Anulare act administrativ . Decizia 1595/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1595
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15 06 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Voicu Rodica
JUDECĂTOR 2: Hortolomei Victor
JUDECĂTOR 3: Grecu Gheorghe
GREFIER: - -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii, -, și -prin mandatar, în contradictoriu cu intimata PREFECTURA MUNICIPIULUI B-COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.290/2003 PRIN PREFECT, împotriva deciziei civile nr.1908/1 09 2008 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, constatând încheiată cercetarea judecătorească și faptul că părțile au solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 pr.civ. apreciază cauza în stare de judecată reține contestația în anulare spre soluționare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare prezente;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr. menționat, contestatorul în nume personal și ca reprezentant al moștenitorilor lui:, -, -, și, a solicitat anularea deciziei civile nr.1908/01.09.2008, pronunțată la 15.09.2008, de Curtea de Apel București.
În motivare, a arătat că instanța de recurs a stabilit că prefectul, conducătorul autorității pârâte, este amendabil pentru intervalul de timp dintre data înregistrării cererii de chemare în judecată (03.03.2008) și data executării hotărârii. Or, data executării este 25.03.2008 și nu 14.03.2008, art.24 din Legea nr.554/2004, arătând că intervalul începe practic cu a 31 zi și după rămânerea definitivă a hotărârii (care este chiar 01.03.2008).
În mod greșit nu s-au acordat și daune de întârziere cu ignorarea art.1170 cod civil a ignorării termenului de rezolvare a unei hotărâri judecătorești, a faptului că în mod nepermis, autoritatea a ignorat o hotărâre judecătorească, precum și cu ignorarea faptului că despăgubirile trebuiau plătite în 3 ani, precum și a împrejurării că și s-au produse efecte devastatoare în condiția dumnealor morală.
A solicitat admiterea, modificarea deciziei prin amendarea pârâtei pentru toate cele 25 zile întârziere și acordare de despăgubiri de întârziere de 4000 lei.
Și-a întemeiat contestația, pe art.20, 21, 52 din Constituție, art.24 din Legea nr.554/2004, art.304 al.7, 8, 9 Cod procedură civilă și art.318 al.1 final Cod procedură civilă și art.319 Cod procedură civilă.
Ulterior, a depus o "prescurtare" a contestației, arătând că aceasta din urmă este admisibilă în temeiul art.317 al.2 final Cod procedură civilă.
A precizat că în motivele fondului, s-au pierdut iremediabil discordanța dintre dispozitiv și considerente și puterea de lucru de judecat a deciziei 1732/1998 a Curții de Apel Pitești. S-a raportat apoi la art.318 al.1 final Cod procedură civilă, arătând că s-a încălcat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, decizia Curții de Apel fiind dată cu aplicarea greșită a legii, ea putând fi modificată și în baza art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a format întâmpinare.
La dosar, s-a atașat dosarul în care a fost pronunțată decizia contestată.
Curtea de Apel Bucureștis -a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezenta contestație în anulare, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și ale art.319 Cod procedură civilă.
Examinând decizia contestată, Curtea apreciază prezenta contestație în anulare ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamantul, în nume propriu și ca mandatar al reclamanților, și, au chemat în judecată pe pârâta Prefectura Municipiului B - Comisia de aplicare Legii nr. 290/2003, prin Prefect, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se aplice conducătorului autorității publice pârâte o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 01.03.2008, și obligarea la plata unor despăgubiri pentru întârziere de 100.000 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 881/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, fost obligată pârâta să soluționeze cererea înregistrată sub nr. 29993/13.12.2006, dar aceasta a refuzat să se conformeze dispozițiilor instanței.
Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal pronunțat sentința civilă nr. 1073/01.04.2008, prin care dispus: admiterea acțiunii în parte, aplicarea conducătorului autorității publice pârâte unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 03.30.2008, data introducerii cererii, și până la executarea sentinței civile nr. 881/31.10.2007 Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, respingerea cererii de acordare despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Pentru hotărî astfel, tribunalul a reținut că:
Prin sentința civilă nr. 881/31.10.2007 Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, pârâta a fost obligată să soluționeze cererea înregistrată sub nr. 29993/13.12.2006.
Sentința este definitivă de la pronunțare și a devenit irevocabilă prin nerecurare la data de 29.01.2008.
Reclamanții au făcut demersuri pentru punerea în executare hotărârii, după cum rezultă din cererea aflată, în copie, la fila 5 dosar.
Pârâta s- conformat dispozitivului sentinței la data de 14.03.2008, după sesizarea instanței, deși termenul de executare prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004 era de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, astfel că tribunalul apreciat că se impune sancționarea conducătorului autorității publice pârâte cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 03.03.2008 (data sesizării instanței) și până la executarea sentinței, respectiv 14.03.2008.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanții cât și pârâta, susținând că este nelegală și netemeinică, după cum se va arăta în continuare.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că cererea intimaților-reclamanți nu este justificată, având în vedere momentul introducerii cererii de chemare în judecată, dar și momentul la care fost îndeplinită obligația de emitere Hotărârii nr. 67/14.03.2008.
Recurenta precizat că în ședința din 14.03.2008, Comisia Municipiului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 emis Hotărârea nr. 67/14.03.2008, prin care fost respinsă cererea reclamanților privind acordarea de compensații bănești și că punerea în executare titlului executoriu nu fost făcută ca urmare existenței pe rolul instanței prezentei cereri, ci ca efect al punerii în aplicare hotărârilor judecătorești rămase definitive și irevocabile.
De asemenea, recurenta a afirmat că cererea reclamanților a fost înregistrată la registratura autorității pârâte la data de 19.03.2008, dată la care fusese emisă Hotărârea nr. 67/14.03.2008, astfel că nu se putea dispune aplicarea unei amenzi civile, cu atât mai mult cu cât legiuitorul reglementat o astfel de sancțiune, în vederea constrângerii la punerea în aplicare hotărârilor rămase definitive și irevocabile.
În concluzie, se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de fond în mod eronat a dispus aplicarea amenzii de la data de 03.03.2008, iar nu de la data de 01.03.2008 (prima zi după cele 30 de zile prevăzute de art. 24 din lege) și până la 14.03.2008, fără să aibă în vedere data executării efective, respectiv 25.03.2008, când au primit prin poștă comunicarea de la Comisie.
Recurenții-reclamanți au criticat hotărârea instanței de fond și sub aspectul soluției dată cererii de obligare pârâtei al plata de despăgubiri, arătând că dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ reglementează dreptul la despăgubiri și nu instituie obligația de preciza și de a dovedi existența unei pagube.
În continuare, s-a arătat că nerespectarea unei sentințe definitive și irevocabile este de natură să prejudicieze atât justiția, cât și cetățenii cărora li se adresează.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei la plata unei amenzi pentru toate zilele de întârziere executării sentinței, precum și la plata de despăgubiri în cuantum de 100.000 lei.
Prin întâmpinarea formulată la data de 19.08.2008, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente, a constatat că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu prev. art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile hotărârii.
La alin. 2 al art. 24 se menționează că, "în cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere".
Prin sentința criticată, instanța de fond în mod corect a dispus admiterea în parte cererii întemeiată pe disp. art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, deoarece recurenta-pârâtă nu a executat sentința civilă nr. 881/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX- Contencios Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile (29.01.2008).
De asemenea, nu s- dovedit existența unei împrejurări obiective care ar putea justifica refuzul executării hotărârii în termenul prevăzut de lege.
În sarcina recurentei-pârâte exista obligația de executare hotărârii judecătorești definitive și irevocabile în termenul prev. de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, independent de demersul intimaților-reclamanți, materializat prin cererea de executare înregistrată la Prefectura Municipiului B, sub nr. 2514/29.01.2008.
Executarea sentinței după data sesizării instanței cu cererea de aplicare sancțiunii fost avută în vedere de instanța de fond, în sensul că amenda a fost stabilită doar pentru intervalul de timp dintre data înregistrării cererii de chemare în judecată și data executării hotărârii, fiind interpretate și aplicate corect dispozițiile legale incidente.
Astfel cum reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele împotriva României și împotriva României, dreptul la justiție garantat de art. 6 din Convenție protejează în egală măsură și punerea în executare hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat de drept, ce respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părți.
Neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile este de natură să creeze atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral, însă simpla susținere privind existența unei pagube, fără se preciza în ce constă aceasta și fără a se dovedi producerea acesteia, în condițiile art. 1169 Cod civil, nu poate determina admiterea cererii de acordare despăgubirilor.
Curtea de apel prezentă, deși contestatorii nu au conturat și argumentat în mod riguros cazul de contestație în anulate pe care îl vizează, având în vedere că, practic, temeiul juridic invocat îl reprezintă art.318 alin.1 teza finală Cod procedură civilă, constată că privește motivul prevăzut de art.318 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, conform căruia "hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație,când -, instanța, respingând recursul sau admițându-s numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare".
Textul art.318 teza a II-a Cod procedură civilă se referă expres la "motivele de modificare sau casare", așadar, nu la "argumente", care oricât de larg ar fi dezvoltate, ele sunt totdeauna subsumate motivelor.
Or, Curtea constată că instanța de recurs a analizat motivul de modificare invocat de contestatori prin cererea de recurs, care, chiar dacă nu a fost indicat în mod expres, se referă, indubitabil, la încălcarea sau greșita aplicare a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Astfel, instanța de recurs a arătat că "executarea sentinței după data sesizării instanței cu cererea de aplicare a sancțiunii a fost avută în vedere de instanța de fond, în sensul că amenda a fost stabilită doar pentru intervalul de timp dintre data înregistrării cererii de chemare în judecată și data executării hotărârii, fiind interpretate și aplicate corect dispozițiile legale incidente".
Totodată, instanța de recurs a relevat că "neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile este de natură să creeze atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral, însă simpla susținere privind existența unei pagube, fără a se aprecia în ce constă aceasta și fără a se dovedi producerea acesteia, în condițiile art.1169 Cod civil, nu poate determina admiterea cererii de acordare a despăgubirilor".
Faptul că nu s-a adoptat punctul de vedere al contestatorilor nu echivalează cu necercetarea motivului de modificare invocat, întrucât calea de atac extraordinară a contestației în anulare specială nu reprezintă un mijloc juridic pentru a se proceda la rejudecarea aspectelor asupra cărora instanțele s-au pronunțat deja irevocabil.
De asemenea, aspectul invocat nu ar putea fi apreciat ca o eroare materială evidentă, pentru a se considera că este aplicabil art.318 alin.1 teza I Cod procedură civilă (conform căruia "hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale "), întrucât acest text vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Deși în cererea de recurs (redactată prin utilizarea unor termeni comuni, nejuridici) nu s-au indicat cazurile din art.304 Cod procedură civilă pe care se întemeiază, se constată că pe calea prezentei contestații în anulare, contestatorii fac referire la art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, dar fără a se preciza de ce se consideră că aspectele invocate ar fi trebuit încadrate în cazurile de modificare prevăzut de art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă.
Însă, din examinarea cererii de recurs formulate de contestatori se observă foarte clar că aceștia nu au invocat nemotivarea hotărârii instanței de fond, nici existența unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii și nici că s-ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății ori că s-ar fi schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Oricum, instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor invocate prin cererea de recurs, astfel că și în ipoteza în care s-ar considera, prin absurd, că aceste aspecte ar putea fi încadrate în cazurile prevăzute de art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă, concluzia ar fi că, prin decizia de recurs, ele au fost examinate și soluționate.
Celelalte aspecte invocate prin contestația în anulate prezentă nu se află în conexiune cu regimul juridic restrictiv al acestei căi de atac extraordinare, astfel că nu se impune analizarea lor.
Pe cale de consecință, întrucât prin decizia civilă nr.1908/15.09.2008 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal au fost cercetate toate motivele de modificare invocate prin cererea de recurs, precum și cauza, în întregul ei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3041Cod procedură civilă, se va respinge contestația în anulare, în baza art.320 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii, -, și -prin mandatar, în contradictoriu cu intimata PREFECTURA MUNICIPIULUI B - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.290/2003 PRIN PREFECT, împotriva deciziei civile nr.1908/1.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. HV
Tehnodact. /2 ex./01.02.2010
- 8 -;;
Președinte:Voicu RodicaJudecători:Voicu Rodica, Hortolomei Victor, Grecu Gheorghe
