Anulare act administrativ . Sentința 24/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA Nr. 24/F/CA/2010
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Ioan Gherman judecător
Grefier: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei în contencios administrativ privind acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA, având ca obiect anulare act administrativ.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 20 ianuarie 2010 care face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de față
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA sub nr- reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună:
-suspendarea executării Deciziei nr.213/131.10.2009 emisă de ministrul până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei
-anularea Deciziei nr.213/131.10.2009 emis de ministrul
-reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator adjunct în domeniul relațiilor de muncă în cadrul ITM
-obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite funcției de director coordonator adjunct și a contribuțiilor aferente datorate bugetului de stat, bugetului de asigurări sociale, contribuții la fondul de sănătate și alte fonduri, începând cu luna octombrie 2009.
În motivarea cereriise arată că decizia prin care a fost eliberat din funcția de director coordonator adjunct al ITM A este netemeinică și nelegală, fiind emisă cu încălcarea art. 3 și 9 din contractul de management nr. 2/2009, întrucât perioada pentru care a fost încheiat nu a expirat și nici nu a existat vreuna din situațiile de încetare stabilite de art. 9 din contract.
Pe de altă parte, în dispozițiile art. VIII din OUG 105/2009 se menționează că sunt păstrate contractele de management aflate în derulare, aspect ignorat de pârâtă.
Decizia atacată este lovită de nulitate absolută, nefiindmotivatăși fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. IV alin. 7 din OUG 105/2009 - contractul de management fiind asimilat contractului individual de muncă - precum și cele ale art. 60,65,67,73,74 și 76 din Codul muncii, întrucât la momentul emiterii acesteia reclamantul se afla în incapacitate de muncă iar postul său nu a fost desființat ci pe el a fost numită o altă persoană. Totodată nu i-a fost acordat preaviz și nici compensații, contrar dispozițiilor art. 74 și 78 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării apreciază că sunt îndeplinite condițiile art. 15 din lege, în ceea ce privește cazul bine justificat existând indicii de nulitate a deciziei iar în ceea ce privește paguba iminentă arată că este căsătorit, are în întreținere un copil, trebuie să plătească un credit bancar cu o de 300 Euro și are nevoie și de tratament medical datorită afecțiunilor de care suferă.
În drept, s-au invocat prevederile Legii 554/2004.
În probațiunes-au depus:Decizia atacată, Contractul de management, certificate de concediu medical și contractul de credit bancar.
Prinîntâmpinareadepusă (32), pârâta Inspecția a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Susține că decizia contestată a fost dată în aplicarea dispozițiilor art. IV, V și XIV din OUG 105/2009, ca urmare a abrogării exprese a OUG 37/2009 iar încetarea contractului de management s-a datorat incidenței unui caz legal - desființarea funcției - și nicidecum a nerespectării obligațiilor reclamantului rezultate din contractul de management.
Apreciază că în speță nu sunt incidente dispozițiile din Codul muncii pentru că, pe de o parte, asimilarea contractului de management cu contractul individual de muncă s-a realizat pentru ca persoanele în cauză să beneficieze doar de anumite drepturi din legislația muncii (vechime în muncă și specialitate) iar pe de altă parte, în cauză nu este vorba despre o concediere, astfel cum este ea definită de art. 58 din Codul muncii, pentru că inițiativa nu a aparținut angajatorului ci voinței legiuitorului.
Pe de altă parte, se arată că nu poate fi reținută interpretarea reclamantului privind menținerea în vigoare a contractelor de management, atâta timp cât aceste contracte sunt cu executare succesivă iar drepturile la care face referire art. VIII sunt și rămân valabileex tunc, încetarea lor rezultând din art. IV și XIV din OUG 105/2009.
Referitor la cererea de suspendare a executării, solicită respingerea ca neîntemeiată motivat de împrejurarea că nu sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, respectiv reclamantul nu justifică un drept ce ar putea fi păgubit prin întârziere. Astfel, în ceea ce privește remunerația neîncasată, el poate să revină la activitatea remunerată anterioară iar indemnizația de concediu medical este achitată de Casa de Asigurări de Sănătate, ca urmare a încetării contractului de management.
Pe de altă parte susține că cererea de suspendare este și tardivă atâta timp cât locul devenit vacant a fost ocupat de o altă persoană ca urmare a concursului desfășurat la 23.10.2009.
*
Analizând cererea formulată instanța reține următoarele:
Reclamantul Gaf ost numit în funcția de director coordonator adjunct în domeniul relațiilor de muncă al ITM A prin Ordinul nr.866/25.05.2009, cu aceeași ocazie fiind încheiat și contractul de management nr. 2/25.05.2009 pe o durată de maxim 4 ani.
Prin Decizia nr. 213/13.10.2009 emisă de Inspectorul general de stat din cadrul Inspecției, în temeiul delegării de competență acordată de Ministrul, Familiei și Protecției Sociale prin Ordinul 1636/09.10.2009, s-a dispus încetarea contractului de management a reclamantului, începând cu 14.10.2009.
Reclamantul s-a adresat Inspecției cu plângere prealabilă înregistrată sub nr. 1946/2009 prin care a solicitat revocarea deciziei însă prin adresa nr. 1946 din 10.12.2009 (46) a primit răspuns negativ, astfel că a sesizat instanța de contencios administrativ cu prezenta acțiune.
*
Conform Ordinului nr.866/25.05.2009 de numire, raportat și la dispozițiile alin. 6 al art. III din OUG nr. 37/2009, exercitarea funcției se realizează în baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, pe o perioadă de maximum 4 ani, în conținutul căruia sunt prevăzuți indicatorii specifici de performanță, obiectivele, clauzele contractuale care reglementează drepturile și obligațiile părților, precum și condițiile de încetare și reziliere a acestuia.
Contractul de management încheiat între părți sub nr. 2/25.05.2009 este asimilat contractului individual de muncă potrivit art. III pct. 7 din OUG nr. 37/2009.
Temeiul juridic care a stat la baza deciziei de eliberare din funcție a reclamantului l-a constituit OUG 105/2009, fără ca să fie indicat un text expres din acest act normativ.
Pentru determinarea dreptului substanțial aplicabil în speță, instanța apreciază că se impune coroborarea dispozițiilor art. 10 din HG nr. 527/2009 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management, în conformitate cu care itigiile izvorâte din încetarea contractului se soluționează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ, cu cele ale art. IV pct. 11 din OUG nr. 105/2009 ce stabilesc dispozițiile legale aplicabile încetării raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă ale uncționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, Legea nr. 188/1999 și, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
În condițiile în care, prin OUG nr. 37/2009, conducătorii serviciilor deconcentrate prevăzute expres în anexa la această ordonanță au fost excluși din categoria funcționarilor publici, existența unor confuzii cu privire la problema statutului juridic al "directorului coordonator" și a naturii juridice a " contractului de management" fiind reținută și de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr.1257/2009 iar în materia contenciosului administrativ nu există dispoziții de drept substanțial aplicabile raporturilor de serviciu de natură contractuală ale persoanelor numite prin act administrativ al ordonatorului principal de credite (în afara celor reglementate în Legea nr. 188/1999), instanța reține că în speță sunt aplicabile și dispozițiile din Codul muncii.
Apreciază că nu poate fi primit raționamentul pârâtei conform căruia " în speță nu sunt incidente dispozițiile din Codul muncii pentru că asimilarea contractului de management cu contractul individual de muncă s-a realizat pentru ca persoanele în cauză să beneficieze doar de anumite drepturi din legislația muncii (vechime în muncă și specialitate)", atâta timp cât analiza gramaticală a dispozițiilor art. III alin. 7 din OUG 37/2009 reluat integral în art. IV alin. 7 din OUG 105/2009 relevă faptul că această restricție nu există. Astfel textul prevede că "contractul de management este asimilat contractului individual de muncă și conferă titularului vechime în muncă și în specialitate". Așadar drepturile titularului contractului de management nu pot fi restrânse doar lavechime în muncă și în specialitateatâta timp cât acestea sunt prevăzute alături de celelalte drepturi rezultate din contractul individual de muncă.
Ca atare instanța va analiza decizia contestată și din perspectiva respectării prescripțiilor edictate de Codul muncii alături de principiile generale de drept administrativ și regulile asumate de părți prin semnarea contractului de management.
*
O primă analiză ce urmează a fi realizată vizează chestiunea formei actului administrativ atacat.
Decizia nr. 213/13.10.2009 este un act administrativ unilateral cu caracter individual care a fost emis pentru aplicarea în concret a OUG 105/2009.
Deși nu există dispoziții legale exprese cu privire la forma în care trebuie emise actele administrative individuale atât în doctrină cât și în practica instanței supreme (exemplificăm prin Decizia nr.101 din 15.01.2010 pronunțată în dosarul nr--nepublicată) s-a reținut în mod constant că motivarea reprezintă o obligație generală, constituțională, aplicabilă oricărui act administrativ. Ea este ocondiție de legalitate externăa actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.
Motivarea urmărește o dublă finalitate.În primul rândea îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat.În al doilea rând, ea permite instanței de contencios administrativ să exercite controlul de legalitate asupra actelor administrative.
Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează anularea actului.
Analiza deciziei atacate relevă faptul că ea nu cuprinde o astfel de motivare. Înșiruirea unor acte normative sau individuale nu suplinește această lipsă întrucât analiza acestora nu permite nici subiectului de drept căruia îi este adresat și nici instanței de contencios administrativ să observe, respectiv să cenzureze raționamentul instituției emitente a actului.
Faptul că pârâta Inspecția a încercat să suplinească această lipsă prin întâmpinare nu este de natură să acopere viciul respectiv, atâta timp cât nu există certitudinea că aceste rațiuni sunt cele ce au stat la baza emiterii actului atacat.
În aceste condiții instanța reține că actul atacat prezintă un viciu formal fundamental sancționabil cu anularea acestuia.
*
Nici sub aspectul celorlalte formalități decizia 213/2009 nu este lipsită de critici.
Reținând, pentru motivele expuse anterior, că în speță sunt aplicabile și dispozițiile Codului muncii - ca drept comun referitor la contractul de management - instanța apreciază că încetarea contractului de management din inițiativa autorității are caracterul uneiconcedieripentru motive care nu țin de persoana salariatului, în sensul art. 58 alin. 1 și 65 alin. 1 din Codul muncii.
În acest context nu poate fi primită susținerea pârâtei conform căreia în cauză nu este vorba despre o concediere pentru că inițiativa nu a aparținut angajatorului ci voinței legiuitorului. Actul administrativ individual atacat este cel prin care s-a dispus încetarea contractului de management (asimilat contractului individual de muncă ) iar acesta provine de la autoritatea care avea calitatea de angajator. Chiar dacă a fost emis în baza unui act normativ actul atacat are o existență de sine stătătoare și produce efecte juridice prin el însuși, reprezentând modalitatea de interpretare a autorității emitente. Astfel actul normativ respectiv nu a stabilit că încetarea contractelor de management se poate face fără respectarea dreptului la preaviz sau cu ignorarea situațiilor de excepție prevăzute de art. 60 din Codul muncii.
Ca atare, având în vedere că reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă în perioada 08.10.2009-17.11.2009, conform certificatelor de concediu medical aflate la filele 14-18, urmează a se constata că decizia emisă la 13.10.2009 cu aplicabilitate din 14.10.2009 încalcă dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, conform căreiaconcedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
În măsura în care încetarea raporturilor rezultate din contractul de management s-a întemeiat pe dispozițiile sus-menționate, reclamantul trebuia să beneficieze, în conformitate cu prevederile art. 73 alin. 1 din Codul muncii, de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.
Împrejurarea că, în cuprinsul contractului de management nu s-a prevăzut la art. 9, ce enumeră cazurile de încetare, și acordarea dreptului de preaviz, drept recunoscut deopotrivă salariaților și funcționarilor publici, în cazul reducerii postului, prin art. 73 alin. 1 din Codul muncii și, respectiv, art. 99 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, nu poate exonera pârâtul de răspunderea pentru neîndeplinirea acestei obligații legale.
Din analiza deciziei contestate s-a constatat că pârâtul nu a respectat dispozițiile art. 73 din Codul muncii, în sensul acordării preavizului de 15 zile lucrătoare, precum și cele ale art. 74 lit. b din cod deoarece actul de încetare a raportului de serviciu nu conține elementele imperative impuse de acest text normativ.
În ceea ce privește susținerile reclamantului în sensul că ordinul nu respectă nici cerința de la art. 74 lit d, nefiindu-i comunicată lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, instanța le apreciază ca nefondate în măsura în care această obligație subzistă în sarcina angajatorului în condițiile efectuării unei concedieri conform art. 64 din Codul muncii, situație care nu se regăsește în speță.
Având în vedere considerentele reținute, instanța apreciază că nu se mai impune analizarea și a celorlalte motive.
De altfel, sunt incidente în cauză prevederile art. 76 din Codul muncii, potrivit cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută.
Raportat la motivele de fapt și de drept expuse, în temeiul art.78 alin. 1 și 2 din Codul muncii și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 instanța va admite prezenta acțiune, va dispune anularea deciziei contestate, reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior și obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite, precum și la plata contribuțiilor aferente acestor venituri salariale în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 19/2000, ale Codului muncii și cu prevederile speciale, începând cu luna octombrie 2009.
*
Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei atacate instanța reține următoarele:
Instanța de contencios administrativ, potrivit art.15 rap la art. 14 din Legea nr.554/2004, poate suspenda executarea unui act administrativ unilateral, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Cererea a fost formulată odată cu introducerea acțiunii la instanță însă nu a putu fi soluționată înainte de evocarea fondului. Cu toate acestea apreciem că ea nun este lipsită de obiect la acest moment devreme ce pricina nu a fost soluționată irevocabil.
Referitor lapretinsa lipsă de obiect a cereriiinstanța reține că distincția făcută de pârâtă între actele administrative cu executare succesivă și cele cu executareuno ictunu este relevantă în cauză.
În primul rând, dispozițiile art. 14 și 15 din lege nu fac o astfel de distincție iar unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să o facă.
În al doilea rând, a accepta un astfel de raționament (conform căruia decizia a fost executată prin eliberarea din funcție a reclamantului iar efectele sale s-au epuizat) ar echivala cu excluderea de la cenzura jurisdicțională, în scopul asigurării protecției judiciare administrative provizorii, a tuturor actelor administrative prin care se iaumăsuri de încetare a raportului de serviciu, aspect ce apare ca fiind inacceptabil. În acest context apreciem că starea de drept generată de actul administrativ atacat se prelungește și după momentul de la care a început a-și produce efectele, sens în care obiecția invocată urmează a fi înlăturată.
Analizând cerințele de admisibilitate instanța reține că existența cazului bine justificat presupune existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Având în vedere că actul atacat prezintă vicii fundamentale care atrag nulitatea sa absolută, instanța apreciază că este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, din împrejurările cauzei rezultând indicii aparente de răsturnare prezumției de legalitate a actului.
De asemenea, prin înlăturarea reclamantului din funcția de conducere este iminentă producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, prin diminuarea considerabilă a veniturilor sale, imposibilitatea achitării creditului ipotecar generând posibilitatea valorificării prin executare silită a imobilului în care locuiește reclamantul și familia sa, aspect care nu ar putea fi remediat după anularea actului, în măsura în care imobilul ar fi valorificat până la acel moment.
Constatând îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază că cererea reclamantului este întemeiată, urmând a fi admisă în consecință.
*
În temeiul art. 274.civ. cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca nedovedită.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G cu domiciliul în A I,- -C AP.12 jud. A în contradictoriu cu pârâta Inspecția sediul în B,-, sector 2 și în consecință:
Suspendă executarea Deciziei nr. 213/13.10.2009emisă de Inspecția până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.
AnuleazăDecizia nr. 213/13.10.2009emisă de Inspecția.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator adjunct în cadrul ITM
Obligă pârâta la plata, în favoarea reclamantului, a drepturilor salariale cuvenite, precum și la plata contribuțiilor aferente acestor venituri salariale, începând cu luna octombrie 2009.
Respinge ca nedovedită cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 Ianuarie 2010.
Președinte, Grefier,
Red/Dact/-4ex.
19 Februarie 2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
COPIA SENTINȚEI Nr. 24/F/CA/2010
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G cu domiciliul în A I,- -C AP.12 jud. A în contradictoriu cu pârâta Inspecția sediul în B,-, sector 2 și în consecință:
Suspendă executarea Deciziei nr. 213/13.10.2009emisă de Inspecția până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.
AnuleazăDecizia nr. 213/13.10.2009emisă de Inspecția.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator adjunct în cadrul ITM
Obligă pârâta la plata, în favoarea reclamantului, a drepturilor salariale cuvenite, precum și la plata contribuțiilor aferente acestor venituri salariale, începând cu luna octombrie 2009.
Respinge ca nedovedită cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 Ianuarie 2010.
Președinte
indescifrabil
Pentru conformitate,
Președinte:Lucian Ioan GhermanJudecători:Lucian Ioan Gherman
