Anulare act administrativ . Decizia 133/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 133/CA
Ședința publică de la 16 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Iulia I - -
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurent, domiciliat în comuna, sat, județul I, în contradictoriu cu intimatele. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE COMUNALE I, având ca obiect - anulare act administrativ, recurs împotriva sentinței numărul 1053/ca din 27.11.2008 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier, referat din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 09 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare cât și urmare admiterii cererii de amânare a pronunțării formulată de avocat pentru a depune la dosar concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 16 martie.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față reține cele ce urmează.
Prin sentința civilă nr.1053/ca din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Iașia admis excepția inadmisibilității capătului de cerere formulat de reclamantul în contradictoriu cu P I și PIr eferitor la anularea raportului de inspecție fiscală din data de 21.03.2006, a deciziilor nr.5967/2008 emisă de pârâta P
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 21.03.2006, deciziile de impunere nr.13777/28.04.2006 și nr.13779/28.04.2006 întocmite de PIr eprezintă acte administrative ce pot fi atacate prin intermediul contestației adresată organului fiscal competent, în condițiile art.205 -208 din OG nr.92/2003, care, la rându-i, soluționează contestație printr-o decizie ce poate fi atacată la instanța judecătorească de contencios administrativ conform art.218 alin.2 din OG 92/2003.
Față de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța a reținut că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate reprezenta doar decizia dată de organul fiscal în soluționarea contestației, iar, odată cu atacarea acestei decizii, pot fi examinate și raportul de inspecție fiscală și deciziile de impunere și că în cauză, referitor la actele în discuție, se constată că reclamantul nu a parcurs procedura administrativă obligatorie, astfel că, în baza art.218 alin.2 din G 92/2003, excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea raportului de inspecție fiscală și a deciziilor de impunere nr.13777 și nr.13779 din 2006 este întemeiată.
S-a mai reținut că prin decizia nr.5967/8.02.2008 a PIs -a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 237 lei reprezentând accesorii, respectiv majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din profesii libere și comerciale.
-2-
Prin decizia nr.37/21.04.2008 PIa respins contestația reclamantului, reținând că în mod legal a fost calculată suma contestată, raportat la prevederile art.13 alin.1 din G 11/1996 și art. 119 alin.1 din G 92/2003.
Instanța a mai reținut că reclamantul a contestat calitatea sa de contribuabil cu motivarea radierii asociației familiale din care face parte, însă acest motiv nu este întemeiat fiindcă autorizația nr.-/1999 a fost radiată prin dispoziția nr.4/11.01.2005 a Primarului comunei, însă radierea s-a realizat în baza art.13 din Legea nr.300/2004, iar la data de 27.01.2005 pentru F, al cărei asociat este reclamantul cu o cotă de 50%, a fost emisă autorizația nr.20 conform Legii 300/2004, asociația funcționând în continuare și realizând venituri după cum rezultă și din declarațiile fiscale aflate la dosar, date de reclamant în calitate de reprezentant.
S-a mai reținut că decizia de impunere 5967/2008 a fost emisă cu respectarea art.43 din G 92/2003 și cuprinde elementele obligatorii a căror omitere determină nulitatea actului administrativ fiscal în condițiile art.46 din G 92/2003.Organul fiscal a indicat debitul, tipul de impozit pe venituri din profesii libere și comerciale în raport de care s-au calculat majorările de întârziere, documentele prin care s-au individualizat sumele de plată și numărul zilelor pentru care s-au stabilit accesoriile.
S-a mai constatat că debitele au fost detaliate în deciziile de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pentru venitul din activități independente pentru perioada 2004-2007 emise în baza declarațiilor privind veniturile estimate pentru asociațiile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice depuse pe numele F, deciziile respective fiind comunicate reclamantului cu respectarea procedurii prevăzute de art.44 alin.1 - 4 din G 92/2003, conform dovezilor aflate la dosar și care se coroborează cu situația analitică.
Față de perioada în discuție, în privința majorărilor de întârziere, s-a ținut seama de prevederile art.13 alin.1 din OG 11/1996 și art.119 alin.1 din OG 92/2003, potrivit cărora aceste majorări sunt datorate pentru neachitarea la termenul de scadență, de către debitor, a obligațiilor de plată, fiind corect calculate la nivelul de 0,1%.
Toate aceste aspecte, s-a constatat de către prima instanță, au fost examinate și reținute în procedura administrativă, iar în mod corect organul competent de soluționare a contestației fiscale a decis respingerea contestației, menținând decizia de impunere.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs reclamantul, care precizează că, prin acțiunea formulată, a invocat excepția nulității actului administrativ fiscal, excepție care nu a fost pusă în discuție și asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.
În recurs, reclamantul a reiterat excepția nulității absolute a titlurilor de creanță, deoarece au fost încheiate la o unitate economică care nu mai era în ființă la data controlului ( F, ce avea cod de identificare fiscală nr.-, la care era asociat și reclamantul cu 50% și care era radiată încă din data de 11.01.2005).
S-a dat o interpretare greșită motivelor invocate în contestație, mai ales că între timp a fost abrogată OG nr.11/1996, act care nu mai putea să stea la baza sumelor calculate în anul 2006.
Greșit a reținut instanța de fond ca temei legal OG 11/1996 deoarece aceste dispoziții puteau fi aplicate numai până în anul 2004.
De asemenea instanța de fond nu a analizat dacă în cauză nu existau cumva și calcule accesorii la debite prescrise.
În recurs, părțile nu au mai solicitat și alte probatorii.
Curtea, examinând cererea de recurs și dosarul de fond, urmează a se reține următoarele:
Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 21.03.2006 s-a reținut în sarcina reclamantului, asociat la și, o datorie de 581 lei, s-au emis deciziile de impunere nr.13777/28.04.2006 și nr.13779/28.04.2006 întocmite de P I, contestate de reclamant.
S-a invocat în cauză excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere referitor la anularea raportului de inspecție fiscală întocmit la data de 21.03.2006 și a deciziilor de impunere nr.13779/2006 și nr.13777/2006.
-3-
Raportul de inspecție fiscală și deciziile de impunere nr.13777/2006 și nr.13779/2006 emise P reprezintă acte administrative ce pot fi atacate prin intermediul contestației adresată organului fiscal competent, în condițiile art.205 -208 din OG nr.92/2003, care, la rându-i, soluționează contestație printr-o decizie ce poate fi atacată la instanța judecătorească de contencios administrativ conform art.218 alin.2 din OG 92/2003.
Față de dispozițiile legale mai sus menționate, se reține că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate reprezenta doar decizia dată de organul fiscal în soluționarea contestației, iar, odată cu atacarea acestei decizii, pot fi examinate și raportul de inspecție fiscală și deciziile de impunere.
În cauză, referitor la actele în discuție, se constată că reclamantul nu a parcurs procedura administrativă obligatorie, astfel că, în baza art.218 alin.2 din G 92/2003, excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea raportului de inspecție fiscală și a deciziilor de impunere nr.13777 și nr.13779 din 2006 este întemeiată.
Prin decizia nr.5967/8.02.2008 a PIs -a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 237 lei reprezentând accesorii, respectiv majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din profesii libere și comerciale.
Prin decizia nr.37/21.04.2008 PIa respins contestația reclamantului, reținând că în mod legal a fost calculată suma contestată, raportat la prevederile art.13 alin.1 din G 11/1996 și art. 119 alin.1 din G 92/2003.
Reclamantul a contestat calitatea sa de contribuabil cu motivarea radierii asociației familiale din care face parte, însă acest motiv nu este întemeiat fiindcă autorizația nr.-/1999 a fost radiată prin dispoziția nr.4/11.01.2005 a Primarului comunei, însă radierea s-a realizat în baza art.13 din Legea nr.300/2004, iar la data de 27.01.2005 pentru F, al cărei asociat este reclamantul cu o cotă de 50%, a fost emisă autorizația nr.20 conform Legii 300/2004, asociația funcționând în continuare și realizând venituri după cum rezultă și din declarațiile fiscale aflate la dosar, date de reclamant în calitate de reprezentant.
Decizia de impunere 5967/2008 a fost emisă cu respectarea art.43 din G 92/2003 și cuprinde elementele obligatorii a căror omitere determină nulitatea actului administrativ fiscal în condițiile art.46 din G 92/2003.
Organul fiscal a indicat debitul, tipul de impozit pe venituri din profesii libere și comerciale în raport de care s-au calculat majorările de întârziere, documentele prin care s-au individualizat sumele de plată și numărul zilelor pentru care s-au stabilit accesoriile.
Debitele au fost detaliate în deciziile de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pentru venitul din activități independente pentru perioada 2004-2007 emise în baza declarațiilor privind veniturile estimate pentru asociațiile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice depuse pe numele F, deciziile respective fiind comunicate reclamantului cu respectarea procedurii prevăzute de art.44 alin.1 - 4 din G 92/2003, conform dovezilor aflate la dosar și care se coroborează cu situația analitică.
Față de perioada în discuție, în privința majorărilor de întârziere, s-a ținut seama de prevederile art.13 alin.1 din OG 11/1996 și art.119 alin.1 din OG 92/2003, potrivit cărora aceste majorări sunt datorate pentru neachitarea la termenul de scadență, de către debitor, a obligațiilor de plată, fiind corect calculate la nivelul de 0,1%.
Toate aceste aspecte au fost examinate și reținute în procedura administrativă, iar în mod corect organul competent de soluționare a contestației fiscale a decis respingerea contestației, menținând decizia de impunere.
Având în vedere că instanța de fond a analizat toate motivele invocate de reclamant și că în recurs s-au menținut aceleași motive fără ca reclamantul să aducă alte probatorii în susținerea acestor motive, urmează a se reține că recursul nu este fondat și, potrivit disp.art.312 din Codul d e procedură civilă urmează a fi menținută ca fiind legală și temeinică sentința recurată.
Pentru aceste motive
În numele legii
-4-
Decide:
Respinge recursul promovat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.1053/ca din 27.11.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - I -
Grefier,
Red.jud.L/15.04.2009
Tehnored.gref.TN/16.04.2009-2 ex.
Jud.fond- Tribunalul Iași -
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia
