Anulare act administrativ . Decizia 1762/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.1762

Ședința publică din data de 14 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica

JUDECĂTOR 2: Tudose Ana Roxana

JUDECĂTOR 3: Stoicescu

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâtele MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul șiADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, sector 6, Corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.680 din data de 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în M,-, -.2,. 9, județul D și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în M, str. -. -, nr. 6, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurentele-pârâte Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Fondului pentru Mediu, intimatul-reclamant și intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice.

Procedura fiind legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, față de împrejurarea că recurentele-pârâte, în cuprinsul recursurilor formulate, au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, sub nr-.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice M și Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 5203 lei, achitată cu titlul de taxă pentru poluare pentru autovehicule reactualizată cu rata dobânzii legale calculate de la data plății până la restituirea sumei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism, iar la înmatricularea acestuia a fost obligat să plătească o taxă de primă înmatriculare în valoare de 5203 lei, această taxă este într-o contradicție vădită cu dispozițiile art. 25, art. 28 și art. 90 din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. De asemenea, a arătat reclamanta că a formulat cerere de restituire a taxei la Administrația Finanțelor Publice M, cerere care i-a fost respinsă.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, mandatată de către Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat respingerea acțiunii arătând că, obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. S-a susținut că existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare nefiind motive temeinice pentru restituirea acestei taxe.

La rândul său, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocându-se inadmisibilitatea cererii, întrucât aceasta reprezintă o critică de neconstituționalitate a OUG nr.50/2008 privind taxa de poluare pentru autovehicule, neexistând alte argumente. In aceste condiții s-a apreciat că ar trebui respinsă cererea ca inadmisibilă, întrucât nu poate avea ca obiect principal constatarea neconstituționalității a unei ordonanțe a Guvernului.

S-a mai susținut că obiectul acțiunii îl constituie restituirea unei sume achitate in prealabil, in temeiul legii, iar acesta nu poate fi soluționat de instanța de contencios administrativ care este chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități publice. Pe fondul cererii se apreciază că taxa de poluare este compatibilă cu normele comunitare, Comisia Europeană ridicând procedura demarată împotriva României motivată pe acest aspect.

După administrarea probatoriilor, prin sentința nr.680 din 26.10.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea formulată de reclamantul a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 5203 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, sumă reactualizată cu rata dobânzii legale calculate de la data plății până la data restituirii sumei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art.28 din tratatul UE versiunea consolidată, Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. Iar în conformitate cu art.30 și 31 din tratat, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

S-a mai reținut că prin hotărârea CJE in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă de poluare pentru autoturismele deja înmatriculate aici. Mai mult, prin Decizia în cauzaCosta/Enel(1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

În ceea ce privește Constituția României, Tribunalul a reținut că de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4). De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Potrivit OUG nr 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin <LLNK 12003 211 50BP01 0 81>Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).

A mai reținut prima instanță că autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin 2 și art. 9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin 1). În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea, prioritară și directă, a dispozițiilor 110( exarticolul 90 par.1) dar și a art.28-31 din Tratat. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor 110( exarticolul 90 par.1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Tribunalul Dâmbovițaa mai reținut că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, ar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

De asemenea, s-a mai reținut că OUG nr. 50/2008 este contrară 110

( exarticolul 90 par.1) din Tratatul Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturismesecond-handdeja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelorsecond-handdeja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Co- Srl delle finanze dello Stato - în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).

A concluzionat tribunalul că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Fondului pentru Mediu.

În motivarea recursului, întemeiat pe disp. art. 304 pct.9 și 3041pr.civ. și pe prevederile Legii nr. 554/2004, OUG nr.50/2008 și Decizia Curții Constituționale nr.802/2009, recurentul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice D critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că hotărârea este dată cu încălcarea legii.

Astfel, conform prevederilor art. 1(1) din OUG nr.50/2008, taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar conform prevederilor art. 9 din Legea nr.554/2004, "persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate".

În cazul de față, intimatul - reclamant nu a urmat această procedură iar Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr.802/2009, respingând excepția de neconstituționalitate a OUG nr.50/2008, iar susținerea instanței că prevederile acestui act normativ sunt discriminatorii, nu sunt reale, deoarece din conținutul sau rezultă că a fost adoptat tocmai în vederea respectării normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței CJCE.

Mai arată recurentul că potrivit deciziei Curții Constituționale, obligația statului român de a asigura un cadrul legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos este realizată prin prevederile OUG nr.50/2008, care taxează în funcție de anumite criterii, autovehiculele pentru poluare pe care o produc, taxă care, sub aspect fiscal, este expresia la nivel legal a textului constituțional al art.35.

De asemenea, recurentul învederează că potrivit art. 4 din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar potrivit art. 90 din Tratatul CE, se observă că un stat membru are voie să perceapă taxa de primă înmatriculare a unui vehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa să fie conformă cu art. 90 din Tratat, ceea ce înseamnă că, prin taxa respectivă, să nu fie defavorizate produse din alte state membre.

În final, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul desființării ei, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată, cu precizarea că art. 4 din OUG 50/2008 face distincție între autovehiculele noi, la care taxa de poluare este integrală și autoturismele vechi (înmatriculate pentru prima dată în România) pentru care taxa de poluare se plătește în procent, în funcție de vechimea sa.

Referitor la recursul formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, acesta este întemeiat pe disp. art.3041Cod procedură civilă și art.304 pct.9 din același cod, motivându-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii și fără temei legal.

Astfel, aceasta învederează că instanța de fond a apreciat că OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul Comunității Europene, însă în anul 2006 a demarat o serie de acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, un mecanism bazat pe principiul "poluatorul plătește", care urma să fie aplicat cu ocazia primei înmatriculări a tuturor vehiculelor cu motor în România, atât a celor noi cât și a celor rulate, achiziționate în afara țării dar și celor produse în România.

De asemenea, recurenta motivează că pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea continuării procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, s-a propus abrogarea articolelor din Codul fiscal care reglementau regimul de taxare a autovehiculelor, Guvernul României menținându-și poziția că trebuie evidențiată diferența dintre mașinile high și low poluatoare și a propus un proiect de ordonanță de urgență.

Mai arată recurenta că, potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare, iar Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.

Pe de altă parte OUG nr.50/2008, act normativ acceptat de Comisia Europeană este perfect compatibil cu aquis-ul comunitar, neconsiderând vreodată că taxa de

poluare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul și criteriile la care se raportează nivelul taxării.

Pentru aplicarea art. 90 CE este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză, motivează recurenta.

În privința cheltuielilor de judecată și a dobânzii legale, aceasta consideră că nu poate fi obligată la plata lor, în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa de poluare și în al doilea rând pentru că virarea sumelor în bugetul Fondului pentru Mediu se face în temeiul OUG nr. 50/2008, neputând fi reținută vreo culpă.

În final s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs, analizând de asemenea cauza sub toate aspectele potrivit art. 3041Cod procedură civilă, urmează să admită ambele recursuri, să admită excepția inadmisibilității acțiunii pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 137(1) Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În cazul de față Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Națională de Administrare Fiscală a emis Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 15892/21.04.2009, prin care s-a stabilit în sarcina contribuabilului plata sumei de 5203 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, în vedere efectuării primei înmatriculări în România pentru autovehiculul marca Mercedes Benz, achiziționat din Germania.

Împotriva acestei decizii, reclamantul avea posibilitatea formulării unei contestații, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la organul fiscal competent.

Posibilitatea de contestare, forma și conținutul său, termenul de depunere a acesteia, competența de soluționare, forma și conținutul deciziei de soluționare sunt prev. de art. 205-211 Cod procedură fiscală (Ordonanța nr.92/2003).

Astfel, contestația se formulează în scris și va cuprinde: date de identificare a contestatorului, obiectul contestației cu indicarea deciziei care se contestă, motivele de fapt și de drept, dovezile pe care se întemeiază, semnătura contestatorului.

Această cerință a legii reprezintă în fapt o procedură prealabilă administrativ-jurisdicțională, procedură care în cauză nu a fost parcursă de reclamant, acesta făcând numai cereri de restituire a taxei și nu contestație propriu-zisă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei nr.15892/21.04.2009.

Potrivit art. 218 din același act normativ, decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat, iar aceste decizii pot fi atacate de contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Neprocedând astfel, mai exact, neformulând mai întâi contestație, în condițiile sus menționate, reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7

din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, omisiunea care conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

Așa fiind, față de situația de fapt sus menționată și văzând și disp. art. 3041, 304 pct.9, 312 (1) (2) (3) pr.civilă, Curtea va admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de instanța de recurs.

Va modifica în tot sentința și pe fond va respinge acțiunea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ambele recursuri, formulate de pârâteleMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județul șiADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, sector 6, Corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.680 din data de 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în M,-, -.2,. 9, județul D și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în M, str. -. -, nr. 6, județul

Admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de instanța de recurs.

Modifică în tot sentința și pe fond respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - - - -

Fiind în concediu de odihnă, se semnează de

Președintele instanței.

Grefier,

Fiind în concediu de

odihnă, se semnează de

grefier șef secție.

Red.DR

Tehnored.MA/DL

6 ex./06.01.2010

f- - Tribunalul Dâmbovița

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Duboșaru Rodica
Judecători:Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana, Stoicescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1762/2009. Curtea de Apel Ploiesti