Anulare act administrativ . Decizia 1763/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1763
Ședința publică din data de 14 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Tudose Ana Roxana
JUDECĂTOR 3: Stoicescu
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște, Calea, nr. 166, județul D șiADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, sector 6, Corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.679 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în M,-,. 22,. B,. 3,. 34, județul D și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în M, str. -. -, nr. 6, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice - DGFP D, Administrația Fondului pentru Mediu, intimatul-reclamant și intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de împrejurarea că, prin recursurile formulate, recurentele au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, sub nr-.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice M și Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 2484 lei, achitată cu titlul de taxă pentru poluare pentru autovehicule, reactualizată cu rata dobânzii legale calculate de la data plății până la restituirea sumei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism, iar la înmatricularea acestuia a fost obligat să plătească o taxă de primă înmatriculare în valoare de 2484 lei, această taxă este într-o contradicție vădită cu dispozițiile art. 25, art. 28 și art. 90 din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
A mai susținut reclamantul că a formulat cerere de restituire a taxei la Administrația Finanțelor Publice M, cerere care i-a fost respinsă.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D mandatată de către Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. S-a susținut că existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare nefiind motive temeinice pentru restituirea acestei taxe.
La rândul său, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocându-se inadmisibilitatea cererii, întrucât aceasta reprezintă o critică de neconstituționalitate a OUG nr.50/2008 privind taxa de poluare pentru autovehicule, neexistând alte argumente.
După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul a pronunțat sentința nr.679 din 26.10.2009, prin care a admis cererea formulată de reclamantul și a obligat pârâții să restituie reclamantei suma de 2484 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, sumă reactualizată cu rata dobânzii legale calculate de la data plății până la data restituirii sumei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin <LLNK 12003 211 50BP01 0 81>Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3); utoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art.3 alin 2 și art.9 alin.1), obligația de plată a taxei intervenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. De asemenea, față de îmrejurarea că OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
S-a mai reținut că, începând cu 1 ianuarie 2007 România este stat membru al Uniunii, fiind incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe; pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale.
De asemenea, tribunalul a reținut că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, ar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
A concluzionat prima instanță că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă fiind irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, solicitând admiterea recursurilor, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a arătat, în esență, că soluția instanței de fond este nelegală și nefondată, întrucât, chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare, astfel că nu pot fi reținute susținerile reclamantului, potrivit cărora instituirea acestei taxe contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Pârâta Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP D, în motivarea recursului formulat, a arătat că OUG nr.50/2008 a instituit restituirea diferenței dintre cele două taxe, și nu restituirea în integralitate a taxei, astfel că obligarea statului român la restituirea taxei de poluare achitată de contestator este nelegală și netemeinică; obligația generică de armonizare între legislația internă și cea europeană, instituită prin art.148 alin.2 din Constituție și cea specială, prevăzută de art.90 paragraful I din TCE, revine exclusiv Parlamentului, și nu instanțelor judecătorești.
Examinând recursul de față, prin prisma motivelor invocate, raportat la textele de lege incidente în cauză, dar și la actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 205 din Ordonanța nr. 92/24.12.2003, privind Codul d e procedură fiscală, republicată, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație, potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
În cauza de față, prin decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule cu nr. 14501 din 15.04.2009, s-a instituit în sarcina reclamantului-intimat obligația de plată a sumei de 2484 de lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehiculul marca Opel Vectra cu nr. -, proprietatea acestuia.
Această decizie reprezintă un titlu de creanță și a fost comunicată -numitului, împreună cu referatul de clacul a taxei de poluare, lucru pe care îl confirmă chiar reclamantul-intimat; acest titlu de creanță este supus prevederilor textului de lege mai citat, în sensul obligației ce incumbă contribuabilului de a îl contesta în termenul și în condițiile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, potrivit art. 207 din același act normativ, contestația care trebuie să cuprindă anumite mențiuni imperative, referitoare la datele de identificare a contestatorului, obiectul contestației, motivele de fapt și de drept invocate, dovezile pe care se întemeiază aceste motive, semnătura contestatorului, se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ-fiscal, sub sancțiunea decăderii. Este vorba despre un termen imperativ, absolut, a cărui nerespectare atrage decăderea persoanei vizate din dreptul de a mai promova această cale administrativă de atac. Contestația astfel promovată se adresează organului fiscal competent, potrivit art. 209 alin.1 din Codul d e procedură fiscală.
Pe de altă parte, art. 218 din OG nr. 92/2003, prevede faptul că decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor interesate și organului fiscal emitent și poate fi atacată de către primele două categorii, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. Mai mult decât atât, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Rezultă, așadar, că neparcurgerea acestei proceduri administrative cu caracter prealabil și, în egală măsură, promovarea contestației care demarează această procedură în afara termenului imperativ mai -menționat, atrage caracterul inadmisibil al atacării actului administrativ în cauză, direct la instanța de contencios.
În contextul expus anterior, Curtea constată că titularul dreptului de a contesta, respectiv reclamantul-intimat, nu a formulat contestație la organul fiscal competent împotriva deciziei nr.14501 din 15.04.2009, deși în cuprinsul acestui act fiscal i se aducea la cunoștință obligația de a parcurge această procedură prealabilă, anterior sesizării instanței de contencios administrativ. -numitul, pe calea cererii ce face obiectul prezentului dosar, s-a adresat direct acestei instanțe, solicitând restituirea taxei, pretins a fi fost achitată nelegal.
În consecință, instanța de fond a făcut o greșită aplicare atât a disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul necesității satisfacerii procedurii prealabile prevăzută cu titlu imperativ de acest text de lege, dar și a disp. art. 207 din OG 92/2003, mai -menționat, prin neobservarea caracterului imperativ al termenului și procedurii pe care le reglementează.
Având în vedere considerentele expuse, dar și textele de lege menționate în alineatul anterior, în baza art. 312 alin.1 și 3 pr.civilă, coroborat cu art. 304 pct. 9 pr.civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentința recurată, în sensul că va admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată în fața instanței de fond de către recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu, prin întâmpinare (fila 37 dosar fond) și va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ambele recursuri formulate de pârâțiiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște, Calea, nr. 166, județul D șiADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, sector 6, Corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.679 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în M,-,. 22,. B,. 3,. 34, județul D și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în M, str. -. -, nr. 6, județul
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că admite excepția inadmisibilității cererii, invocată de către pârâta-recurentă Administrația Fondului pentru Mediu prin întâmpinare (fila 37 dosar fond) și respinge acțiunea ca fiind inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Fiind plecată în concediu fără plată,
se semnează de către
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
Grefier,
Red.
Tehnored. MA
6 ex./21.12.2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Duboșaru RodicaJudecători:Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana, Stoicescu
