Anulare act administrativ . Decizia 2217/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2217
Ședința publică de la 05.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR 2: Bîcu Vasile
JUDECĂTOR 3: Canacheu
GREFIER
...
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, în nume propriu cât și pentru pârâta ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ I, în calitate de organ constatator, împotriva sentinței civile nr. 672 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă la data de 16.06.2009 în dosarul nr- ( număr format vechi 2274/2008), în contradictoriu cu reclamanta SOCIETATE COOPERATIVĂ
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 29.10.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar Concluzii, a amânat pronunțarea la data de 05.11.2009, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr-, după casarea dispusă de Curtea de APEL BUCUREȘTI prin Decizia civilă nr.2253 din 2 octombrie 2008, reclamanta Societate Cooperativă a formulat plângere împotriva deciziei nr.168 din 21 august 2007 emisă de I, solicitând anularea acesteia, admiterea contestației împotriva deciziei de impunere nr. 523 din 28 iunie 2007 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală I, precum și obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa plata sumei de 22.236 lei, fond solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, fără a se avea în vedere faptul că este o societate cooperatistă, iar raporturile de muncă cu angajații au fost stabilite atât prin contracte individuale de muncă cât și prin convenții individuale de muncă potrivit art. 33 din legea nr. 1/2005.
Arată că membrilor cooperatori le sunt aplicabile dispozițiile derogatorii cuprinse în Legea nr. 1/2005 în ce privește specificitatea raportului de muncă.
Mai arată, reclamanta, că pârâtele au greșit atunci când au încadrat întregul personal al reclamantei la categoria angajați cu contract individual de muncă stabilind în mod eronat întinderea datoriei față de fondul solidarității sociale pentru persoanele cu handicap.
Prin sentința civilă nr. 672F/16.06.2009, Tribunalul Ialomițaa admis cererea, a dispus anularea, în parte, a deciziei nr. 168 din 21.08.2007 emisă de pârâta DGFP I, a admis, în parte, contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 523 din 18.06.2007 emisă de ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ I, pe care a menținut-o pentru suma de 9.680 lei și 4.393 lei majorări și penalizări aferente și a obligat pe pârâta la 904,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivare, prima instanță a arătat că potrivit Raportului de inspecție fiscală nr.- din 18 iunie 2007 și a deciziei de impunere nr.523 din 28 iunie 2007, întocmite de reprezentanți ai I, s-a reținut în sarcina reclamantei suma de 22.236 lei care reprezintă contribuția ce ar fi trebuit achitată la fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap și 9.080 lei majorări de întârziere.
Pentru a stabili această restanță bugetară, s-a reținut că în raport de numărul de salariați cu lipsa angajării unor persoane cu handicap, reclamanta avea obligația virării acestei sume conform art. 42 și 43 alin. 1 din OUG nr. 102/1999.
Prin decizia nr. 168 din 21 august 2007 a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva actelor fiscale, cu invocarea acelorași argumente referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. 1 și art. 43. alin. 1 din legea nr. 343/2004 pentru modificarea OUG nr. 102/1999.
În dovedirea temeiniciei cererii, reclamanta care a depus înscrisuri potrivit cărora, o parte dintre salariați nu au statut de angajați cu contract individual de muncă, astfel că obligația stabilită prin actele de control, nu are cuantumul precizat.
În cauză, la cererea reclamantei, a fost admisă proba cu expertiză contabilă care a avut ca obiect, în esență, verificarea legalității și temeiniciei sumelor stabilite în sarcina reclamantei ca obligații bugetare.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză și ale suplimentului, întocmit ca urmare a obiecțiunilor formulate de pârâtă, însușite de instanță, reclamanta datorează cu titlu de obligații bugetare, reprezentând fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, suma de 14.093 lei, din care 4.393 lei penalități de întârziere aferente.
Se reține, că în aplicarea art. 42 alin. 1 și art. 43 alin. 1 din OUG 102/1999, așa cum a fost modificată prin legea 343/2004, în categoria de angajați, nu se cuprind și membrii cooperatori pentru care există raporturi de muncă speciale și cărora nu li se aplică dispozițiile Codului Muncii, ci reglementările derogatorii ale Legii 1/2005.
În acest sens, tribunalul reține și faptul că prin Decizia nr.72/2001, Curtea Constituțională a statuat că regimul juridic al contractelor individuale de muncă diferă de cel aplicabil contractelor existente între membrii cooperatori și cooperația meșteșugărească, nefiind aplicabile dispozițiile din Codul Muncii.
În această situație, baza de calcul a datoriei bugetare a reclamantei pentru fondul de solidaritate se modifică la 9.680 lei, iar penalitățile de întârziere la 4.393 lei, calculate potrivit art. 116 din Codul d e Procedură Fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta arătând că sentința instanței de fond este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, instanța de fond a motivat soluția admiterii în parte a cererii prin faptul că, în aplicarea dispozițiilor art. 42 alin. 1 și art. 43 alin. 1 din nr.OUG 102/1999, modificată prin Legea nr. 343/2004, în categoria de angajați nu se cuprind și membrii cooperatori pentru care există raporturi speciale și cărora nu li se aplică dispozițiile Codului Muncii, ci reglementări derogatorii ale Legii nr. 1/2005. Mai invocă instanța de fond și decizia nr. 72/2001, prin care Curtea Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 lit. d din Decretul lege nr. 66/1990 privind organizarea și funcționarea cooperației meșteșugărești și ale art. 184 din fostul Cod al muncii.
Sub acest din urmă aspect, pârâta menționează că Decretul Lege nr. 66/1990 a fost abrogat în mod expres de către Legea nr. 1/2005, iar art. 184 din fostul Cod al muncii a fost abrogat prin Legea nr. 53/2003.
În mod eronat, instanța de fond a omologat concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, potrivit cărora s-au luat în calcul pentru depășirea numărului de 75 de salariați numai persoanele încadrate cu contract individual de muncă cu durata muncii de 8 ore. Potrivit art. 33 alin. 1 din legea nr. 1/2005, între societatea cooperativă și membrul cooperator pot exista următoarele categorii de raporturi: lit. d) de muncă, în cazul membrilor cooperatori asociați la muncă și capital, în temeiul contractului individual de muncă sau al convenției individuale de muncă, după caz, încheiat/încheiată cu societatea cooperativă al cărei membru este. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, pentru societățile cooperative, raporturile membrilor cooperatori se pot reglementa prin lege specială. În lipsa acesteia, rezultă că aceste raporturi de muncă sunt guvernate de către Legea nr. 53/2003.
Expertul contabil, ale cărui concluzii instanța de fond le-a omologat, a stabilit în mod eronat că numai pentru lunile octombrie - decembrie 2005, respectiv pentru lunile ianuarie-mai 2006, societatea depășește numărul de 75 de salariați, deși legea nr. 343/2004 la art. 42 alin. 1 face referire la termenul de angajați. Pentru a determina fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap de plată, expertul a exclus din numărul angajaților societății persoanele care aveau statutul de membrii cooperatori, precum și persoanele încadrate cu convenții civile cu program de 2 ore.
Astfel, expertul a stabilit că societatea are de plată suma de 9.680 lei debit fond de solidaritate și 4.393 lei majorări de întârziere aferente.
Concluziile expertului contabil însușite de către instanța de fond sunt eronate pentru următoarele considerente:
Expertul face confuzie între termenul de angajați și cel de persoane încadrate cu contract individual de muncă sau cu convenție civilă, acestea fiind forme de reglementare a raporturilor de muncă.
Din întreaga economie a nr.OUG 102/1999 reiese că legiuitorul a înțeles să dea termenului de angajați un sens mai larg, incluzând în acesta toate formele de reglementare a raporturilor de muncă, inclusiv convențiile civile și contractele de muncă cu timp parțial. Astfel, frecvent, actul normativ face referire la angajați cu contract de muncă, angajați cu convenție civilă etc.
Conform art. 42 din nr.OUG 102/1999 modificată prin Legea nr. 343/2004,1. Agenții economici care au cel puțin 75 de angajați, precum și autoritățile și instituțiile publice care au cel puțin 25 de funcții contractuale, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, respectiv din numărul de funcții contractuale prevăzute în statul de funcții.
2. Persoanelor cu handicap angajate cu contract individual de muncă li se asigură toate adaptările și înlesnirile necesare pentru înlăturarea oricăror impedimente în activitatea pe care o desfășoară."
Începând cu luna iulie 2005, societatea depășește un număr de 75 de angajați conform art. 42 din nr.OUG 102/1999, fiind obligată să angajeze persoane cu handicap în procent de cel puțin 4 % din numărul total de angajați, în caz contrar, conform art. 43 alin. l din nr.OUG 102/1999, având obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap. Erau exceptați de la plata obligatorie prevăzută la art. 43 alin. 1 din nr.OUG 102/1999 agenții economici care făceau dovada că au solicitat trimestrial la. I repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective și că aceasta din urmă nu a repartizat astfel de persoane în vederea angajării.
Conform Notei explicative dată de doamna C în calitate de contabil, societatea nu a solicitat trimestrial la. I repartizarea de persoane cu handicap conform art. 43 alin. 2 din nr.OUG 102/1999. De asemenea, doamna contabil recunoaște că,nu a cunoscut legislația, iar ofertele depuse la. I au fost depuse pentru locurile vacante, neștiind că trebuie solicitate separat pentru persoanele cu handicap."
Concluzia expertului contabil potrivit căreia membrii cooperatori încadrați cu convenție civilă de muncă și persoanele încadrate cu convenție civilă cu program de 2 ore nu se includ în categoria angajaților este eronată pentru următoarele considerente:
Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, care de altfel reprezintă regula în materie aplicabilă și în cazul de față, la art. 10, precizează:,Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică denumită salariat se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații numită salariu."
Potrivit art. 14 din același act normativ:
1,În sensul prezentului cod, prin angajator se înțelege persoana fizică sau juridică care poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe baza contractului individual de muncă."
2,Persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalității juridice."
Art. 14 alin. 9 din Legea nr. 1/2005 arată că:,Societatea cooperativă este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului", iar art. 17 din Legea nr. 1/2005 precizează:,Societatea cooperativă cu sediul în România este persoană juridică română".
Conform Legii nr. 53/2003, care reprezintă regula, și Legii nr. 1/2005, organul de soluționare a contestațiilor a stabilit că societatea cooperativă este un agent economic cu personalitate juridică care are obligația de a încheia contracte individuale de muncă cu angajații, intrând sub incidența Legii nr. 343/2004.
Legea nr. 53/2003 nu recunoaște alte forme de reglementare a raporturilor de muncă în afara contractului individual de muncă, convențiile civile putându-se încheia în baza Codului civil. Salariaților încadrați în baza acestora din urmă le este aplicabil însă același regim în ceea ce privește contribuțiile reglementate de lege. Așadar, nici sub acest aspect motivele invocate de către expert nu prezintă interes.
Legea nr. 343/2004 face referire la angajați în stabilirea criteriilor care stau la baza obligației de a încadra persoane cu handicap, fără a distinge dacă este vorba de salariați cu contract individual de muncă sau cu convenții civile.
Art. 42 alin. 1 din Legea nr. 343/2004 precizează:
,Agenții economici care au cel puțin 75 de angajați, precum și autoritățile și instituțiile publice care au cel puțin 25 de funcții contractuale, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, respectiv din numărul de funcții contractuale prevăzute în statul de funcții."
Iar art. 43 alin. 1 din același act normativ arată:,Agenții economici, autoritățile și instituțiile publice care nu respectă prevederile art. 42 alin. l au obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri în care nu au încadrat persoane cu handicap."
Reclamanta - societate cooperativă - este persoana juridică care are raporturi de muncă cu angajații în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei convenții civile.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 53/2003:,1. Prezentul cod reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
2. Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii."
De asemenea, legea, nr.OUG 102/1999 nu distinge după cum angajații sunt încadrați cu contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu normă parțială.
Prin urmare față de cele prezentate mai sus se reține că măsura dispusă de organele de inspecție fiscală privind plata la buget a vărsămintelor la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap neîncadrate în suma de 22.236 lei este legală.
În consecință, pentru fondul de solidaritate nedeclarat și neachitat de societate în sumă de 22.236 lei au fost calculate majorări de întârziere potrivit art. 116 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală în sumă de 9.080 lei pentru care societatea le datorează întrucât organul fiscal a calculat legal aceste obligații fiscale.
Față de dispozițiile art. 276 din Codul d e procedură civilă, întrucât pretențiile reclamantei au fost admise numai în parte, consideră că, în calitate de pârâtă, nu puteam fi obligată la plata întregii sume reprezentând cheltuieli de judecată, de aceea, și sub acest aspect, solicităm modificarea sentinței instanței de fond.
Pe de altă parte, potrivit art. 274 din Codul d e procedură civilă, persoana care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. În cauză, reclamanta nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată, astfel încât, în mod eronat, instanța ne-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține că în baza art. 42 din nr.OUG 102/1999 modificată prin Legea nr. 343/2004,1. Agenții economici care au cel puțin 75 de angajați, precum și autoritățile și instituțiile publice care au cel puțin 25 de funcții contractuale, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, respectiv din numărul de funcții contractuale prevăzute în statul de funcții.
2. Persoanelor cu handicap angajate cu contract individual de muncă li se asigură toate adaptările și înlesnirile necesare pentru înlăturarea oricăror impedimente în activitatea pe care o desfășoară."
Iar art. 43 alin. 1 din același act normativ arată:,Agenții economici, autoritățile și instituțiile publice care nu respectă prevederile art. 42 alin. l au obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri în care nu au încadrat persoane cu handicap."
Potrivit Raportului de inspecție fiscală nr.- din 18 iunie 2007 și a deciziei de impunere nr.523 din 28 iunie 2007, întocmite de reprezentanți ai I, s-a reținut în sarcina reclamantei suma de 22.236 lei care reprezintă contribuția ce ar fi trebuit achitată la fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap și 9.080 lei majorări de întârziere.
Pentru a stabili această restanță bugetară, s-a reținut că în raport de numărul de salariați cu lipsa angajării unor persoane cu handicap, reclamanta avea obligația virării acestei sume conform art. 42 și 43 alin. 1 din OUG nr. 102/1999.
Prin decizia nr. 168 din 21 august 2007 a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva actelor fiscale, cu invocarea acelorași argumente referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. 1 și art. 43. alin. 1 din legea nr. 343/2004 pentru modificarea OUG nr. 102/1999.
Nu este întemeiată susținerea recurentei conform căreia din întreaga economie a nr.OUG 102/1999 reiese că legiuitorul a înțeles să dea termenului de angajați un sens mai larg, incluzând în acesta toate formele de reglementare a raporturilor de muncă, inclusiv convențiile civile și contractele de muncă cu timp parțial.
Art. 10 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, precizează:,Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică denumită salariat se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații numită salariu."
Potrivit art. 14 din același act normativ:
1,În sensul prezentului cod, prin angajator se înțelege persoana fizică sau juridică care poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe baza contractului individual de muncă."
2,Persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalității juridice."
Potrivit art. 33 alin. 1 din legea nr. 1/2005, între societatea cooperativă și membrul cooperator pot exista următoarele categorii de raporturi: lit. d) de muncă, în cazul membrilor cooperatori asociați la muncă și capital, în temeiul contractului individual de muncă sau al convenției individuale de muncă, după caz, încheiat/încheiată cu societatea cooperativă al cărei membru este. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, pentru societățile cooperative, raporturile membrilor cooperatori se pot reglementa prin lege specială. În lipsa acesteia, rezultă că aceste raporturi de muncă sunt guvernate de către Legea nr. 53/2003.
În categoria de angajați, nu se cuprind și membrii cooperatori pentru care există raporturi de muncă speciale și cărora nu li se aplică dispozițiile Codului Muncii, ci reglementările derogatorii ale Legii 1/2005.
În același sens este și Decizia nr.72/2001, prin care Curtea Constituțională a statuat că regimul juridic al contractelor individuale de muncă diferă de cel aplicabil contractelor existente între membrii cooperatori și cooperația meșteșugărească, nefiind aplicabile dispozițiile din Codul Muncii.
De aceea, în mod legal prima instanță a omologat raportul de expertiză efectuat prin acre s-a stabilit că reclamanta datorează cu titlu de obligații bugetare, reprezentând fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, suma de 14.093 lei, din care 4.393 lei penalități de întârziere aferente.
În privința cheltuielilor de judecată, Curtea reține, pe de o parte, că reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată iar, pe de altă parte, din dispozitivul sentinței recurate reiese că prima instanță a admis cererea reclamatei și nu a admis-o doar în parte, astfel încât să devină aplicabil art. 276. proc. civ. și să se plătească cheltuielile de judecată doar în parte.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 3041și 312. proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Din probele administrate, Curtea reține că reclamantul a fost polițist în cadrul instituției pârâte DGPMB în perioada pentru care se pretind drepturile salariale.
Potrivit art. 1 din OG nr.10/2007, în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. 11 și 111 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel:
a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 11 % începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
După cum se poate observa, actul normativ a avut în vedere personalul contractual și personalul care ocupă funcții de demnitate publică, deci nu poate fi aplicabil polițiștilor.
Într-adevăr, potrivit art. 43 din OG 38/2003,salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță, sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar". Dar OG nr.10/2007 are în vedere doar personalul contractual din sectorul bugetar și nu întreg personalul bugetar. De aceea, OG nr.10/2007 cuprinde doar norme speciale care nu pot fi aplicate prin analogie și la alte categorii de angajați.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 3041și 312. proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I cu sediul în S,-, județul I, în nume propriu cât și pentru pârâta ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ I cu același sediu, împotriva sentinței civile nr. 672 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă la data de 16.06.2009 în dosarul nr- (număr format vechi 2274/2008), în contradictoriu cu reclamanta SOCIETATE COOPERATIVĂ U cu sediul în U,--6, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECǍTOR JUDECǍTOR
- - - - - - -
GREFIER
Tribunalul Ialomița
Secția Civilă
Jud. fond
Red. jud. /5 ex./13.11.2009
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura, Bîcu Vasile, Canacheu
