Anulare act administrativ . Decizia 233/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.233/CA
Ședința publică de la 5 iunie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Monica Costea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat în contencios administrativ și fiscal de reclamanta - - SRL, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.2793 din 22 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI, ambele cu sediul în mun. T,-, județul T, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului motivelor de recurs au avut loc în ședința publică din 1 iunie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 5 iunie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURT E
Asupra recursului contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr. 2793/22.12.2008 a Tribunalului Tulceaa fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului T, totodată fiind respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - - SRL T în contradictoriu cu pârâții Municipiul T prin Primar și Primarul Municipiului
Prima instanță a fost investită cu cererea înregistrată sub nr- din 07 nov.2007, prin care reclamanta - SRL cu sediul în T, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul T prin Primar și Primarul Municipiului T, să se dispună anularea iției nr.3988/6.03.2007 emisă de Primarul Municipiului T și obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 200.000 Ron cu titlu de daune materiale către reclamantă și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin.nr.3988/06.03.2007 emisă de Primarul Municipiului T s-a ordonat demolarea construcției, spațiu și terasă, amplasată în municipiul T, str. -, proprietatea reclamantei, pentru că se afla amplasată pe un teren aparținând domeniului privat al Municipiului T și nu exista un contract de închiriere valabil încheiat.
A mai arătat reclamanta că iția i-a fost comunicată la data de 09.03.2007 și la aceeași dată a fost pusă în executare, construcția fiind demolată. Procedându-se în acest mod, reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a contesta măsura administrativă într-un termen rezonabil și care să permită menținerea în ființă a localului, fiind privată astfel de accesul la justiție, măsura având astfel un profund caracter injust și abuziv.
S-a mai arătat că localul a fost edificat de către 2 T, în baza autorizației de construcție nr.108/17525/07.04.1999 și a fost vândut reclamantei care l-a exploatat până la data desființării, în mod pașnic și netulburat.
În ultimii doi ani, reclamanta a solicitat în repetate rânduri încheierea unui contract care să-i confere un titlu de folosință asupra terenului pe care se află amplasat spațiul comercial, însă cererea nu a primit o rezolvare favorabilă. Mai mult, în privința reclamantei nu a fost constatată nici o contravenție.
Prin demolarea construcției, societatea reclamantă s-a aflat în situația de a fi privată de un bun achiziționat în mod legal, asupra căreia deținea un drept de proprietate.
A mai arătat reclamanta că demolarea unei construcții este, întotdeauna, fără excepție, în sistemul Legii nr.50/1991 o măsură accesorie stabilirii unei contravenții, iar dispoziția din speță a fost adoptată cu vădita încălcare a legii, punerea ei în executare fiind cauzatoare de prejudicii.
Posibilitatea pe care o are primarul de a dispune desființarea unei construcții, este dependentă, pe lângă procedura contravențională, de edificarea acesteia fără"autorizație de construcție" (art.33 din Legea 50/1991) ceea ce nu era cazul în speță.
Reclamanta a îndeplinit procedura plângerii prealabile conform art.7 din Legea nr.554/2004 solicitând Primarului Municipiului T revocarea dispoziției, însă prin răspunsul comunicat reclamantei la data de 08.05.2007 emitentul dispoziției a apreciat în mod incorect că plângerea prealabilă a fost introdusă tardiv.
Pârâtul Municipiul Taf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivat de faptul că, reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ care a fost emis de către Primarul Municipiului T și excepția inadmisibilității acțiunii dat fiind faptul că plângerea prealabilă a fost formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr.554/2004.
În cauză, a formulat întâmpinare și Primarul Municipiului T prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de aceeași împrejurare că plângerea prealabilă a fost formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr.554/2004.
Prin încheierea din 27 martie 2008, instanța a respins excepția inadmisibilității cererii ca nefondată.
La termenul din 9 oct.2008, reclamanta și-a majorat câtimea obiectului celui de-al doilea capăt de cerere solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 473.057,996 lei cu titlu de daune materiale, conform expertizei tehnice efectuate în cauză.
Instanța a reținut din probele administrate, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului T, caracterul său nefondat.
Astfel, prin dispoziția nr.3988 emisă de Primarul Municipiului T la 6 martie 2007, s-a dispus demolarea construcției, spațiu și terasă, cu caracter provizoriu, din T str. - deținute de reclamanta - SRL T pe terenul aparținând domeniului privat al municipiului
În speță, autoritatea publică care a emis actul atacat este Primarul Municipiului T, acesta acționând în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, respectiv dreptul de proprietate sau folosință asupra terenului ocupat de reclamantă, teren care aparține domeniului privat al municipiului
Potrivit art.21 al.1 din Legea 215/2001 - Legea administrației publice locale unitățile administrației teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului d e înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie și la unitățile bancare. Unitățile administrativ teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
Potrivit alin.(2) al aceluiași articol, în justiție unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
Potrivit art.62 alin.(1) din aceeași lege, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice și juridice române ori străine, precum și în justiție.
