Alte cereri. Sentința 125/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA Nr. 125/F/CA/2009
Ședința publică de la 27 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul ORAȘUL prin PRIMAR în contradictoriu cu pârâta COMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI IMOBILE CARE AU cultelor DIN ROMÂNIA, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: av. pentru intervenienta H, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din partea REFORMATE DIN s-a depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu.
Din partea pârâtei COMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI IMOBILE CARE AU CULTELOR DIN ROMÂNIA s-a depus la dosar adresa nr.1204/C/19.05.2009 prin care se arată că este de acord cu admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de Eparhia reformată din.
Mandatarul Parohiei Reformate H depune la dosar:cerere de intervenție în interes propriu formulată de H, anexând cererii traduceri legalizate din lb.maghiară: a extrasului după foaia de posesiune A nr.CF 353 H; foaie de proprietate B a CF nr.353 H; copii după actele menționate în lb.maghiară; extras CF in extenso aflat sub CF nr.353 H, precum și proces-verbal privind inventarul bunurilor, încheiat la 20.04.1946.
Declară că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
În deliberare, având în vedere poziția exprimată de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în temeiul art.52 Cod pr.civilă admite în principiu cererile de intervenție în interes propriu formulate de Eparhia din și
Întrebat fiind dacă are calitate procesuală, mandatarul intervenientei H invederează că fiind proprietara imobilului în litigiu are calitate procesuală în cauză.
Față de împrejurarea că reclamantul și pârâta Comisia specială de retrocedare solicită judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Mandatarul intervenientei reformată H solicită respingerea acțiunii formulată de reclamantă. Arată că în anul 1948 în baza Decretului nr.176/1948 imobilul a fost preluat abuziv și trecut în proprietatea statului. Însă prin Decizia nr.1958/25.11.2008 Comisia specială de retrocedare le acordă despăgubiri prin echivalent bănesc pentru imobilul respectiv, invocând lipsa de interes a reclamantei în promovarea acțiunii de față, singura instituție care ar putea avea un interes legitim de a contesta decizia menționată este Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor și nicidecum Orașul
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Reclamantul Orașul H prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România de pe lângă Guvernul României, revocarea Deciziei nr. 1958/25 11 2008 și respingerea cererii de retrocedare formulată de Eparhia din -
În motivarea acțiunii se arată că în mod eronat s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilul în natură teren, în suprafață de 510. înscris în CF 1737 H nr. top. 394/3, CF 2067 H nr. top. 394/1 și CF 2068 H nr. top. 394/2 și 396/1. Se arată că acest imobil nu a aparținut Parohiei Reformate, ci a fost întabulat pe Statul Român.
În drept s-au invocat prev. OUG 94/2000.
În cauză Eparhia din a formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând respingerea acțiunii în contencios administrativ deoarece decizia atacată este legală. De asemenea a formulat cerere de intervenție și H care solicită respingerea acțiunii în contencios administrativ.
Comisia a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii în contencios administrativ, deoarece potrivit actelor depuse în probațiune, are calitate de persoană îndreptățită la retrocedarea imobilului, iar acesta fiind ocupat s-au acordat despăgubiri.
Instanța analizând în fapt și în drept acțiunea reclamantului constată că este neîntemeiată pentru următoarele argumente în fapt și în drept:
reformata H prin Eparhia din a depus cererile de retrocedare cu nr. 4380/27 02 2003 și 4377/27 02 2003 la Comisia specială de retrocedare. Comisia a constatat prin decizia nr. 1958/ 25 11 2008 că potrivit actelor doveditoare depuse, și anume:
a) copia legalizată a cărții funciare nr.353 a localității H, nr.top 394, 396, județul H;
b) extrasul cărții funciare nr.353 a localității H, nr.top 394,396, județul H;
c) copia certificată a cărții funciare nr.1737 a localității H, nr.top 394/1, 394/2, 394/3, 396/1, județul H;
d) extrasul nr.1647/07.11.2006 al cărții funciare nr.2067 a localității H, nr.top 394/1, județul H;
e) extrasul nr.1647/07.11.2006 al cărții funciare nr.2068 a localității H, nr.top 394/2, 396/1, județul H;
f) adresa nr.2/2769/01.08.2007 emisă de către Primăria orașului H, județul H, privind situația juridică actuală a imobilului solicitat, rezultă că imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Reformate din H în momentul deposedării abuzive, conform CF nr. 353 H, nr. top. 394, 396. Imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 176/1948. Comisia a constatat că în prezent terenul în suprafață de 510 mp înscris în CF nr. 1737, nr. top. 394/3, CF nr. 2067 nr. top. 394/1 și CF nr. 2068 nr. top. 394/2, 396/1 este ocupat de construcții și de drum, astfel că nu este posibilă restituirea în natură, fiind respinsă cererea și acordate despăgubiri.
Orașul H solicită desființarea deciziei considerând că nu are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea despăgubirilor, deoarece potrivit cărții funciare în extenso, în baza Legii reformei agrare din 1921,imobilele erau expropriate în favoarea Statului român, fiind înregistrate sub nr. de ordine B 11, imobilul fiind preluat, în aprecierea reclamantului, în baza unui titlu legal. La data de 28 10 1949 în baza cererii depuse de Ministerul Învățământului, imobilele înscrise sub nr. de ordine, se transcriu în CF nou 1737 în favoarea Statului român.
Potrivit art. 1 din <LLNK 52000 94183 32 0> ORDONANTA DE URGENTA nr. 94 din 29 iunie 2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul R, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât la casele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgenta. Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgenta, construcțiile existente în natura, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite pana la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pentru situațiile în care nu se poate dispune retrocedarea în natura, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor.
Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare. Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziția Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut. Pentru stabilirea dreptului de proprietate, solicitantul poate depune începuturi de dovada scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive. În absenta unor probe contrare, existenta și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezuma a fi cea recunoscuta în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Persoana individualizata în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusa ca deține imobilul sub nume de proprietar- art. 4 din Ordonanță.
Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândește pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unității deținătoare prevăzute la art. 2 sau a hotărârii judecătorești rămase definitive, după caz- art. 5 din ordonanță.
În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgenta au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 6 din ordonanță.
Cartea funciară cu nr. 353 atestă faptul că la nr. de ordine, nr. top. 394 este identificat imobilul format din casa de lemn si curte în intravilan, în suprafața de 138 stânjeni cu proprietarii de sub B6 și, iar la nr. de ordine., nr. top. 396 este identificat imobilul în natură gradina în intravilan în suprafață de 94 de stânjeni cu proprietarii de sub B6 și.
În foaia de proprietate la poziția de sub B 18 se face mențiunea că în baza cererii Ministerului Învățământului și a art. 1 și 2 din Decretul 176/1948, imobilele de sub și se transcriu în favoarea Statului în CF nr. 1737, în condițiile în care din foaia de avere reiese că Reformata din Haf ost proprietara imobilelor încă din anul 1891. Imobilele în decursul timpului au suferit mai multe dezmembrări și au fost transcrise în diferite cărți funciare.
Din actele depuse la dosar reiese că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1 din ordonanța de retrocedare în sensul ca imobilele au aparținut reclamantei, care a fost deposedata abuziv de dreptul de proprietate în anul 1948, imobilul trecând în proprietatea Satului R, dar în condițiile în care imobilele nu mai pot fi retrocedate în natura se acorda despăgubiri.
În consecință, vor fi admise cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenientele DIN și H și se va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul ORAȘUL H prin PRIMAR în contradictoriu cu COMISIA SPEECIALĂ DE A BUNURI IMOBILE CE AU CULTELOR DIN ROMÂNIA și intervenientele DIN și
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenientele DIN și
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul ORAȘUL H prin PRIMAR în contradictoriu cu COMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI IMOBILE CE AU CULTELOR DIN ROMÂNIA și intervenientele DIN și
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 Mai 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Tehnored./6 ex.
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș