Anulare act administrativ . Decizia 2121/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2121
Ședința publică de la 21 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 470 din data de 20 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 1435/CAF/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimatul pârâtul SPITALUL JUDEȚEAN
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se referatul de perimare întocmit de Serviciul Arhivă și cererea scrisă de la dosar prin care recurentul reclamant solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător.
Instanța respinge cererea prin care recurentul reclamant solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător urmând a se pronunța asupra excepției.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt - Secția Civilă sub nr.3110/C/2006 reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr.684 emisă de Spitalul Județean S, solicitând anularea acesteia întrucât aceasta nu este datată, nu este indicat organul sau instituția unde poate fi atacată și de asemenea decizia este nemotivată în fapt făcându-se doar o înșiruire de acte normative.
La data de 2.10.2005 reclamantul și-a completat motivele contestației arătând că în momentul numirii ca șef interimar al secției cardiologie, afla în concediul de odihnă, revenind în activitate având certitudinea unei rechemări din partea conducerii Spitalului Județean O însă a doua zi după ce prin decizia nr.682/28.08.2006 fusese numit șef interimar al secției, prin decizia nr.684/29.08.2006 este eliberat din funcție fără nici o motivație scrisă, atât numirea cât și revocarea din funcție făcându-se când reclamantul se afla în concediul de odihnă.
Se precizează de asemenea că reclamantul, medica de profesie, a obținut rezultate apreciate în profesia sa, fiind posesor al cadrului de membru al Societății Europene de Cardiologie, fiind de neînțeles nemotivarea deciziei de revocare.
Reclamantul a depus la dosar decizia nr.684/29.08.2006, foaie matricolă, adeverințe de absolvire și a timbrat legal conform chitanței depuse la dosar.
Prin întâmpinarea depusă la 16 oct.2006 pârâta Spitalul Județean Oai nvocat excepția necompetenței Secției civile a Tribunalului Olt - complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale cu motivarea că acțiunea nu are ca obiect de muncă ci unul de contencios administrativ, fiind vorba despre contestarea unei decizii privind ocuparea funcției de șef de secție a spitalului, decizie care nu vitează în nici un fel contractul individual de muncă al reclamantului care activează în continuare ca medic cu specializarea cardiologie în aceeași secție, iar pe fond s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiate întrucât numirea s-a făcut cu delegație, deci provizoriu, și nu în urma unui concurs, depunându-se la dosar copia deciziei nr.684/29.08.2006.
Prin încheierea din 13 noiembrie 2006, Completul specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Secției Civile a Tribunalului Olta dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea sa către Secția Comercială și de Contencios Administrativ, admițând excepția privind competența materială și apreciind că decizia contestată reprezintă un act administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secției Comerciale și de Contencios Administrativ sub nr- ( format vechi nr.1435/CAF/2006.
La data de 13.12.2006 reclamantul și-a precizat cererea în sensul că solicită anularea deciziei nr.684/29.08.2006 ca netemeinică și nelegală, reîncadrarea pe funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata indemnizației de conducere în cuantum de 321 lei lunar începând cu 28.08.2006 și până la reintegrarea sa pe funcția deținută anterior, precum și plata cheltuielilor de judecată cu motivarea că prin decizia nr.682/28.08.2006 a fost numit în funcția de medic șef cu delegația la secția cardiologie cu un salariu de 1283 lei lunar și o indemnizație de conducere de 321 lei lunar și la num ai o zi a fost eliberat fără nici un motiv din funcție, conform deciziei nr.684/29.08.2006, decizie nelegală deoarece nu cuprinde motivele de fapt și de drept în baza cărora s-a luat măsura eliberării din funcție, iar în realitate nu a existat nici un motiv care să determine eliberarea din funcție, neprecizându-se nici termenul în care poate fi contestată și instanța la care se contestă.
Analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale în materie, tribunalul apreciază că cererea reclamantului este neîntemeiată.
Prin decizia nr.682/28.08.2006, Spitalul Județean Sad ispus ca începând cu data de 28.08.2006 reclamantul să fie numit în funcția de medic șef cu delegație la secția cardiologie până la ocuparea prin concurs a funcției, dar nu mai mult de 6 luni, cu aceeași dată eliberându-se din funcția respectivă doctor.
Ulterior, respectiv a doua zi, prin decizia nr.684/29.08.2006 s-a decis eliberarea din funcția de medic șef secție cardiologie a reclamantului, numindu-se în această funcție doctor, de asemenea cu delegație și până la ocuparea prin concurs a funcției, dar nu mai mult de 6 luni.
Reclamantul contestă această din urmă decizie susținând că decizia nu este datată și nu este indicată instanța la care poate să fie contestată, fiind de asemenea nemotivată susținând pe fond că decizia este neîntemeiată întrucât nu se justifica.
Motivul referitor la nedatarea deciziei este neîntemeiat, în realitate decizia respectivă fiind datată în 29.08.2006 fila 32 dosar, însuși reclamantul făcând referire la numărul și data deciziei în completarea motivelor cererii, fila 16 dosar.
Referitor la faptul că nu este indicată instanța la care poate fi contestată decizia, tribunalul apreciază că aceasta nu l-a prejudiciat în nici un fel pe reclamant atâta vreme cât acesta s-a adresat instanței de judecată, dovadă fiind cauza de față.
În fața instanței de contencios s-a invocat de către reclamant excepția necompetenței acestei instanțe, susținându-se că ar aparține secției civile - complet specializat în litigii de muncă, excepție respinsă pentru considerentele că aceasta a fost dezbătută în primă fază de chiar secția civilă care a și dispus trecerea cauzei la secția contencios administrativ considerând că nu reprezintă un litigiu de muncă, încheierea respectivă nefiind atacată iar pe de altă parte se apreciază că în cauză nu este vorba de un litigiu de muncă în sensul Legii nr.53/2003 nefiind vorba despre o decizie care privește contractul individual de muncă al reclamantului ci, despre o decizie ce privește numirea într-o funcție de conducere în cadrul spitalului.
Nefiind vorba despre un litigiu de muncă guvernat de dispozițiile Legii nr.53/2003 - Codul Muncii, în cauză nu se pune problema nici a motivării deciziei, art.268 din codul muncii stabilind ca nulitate absolută pentru o decizie ce privește o sancțiune disciplinară, lipsa descrierii faptei ce constituie abatere, în cauză nefiind vorba despre o decizie de sancționare, neputându-se reține nici că decizia este nemotivată atâta vreme cât sunt indicatele textele de lege în temeiul cărora a fost luată.
Pe fond, se constată că prin decizia contestată s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de șef secție al secției cardiologie după ce acesta fusese numit prin decizia nr.682/28.08.2006 cu delegație, până la ocuparea prin concurs a funcției, în temeiul art.182 din Legea nr.95/2006, managerul având în domeniul politicii de personal și al structurii organizatorice, atribuția de a organiza concursurile pentru posturile vacante și de a numi sau elibera din funcție personalul spitalului.
Art.184 din lege stabilește că secțiile, laboratoarele, și serviciile medicale ale spitalului public sunt conduse de un șef de secție, de laborator sau după caz, de serviciu și aceste funcții se ocupă prin concurs sau examen, după caz, în condițiile legii, organizat conform Normelor aprobate prin Ordin al Ministrului Sănătății Publice.
În cauză se constată că reclamantul fusese numit în funcția de șef secție, pe o perioadă determinată, respectiv până la organizarea concursului pentru ocuparea postului vacant dar nu mai mult de 6 luni, fiind ulterior eliberat din funcția respectivă în care a fost numit un alt medic, neîncălcându-se nici o prevedere legală cu privire la numirea și eliberarea din funcție, managerul unității având această atribuție conferită de art.182 din Legea nr.95/2006, câtă vreme numirea era una temporară și menită să asigure buna desfășurare a activității secției până la organizarea concursului și ocuparea postului în condițiile art.184 din lege, managerul având latitudinea să aprecieze asupra persoanei ce poate asigura temporar conducerea secției respective, la dosar fiind depuse o serie de acte privind sesizări și referate referitoare la activitatea desfășurată de reclamant.
Tribunalul Olt prin sentința nr. 470 din data de 20 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr.1435/CAF/2006 a respins cererea formulată de reclamantul așa cum a fost precizată la data de 13.12.2006, privind anularea deciziei nr.684/29.08.2006 emisă de Spitalul județean S, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul la data de 24 ianuarie 2007.
Prin încheierea de ședință din data 15 mai 2007, Curtea de Apel Craiova - Secția Contencios Administrativ, a suspendat cauza până la soluționarea cererii de strămutare formulată de reclamantul.
Având în vedere referatul serviciului arhivă, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării recursului.
Excepția perimării este fondată.
Potrivit art.248 Cod Procedură Civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Având în vedere că în speță, de la data de 15 mai 2007, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, timp în care cauza a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut cerere de repunere pe rol, urmează a se constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 470 din data de 20 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 1435/CAF/2006.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
red.2ex.GC. 27 Octombrie 2008
tehnored.
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Adina Calotă Ponea, Costinel