Anulare act administrativ . Sentința 130/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.130/CA.

Ședința publică din 19 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

GREFIER - - -

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta - "" -, cu sediul în, județul T și cu sediul procesual ales la Cabinet AV. - din T,-, -.B,.2, județul T în contradictoriu cu pârâtul - MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE - cu sediul în B, sect.5,-, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile asupra excepțiilor și a fondului au avut loc în ședința publică din data de 12 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 19 martie 2009, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA:

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:

Prin cererea adresată instanței la data de 16.06.2008 reclamanta "" a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 1964/13.12.2007, acesta fiind nelegal.

În motivarea acțiunii reclamanta arată Ordinul nr. 1964/13.12.2007 publicat în nr.98/07.02.2008 emis de pârât și prin care se instituie regimul de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene NATURA 2000 în România este nelegal întrucât:

- se încalcă vădit prevederile nr.OUG57/2007, art. 8 alin. 2, deoarece anterior emiterii acestuia nu s-a obținut avizul Agenției Naționale pentru Protejate;

- se încalcă și dispozițiile art. 11 alin. 1 din ordonanță, ordinul fiind emis fără să existe studiul de fundamentare științifică, documentația cadastrală cu limitele ariei naturale protejate, cu evidențierea categoriilor de folosință a terenurilor, cu precizarea proprietarilor acestora;

- se încalcă și dispozițiile art. 11 alin. 3 din nr.OUG57/2007, în sensul că Ministerul a aprobat deja formularele standard Natura 2000 completate pentru siturile în cauză, ordonanța impunând ca prin formulare să se propună situri;

- s-au încălcat și prevederile art. 12 alin. 1 din nr.OUG57/2007, în sensul că în vederea emiterii ordinului s-au inițiat consultări cu deținătorii și administratorii terenurilor incluse în situri, încălcându-se și prevederile nr.HG521/2005;

- se încalcă și anexa 1 nr.OUG57/2007 și art. 11 alin. 3 din nr.OUG57/2007 care prevăd că organul de control al administrației de stat propune, nu declară situri, încălcându-se și prevederile art. 51 din nr.OUG195/2005.

Se mai susține și că, ordinul încalcă prevederile Legii nr.86/2006, Legii nr.52/2003 și Legii nr.24/2000, impunând restrângeri în dreptul reclamantei de exploatare a pietrei de carieră, încălcându-se art. 53 din Constituția României care prevede că restrângerea unor drepturi nu poate fi făcută decât prin lege și se încalcă și prevederile art. 45 din Constituție care garantează libertatea economică și art. 44, în sensul că li se încalcă dreptul de proprietate privat garantat de acest text.

De asemenea, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, reglementările comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

În acest sens Directiva nr.92/43 a privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică nu include ți tipul de habitat "stepe ponto sarmatice - cod 62CO", fiind evident că nu trebuiau incluși în acest ordin.

Declararea sitului de importanță comunitară pct. 123 - 123, aduce atingere și dreptului reclamantei de a pune în valoare resursele minerale din zona M, pentru care deține licența de exploatare nr.449/04.06.1999 aprobată prin și HG contractul ce concesiune nr. 3361/16.04.2003 încheiat cu Consiliul Local

La emiterea ordinului nu s-a solicitat avizul Academiei Române.

În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosar plângerea prealabilă adresată pârâtului (adresa nr. 315/06.03.2007), răspunsul nr.30492/11.04.2008, adresa Primăriei Orașului M nr.9913/13.10.2006 către Prefectul Județului

În drept acțiunea s-a întemeiat pe prevederile art. 7,10 și următoarele din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, în apărare a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei "" și excepția lipsei de interes a reclamantei și pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că în calitate de parte reclamantă în proces, aceasta ar trebui să corespundă cu calitatea de titular al dreptului pretins, și cum se solicită anularea Ordinului nr.1964/2007 în integritatea sa, ar trebui să demonstreze că are un drept real (opozabil erga omnes) în fiecare dintre siturile de importanță comunitară, parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000, ceea ce ar fi practic, imposibil.

Or, în cauză, datele privind licențele minere acordate prin și HG publicate în nu coincid cu cele prevăzute de reclamantă și deci nu există aparența unei identități între reclamantă și titularul dreptului material la acțiune.

Cu privire la excepția lipsei de interes, se arată în esență că acesta nu este nici născut și actual (ordinul conține situri din întreaga țară, interesul eventual neputând fi luat în considerare) și nici nu întrunește condiția legitimității - neputând fi unul juridic, atâta timp cât se tinde prin promovarea acțiunii a nu se parcurge anumite proceduri de evaluare a impactului asupra mediului mai laborioase și a nu se impune tehnici și procedee de exploatare mai puțin poluante dar mai costisitoare.

Pe fondul cauzei se arată că toate susținerile reclamantei din cuprinsul acțiunii sunt nefondate.

Aceasta, deoarece habitatul de stepă ponto - sarmatica există în Directiva 92/43/CE și este listat în Anexa 1 Directivei habitate, cu codul 62CO, aprobat prin Directiva 2006/105/CE și constituie Anexa 2 la.OUG nr.57/2007.

Și afirmațiile conform cărora prin declararea sitului ca având regim de arie naturală protejată și făcând parte din rețeaua ecologică europeană NATURA 2000 i s-ar restrânge reclamantei drepturile de exploatare și libertățile economice nu sunt întemeiate deoarece desemnarea ariilor naturale protejate se face fără să se afecteze calitatea de proprietar/concesionar asupra terenurilor incluse, iar pentru eventuale restricții statul acordă anumite facilități (scutire de impozit) sau plăți compensatorii, în elaborarea actului fiind avut în vedere art. 35 din Constituția României,"Dreptul la un mediu sănătos", acționându-se în interesul public general, prin transpunerea Directivelor 79/409/CEE, 92/43/CE și 206/105/CEE în dreptul intern, obligație asumată prin Tratatul de aderare.

Mai mult decât atât, concesionarul reclamant trebuie să se supună prevederilor art. 44 alin. 7 din Constituția României.

În ce privește lipsa avizului Agenției Naționale pentru Protejate, afirmația reclamantei, și aceasta e nefondată, deoarece art. 8 alin. 1 lit. c din nr.OUG57/2007 nu face referire la avizul agenției, ale cărei atribuții revin oricum autorității publice centrale, până la aprobarea structurii organizatorice a agenției prin Hotărâre de Guvern.

Prin emiterea actului atacat nu s-au încălcat nici prevederile art. 11 alin. 1 din nr.OUG57/2007, care fac referire la ariile protejate de interes național, deoarece modul de selectare și desemnare a siturilor de importanță comunitară NATURA 2000 s-au făcut pe baza criteriilor științifice aprobate prin 207/2006 și în conformitate cu art. 11 alin. 3 din nr.OUG57/2007 documentație care trebuie completată în cazul siturilor Natura 2000 este reprezentată de Formularul Standard Natura 2000 care este public și se regăsește integral în Anexa 6 Ordinului atacat.

În ce privește avizul Academiei Române, acesta a fost mențiut și pentru Ordinul nr. 1964/2007(prin adresa nr. 2425/13.11.2007).

Se mai arată și că art. 6 alin. 1 din Ordinul nr. 1964/2007 nu încalcă prevederile nr.OUG57/2007, termenul de "propuneri" referindu-se la aceea că până la momentul identificării și aprobărilor siturilor de importanță comunitară sunt doar "propuneri".

Nici susținerile conform cărora la emiterea actului atacat nu au fost respectate prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică nu sunt întemeiate, deoarece din "minuta" întocmită la sediul Primăriei M, rezultă că informațiile relevante despre situl protejat "123S.1123 " ce urmau a fi incluse la poziția nr. 123 din Anexa 1 la Ordinul nr. 1964/2007 au fost puse la dispoziția participanților, inclusiv a reprezentantului reclamantei.

De altfel, nu este obligatoriu ca autoritatea publică să și țină cont de opiniile celor direct interesați.

În ce privește studiile de fundamentare științifică, suprafața de teren nu a fost introdusă într-o manieră arbitrară în rețeaua Natura 2000, deoarece urmare Ordinului nr. 2007/2006 privind aprobarea conținutului formularului standard Natura 2000 și a manualului de completare a acestuia, s-a aprobat conținutul standard stabilit de către Comisia Europeană prin Decizia nr.97/266/EC și manualul de completare a formularului standard, prin acest ordin creându-se o bază de date electronică ce a avut scop crearea posibilității ca orice persoană interesată să poată propune includerea de noi situri, facilitând și dezbaterea publică.

Pârâtul a depus la dosar și documentația avută în vedere la elaborarea actului atacat, nota de fundamentare a hotărârii, avizul referitor la proiectul de hotărâre(adresa nr.-/14.10.2007),avizul Consiliului Legislativ și referatul de aprobare, și a răspuns la interogatoriul propus de reclamantă (filele 177,178).

La dosar s-au depus cereri de intervenție în temeiul art. 49 și următoarele Cod procedură civilă de către Consiliul Local al comunei, "" și Primăria Orașului M, care datorită conținutului acestora, se constată ca fiind cereri de intervenție în interes propriu și care, nefăcându-se de către intervenienți (conform celor dispuse de instanță la termenul din 09.10.2008) dovada îndeplinirii cerințelor art. 7 din Legea nr.554/2004 referitoare la procedura prealabilă au fost respinse ca inadmisibile (încheierea din 06 noiembrie 2008).

La dosar s-au mai depus licențe de exploatare și contracte de cesiune privind unele zone din perimetrul ordinului atacat.

În cauză, în aplicarea art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi pe excepțiile invocate de pârât privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și cea a lipsei de interes în formularea acțiunii.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei va fi respinsă, întrucât, potrivit art. 1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea acestuia.

