Anulare act administrativ . Sentința 183/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 183/F-CONT
Ședința publică din 30 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, potrivit Legii contenciosului administrativ, acțiunea formulată de reclamanții, A, ( ), și toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Pitești,--5, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B, sector 5,-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Acțiunea legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20,00 lei, achitată cu chitanța nr.-/2009 emisă de Primăria Mun.Pitești și cu timbru judiciar în valoare de 1,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a atașat dosarul nr-.
Curtea constată acțiunea în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Deliberând asupra acțiunii de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 2 septembrie 2009, reclamanții:, -, a, ( ), -, și au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea actului administrativ nr.76602/03.07.2009, precum și obligarea Ministrului Justiției la amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, de la data rămânerii irevoabile a prezentei hotărâri și până la îndeplinirea obligației de plată a sporului de 50%, în temeiul art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004-
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin adresa sus-menționată, s-a comunicat Curții de APEL PITEȘTI că drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor plăti fără a se include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropshică, această modalitate de calcul urmând a se păstra și pentru viitor, obligând ordonatorii de credite secundari și terțiari să ia măsurile ce se impun pentru respectarea acestei dispoziții.
Adresa a cărei anulare se solicită este considerată, în sine, un act administrativ, raportat la definiția dată de art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, în condițiile în care a fost emisă în regim de putere publică, cu consecințe directe asupra raportului de serviciu, pe care l-a modificat unilateral din perspectiva drepturilor salariale în defavoarea reclamanților.
Refuzul plății acestui spor, pe perioadă nedeterminată, încalcă disp.art.74 alin.2 din Legea nr.303/2004, în conformitate cu care drepturile salariale nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.
De asemenea, refuzul plății încalcă în mod flagrant și disp.art.15 alin.2 din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
În fundamentarea acestui act administrativ, pârâtul s-a referit la dispozițiile date de Primul ministru și Ministrul finanțelor publice, dispoziții ce nu au semnificația unor norme obligatorii cuprinse în legi.
S-a mai arătat că, intervenția ministrului de a dispune neplata sporului, încalcă și dispozițiile de principiu cuprinse în art.44 din Constituția României, potrivit cu care nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea asupra bunurilor sale, decât printr-o măsură a exproprierii și pentru cauză de utilitate publică stabilită prin lege cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
În contextul arătat, actul administrativ este considerat într-o puternică neconcordanță cu prevederile Legii nr.303/2004, ale Constituției României, Codului Muncii și CEDO, producând consecințe deosebit de grave reclamanților prin deposedarea în mare parte de drepturile salariale.
Ca atare, este justificată și solicitarea întemeiată pe disp.art.24 alin.2 din lege, în vederea obligării Ministrului Justiției la amendă de 20% pentru întârzierea arătată.
În susținere, au fost depuse înscrisuri și s-a solicitat atașarea dosarului nr-, având ca obiect cererea de suspendare a actului administrativ a cărui anulare se solicită.
Prin întâmpinarea formulată la 18.09.2009, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, în principal, pe excepția inadmisibilității, prin aceea că adresa în litigiu nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr.554/2004-R, ci reprezintă o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, fiind o simplă operațiune de încunoștiințare a ordonatorilor subsecvenți, realizată ca urmare a intrării în vigoare a unui nou act normativ, respectiv OUG nr.71/2009.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a considerat acțiunea ca neîntemeiată pe ideea că întreg raționamentul acțiunii se fundamentează pe indicarea ca izvor a dreptului la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, legea, fără a se arăta expres un act normativ care să îl prevadă, dar și pe pretinsa inaplicabilitate în speță a OUG nr.71/2009.
A mai precizat că Ordinul nr.1165/C/2009 invocat de reclamanți în cererea lor, nu constituie nici un fel de temei legal pentru includerea sporului în salariu, ci acest ordin reprezintă numai executarea unei hotărâri judecătorești, însă, el a fost suspendat încă din aprilie 2009.
Un alt considerent, pentru care acțiunea reclamanților a fost apreciată ca nejustificată este bazată pe deplina aplicabilitate a OUG nr.71/2009, potrivit cu care plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2009, se va realiza după procedura de executare stabilită în cuprinsul acestui act normativ, procedură de executare prin care se eșalonează exigibilitatea obligațiilor la plata drepturilor salariale până la sfârșitul anului 2012.
În sfârșit, în susținerea apărării sale pârâtul a invocat și decizia nr.138/2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, considerându-se că după pronunțarea acestei decizii instanțele nu mai pot aplica cele statuate de ICCJ prin decizia nr.21/10.03.2008, întrucât o asemenea conduită nu ar face decât să ignore dispozițiile imperative ale art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992 și să perpetueze încălcarea Constituției în ciuda celor constatate expres de Curtea Constituțională.
Cu privire la capătul doi al cererii reclamanților s-a apreciat inadmisibilitatea acestuia pe considerentul că anularea adresei se realizează prin admiterea acțiunii de către instanța de judecată și nu presupune nicio acțiune sau o prestație din partea autorității publice care să inducă concluzia obligării conducătorului autorității publice, în speță, a Ministrului Justiției, la plata vreunei amenzi.
Examinând, cu prioritat, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, în raport de disp.art.137 Cod pr.civilă, curtea reține netemeinicia acesteia, cu următoarea motivație.
Astfel, susținerea pârâtului că adresa nr.76602/2009 a cărei anulare se solicită prin prezenta acțiune nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr.554/2004, este infirmată de însuși caracterul dispozitiv al pct.1 al adresei, prin care este exprimată manifestarea de voință unilaterală a ordonatorului principal de credite cu privire la plata drepturilor salariale, respectiv a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de lege și constatat ca fiind un drept legal, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, atâta timp cât, titularii drepturilor arătate, se văd lipsiți de beneficiul acestor dreptur, prin dispozițiile adresei arătate, curtea constată că actul în discuție este, în sensul art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, un act administrativ și nu o simplă operațiune de încunoștiințare a ordonatorilor secundari, așa cum încearcă pârâtul să inducă ideea.
El este un act de autoritate și a și fost executat ca atare.
Pe fondul acțiunii, curtea constată că cererea reclamanților este întemeiată, în primul rând, pentru lipsa competenței pârâtului de a emite un act normativ prin care să diminueze salariul reclamanților ori să dispună eșalonarea plății drepturilor salariale.
În speță, curtea constată că sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică constituie un drept salarial, stabilit prin lege, a cărui legalitate a fost constatată prin hotărâri judecătorești.
De asemenea, se constată că salariul reclamanților a fost diminuat prin eșalonarea plății sporului arătat, dispusă prin adresa nr.7662/3.07.2009 emisă de, precum și că pârâtul este o autoritate administrativă și în această calitate este abilitat de lege să organizeze executarea actelor normative și să le execute în concret, și, în nici un caz, să împiedice executarea lor. Pe cale de consecință, pârâtul, autoritate administrativă, nu era competent să dispună eșalonarea plății, astfel că adresa în litigiu este nelegală, urmând a fi anulată.
Nelegalitatea actului administrativ în litigiu derivă și din faptul că în conformitate cu dispozițiile art.74 alin.2 din Legea nr.303/2004, drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de legea arătată, salariul acestora fiind stabilit prin lege specială.
În speță, deși salariul magistraților nu putea fi modificat decât prin lege, chiar admițând prin absurd că el putea fi modificat prin acte administrative, actul în litigiu, cu această natură, nu s-a întemeiat pe un astfel de caz prevăzut de legea arătată, ceea ce duce la concluzia că măsura eșalonării plății unei părți din salariu, dispusă prin actul administrativ arătat, este nelegală.
Astfel, în ceea ce privește categoria profesională a reclamanților, curtea constată că, măsura eșalonării drepturilor salariale, este contrară art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO. În acest sens, în interpretarea curții, salariul cuvenit reclamanților reprezintă un drept de creanță, adică un bun în sensul textului arătat mai sus și, în consecință, lipsirea în orice fel de acest bun, inclusiv prin eșalonarea plății lui, este interzisă de textul convenției. În consecință, susținerea reclamanților în ceea ce privește emiterea acestui act administrativ cu abuz de putere, este justificată și urmează a fi apreciată în consecință.
Referitor la capătul doi al acțiunii reclamanților, acesta este apreciat de instanță ca neîntemeiat, pornind chiar de la temeiul pe care s-a sprijinit solicitarea acestora, dar și de la obiectul acțiunii care-l reprezintă anularea unui act administrativ, prin aceea că soluția ce se va pronunța de către instanța de judecată constă în admiterea acțiunii acestora, fără implica și o prestație din partea autorității emitente.
Singura obligație ce decurge din hotărârea judecătorească pronunțată este că autoritatea publică va trebui să ia în considerare, exclusiv, actele administrative ce își produc efectele, mai puțin actul administrativ anulat.
Ca atare, sub acest aspect, nu există suport legal pentru solicitarea obligării conducătorului autorității publice, în speță, a Ministrului Justiției la amenda prevăzută de art.24 alin.2.
Mai mult, OUG nr.71/2009 nu este apanajul, cu atât mai mult al Ministrului Justiției, pentru ca aceasta să fie susceptibilă de neexecutare și să facă posibilă incidența art.24.alin 2 Lg.nr 554/2004-
Față de cele ce preced, curtea, în temeiul art.7 și 8 din Legea nr.554/2004, coroborate cu prevederile Constituției României și Normele Convenției Europene a Drepturilor Omului, urmează să admită în parte acțiunea, să dispună anularea actului administrativ emis de pârâtul B și să respingă capătul de acțiune referitor la obligarea Ministrului Justiției în condițiile art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004-R, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, A, ( ), și toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Pitești,--5, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B, sector 5,-.
Dispune anularea actului administrativ, adresa nr.76607/03.07.2009, emis de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților
Respinge capătul de acțiune referitor la obligarea Ministrului Justiției în condițiile art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004-R, ca neîntemeiat.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.IB/04.11.2009
EM/30 ex.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu
