Anulare act administrativ . Decizia 2399/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR -

ROMANIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2399

SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Petrovici Cristina

JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura

JUDECĂTOR 3: Ion

GREFIER:

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții - reclamanți, și împotriva Încheierii din data de 8.07.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr. -, in contradictoriu cu intimatii - pârâti PRIMARUL SECTORULUI 2, PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B - PRIN PRIMARUL SECTORULUI 2, și

La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurenta reclamantă, personal și asistată de avocat, cu delegație la dosar, recurenții - reclamanti, și reprezentați de același avocat și intimatul parat, reprezentat de avocat cu delegație la dosar, lipsind intimații parati PRIMARUL SECTORULUI 2, PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B - PRIN PRIMARUL SECTORULUI 2 și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Se depune la dosar din partea recurenților - reclamanți dovada achitării taxei judiciare de timbru de 5 ron și timbru judiciar de 0,15 ron; autorizația de construire, procesul verbal de recepția la terminarea lucrărilor și practică judiciară din partea intimatului parat.

Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată, acordând cuvântul in susținerea motivelor de recurs.

Recurenții - reclamanți, reprezentați de avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond in vederea rejudecării.

Apreciază că in mod greșit tribunalul a pus in discuție excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, fără a soluționa excepția tardivității introducerii acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii față de lipsa plângerii prealabile.

In ceea ce privește motivele de netemeinicie, arată că in mod greșit s-a reținut că lucrările de construcție la cele două imobile au fost terminate. Astfel, procesului verbal de recepție nr 57521/11.08.2008 prezentat de către parati ii lipsește anexa cu lucrările de efectuat și se referă de fapt la o altă autorizație, iar procesul verbal de recepție nr 40424/29.05.2008 conține o condiție a soluționării lucrărilor cuprinse in anexa cu lista lucrărilor nefinalizate in termen de 90 de zile, care nu sunt la acest moment finalizate. Totodată solicită a se constata că parați nu au făcut dovada finalizării acestor lucrări prin prezentarea Procesului verbal de recepție finală, singurul document care atestă finalizarea integrală a lucrărilor.

Intimatul parat, prin avocat, achiesează concluziilor susținute de reprezentantul recurenților in ceea ce privește ordinea soluționării excepțiilor, insă solicită a se constata că nu există o sancțiune procedurală asupra acestui aspect.

Solicită respingerea recursului și menținerea Încheierii atacate sub aspectul respingerii cererii de suspendare, având in vedere că față de probatoriul administrat, procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor, înscrisul depus la acest termen din care rezultă că au fost finalizate și lucrările de recopartimentare la imobilul de la numărul 142.

Apreciază că instanța de recurs nu se poate pronunța pe fondul cererii de suspendare, in condițiile in care tribunalul a admis excepția lipsei de obiect, astfel partea fiind privată de un grad de jurisdicție.

CURTEA

Prin incheierea de ședință din data de 8.07.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr. - s-a respins ca ramasa fara obiect cerere de suspendare a executarii formulata de reclamantii, și in contradictoriu cu paratii PRIMARUL SECTORULUI 2, PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B - PRIN PRIMARUL SECTORULUI 2, și.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca la dosarul cauzei au fost depuse procesul verbal de recepție nr.87987/18.12.2008 și procesul verbal de recepție nr. 40424/29.05.2008,prin care au fost admise la recepție lucrările efectuate în baza autorizațiilor de construire în discuție.

Astfel, prin procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 40424/29.05.2008 comisia de recepție a constatat finalizate lucrările executate în baza autorizați ei de construire nr. 220/4E/13.03.2007.

Prin procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 87987/18.12.2008 comisia de recepție constată finalizate lucrările de consolidare, recompartimentare și mansardare aprobate prin autorizația de construire nr. 45/2E/23.01.2008, fiind acordat calificativul admis la recepție, ulterior fiind intabulat dreptul de proprietate asupra construcției în Cartea Funciară, conform încheierii nr. - din 16.12.2008, dată de Sector 2.

Având în vedere aceste considerente instanța a admis excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare și a respinge în consecință cererea, lăsând nesoluționată excepția inadmisibilității acțiunii în fond, fiind acordat termen la 17.09.2009 pentru soluționarea fondului cauzei.

Împotriva acestei incheieri au declarat recurs reclamantii, care au invederat ca incheierea este netemeinica si nelegala.

Recurentii au invocat ca instanta de fond a pus in discutie exceptia lipsei de obiect a cererii de suspendare, inaintea exceptiei tardivitatii introducerii actiunii si exceptiei inadmisibilitatii pentru lipsa plangerii prealabile.

Intimatii-parati persoane fizice au invocat in sedinta publica din data de 07.07.2009 exceptia lipsei de obiect pentru cererea de suspendare ca urmare a terminarii lucrarilor. Ulterior, instanta (fara a arata cine le-a invocat) a pus in discutie exceptia inadmisibilitatii pentru lipsa plangerii prealabile si exceptia tardivitatii introducerii actiunii.

Judecatorul a solutionat cererea de suspendare pe exceptie, neintrand in fondul cererii de suspendare, a admis exceptia lipsei de obiect a cererii de suspendare, desi exceptia era una de fond, care trebuia solutionata dupa solutionarea exceptiilor de procedura (lasate nesolutionate), asa cum prevede art. 137 din Cod pr. civ.

Astfel, instanta de fond a gresit cand a schimbat ordinea solutionarii exceptiilor. Judecatorul trebuia sa solutioneze intai exceptia inadmisibilitatii pentru lipsa plangerii prealabile si exceptia tardivitatii introducerii actiunii (exceptii de procedura), iar abia apoi exceptia lipsei de obiect a cererii de suspendare.

De asemenea, recurentii reclamanti au invederat ca lucrarile de constructie la cele doua imobile nu au fost terminate, astfel cum gresit a retinut instanta de fond.

Apararile intimatilor-parati si concretizate in exceptia lipsei de obiect se intemeiaza numai pe faptul ca au 3 procese verbale de receptie la terminarea lucrarilor, iar in baza acestora incearca sa induca instanta in eroare.

Astfel, Procesului Verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 57521/11.08.2008 (ce se refera la imobilul de la nr. 142) ii lipseste o fila (asa cum reiese din pct. 8 al lui) anexa cu lucrarile de executat si mai important: se refera la o alta autorizatie (AC nr. 935/25E/24.07.2008) ce nu face obiectul prezentului litigiu, fapt pentru care nu poate fi luat in considerare.

In ceea ce priveste Procesul Verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 40424/29.05.2008 (ce se refera la imobilul de la nr. 142) prevede: "Acordarea calificativului "Admis la receptie" cu conditia solutionarii lucrarilor cuprinse in anexa "Lista lucrarilor nefinalizate" in termen de 90 zile". Acest aspect este recunoscut de intimatii-parati si prin intampinare.

Din cuprinsul mentiunii reies in mod clar trei aspecte importante: (1) lucrarile nu sunt finalizate, (2) admiterea la receptie se face doar cu conditia finalizarii lucrarilor din anexa (prin prezentarea dovezii - procesul verbal de receptie finala) si (3) termenul de finalizare care trebuie respectat - 90 zile. Toate aceste aspecte vin in sustinerea variantei prezentate de subsemnații, aceea ca lucrarile sunt nefinalizate.

Paratii nu au facut pana la acest moment dovada finalizarii acestor lucrari prin prezentarea procesului verbal de receptie finala (aspect pe care l-am mentionat si in instanta de fond, dar care a fost retinut gresit in incheiere - "nu exista proces verbal de receptie a lucrarilor).Lucrarile ramase de executat sunt unele importante (lift, centrale termice, mana curenta casa scarii, finisare fatada principala, pavimentul casei scarii, împrejmuire pentru departajare latura din dreapta, paviment curte interioara, acces cladire, acces garaj), iar cele 90 de zile s-au scurs demult (art. 37 alin. 2 din Legea nr. 50/1991).

Chiar cu aceste mentiuni clare privind nefinalizarea lucrarilor, in mod bizar, judecatorul fondului nu le-a considerat si a gresit apreciind contrar inscrieri lor ca lucrarile au fost finalizate.

Existand aceste mentiuni exprese in procesul verbal care reprezinta proba in apararea intimatilor-parati, nu se poate admite ca lucrarile de constructie sunt finalizate, atata timp cat procesul verbal mentioneaza in clar lucrari nefinalizate, le enumera si conditioneaza valabilitatea admiterii la receptie de finalizarea acestora. A considera ca lucrarile sunt finalizate ar insemna sa se ignore insusi cuprinsul procesului verbal, ignorandu-se insasi proba pe care a fost intemeiata incheierea, fapt inacceptabil.

Cu privire la Procesul Verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 87987/18.12.2008 (ce se refera la imobilul de la nr. 140) si care se sustine ca atesta finalizarea lucrarilor, ii lipseste de asemenea procesul verbal de receptie finala.

Procesul verbal de receptie finala este singurul document care atesta finalizarea integrala a lucrarilor si respectarea eventualelor conditii impuse prin procesele verbale de receptie la terminarea lucrarilor (cap 3, art. 34 lit. b si art. 36 din Hotararea nr. 273/14.06.1994 - privind regulamentul de receptie al lucrarilor de constructii si instalatii), procesele verbale la tenninarea lucrarilor putand fi mai multe (ca in cazul imobilului de la nr. 142) pentru diferite etape, neasigurand certitudinea finalizarii integrale a lucrarii prevazute in autorizatia de construire.

Judecatorul fondului a retinut in mod gresit si ca imobilul de la nr. 140 din Str. - - a fost intabulat in cartea funciara. In incheierea depusa de intimatii-parati se mentioneaza imobilul situat in- si mai mult, se arata ca s-a intabulat un imobil "cu titlu de desfiintare, construire", nespecificandu-se nici o caracteristica a acestuia, fapt ce confirma nefinalizarea lucrarii de constructie si doar o intabularea partiala.

In continuare recurentii au facut consideratii cu privire la fondul cererii de suspendare si la faptul ca toate cele trei conditii pentru a se lua masura suspendarii in temeiul art. 14 si 15 din legea nr. 554/2004 sunt indeplinte.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8, pct. 9 si art, 3041din Cod pr. Civ. art. 4 alin. 3, art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea constata întemeiat recursul, pentru următoarele considerente:

Prin cererea lor reclamantii au solicitat sa se dispuna suspendarea a doua autorizatii de construire, nr. 220/4E/13.03.2007 si 45/2E/23.01.2008 ambele emise de Primarul Sectorului 2

Prin intampinarea din 15.06.2009 paratii beneficiari ai celor doua autorizatii de construire si au invocat pe fondul cauzei exceptiile inadmisibilitatii actiunii privind anularea autorizatiei de construire din 13.03.2007 ca urmare a tardivitatii plangerii prealabile, exceptia tardivitatii introducerii actiunii privind anularea aceleiasi autorizatii si faptul ca cererea privind suspendarea autorizatiei de construire a ramas fara obiect.

In mod gresit instanta de fond s-a pronuntat prin incheierea atacata din 8.07.2009 intai asupra exceptiei lipsei de obiect a cererii de suspendare.

Potrivit art. 14 din legea nr. 554/2004 "n cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Din acest text de lege reiese ca o conditie pentru a fi luata in discutie si a putea fi admisa o cerere de suspendare a unui act administrativ este aceea ca plangerea prealabila trebuie sa respecte dispozitiile art. 7 din legea contenciosului administrativ.

In cauza a fost invocata exceptia inadmisibilitatii aratandu-se ca plangerea prealabila nu a fost introdusa in termenele prevazute de lege.

Solutionarea acestei exceptii putea duce la respingerea ca inadmisibila a fondului cauzei si implicit si a cererii de suspendare.

Asa fiind instanta de fond trebuia sa se pronunte mai intai asupra celorlalte exceptii si apoi pe exceptia lipsei de obiect a cererii de suspendare.

De asemenea se retine ca argumentele instantei de fond pentru care a fost respinsa ca ramasa fara obiect cererea de suspendare a executarii, respectiv faptul ca au fost incheiate mai multe procese verbale de receptie la terminarea lucrarilor, precum si ca au fost intabulate constructiile realizate in B,-, sector 2, sunt argumente care justifica respingerea cererii de suspendare pentru ca nu este indeplinita conditia prevenirii unor pagube iminente.

Asa fiind se contata ca incheierea atacata este data cu aplicarea gresita a legii si in baza art. 304 pct. 9, 3041Cod procedura civila va casa incheierea atacata si avand in vedere ca instanta nu s-a pronuntat pe exceptiile inadmisibilitatii si tardivitatii si nici pe fondul cererii de suspendare a autorizatiilor de construire, in baza art. 312 al. 5 Cod procedura civila va trimite cauza spre rejudecare.

Se va avea in vedere la solutionarea cererii si aspectele invocate de recurenti, cum ca lucrarile nu ar fi finalizate, ca procesul verbal din 11.08.2008 face trimitere la o alta autorizatie si nu contine si fila anexa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenții - reclamanți, cu domiciliul în B,-,. 3,. 6, sector 2, cu domiciliul în B,-,. 3,. 5, sector 2, și, ambii cu domiciliul în B,-,. 2,. 3, sector 2, cu domiciliul în B,-,. 1,. 2, sector 2, împotriva Încheierii din data de 8.07.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr. -, in contradictoriu cu intimatii - pârâti PRIMARUL SECTORULUI 2 B, cu sediul în B,--13, sector 2, PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B - PRIN PRIMARUL SECTORULUI 2, cu sediul în B,--13, sector 2, cu domiciliul în B, str. - - nr. 42B,. 4,. 9, sector 2 și, cu domiciliul în B, str. - nr. 20C, sector 2.

Casează încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astazi, 23.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

-

Red. PC

Tehnored. CB/2 ex.

Jud. fond

HG

Președinte:Petrovici Cristina
Judecători:Petrovici Cristina, Patraș Bianca Laura, Ion

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 2399/2009. Curtea de Apel Bucuresti