Anulare act administrativ . Sentința 198/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA Nr. 198/CA/2009
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ privind pe reclamanta în calitate de a defunctului în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea pârâtei.
Instanța față de actele de la dosar, lasă cauza în pronunțare.
- CURTEA DE APEL -
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță sub dosar nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
-anularea Deciziei nr.4850/23.04.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr.247/2005 prin care s-a emis Titlul de despăgubire în cuantum de 23.656,12 RON în favoarea reclamantei, reprezentând valoarea actualizată, potrivit indicelui de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică a Titlurilor de valoare nominală emise de către Ministerul Finanțelor Publice la data de 10.05.2005.
În motivarea cererii, reclamanta arată că potrivit prevederilor art.16 (5), cap.V, din Titlul VII, din Legea nr.247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale nu a transmis dosarul cu nr.42616/CC evaluatorului, sau societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare. Potrivit alin.(6) al aceluiași articol, după primirea dosarului, evaluatorul trebuia să întocmească raportul de evaluare și să îl transmită Comisiei Centrale. Acest raport trebuia să conțină cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Potrivit alin.(7), în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a transmis dosarul spre evaluare unui evaluator ci a procedat numai la actualizarea cu indicele de inflație a unei valori stabilite de către Primăria Municipiului AIp rintr-o formulă care nu este recunoscută de standardele internaționale de evaluare și fără a stabili valoarea de piață a terenului expropriat. Valoarea transmisă de către Primăria Municipiului A I și luată în considerare de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este mult sub valoarea de piață.
În drept invocă prevederile Legii nr.247/2005, Legii nr.10/2001.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Prin întâmpinare (fila 7), pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei procedurii prealabile cu privire la contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr.4850/2009.
În expunerea de motive, pârâta arată că potrivit art.7 alin.1din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă acesta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. "
Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.262/2007, dreptul la acțiunea (în sens material) în contencios administrativ se naște după ce s-a pronunțat autoritatea administrativă asupra reclamației (recursul grațios sau, după caz. ierarhic), adică de la comunicarea soluției acesteia asupra reclamației administrative (sau de la expirarea termenului în care aceasta era obligată să rezolve reclamația). Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile.
Pe cale de consecință, pentru a putea declanșa acțiunea în contencios, reclamanta trebuie să facă dovada că a îndeplinit cerința legii (cerința impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004) și a respectat procedura prealabilă, adică s-a adresat mai întâi autorității emitente și abia după refuzul acesteia, respectiv menținerea actului, se poate adresa instanței de judecată.
În acest sens sunt și prevederile conținute de art. 109 alin.2 Teza I din Codul d e procedură Civilă, potrivit cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile stabilite de acea lege.
Potrivit art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 așa cum a fost modificat și completat prin nr.OUG 81/2007 "deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. "
Pe fondul cauzei se susține netemeinicia acțiunii, deoarece prin Dispoziția nr.490/05.10.2004 a fost soluționată modificarea prin care antecesorul reclamantei a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în A I, CF 1604, nr.top.942.
Potrivit dispozițiilor pct.34.3 alin.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 aprobate prin nr.HG498/2003, titularul deciziei/dispoziției motivate, prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea titlurilor de valoare nominală, trebuia să depună dispoziția menționată la Biroul pentru restituiri prin titluri de valoare nominală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în vederea emiterii acestor titluri.
Mai arată pârâta că, dispozițiile legale menționate au fost respectate și antecesorului reclamantei i-au fost emise titluri de valoare nominală în cuantum de 186.000.000 ROL, titluri ce au fost depuse în vederea convertirii în titlu de despăgubire conform art.29 Titlul VII din Legea nr.247/2005, prin cererea înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale cu nr.-/5.12.2005.
Pârâta mai arată că, procedura privind evaluarea imobilului așa cum solicită reclamanta, nu este incidentă în prezenta cauză, întrucât măsurile reparatorii prin echivalent au fost acordate sub forma titlurilor de valoare nominală, iar procedura de convertire a acestora în titluri de despăgubire este reglementată așa cum a menționat în art.29 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, dispoziții pe care le-a respectat.
Examinând cu prioritate conform dispozițiilor art.137 Cod pr.civilă, excepția lipsei plângerii prealabile, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
În temeiul art.7 din același act normativ, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alineatul 1, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Reclamanta a contestat Decizia nr.4850/23.04.2009, comunicată la data de 18.08.2009, conform dovezii de comunicare - fila 5.
Contestația a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 25.08.2009, fără a se face dovada că s-a formulat plângerea prealabilă.
Potrivit art.19 Titlul VII din Legea nr.247/2005 așa cum a fost modificat și completat prin nr.OUG81/2007 "deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.
De asemenea, potrivit art.109 alin.2 Cod pr.civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile prevăzute de legea specială.
Aceste prevederi legale, corelate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004 conduc la concluzia că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contencios administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
Pentru considerentele enunțate, instanța va admite excepția lipsei plângerii prealabile și pe cale de consecință, va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta.
Constată că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă și în consecință:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în A I,-, jud.A în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu sediul în Calea, nr.202, sector 1,
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 07 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Dact.
4 ex./26.10.2009
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț