Anulare act administrativ . Decizia 1360/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--15.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1360
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.75/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor T și intervenientul intimat, având ca obiect anulare act administrativ.
Dată fără citarea părților.
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 3 noiembrie 2009 ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.75/23.01.2009 pronunșată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins excepția prematurității acțiunii și a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
De asemenea a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenientul .
În motivare s-a reținut că în perioada 04-05.08.2008, DSVSA Tao rganizat un concurs pentru ocuparea unui post de consilier - asistent I pe laborator de serologie, anunțul privind desfășurarea concursului fiind afișat la avizierul instituției, și publicat în Monitorul Oficial nr. 390/04.07.2008 partea a III - a și în presa locală, respectiv ziarul. Comisiile le desfășurare a concursului și soluționarea contestațiilor au fost stabilite deciziile DSVSA nr. 322/02.07.2008 și 323/02.07.2008.
După susținerea probei scrise, reclamanta a formulat contestație înregistrată sub numărul 14038/04.08.2008 prin care a contestat rezultatul examinării scrise conform grilei din data de 04.08.2008, după care în data de 05.08.2008 a formulat contestație înregistrată sub numărul 14065, prin care a solicitat verificarea dosarului de înscriere la concurs al intervenientului.
Comisia de soluționare a contestațiilor a respins contestația înregistrată sub numărul 14038/04.08.2008, și a recomandat comisiei de concurs, reverificarea dosarului candidatului, întrucât nu era competentă a soluționa o astfel de contestație.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat înainte de cercetarea fondului asupra excepției prematurității cererii de chemare în judecată.
Astfel se constată că, reclamanta prin contestațiile depuse și înregistrate sub numărul 14038/04.08.2008 și sub numărul 14065/05.08.2008, a îndeplinit obligațiile impuse de art. 7 din Legea 554/2004, excepția urmând să fie respinsă.
În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că intervenientul, concurent la concursul desfășurat în perioada 04-05.08.2008 de către DSVSA T, îndeplinește condițiile prevăzute de art. 9 din HG 1209/2003 aflată în vigoare la momentul desfășurării concursului, precum și condițiile Regulamentului de desfășurare a concursului, prin care a fost scos la concurs postul de Consilier - Asistent clasa I - Biroul Sănătatea Animalelor.
Având în vedere cele expuse, tribunalul a constatat acțiunea reclamantei neîntemeiată, urmând ca în temeiul art. 50 din HG 1209/2003 și art. 1 din Legea 554/2004 să o respingă.
Având în vedere soluția dată acțiunii principale, în temeiul art. 49 alin. 3 din Codul d e procedură civilă a admis cererea de intervenție accesorie.
În cauză a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea sentinței cu aplicarea art.304 pct.9 Cod procedură civilă și admiterea acțiunii.
În esență, recurenta critică prima instanță pentru că a făcut o apreciere greșita asupra situației de fapt care a fost supusa judecații cu privire la condițiile de selecție a dosarului contracandidatului. Din probatoriul depus la instanța, in speța aviz privind organizarea concursului si respectiv răspunsul prin care se respinge contestația pe cale necontencioasa, înregistrata sub nr. 14038/04.08.2008, se poate observa încălcarea unei condiții imperative pentru ocuparea postului: experiența de laborator.
Cu toate acestea, Comisia de soluționare a contestațiilor, deși a fost legal sesizată cu privire la această inadvertența între condițiile de participare la concurs și competentele contracandidatului, a soluționat sesizarea intr-un mod lapidar, neexhaustiv, răspunzând prin faptul că dl. indeplineste cumulativ toate condițiile de participare, deși în răspuns se face trimitere doar la 4 din cele 5 condiții, asa cum bine se poate sesiza din anexa nr. 14038/04.08.2008, ignorându-se deliberat ultima condiție, neîndeplinită de-altfel: experiența în activitatea de laborator.
Deși instanța a fost investită prin cadrul procesual și cu soluționarea altor aspecte privind organizarea concursului, precum: lipsa cunoștințelor membrilor comisiei in specialitatea laborator serologie bacteriana, cunoștințe necesare evaluării candidaților, încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Regulament, privind stabilirea a 3 teste grilă în loc de 2 teste grilă și nu în ultimul rând privind perioada de 5 zile pentru depunere a contestațiilor, instanța nu a procedat la analizarea acestor aspecte și în consecință nu s-a pronunțat asupra acestora, răspunzând doar cu privire la una dintre aspectele cu care a fost investită.
De asemenea prima instanță nu a dispus completarea probelor cu fișele de pontaj, condica de prezentă a contracandidatului în cadrul laboratorului și dovada acordării de către intimată a sporului de toxicitate specific laboratorului.
Prin întâmpinare pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tac erut respingerea recursului ca nefondată invocând în principal neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de nr.HG1209/2003 împotriva rezultatului concursului.
Examinând recursul reclamantei în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se respinge ca nefondat, pentru că:
Potrivit dosarului concursului contestat de reclamantă a fost organizat de pârâtă în condițiile nr.HG1209/2003.
Acest act normativ cuprinde în Anexa I, Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului și la art.17 alin.4 prevede că, comunicarea punctajelor și a rezultatelor finale ale concursului se face prin afișare la loocul desfășurării concursului, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data susținerii ultimei probe, art.18 prevede că punctajele finale ale concursului, în ordine descrescătoare, vor fi înscrise într-un centralizator nominal în care se va menționa, pentru fiecare candidat, punctajul obținut la fiecare dintre probele concursului, în vederea unor eventuale contestații. nominal se semnează pe fiecare pagină de fiecare dintre membrii comisiei de concurs.
Art.19 din aceleași act normativ prevede că, după afișarea rezultatelor obșinute la cuncurs, candidații nemulțumiții poz face contestație în termen de 24 ore de la data afițării punctajelor pentru fiecare probă a concursului, la sediul autorității sau instituției publice organizatorice a concursului, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
Art.20 prevede că, comisia de soluționarea a contestațiilor va analiza anexa la procesul-verbal întocmit în condișiile prevpzute la art.13 alin.3, precum și procesele-verbale întocmite în condițiile prevăzute de art.14, va acorda punctajele pentru fiecare dintre cele două probe și va aproba contestația modificând punctajul final acordat de comisia de concurs în situașia în care:
a) constată că punctajele nu au fost acordate potrivit baremului și răspunsurilor din lucrarea scrisă;
b) constată că există o diferență mai mare de 10 puncte/probă între punctajele acordate de comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor.
Art.21 din HG nr.1209/2003 reglementează ipoteza ipotezele când se respinge contestația, iar art.22 dispune că, comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se face prin afișare la sediul autorității sau instituției organizatoare a concursului, imediat după soluționarea contestațiilor.
Deci actul normativ incident litigiului obligă la parcurgerea acestei procedurii prealabile obligatorii și împotriva rezultatului concursului, ceea ce reclamanta nu a îndeplinit, întrucât contestațiile depuse la dosarul primei instanțe, cu nr.14.038/4.VIII.2008, nr.14065/5.VIII.2008 privesc faze intermediare ale procedurii de concurs și nu rezultatul acestuia, care l-a desemnat câștigător pe intervenientul.
În consecință, constatându-se neîndeplinirea acestei procedurii prealabile obligatorii, Curtea respinge recursul reclamantei ca nefondat, cu aplicarea art.312 alin.1 Cod procedură civilă, pentru că motivele invocate sunt irelevante față de excepția analizată și reține că sentința Tribunalului Timiș este legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.75/23.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică 10.XI.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.- 20.XI.2009
TEHORED. LC./ 24.11.2009/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Ionel Barbă