Anulare act administrativ . Sentința 135/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 18.02.2009
SENTINȚA CIVILĂ Nr.135
Ședința publică din 22 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării, având ca obiect constarea nulității absolute a Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. MC 679/15.11.1989.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului și consilier juridic G în reprezentarea pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul reclamantului solicită ca pârâtul să depună Ordinul de serviciu/unitate din ianuarie și februarie 1989, precum și condica de permisii pe anul 1989; invocă lipsa de veridicitate a înscrisurilor depuse la termenul anterior.
Instanța pune în discuție excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, respectiv: inadmisibilitatea acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, tardivitatea procedurii prealabile și tardivitatea acțiunii în justiție.
Reprezentantul pârâtului pune concluzii de admitere a excepțiilor motivate în scris.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepțiilor invocate de pârât, arătând că a fost îndeplinită procedura prealabilă, că tardivitatea procedurii trebuie raportată, potrivit art.7 din Legea nr. 554/2004, la data comunicării actului atacat, însă nu s-a comunicat reclamantului Ordinul atacat. Depune la dosar dovezi privind data expedierii contestațiilor la pârât, respectiv la Tribunalul C-
CURTEA
În deliberare, constată că:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul C-S sub nr-din 11.12.2008, reclamantul a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. MC 679/15.11.1989 și, pe cale de consecință, să oblige pârâtul să procedeze la reactivarea sa ca ofițer tehnic în cadrul militare în orice unitate militară din țară.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în fapt, că a absolvit Liceul B și Academia Tehnică Militară B, Facultatea Mecanică, Secția și, promoția 1984. După absolvire, reclamantul a activat la 01875 C, în funcția de șef Serviciu Tehnic până în luna septembrie a anului 1986, apoi la 0189 și 01872 Reclamantul consideră că trecerea sa în rezervă este ilegală și cu un pronunțat caracter politic, întrucât prin natura muncii sale fiind plecat împreună cu echipele tehnice pentru pregătirea preliminară și nemijlocită a elicopterelor din alarmă, de multe ori nu putea participa la adunările de partid, informările politice și de învățământ politic. Secretarul de partid al unității la aceea vreme, lt.col. îl critica în lipsă pentru absențe, dar adevărul este că era pus între și, adică, între ordinul dat de comandantul unității și cel al secretarului de partid, reclamantul fiind obligat să execute ordinul comandatului unității.
Necazurile sale s-au agravat din luna septembrie a989, când a lipsit la adunarea generală de partid. În urma acestui incident, a fost anchetat 3 zile de la ora 8,00 până la 21,00 și a fost detașat la UM ""- Câmpia, iar în data de 15.11.1989, înainte de Congresul al XIV-lea al PCT a fost trecut în rezervă, prin Ordinul nr.MC 679/15.11.1989, ordin al cărui conținut nu i-a fost adus la cunoștință și nu i-a fost comunicat niciodată, deși a solicitat în nenumărate rânduri acest lucru.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 554/2004, Legea 544/2001, Statutul Cadrelor Militare.
Prin sentința civilă nr.15 din 13 ianuarie 2009, Tribunalul C-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului C-S în soluționarea cauzei și a declinat competența în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul, procedând cu prioritate la judecarea excepțiilor care fac de prisos analizarea fondului cauzei, potrivit dispozițiilor art. 137 al 1 Cod procedură civilă, a reținut următoarele:
Reclamantul solicită anularea Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. MC 679/15.11.1989, act emis de o autoritate publică centrală.
Dispozițiile art. 3 pct. 1 din Codul d e procedură civilă dau curților de apel competența de judecare a cererilor în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale, în primă instanță, astfel că, în baza dispozițiilor art. 158, 159 pct. 2 Cod procedură civilă, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 3334/115/18.02.2009.
La data de 6 aprilie 2009, prin registratura instanței, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare, în care invocă următoarele excepții:
Inadmisibilitatea acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile.
În susținerea acestei excepții, pârâtul arată că, raportat la momentul emiterii ordinului de trecere în rezervă, acțiunea în instanță era condiționată de reclamația adresată organului emitent în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului prevăzut la art.3 alin.(l) din Legea nr. 1/1967 privind judecarea cererilor celor vătămați în drepturile lor prin acte administrative ilegale, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile nu a fost făcută. Același termen era prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 29 din 1990.
Pentru acțiunile în contencios însă, legea aplicabilă este cea în vigoare la momentul sesizării instanței; acțiunea a fost înregistrată la finele anului 2008, condițiile de admisibilitate fiind acelea impuse prin Legea nr.554/2004 care, de asemenea, condiționează cererea în instanță de existența procedurii administrative prealabile, îndeplinită înlăuntrul termenului prevăzut de art.7 alin.(l). Mai mult, așa numitul recurs grațios nu a fost exercitat nici în termenul stabilit de alin.(7) al art.7 din lege, conform căruia, pentru motive temeinice plângerea poate fi exercitată peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Procedura prealabilă reprezintă o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune, motiv pentru care pârâtul solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Tardivitatea procedurii prealabile, cu consecința respingerii
contestației ca inadmisibilă.
Cu privire la această excepție, se arată că în acțiune reclamantul susține că a solicitat reactivarea și a purtat o corespondență cu Secretariatul General al ministerului. In situația în care a cerut și revocarea ordinului de trecere în rezervă, invocăm tardivitatea procedurii prealabile raportat la alin.(7) al art.7 din Legea nr. 554/2004 - adică, pentru motive temeinice, formularea acesteia peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de șase luni de la data emiterii actului.
Tardivitatea acțiunii în justiție.
Cât privește acțiunea în contencios administrativ, pârâtul consideră că nu a fost respectat termenul de prescripție de șase luni calculat, potrivit art.l 1 alin.(l) din Legea nr.554/2004 de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, în condițiile în care nici aceasta nu a fost formulată în termen. Numai că, o asemenea cerere este și tardivă, în raport cu dispozițiile
art. 11 alin. (2), care stabilește că: "Pentru motive temeinice, în cazul actului
administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință".
(5) al aceluiași articol îl definește ca fiind de decădere, nesusceptibil de întrerupere sau suspendare indiferent de motivele invocate ulterior și, ca urmare a faptului că sancțiunea decăderii este reprezentată de stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul prevăzut de lege, în speță reclamantul nu mai îndeplinește condițiile legale pentru valorificarea dreptului de anulare a actului administrativ atacat pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, fiind decăzut din dreptul său.
Cât privește comunicarea actelor administrative de acest gen, pârâtul arată că în armată există reglementări specifice, derogatorii de la dreptul comun: norma specială o reprezenta Regulamentul serviciului interior (RG-1) aprobat prin Ordinul General al Ministrului Apărării nr.58 din 08.12.1988.
Potrivit art.289 al acestui din urmă act normativ, la trecerea în rezervă se adună toate cadrele unității, iar comandantul citește ordinul. Celor care au trecut în rezervă din vina lor, li se arată și faptele comise.
Același act normativ specific - RG-1, la anexa nr.5, stabilește modul de redactare a ordinului de zi pe unitate () în care se menționează, printre altele, mișcările zilnice ale personalului (mutări, detașări, concedii, plecări sau sosiri din misiuni. trecerea în rezervă.). Tot aici este prevăzut faptul că se întocmește potrivit instrucțiunilor iar "persoanele stabilite de comandantul unității iau cunoștință de conținutul ordinului de zi pe unitate, sub semnătură, și răspund de comunicarea lui întregului personal din subordine, în părțile ce-l privesc".
Potrivit reglementărilor privind apărarea secretului în vigoare la acea dată, și anume: Legea nr.23/1971 privind apărarea secretului de stat, publicată în Buletinul Oficial nr.157/17.12.1971 (art.4 "Informațiile, datele sau documentele care, potrivit prezentei legi, nu constituie secrete de stat, dar nu sunt destinate publicității, sunt secrete de serviciu și nu pot fi divulgate"), CM. nr. 19/1972 privind unele măsuri în legătură cu apărarea secretului de stat, publicată în Buletinul Oficial nr.5/14.01.1972 (art.23-25), Instrucțiuni privind evidența, întocmirea, multiplicarea, manipularea și păstrarea documentelor secrete de stat și de serviciu în Ministerul Apărării Naționale - 72/1972, aprobate prin ordinul ministrului apărării naționale OG16/1972 (nepublicate, clasificate "secret de serviciu") și a cuprinzând informații, date și documente care constituie secrete de serviciu în Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin ordin al ministrului apărării naționale (nepublicate, clasificate "secret de serviciu"), ordinele de trecere în rezervă a cadrelor militare erau clasificate "secret de serviciu", fiind interzisă păstrarea acestora în afara unităților militare.
Pentru opozabilitate și în modalitatea specifică (dat fiind caracterul documentului ce nu putea fi comunicat în scris cu nesocotirea dispozițiilor exprese, privind manipularea, păstrarea sau divulgarea unor asemenea acte), ordinul de trecere în rezervă nr. 679/1989 al ministrului Apărării a fost adus la cunoștința reclamantului în data de 18.11.1989, la începerea perioadei de predare a funcției, demers consemnat în nr.264 al Unității Militare 01872 T, dar și la încheierea acestei perioade, conform nr.277/05.12.1989. Efectele comunicării s-au produs imediat: a încetat raporturile de serviciu cu Ministerul Apărării Naționale și nu s-a mai prezentat la unitate.
Dar, faptul că în cauză a operat luarea la cunoștință a ordinului de către contestator rezultă și din alte împrejurări decât cele menționate.
Propunerea de trecere în rezervă a fost adoptată de Consiliul de onoare la data de 27 iulie 1989 în ședință publică, deși ofițerul a absentat nejustificat. Conform reglementărilor interne, la plecarea din armată, în cursul lunii noiembrie 1989 întocmit nota de lichidare în cuprinsul căreia se menționează "trecut în rezervă în baza ordinului MC 679".
La 03.09.1991 a primit de la Centru Militar Județean G, sub semnătură în tabelul anexat în extras, livretul militar. In documentul respectiv sunt menționate nr.ordinului, motivele și temeiul legal al trecerii în rezervă; evident, cel mai târziu din acel moment, reclamantul a cunoscut conținutul actului administrativ și consecințele acestuia. În raport cu oricare dintre datele de mai sus, cererea de față este tardiv formulată în instanță.
În ceea ce privește comunicarea actelor administrative, un prim aspect care trebuie luat în considerare este acela că legea nu impune comunicarea actului într-un anumit mod, or, în lipsa unei asemenea distincții, o comunicare orală a actului este aptă să constituie o comunicare valabilă din punct de vedere al textului art.7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Astfel, textul de lege aflat în vigoare atunci, cât și cel de acum nu fac nici o distincție relativ la modalitățile de comunicare a actelor administrative, iar legea nu prevede expres comunicarea în scris. Atâta vreme cât nu se solicită îndeplinirea vreunei formalități (și unde legea (norma juridică) nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă), singura interpretare a textului de lege nu poate să fie decât în sensul unei comunicări scrise sau orale întrucât, unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincții pe care legea nu le conține. In consecință, pârâtul apreciază că are relevanță - în vederea îndeplinirii obligației de comunicare - luarea la cunoștință de către destinatarul actului administrativ a conținutului și efectelor acestuia.
Totodată, faptul că reclamantul nu a deținut actul administrativ în materialitatea sa, în forma lui fizică datorită caracterului de document clasificat, nu l-a împiedicat să formuleze în termenele legale plângerea prealabilă și acțiunea în justiție, deoarece îi cunoștea numărul, emitentul și conținutul. De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Craiova prin sentința nr.262/14 septembrie 2007 - cauza Luca, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1012/12 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, și prin sentința nr. 206/28.08.2008 pronunțată în dosarul nr-, precum și Curtea de APEL TIMIȘOARA în cauzele privind pe contestatorii - Sentința civilă nr. 313/24.11.2008 și - Sentința Civilă nr. 148 din 5 iunie 2008. Față de aceste susțineri, pârâtul solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii ca tardiv introduse.
Pe fond, pârâtul solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. Reclamantul a fost trecut în rezervă la propunerea consiliului de onoare al ofițerilor inferiori din Unitatea Militară 01879 T pentru lipsă de interes în îndeplinirea atribuțiunilor funcționale și în perfecționarea pregătirii sale, neprincipialitate, necinste, incorectitudine, abuz și lipsă de tact în relațiile de serviciu, consum excesiv de băuturi alcoolice, întârzieri și absențe nemotivate de la program, comportare necorespunzătoare în familie și societate.
Prin acțiune, reclamantul solicită instanței să constate nulitatea ordinului de trecere în rezervă, fără a indica și motivele de nelegalitate ale acestui act. Pârâtul consideră că măsura administrativă a trecerii în rezervă este oportună și legală din moment ce, condițiile de fond și de formă sunt respectate atât în ceea ce privește actul pregătitor - propunerea adoptată de Consiliul de onoare, cât în ceea ce privește actul administrativ propriu-zis, care este ordinul de trecere în rezervă.
Ofițerul a fost trecut în rezervă în conformitate cu prevederile legale în vigoare din acel moment, statutul corpului ofițerilor aprobat prin 1177/1965 și actelor normative specifice, Regulamentul serviciului interior (RG-1) și Regulamentul disciplinei militare care reglementa activitatea consiliilor de onoare, cu respectarea termenelor legale, competenței diferitelor eșaloane, procedurii regulamentare și legale, inclusiv respectarea dreptului la apărare.
Potrivit actelor Consiliului de onoare din 27 iulie 1989, în ultima perioadă de activitate reclamantul nu a depus interes pentru perfecționarea pregătirii militare și de specialitate și nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile funcționale. De asemenea, a avut un comportament care contravenea onoarei și demnității militare atât la serviciu cât și în societate: întârzieri și absențe nemotivate de la program, părăsirea unității fără aprobare, compromiterea onoarei prin consum excesiv de băuturi alcoolice, datorii neonorate, neprincipialitate față de colegii de serviciu și atitudine nedemnă față de aceștia, neexecutarea sau executarea parțială a unor misiuni (îndeplinirea unor activități de serviciu în afara unității).
Declarațiile colegilor săi confirmă toate aceste fapte imputabile. Anterior, ofițerul a fost sancționat de nenumărate ori pentru abateri disciplinare similare, iar în luna martie din același an - 1989 mai fost judecat de consiliul de onoare al ofițerilor de la aceeași unitate și sancționat disciplinar cu sancțiunea amânării înaintării în gradul următor pe timp de doi ani. Cu această ocazie ministrul apărării a dispus să se comunice ofițerului faptul că la comiterea unei alte abateri disciplinare se poate adopta măsura trecerii în rezervă.
Faptele de mai sus constituie grave abateri disciplinare astfel cum erau definite în Regulamentul disciplinei militare și reprezintă o încălcare a obligațiilor prevăzute in RG-1, Statutul corpului ofițerilor și legislației din domeniul apărării, de natură să atragă măsura administrativă a trecerii in rezervă.
Din punctul de vedere al analizei condițiilor de legalitate pe considerente de oportunitate, propunerea consiliului care a determinat măsura administrativă a trecerii în rezervă este justificată și legală, stabilirea abaterilor și vinovăției reprezentând un atribut al comisiei disciplinare.
Tocmai de aceea, controlul judiciar nu trebuie să aducă atingere dreptului de apreciere al autorității publice exercitat în limitele și spiritul legii. în această situație, măsura adoptată implică exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice care, pe baza faptelor constatate, a acționat potrivit spiritului și scopului actelor normative privind organizarea și funcționarea ministerului și interesului instituției ocrotit de lege, fără a comite un exces de putere.
În consecință, măsura trecerii în rezervă ce a presupus dreptul de apreciere al instituției publice și reprezintă în primul rând o problemă de oportunitate, nu de legalitate, este întemeiată.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Reclamantul - domnul - a făcut parte din forțele armatei române, având gradul de locotenent major, fiind trecut în rezervă prin Ordinul nr. MC 679/15.11.1989.
Prin prezenta acțiune judiciară, înregistrată la Tribunalul C S la data de 8.12.2008, sub nr-, domnul a solicitat instanțelor constatarea nulității Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. MC 679/15.11.1989 și obligarea pârâtului la reîncadrarea reclamantului în armata română ca ofițer tehnic în cadrul militare în orice unitate militară din țară.
La termenul din 22.04.2009, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei procedurii prealabile și excepția tardivității procedurii prealabile - invocate de pârâtul Ministerul Apărării prin întâmpinarea depusă pentru termenul din 8.04.2009, (atașată la filele 10-15 din dosarul Curții de APEL TIMIȘOARA ).
Examinând cu prioritate excepțiile menționate anterior, conform art. 137 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Apărării, instanța constată că reclamantul s-a adresat la data de 6.10.2008 Ministerului Apărării, astfel cum rezultă din cuprinsul facturii nr. -/6.10.2008, eliberate de Poșta Română, depusă de reclamant la dosar la termenul din 22.04.2009.
De aceea, instanța apreciază că domnul a respectat dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, îndeplinind procedura prealabilă administrativă prevăzută de lege.
În consecință, instanța va respinge excepția lipsei procedurii prealabile invocată de Ministerul Apărării, ca nefondată.
Examinând excepția tardivității procedurii administrative prealabile, instanța amintește că domnul a fost trecut în rezervă prin Ordinul Ministerului Apărării Naționale nr. MC 679/15.11.1989 (atașat la fila 16 dosar), iar prin prezenta acțiune judiciară a solicitat instanțelor constatarea nulității acestui ordin și obligarea pârâtului la reîncadrarea reclamantului în armata română ca ofițer tehnic în cadrul militare în orice unitate militară din țară.
Instanța reține, totodată că domnul a solicitat anularea actului de trecere în rezervă a domniei sale la data de 6.10.2008, prin plângerea prealabilă adresată Ministerului Apărării.
Domnul a arătat că până la sesizarea instanței nu i s-a comunicat actul administrativ atacat, iar termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 curge de la data comunicării acestui act.
În privința dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține că acțiunea judiciară a fost introdusă de reclamant la data de 8.12.2008, când erau în vigoare dispozițiile Legii contenciosului administrativ. 554/2004, însă actul administrativ contestat a fost emis la data de 15.11.1989, când era în vigoare Legea nr. 1/1967, lege care a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, lege care - la rândul său - a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, (lege ce a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea Ia L egii nr. 554/2004, fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004).
Conform art. 27 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, " cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței".
Întrucât art. 27 din Legea nr. 554/2004 impune, ca regulă, aplicabilitatea în cauză a legii aplicabile "în momentul sesizării instanței", în raport cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 554/2004, instanța reține că sunt aplicabile acțiunii introduse de reclamant dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Fiind în discuție un act administrativ individual, în speță sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 7 din aceeași lege, "plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție."
Instanța reține, de asemenea, că prin Decizia nr. 797/2007, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "sunt neconstituționale în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului".
În examinarea raportului dintre dispozițiile alineatului 1 și cele ale alineatului 7 al art. 7 din Legea contenciosului administrativ, instanța observă că art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie o limită temporală maximă până la care este permisă formularea plângerii prealabile, și anume "nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului".
Cât privește momentul de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, instanța reține că textul respectiv precizează expres că plângerea se poate face în termen de 30 de zile"de la data comunicării actului",ceea ce implică obligativitatea comunicării actului administrativ către destinatarul acestuia.
Pe de altă parte, legea nu impune comunicarea într-un anumit mod, legiuitorul neimpunând forma comunicării scrise. Întrucât textul de lege nu face o atare distincție, instanța reține că o comunicare orală a actului respectiv sau o corespondență transmisă în format electronic este aptă să constituie o comunicare valabilă din punct de vedere al textului art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, legea neimpunând comunicarea scrisă a actului administrativ.
De aceea, instanța consideră că orice formă de comunicare a actului administrativ atacat produce efectele juridice prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în măsura în care se dovedește că reclamantului i s-a adus la cunoștință în mod efectiv actul administrativ în litigiu, respectiv efectele pe care acest act le poate produce în privința persoanei sale.
În speță, domnul a criticat măsura trecerii domniei sale în rezervă, prin Ordinul nr. MC 679/15.11.1989.
Or, la data de 3.09.1991 - (astfel cum se arată în întâmpinarea Ministerului Apărării și cum recunoaște și reclamantul în memoriul adresat la data de 20.08.2007 și atașat la fila 85 dosar) - domnul a ridicat de la Centrul Militar Județean G livretul militar, în care era menționată măsura trecerii domniei sale în rezerva Ministerului Apărării, precum și faptul că această măsură s-a dispus prin Ordinul nr. MC 679/15.11.1989 (conform copiei livretului militar atașată la fila 93 dosar).
De aceea, instanța reține că domnul a luat cunoștință la data de 3.09.1991 despre actul administrativ a căruia anulare o solicită, iar această luare la cunoștință are semnificația unei comunicări valabile a acestui act administrativ.
Este lipsit de relevanță faptul că nu sunt menționate în livret și motivele pentru care s-a dispus măsura trecerii în rezervă, aceste motive având relevanță numai în măsura în care reclamantul ar fi contestat în termen măsura respectivă, invocând necunoașterea sau nelegalitatea acestor motive. Însă reclamantul a luat cunoștință despre măsura trecerii în rezervă cel mai târziu la data de 3.09.1991, având - de la acea dată - reprezentarea măsurii vătămătoare, respectiv a măsurii domniei sale în rezerva Ministerului Apărării.
Pe de altă parte, instanța observă că art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie o limită temporală maximă până la care este permisă formularea plângerii prealabile, și anume " nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului".
În raport cu acest text legal, chiar dacă s-ar reține că este necesară o comunicare scrisă pentru a începe curgerea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, art. 7 alin.7 precizează în mod clar că plângerea prealabilă se poate introduce"nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului."
Cum actul atacat - Ordinul nr. MC 679/15.11.1989 - a fost emis la 15.11.1989, termenul de 6 luni de la data emiterii sale era expirat la data introducerii prezentei acțiuni în justiție, respectiv la data de 8.12.2008.
În consecință, instanța reține că introducerea plângerii prealabile la data de 6.10.2008 împotriva unui act administrativ emis la data de 15.11.1989- respectiv împotriva Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. MC 679/15.11.1989 - s-a făcut cu depășirea termenului de 6 luni de la data emiterii actului, prevăzut de art. 7 alin. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Conform celor arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității procedurii administrative prealabile și va respinge - cu această motivare - acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării având ca obiect constatarea nulității Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. MC 679/15.11.1989 și obligarea pârâtului la reîncadrarea reclamantului în armata română ca ofițer tehnic în cadrul militare în orice unitate militară din țară.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că, în condițiile în care s-a respins acțiunea reclamantului, se impune și respingerea cererii accesorii privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei procedurii prealabile.
Admite excepția tardivității procedurii prealabile.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în mun. C, strada 1 -, bloc 1, scara A,. 19, județ C S, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării, cu sediul în mun. B,--5, sector 5, având ca obiect constarea nulității absolute a Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. MC 679/15.11.1989 și obligarea pârâtului la reîncadrarea reclamantului în armata română ca ofițer tehnic în cadrul militare în orice unitate militară din țară.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./23.04.2009
Tehnored. /4 ex./29.04.2009
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru
