanta a formulat și cerere de suspendare a punerii în executare a dispoziției de sancționare, în temeiul art. 14 și 15 din Legea 554/2004 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu motivarea că actul administrativ emis este nelegal și în consecință este lipsit de efecte juridice.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâții au depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de suspendare, deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 și 15 din lege.
Instanța, examinând cererea de suspendare formulată de reclamantă, constată că este nefondată pentru următoarele argumente în fapt și în drept:
Prin dispoziția 14450/2009 emisă de Oficiul Român pentru a fost sancționată reclamanta cu trecerea într-o funcție inferioară până la nivelul de bază al gradului profesional deținut, respectiv din funcția de ofițer principal gradul 2 în funcția de ofițer principal gradul 3 pentru neglijență și întârziere repetată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, lipsa de solicitudine în relațiile cu cetățenii, încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri.
Prin Ordinul MAI nr. -/2009 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva sancțiunii disciplinare.
Potrivit art. 15 din 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, si prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat. In acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la soluționarea definitiva si irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principala sau printr-o acțiune separată, pana la soluționarea acțiunii in fond.
În art. 14 din 554/2004 se menționează că in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond.
Legea oferă posibilitatea suspendării actului administrativ ca o situație de excepție, dar numai in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ. Paguba iminenta reprezintă prejudiciul material viitor si previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila a funcționarii unei autorități publice sau a unui serviciu public, iar cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt si de drept, care determina o îndoiala serioasă in privința legalității actului administrativ (art. 2 lit.s si t din 554/2004).
În cauză se constată că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de lege în privința suspendării actului administrativ atacat, respectiv paguba iminentă și cazul bine justificat, deoarece reclamanta nu a propus spre administrare în instanță probe în acest sens.
Aparența de nelegalitate a actului administrativ atacat nu a fost dovedită în cauză, cu atât mai mult cu cât contestația împotriva sancțiunii a fost respinsă de organul ierarhic superior, iar eventualul prejudiciu viitor, material și previzibil, nu a fost dovedit în cauză.
În consecință, nefiind îndeplinite condițiile cumulative în privința suspendării punerii în executare a actului administrativ atacat, se va respinge ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții OFICIUL ROMÂN PENTRU și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a executării Dispoziției de sancționare nr.14450/6.03.2009 formulată de reclamanta C în contradictoriu cu pârâții OFICIUL ROMÂN PENTRU și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR până la soluționarea definitivă a cauzei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 Mai 2009.
PREȘEDINTE. GREFIER,
- - - -
Red.
Tehnored./5 ex.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 27 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE - -
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta C în contradictoriu cu pârâții OFICIUL ROMÂN PENTRU și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect anulare act administrativ, precum și a cererii formulată în dosarul conex nr- privind suspendarea executării Dispoziției de sancționare nr.14450/06.03.2009 emisă de Oficiul Român pentru, respectiv a Ordinului nr.-/16.04.2009 până la pronunțarea instanței de fond în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, lipsă fiind reclamanta și pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că litigiul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Din partea pârâtului OFICIUL ROMÂN PENTRU s-a depus la dosar întâmpinare și actele care au stat la baza emiterii Dispoziției de sancționare contestată cu nr.14450/06.03.2009.
Din partea reclamantei s-a depus la dosar o cerere prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea comunicării eventualelor întâmpinări depuse la dosar, precum și Factura nr.- din 21.05.2009 reprezentând plata taxei de timbru în sumă de 10 lei.
Reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru nu se opune amânării cauzei pentru comunicarea întâmpinării cu reclamanta.
Instanța pune în discuție cererea formulată de reclamantă pentru privind suspendarea executării Dispoziției de sancționare nr.14450/06.03.2009 emisă de Oficiul Român pentru, respectiv a Ordinului nr.-/16.04.2009 până la pronunțarea instanței de fond.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă și întemeiată pe dispozițiile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, deoarece nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Din actele depuse la dosar reiese că actele contestate sunt perfect legale și nu au fost emise abuziv, legalitatea acestora a fost verificată pe calea contestației la ministerul d e resort.
Din moment ce actele sunt perfect legale, nu vede care ar fi paguba iminentă.
Cu privire la cererea de suspendare, instanța lasă cererea în pronunțare.
În ce privește cererea de amânare formulată de reclamantă, o apreciază ca fiind întemeiată, sens în care o admite, având în vedere că din partea pârâtului I: nu există opoziții.
CURTEA DE APEL
În deliberare, în ce privește cererea formulată de reclamantă privind suspendarea executării Dispoziției de sancționare nr.14450/06.03.2009 emisă de și Ordinul MAI nr.-/16.04.2009, lasă cererea în pronunțare.
Apreciază ca fiind întemeiată cererea de amânare formulată de reclamanta C pentru comunicarea întâmpinării depusă la dosar, sens în care o admite și
DISPUNE
Admite cererea de amânare formulată de reclamanta C în vederea comunicarea întâmpinării depusă la dosar.
Amână judecarea cauzei pentru data de 17.06.2009, pentru când:
- se va repeta procedura de citare cu reclamanta, cu 1 ex. din întâmpinarea depusă de și actele anexă acesteia;
- se va repeta procedura de citare și cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR;
- pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU are termen în cunoștință;
- față de împrejurarea că în întâmpinare se invocă excepția de nelegalitate adisp.art.4 alin.1 din Ordinului MAI nr.400/29.10.2004, pune în vedere reprezentantului pârâtului Oficiul Român pentru să depună la dosarul cauzei ordinul menționat;
- totodată, pune în vedere reprezentantului să motiveze pe larg excepția de nelegalitate invocată, arătând care sunt argumentele pe care se bazează, în ce constă nelegalitatea actului invocat și să indice temeiul de drept al excepției de nelegalitate invocată.
Pronunțată în ședința publică din 27.05.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
TERMEN: 17 IUNIE 2009 camera 213 ora 9,00
pârât OFICIUL ROMÂN PENTRU
Se citează:
1. reclam.
2. pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș