Anulare act administrativ . Sentința 18/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 18/

Ședința publică de la 19 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamanta G, cu sediul în-, jud. G, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ- AGENȚIA G, cu sediul în-, - 5 B,. 1, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamanta G, avocat -, pentru pârâtele Autoritatea Rutieră Română - Agenția G și Autoritatea Rutieră Română - B, consilier juridic și pentru intervenienta INTERNAȚIONAL GRUP I, avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Reprezentantul reclamantei declară că nu mai are cereri de formulat și menționează că a depus toate înscrisurile la termenul anterior.

Reprezentantul pârâtelor - Agenția G și B, referitor la excepția prematurității introducerii acțiunii de anulare a actului administrativ nr. 4470/09.08.2007, declară că o menține.

Față de considerentele expuse pe larg și în concluziile scrise pe care le depune la dosar, solicită admiterea excepției prematurității astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca prematur introdusă, având în vedere că reclamanta nu s-a adresat instanței după ce a primit răspunsul la plângerea prealabilă.

Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției ca nefondată deoarece a făcut dovada efectuării procedurii prealabile, iar împrejurarea că răspunsul a venit mai târziu nu are relevanță.

Reprezentantul intervenientei în numele pârâtei, INTERNAȚIONAL GRUP I, solicită admiterea excepției precizând că reclamanta ar fi trebuit să aștepte răspunsul organului emitent în termen de 30 de zile de la data comunicării actului dedus judecății.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar dovada primirii răspunsului și adresa din care reiese că plângerea a fost soluționată nefavorabil.

Reprezentantul pârâtelor învederează instanței faptul că are cunoștință de conținutul adresei depusă astăzi în instanță de apărătorul reclamantei și solicită admiterea excepției invocate.

Apărătorul intervenientei precizează că după acordarea cuvântului pe fondul cauzei, nu se mai pot depune înscrisuri, cum este și această excepție, iar aceste înscrisuri nu pot constitui o probă în combaterea acesteia.

D-na avocat - menționează că potrivit Codului d e procedură civilă, dacă din dezbateri rezultă necesitatea acestora, vor fi luate în considerare de către instanță.

Curtea, unește excepția cu fondul cauzei, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Reprezentantul reclamantei, față de motivele acțiunii expuse pe larg, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată, cu precizările și completările aduse.

Menționează că a depus la dosar probe, digrame tahograf și față de acestea, arată că acțiunea este întemeiată și se justifică anularea actului administrativ.

Învederează instanței că, dacă se apreciază necesitatea depunerii de concluzii scrise solicită amânarea pronunțării cauzei.

Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtelor consideră că măsura de retragere a licenței de transport pentru traseul G - H cod traseu 22719 dispusă prin actul nr. 4470/09.08.2007 este temeinică și legală.

Constatând îndeplinite condițiile pentru retragerea licenței de traseu prevăzute de art. 61 lit. c pct. i din nr. 1892/2006, agenția teritorială a emis decizia contestată, prin care a retras licența de traseu pentru traseul menționat emisă pe numele reclamantei.

Actul dedus judecății a fost emis conform disp. art. 61 lit. c pct. i din Ordinul nr. 1892/2007 modificat și completat prin Ordinul 2514/2006, dispoziții foarte clare, nelăsând dreptul la interpretări eronate de genul celor susținute de reclamantă.

Arată că măsura de retragere a licenței a fost dispusă ca urmare a neefectuării de către reclamantă a unui nr. de 4 curse din luna iunie 2007, ducând la aplicarea disp. art. 61 lit. c pct. i din ordinul menționat.

Față de susținerile orale și față de considerentele expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și constatarea Deciziei nr. 4470/09.08.2007 ca fiind legală și temeinică.

Cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intervenientei în numele pârâtei, INTERNAȚIONAL GRUP I învederează instanței că din înscrisurile și diagramele tahograf depuse la dosar se poate constata dacă produc efecte juridice sau nu.

Consideră că indiferent dacă există sau nu călători, cursa trebuie efectuată.

Față de susținerile orale și față de motivele expuse pe larg în cererea de intervenție, solicită respingerea acțiunii și menținerea Deciziei nr. 4470/09.08.2007 ca fiind legală și temeinică.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios de față;

Prin cererea înregistrată sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI, reclamanta G, cu sediul cu sediul în-, jud. G, a solicitat, în contradictoriu cu AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ- AGENȚIA G, cu sediul în-, - 5 B,. 1, anularea actului administrativ emis de pârâtă sub nr. 4470/09.08.2007, prin care, i-a fost retrasă licența de traseu,pentru traseul G-H, cod traseu 22719 cursa 1, începând cu data de 9 august 2007.

S-a solicitat totodată, suspendarea executării actului, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, s-a susținut că,începând cu data de 9 august 2007, reclamantei, i-a fost retrasă licența de traseu,G-H, cod traseu 22719 cursa 1, motivat de faptul că, în luna iulie 2007, efectuat acest traseu în mai puțin de 90% din numărul de zile,prevăzut în graficul de circulație al licenței de traseu și prin aceasta s-a încălcat art. 61 lit. c(i) din normele aprobate prin Ordinul nr. 1892/2006.

Art. 61 din norme prevede la lit. c(i) că retragerea licenței de transport se face de - Agenția teritorială, în cazul în care,transportul interjudețean nu a fost efectuat de operatorul de transport de cel puțin trei ori, într-o lună calendaristică.

Reclamanta a precizat, că în cursul lunii iulie 2007,nu au fost finalizate trei curse, la intervale diferite, pe traseul respectiv,întrucât, datorită temperaturilor ridicate ale acestei perioade,deși autobuzele au plecat din stație, s-au oprit pe traseu, fiind constatate defecțiuni tehnice intervenite la cauciucuri.

S-a mai arătat că, în astfel de situații,operatorul de transport este obligat să înlocuiască mijlocul de transport cu un altul, sau, să restituie banii,călătorilor,dacă aceștia nu doresc să aștepte venirea unui alt mijloc de transport care să-i transporte la destinație.

În cauza de față, s-a făcut dovada restituirii c/valorii biletelor de călătorie pasagerilor.

Reclamanta consideră că nu se află în situația prevăzută de art. 38/1 din Legea nr. 102/2006,această împrejurare neputând fi considerată abatere gravă sau repetată de la regulile de prestare a serviciului,motiv pentru care se solicită admiterea acțiunii.

În drept,au fost invocate disp. art. 8 și 15 din Legea nr. 554/200.

În dovedirea acțiunii, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri, respectiv,licența de transport,caietul de sarcini al licitației de traseu,dovada efectuării procedurii prealabile și adresa nr.4470/09.08.2007,a cărei anulare s-a solicitat.

Acțiunea a fost legal timbrată.

Examinând actele și lucrările dosarului,Curtea constată că, acțiunea este fondată.

La termenul din 4 septembrie 2007, prin încheierea de ședință din această dată, Curtea a încuviințat cererea de suspendare a efectelor Deciziei nr.4470/09.08.2007, formulată de reclamantă, în temeiul art. 15 din Legea nr.554/2004, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii-fila 55.

La 7 septembrie 2007, INTERNAȚIONAL GRUP I, depune cerere de intervenție în interes propriu,prin care solicită anularea licenței de transport obținută de reclamant, pentru traseul 22719, G-H - fila 60.

Prin încheierea de ședință din 22 octombrie 2007, Curtea a constatat că cererea de intervenție în nume propriu, formulată de INTERNAȚIONAL GRUP I, nu întrunește condițiile de admisibilitate în principiu, în sensul art. 49-52 Cod procedură civilă și a respins-o, cu motivarea din cuprinsul încheierii - fila 101.

La 2 octombrie 2007, reclamanta depune precizări și completări la acțiune, prin care solicită citarea în cauză a Autorității Rutiere Române - B, în calitate de emitent al licenței de traseu G-H, împrejurare avută în vedere la data introducerii acțiunii, fapt ce a determinat și competența materială a Curții de Apel - fila 70.

S-a mai precizat că, după primul termen de judecată din 4 septembrie 2007, reclamantei i-a fost comunicată de către pârâtă și adresa nr. 4470 bis din 9 august 2007, prin care este încunoștiințată asupra retragerii licenței de traseu, începând cu data de 9 august 2007 și că, înțelege să solicite anularea și a acesteia - fila 70 și 75.

La același termen - 2 octombrie 2007, Autoritatea Rutieră Română - B, solicită introducerea în cauză,în temeiul art. 16/1 din Legea nr. 554/2004, prin care solicită menținerea măsurii de anulare a licenței de transport pentru reclamantă, având în vedere modul defectuos în care,aceasta a prestat serviciul.

Prin încheierea din 2 octombrie 2007,Curtea, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 16 din Legea nr.554/2004 și a respins cererea - fila 97- respectiv de introducere în cauză a INTERNAȚIONAL GRUP I și

Prin aceeași încheiere,Curtea, a luat act că - Agenția G,a renunțat la excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Agenției și prematurității acțiunii și totodată s-a luat act de completarea acțiunii.

Pe data de 26 noiembrie 2007, INTERNAȚIONAL GRUP Iaf ormulat cerere de intervenție în interesul - Agenția

S-a susținut că decizia contestată, este rezultatul cercetărilor efectuate de Agenția Teritorială G,la solicitarea B și prin care,s-a confirmat nerealizarea programului de lucru de către operatorul de transport, ceea ce impune retragerea licenței de transport.

Cererea de intervenție în interesul pârâtei Autoritatea Rutieră Română - Agenția G, a fost încuviințată prin încheierea din 11 decembrie 2007 - fila 159.

La dosarul cauzei, reclamanta a depus acte,diagrame tahograf și dovezi legate de numărul de călători,pentru cele patru curse rămase neefectuate.

Analizând dovezile existente în dosar, Curtea, apreciază că în cauză art.38/1 din Legea nr.102/2006, nu-și găsește aplicabilitatea, în sensul că operatorului de transport, nu i se poate reproșa săvârșirea unei abateri grave sau repetate de la regulile de prestare a serviciului,care să ducă la retragerea licenței de transport.

Reclamanta a recunoscut că în luna iulie 2007, în desfășurarea activității de transport persoane, pe traseul G-H, au existat anumite disfuncționalități, legate de defecțiunile tehnice survenite la mijloacele de transport, defecțiuni care nu sunt imputabile acesteia, însă.

Este de notorietate că pe parcursul acestei luni, temperatura aerului a cunoscut valori extrem de ridicate, cu repercursiuni oarecum previzibile, ceea ce a impus reclamantei, o conduită adecvată.

Probele cauzei au demonstrat că, mijloacele de transport persoane,s-au oprit între stațiile de pe traseul indicat, ceea ce confirmă susținerea că, indiferent de numărul de pasageri din stația de plecare,orarul curselor a fost respectat, iar pe de altă parte că, imposibilitatea continuării drumului, s-a datorat defecțiunilor existente la cauciucuri, fapt ce a impus oprirea cursei.

În asemenea situație, reclamanta era obligată să apeleze la înlocuirea mijlocului de transport sau restituirea c/valorii biletelor de călătorie.

mijlocului de transport la care a survenit defecțiunea,au optat pentru restituirea sumelor de bani reprezentând costul călătoriei, iar reclamanta a procedat ca atare, restituind banii călătorilor,fapt atestat de dovada existentă la dosar, fiind vorba de un număr restrâns de persoane (circa 4 persoane).

Așa fiind, incidentele ivite pe parcursul traseului,nefiind datorate culpei operatorului de transport,nu se poate susține că,acesta trebuie să suporte cea mai severă sancțiune ce se poate lua împotriva sa și anume, retragerea licenței de transport.

De altfel, din cererile depuse la dosar de B și INTERNAȚIONAL GRUP I, transpare o anume tendință de exagerare și forțare a interpretării faptului petrecut în luna iulie 2007, și aceasta pentru că, pe o porțiune din traseu, activitatea reclamantei se suprapune cu aceea a INTERNAȚIONAL GRUP I, care a reclamat o concurență neloială din partea reclamantei, ceea ce induce ideea încercării de îndepărtare a acesteia din urmă de la prestarea serviciului dobândit prin licitație publică.

În acest context și disp. art. 61 din Ordinul nr. 1892/2006 trebuie interpretate în sensul relei credințe sau neglijenței operatorului de transport, în neefectuarea cursei de cel puțin trei ori în cursul unei luni calendaristice.

În absența culpei în săvârșirea unei abateri,nu se poate pune problema sancțiunii.

Față de cele expuse, Curtea, va admite acțiunea reclamantei, dispunând anularea adresei nr. 4470/09.08.2007 emisă de pârâta - Agenția

Pentru aceleași considerente cererea de intervenție formulată de INTERNAȚIONAL GRUP I, va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea reclamantei G, cu sediul în-, jud. G, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ- AGENȚIA G, cu sediul în-, - 5 B,. 1, având ca obiect anulare act administrativ.

Anulează adresa nr. 4470/09.08.2007 emisă de pârâta - Agenția

Respinge cererea de intervenție în interesul pârâtei Autoritatea Rutieră Română - Agenția G formulată de intervenienta INTERNAȚIONAL GRUP

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. /14.03.2008

Tehnored. 6 Ex./17.03.2008

COMUNICAT 4 Ex./18.03.2008

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 18/2008. Curtea de Apel Galati