Reclamanta a chemat în judecată atât pe autoritatea publică emitentă a dispoziției nr.3988/2007, cât și unitatea administrativ-teritorială, Municipiul T, proprietara în regim de drept privat a terenului ocupat de construcția proprietatea reclamantei, reprezentată de primar potrivit dispozițiilor legale arătate mai sus și în interesul căreia a acționat primarul prin emiterea dispoziției nr.3988/2007.
În aceste condiții s-a constatat că Municipiul T are calitate procesuală pasivă în cauză, urmând pe cale de consecință a respinge ca nefondată excepția referitoare la lipsa acestei calități ca nefondată.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că, prin contractul nr.445/1993, Consiliul Municipal T, a închiriat numitului suprafața de teren de 8,33 mp. situat în Autogară din municipiul T, terenul închirierii fiind de 1 an, începând cu februarie 1993, chiriașul obligându-se să folosească terenul în scopul pentru care a fost închiriat, conform avizului nr.445/1992.
Din certificatul de urbanism nr.445/13 nov.1992, la regimul tehnic, a rezultat că în mod obligatoriu, chioșcul va fi construit din fibră de sticlă și amplasat conform planului.
Prin certificatul de urbanism nr.612/17.07.1998 s-a prevăzut modernizarea spațiului comercial existent proprietatea 2 cu sediul în municipiul T cu tâmplărie aluminiu.
În acest scop a fost emisă la 07.04.1999 autorizația de construire nr.108/17525 prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de modernizare spațiu comercial existent și amenajare terasă provizorie.
În anul 2003 fost încheiat contractul de închiriere G 12116/07.05.2003, între Primăria Municipiului T și 2, având ca obiect suprafața de 24 mp. teren situat în T, zona, termenul închirierii fiind de 1 an 01.01.2003 - 31 dec.2003.
La data de 21.04.2003, a solicitat Primăriei Municipiului T, cu cererea înregistrată sub nr.12116, reînnoirea contractului de închiriere.
Cu adresa nr.13600/13.05.2003, Primăria Municipiului Tac omunicat 2 că nu este de acord cu închirierea suprafețelor de teren cu destinația terase, în zona falezei.
Prin adresa nr.1213/07.04.2006, Administrația Terenurilor Maritime G - Sucursala Tas olicitat sprijinul Primăriei Municipiului T în eliberarea zonei ocupate ilegal de locația întrucât aceasta împiedica realizarea obiectivului de investiție " clădire gară fluvială T".
Ulterior a vândut construcția edificată societății reclamante.
Cu adresa nr.G/2131/13.04.2006, Consiliul Local T prin Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu a notificat-o pe reclamantă ca în termen de 48 de ore de la primirea notificării să elibereze terenul de construcția edificată.
Prin aceeași adresă i s-a adus la cunoștință reclamantei că suprafața de teren pe care era amplasată construcția făcea parte din domeniul privat și nu era obiectul vreunui contract de închiriere.
Cu adresa nr.G/2562/03.05.2006 Consiliul Local prin a notifiacat-o din nou pe reclamantă să elibereze terenul.
Constatând că societatea reclamantă nu s-a conformat notificărilor care i-au fost făcute, Consiliul Local T - Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu, cu adresa nr.G/7214/28 nov.2006, a somat-o pe reclamantă ca în termen de 15 zile să procedeze la dezafectarea construcției, aducându-i totodată la cunoștință că autoritatea locală nu înțelege să încheie un nou contract cu aceasta întrucât sunt aprobate prin documentarii de urbanism alte amenajări, construcțiile firmei negăsindu-se în aceste documentații aprobate de Consiliul Local.
În aceste condiții, a fost emisă iția nr.3988/06.03.2007 prin care s-a dispus demolarea construcției.
iția a fost legală, după cum s-a reținut de către prima instanță, întrucât la data la care s-a dispus dezafectarea construcției, aceasta ocupa terenul, proprietatea privată a Municipiului T, în mod nelegal, fără să existe încheiat un contract de închiriere, iar prin autorizația emisă, această construcție a avut un caracter provizoriu.
Mai mult, prin art.VII lit.c din contractul de închiriere nr.G/2116/07.05.2003 încheiat cu s-a prevăzut modalitatea de reziliere unilaterală a contractului, fără daune interese în cazul unei utilități publice de necesitate imediată sau în cazul în care proprietarul terenului dorește să schimbe destinația acestuia.
De la data la care nu s-a mai încheiat un contract de închiriere și s-a solicitat dezafectarea construcției, această construcție nu mai putea fi considerată ca fiind amplasată în mod legal cu autorizație.
Conform art.33 alin.1 din Legea nr.50/1991 rep. construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se afla construcția, fără sesizarea instanțelor judecătorești
În aceste condiții, în mod legal s-a procedat și la demolarea construcției.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere privind acordarea daunelor materiale, și acesta a fost apreciat ca nefondat, deoarece demolarea construcției s-a efectuat în condițiile arătate mai sus, din culpa exclusivă a reclamantei.
Față de toate aceste considerente, a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului T, fost respinsă acțiunea ca nefondată și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - - SRL T, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și, în consecință, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost majorată în privința câtimii pretențiilor la termenul de judecată din 09.10.2008.
În motivarea recursului său a arătat - - SRL T că instanța de judecată și-a fundamentat raționamentul juridic pe alte premise decât considerentele expuse în cererea de chemare în judecată.
Astfel, ceea ce a înțeles recurenta reclamantă să supună analizei primei instanțe a fost nerespectarea de către autoritatea publică locală a prevederilor Legii nr. 50/1991, dispoziția emisă nefiind consecința firească a constatării unei răspunderi contravenționale în sarcina - - SRL T, așa cum se arată în dispozițiile art. 33, alin. 1 și 4 din norma legală sus menționată.
A apreciat recurenta că instanța de fond s-a preocupat doar să examineze chestiuni exterioare cauzei, cum ar fi cele referitoare la inexistența unui contract de închiriere pe teren, ceea ce nu viza în nici un caz regulile de urbanism, ori în prezentul dosar Primarul Municipiului Taa cționat ca o autoritate publică în materie de disciplină în construcții, emițând o dispoziție fără să existe o răspundere contravențională angajată în prealabil în sarcina - - SRL.
În drept, cererea de recurs nu indică temeiul său juridic.
La cererea intimaților a fost administrată proba cu înscrisuri, sens în care au fost depuse la dosar copii ale facturilor fiscale pentru lucrări de amenajare a unor spații comerciale în zona falezei din Municipiul T, lucrări efectuate la solicitarea altor persoane juridice decât recurenta - E SRL
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor invocate de - - SRL T, Curtea reține caracterul său fondat pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția nr. 3988/06.03.2007 emisă de Primarul Municipiului T s-a dispus demolarea construcției, spațiu și terasă, cu caracter provizoriu, din T, strada - -, deținute de - - SRL T, fără contract de închiriere pentru terenul aparținând domeniului privat al statului.
La adoptarea acestui act administrativ au fost avute în vedere dispozițiile art. 28, alin. 2 și ale art. 33, alin.1 din Legea 50/1991, după cum s-a inserat în expunerea de motive a dispoziției contestate.
Potrivit prevederilor art. 28 din Legea nr. 50/1991,
"(1) o dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute laart. 26alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.
(2) Decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice și a regulamentelor aferente, avizate și aprobate în condițiile legii, sau, după caz, de instanță. Pentru lucrări ce se execută la clădirile prevăzute laart. 3lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii și cultelor.
(3) Măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară."
În cuprinsul art. 33, alin. 1 din Legea nr. 50/1991 se arată că, " prin excepție de la prevederileart. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului."
Prin urmare, ambele texte de lege avute în vedere de autoritatea publică locală în emiterea actului administrativ contestat, respectiv dispoziția nr. 398/06.03.2007, stabilesc necesitatea constatării unei contravenții în privința executării unor lucrări de construcții, măsura demolării fiind una complementară sancțiunii principale.
Calitatea recurentei reclamante - - SRL de contravenientă în condițiile Legii nr. 50/1991 nu a fost stabilită prin niciun act constatator care să îmbrace condițiile reglementate de Legea nr.50/1991 și de OG nr. 2/2001.
Este adevărat că în situațiile de excepție reglementate de art. 33, alin. 1 din Legea nr. 50/1991, se poate dispune desființarea pe cale administrativă a construcțiilor edificate fără autorizație, fără sesizarae instanțelor și pe cheltuialacontravenientului, însă, cum lesne se poate observa, și în aceste condiții, legea cere ca subiectul de drept căruia i se aplică măsura administrativă să aibă calitatae de contravenient.
E evita constatarea în prealabil a caracterului contravențional al vreunei fapte care să justifice luarea măsurii demolării unei construcții înseamnă a proceda de o manieră abuzivă, ceea ce răstoarnă prezumția de legalitate a actului administrativ emis cu nerespectarea prevederilor legale ce impun o anume ordine juridică statuată fără echivoc.
Prin urmare, dispoziția nr. 3988/06.03.2007 a Primarului Municipiului T este nelegală, fiind adoptată cu nerespectarea prevederilor art.27 din Legea nr. 50/1991, fapt pentru care Curtea apreciază a fi fondat motivul de recurs invocat de - - SRL
Această dezlegare de drept dată de instanța de control judiciar duce a analizarea capătului accesoriu al cererii de chemare în judecată, referitor la obligarea intimaților pârâți la plata de daune materiale, dintr-o altă perspectivă decât cea avută în vedere inițial de către prima instanță.
În etapa cercetării judecătorești la instanța de fond, prin încheierea de ședință din 12.06.2008 a Tribunalului Tulceas -a încuviințat efectuarea unei expertize tehnico imobiliare, stabilindu-se în sarcina expertului ca acesta să nu procedeze la o reactualizare a valorii cuprinse în raportul de evaluare extrajudiciar întocmit de către - Expert SRL, ci să aibă în vedere acest raport cu privire la starea construcției, urmând a răspunde la obiectivele solicitate de părți prin raportare la certificatul de urbanism, autorizația de construire, actele contabile de achiziționare a materialelor, procesul verbal de recepție și alte acte ce urmau a fi puse la dispoziție de către reclamantă.
În raportul de expertiză depus ulterior la dosar(filele 101 - 114), expertul desemnat în cauză menționează fără echivoc faptul că a răspuns la primul obiectiv, referitor la stabilirea elementelor constructive și de finisaje ale imobilului "Spațiu comercial autogară" de la raportul de evaluare extrajudiciară întocmit de către - Expert SRL T, fără a arăta în ce măsură și-a fundamentat opinia de specialitate pe actele indicate de instanța de judecată.
Aceste aspecte au fost aduse în discuție la termenul de judecată din 11.09.2008, sub forma obiecțiunilor la raport, expuse oral de către reprezentantul convențional al pârâților, fiind încuviințate de judecătorul fondului.
Eroarea în care s-a aflat expertul tehnic imobiliar desemnat în cauză a fost evidentă prin răspunsul său la aceste obiecțiuni, în care a reiterat că și-a fundamentat opinia de specialitate plecând de la constatările inserate într-un raport de evaluare extrajudiciar, efectuat în favoarea părții care l-a solicitat.
Cum rațiunea încuviințării unei expertize judiciare este cea de dezlegare în condiții de imparțialitate a unor aspecte pe care judecătorul fondului să-și fundamenteze raționamentul său juridic, este evident că lipsirea unei părți de această garanție a procesului civil duce la refacerea raportului în condiții de legalitate și de conformare a expertului la dispozițiile instanței de judecată.
Prin urmare, Curtea apreciază a fi necesară administrarea probei cu expertiză tehnico imobiliară, precum și a oricăror alte probe ce ar avea pertinență în determinarea cuantumului prejudiciului cauzat ca urmare a demolării construcției, în ceea ce privește soluționarea capătului accesoriu privind daunele materiale solicitate de - - SRL
Deși motivele de recurs formulate de reclamanta - - SRL T se încadrează în prevederile 304, pct. 9 proc. civ. soluția instanței de fond fiind dată cu aplicarea greșită a legii, modificarea hotărârii atacate nu poate fi dispusă, fiind incidente prevederile art. 312, alin.3, teza a II-a, privitoare la casarea în vederea administrării de probe noi de către instanța de fond, în vederea soluționării capătului de cerere privind daunele materiale solicitate de recurentă.
Potrivit prevederilor art. 315 proc. civ, "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului", astfel încât prima instanță va pronunța o soluție unitară pe cererea de chemare în judecată a reclamantei - - SRL T, cu luarea în considerare a aspectelor reliefate cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, urmând ca la refacerea expertizei de specialitate tehnico imobiliară să fie avute în vedere înscrisuri ce justifică materialele achiziționate pentru încorporarea lor în spațiul demolat, precum și certificatul de urbanism și autorizația de construire emise în vederea edificării lucrărilor solicitate de recurentă la același spațiu.
Pentru aceste considerente, cu aplicarea prevederilor art. 312 proc. civ. raportat la dispozițiile art. 304, pct. 9 proc. civ. Curtea va admite recursul declarat de reclamanta - - SRL T și va casa sentința civilă nr. 2793/22.12.2008 a Tribunalului Tulcea, urmând a fi trimisă cauza spre rejudecare conform celor anterior reținute de instanța de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat în contencios administrativ și fiscal de reclamanta - - SRL, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.2793 din 22 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI, ambele cu sediul în mun. T,-, județul T, având ca obiect anulare act administrativ.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Tulcea.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
10 iunie 2009
jud.fond.
red.dec.jud.
4ex/06.07.2009
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Monica Costea