Prin Ordinul nr. 1964/2007 emis de pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România (filele 56), s-a instituit regimul de arie naturală protejată ca de importanță comunitară pentru ariile prevăzute în anexa 1*- care, la rându-i prevede la poziția 123 că se referă la - 51/(fila 61).

Prin urmare, prin emiterea actului administrativ a cărui anulare se cere, pentru motivele exprimate de reclamantă, aceasta poate considera și chiar consideră că prin emiterea actului, se poate aduce atingere dreptului său de a beneficia de resursele naturale aflate pe acest, respectiv de a exploata carierele de piatră existente pe teritoriul prevăzut în act, fiind dovedită astfel identitatea între reclamantă și cea care este titulară în raportul juridic dedus judecății.

În ce privește excepția lipsei de interes și aceasta este neîntemeiată și va fi respinsă întrucât, considerându-se vătămată prin emiterea ordinului atacat, reclamanta urmărește afirmarea, realizarea dreptului său ocrotit de lege, a interesului său de a exploata cariera de piatră de pe, potrivit scopului economic pentru care a încheiat contractul de concesiune cu Primăria Orașului M nr.3361/16.04.2003 - actele adiționale (filele 118 - 125) și care poate fi îngrădit prin emiterea actului contestat.

Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantei este nefondată.

Astfel, reclamanta nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă, că motivele pentru care solicită anularea Ordinului nr. 1964/2007 emis de pârât sunt întemeiate.

Dimpotrivă, prin documentația depusă la dosar, pârâtul a dovedit că la elaborarea Ordinului nu s-au încălcat dispozițiile art. 8 din nr.OUG57/2007 deoarece propunerea de instituire a regimului de arie naturală protejată s-a făcut pe baza documentației prevăzută de art. 11, respectiv a dovedit că există studiul de fundamentare științifică, avizul Academiei Române, (fiind menținut cel cu nr. 2256/05.07.2007 conform adresei nr. 2425/13.11.2007) și conform art. 11 alin. 1 din același act normativ în ceea ce privește modul de selectare și desemnare a siturilor de importanță comunitară Natura 2000, acestea s-au făcut pe baza criteriilor științifice aprobate prin nr.207/2006 privind aprobarea conținutului Formularului Standard Natura 2000 și a manualului de completare a acestuia, totodată, documentația în acest sens fiind reprezentată de acest formular care este public și constituie Anexa 6 Ordinului nr. 1964/2007 al, atacat.

În ceea ce privește critica potrivit căreia Ordinul nu are avizul Agenției Naționale pentru Protejate, aceasta nu e întemeiată, deoarece art. 8 alin. 1 lit."c" din nr.OUG57/2007 în baza căruia a fost emis actul atacat nu face nici o referire la avizul respectiv și mai mult, până la adoptarea Hotărârii de Guvern privind aprobarea structurii organizatorice a agenției, atribuțiile instituțiile revin autorității publice centrale -

Și alte condiții privind elaborarea actului atacat au fost respectate, respectiv acesta a fost avizat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale (pag. 183 - 193(, inclusiv are avizul Consiliului Legislativ.

De asemenea, actul atacat corespunde și dreptului comunitar, Ordinul nr.1964/2007 corespunzând conținutului standard stabilit de către Comisia Europeană prin Decizia nr. 97/266/EC și manualul de completare a formularului standard.

În ce privește restrângerea dreptului de exploatare și încălcarea libertății economice, desemnarea ariilor naturale protejate nu afectează cu nimic aceste drepturi, statul acordând, în funcție de împrejurări, anumite facilități sau plăți compensatorii, prin emiterea actului acționându-se în spiritul art. 35 din Constituția României "Dreptul la un mediu sănătos", acționându-se așadar în interesul public general prin transpunerea Directivelor 79/409/CEE și 2006/105/CE în dreptul intern, obligație asumată prin Tratatul de aderare, precum și art. 44 alin. 7 din Constituția României care prevede că "Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți".

În ce privește nerespectarea Legii nr.52/2003, astfel cum rezultă din minuta din 09.11.2006, la sediul Primăriei din M informațiile relevante despre situl protejat "123S.1123 ", au fost puse la dispoziția participanților, consultările având loc la acest sediu.

Având în vedere cele sus-expuse, precum și împrejurarea din care rezultă că toate motivele de nulitate invocate de reclamantă nu au fost dovedite, autoritatea administrativă pârâtă dovedind contrariul susținerilor acesteia, acțiunea va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Respinge excepția lipsei de interes în formularea acțiunii.

Respinge acțiunea reclamantei - "" -, cu sediul în, județul T și cu sediul procesual ales la Cabinet AV. - din T,-, -.B,.2, județul T în contradictoriu cu pârâtul - MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE - cu sediul în B, sect.5,-, ca nefondată.

Respinge cererile de intervenție în interes propriu ca inadmisibile.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 martie 2009.

PREȘEDINTE,

- - GREFIER,

Red.jud.hot./16.04.2009

Dact.gref./4 ex-21.04.2009

Emis 2 com/

Președinte:Adriana Pintea
Judecători:Adriana Pintea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 130/2009. Curtea de Apel Constanta