Anulare act administrativ . Decizia 2419/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2419
Ședința publică de la 20 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
-- - - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 962 din data de 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat recurentul reclamant asistat de avocat, lipsind intimata pârâtă Primăria Municipiului Dr. Tr.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părții prezente:
Avocat pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, iar pe cale de consecință anularea certificatului de urbanism nr. 1282/19.12.2007 emis de primarul Municipiului Dr. Tr. S și obligarea acestuia să emită un nou certificat de urbanism conform destinației terenului de curți construcții, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 962 din 25 iunie 2008 Tribunalul Mehedinția respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului DTS.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
Prin dispoziția de restituire nr.2921 din 04.12.2006, Primăria Municipiului DTS, în baza Legii nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, reclamantului i s-a restituit în natură suprafața de teren de 500. situată în Municipiul DTS,-, județul
Prin actul administrativ de restituire în natură a terenului reclamantului, autoritatea publică emitentă nu a stabilit regimul juridic, economic și tehnic al terenului respectiv.
Ulterior emiterii deciziei de restituire, reclamantul a îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară prevăzute de dispozițiile art.23 alin.4 din Legea nr.10/2001 și a fost pus în posesia terenului restituit.
Suprafața de teren de 500. restituită reclamantului prin Dispoziția nr.2921 din 04.12.2006 este compusă din două parcele din care: parcela nr.1 care are o suprafață de 301,12. iar terenul are categoria de folosință exclusiv curți și construcții și parcela nr.2 cu o suprafață de 199. al cărei teren are regimul juridic de curți - construcții și spațiu, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, schița anexă a raportului de expertiză și planșele foto depuse la dosarul cauzei.
Este adevărat că în cartea funciară, la numărul cadastral 6004 unde este înscrisă suprafața de teren ce formează parcela nr.2 este descrisă ca fiind teren curți - construcții dar cartea funciară nu constituie titlu de proprietate, ci prin evidența cadastral juridică se realizează publicitatea imobiliară, înscrierile din cartea funciară producând efecte de opozabilitate față de terți.
Potrivit art.6 alin.1 din legea nr.50/2001, certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile publice locale, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării.
Din certificatul de urbanism nr.1232 din 19.12.2007 eliberat de pârâta Primăria Municipiului DTSa rezultat că terenul în suprafață de 199.p, situat în Municipiul DTS,-, ce formează parcela nr.2, este amenajat ca spațiu și conform art.17 din nr.195/2005 privind protecția mediului modificată prin OUG nr.114/2005 este interzisă schimbarea destinației.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs s-a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii și ca urmare a aprecierii eronate a probatoriului administrat în cauză.
Intimata pârâtă Primăria Mun. Dr. Tr. S nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză deși a fost legal citată cu această mențiune.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu în raport de dispoz. art. 3041Cod pr. civilă, Curtea apreciază recursul ca fiind întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat anularea certificatului de urbanism nr. 1232/19.12.2007 emis de către pârâta Primăria Mun. Dr. Tr. S și obligarea acesteia la emiterea unui nou certificat de urbanism, conform dispoz. Legii nr. 50/1991.
Prin dispoziția de restituire nr. 2921/4.12.2006, emisă de către Primăria Mun. Dr. Tr. S, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, reclamantului i-a fost restituită în natură suprafața de 500. teren, situată în Mun. Dr. Tr. S,-, jud.
Această dispoziție fost emisă pe baza referatului întocmit de comisia de specialitate, iar în cuprinsul său se arată că terenul ce face obiectul restituirii în natură nu este afectat de detalii de urbanism, sistematizare și utilități publice.
Ulterior emiterii deciziei de restituire, reclamantul a procedat la îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară prevăzute de dispoz. art. 23 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, fiind totodată pus în posesie cu privire la terenul restituit.
Suprafața de teren de 500. ce a fost restituită reclamantului se compune din două parcele din care: parcela nr. 1 care are o suprafață de 301,12. iar terenul are categoria de folosință exclusiv curți și construcții și parcela nr. 2 cu o suprafață de 199. al cărei teren are regimul juridic de curți-construcții și spațiu (raport de expertiză aflat la fila 54 din dosarul de fond).
La nr. Cadastral 6004, unde este înscrisă suprafața de teren ce formează parcela nr. 2, aceasta este descrisă ca fiind teren curți-construcții.
La data de 22.03.2007, reclamantul a înstrăinat suprafața de 301. cumpărătoarei SC SRL DR. TR. S, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 504/22.03.2007 de către BNP.
Prin cererea depusă la dosarul de fond la data de 22.03.2008 reclamantul a precizat că în prezent deține în proprietate suprafața de 199. din suprafața totală de 500. care i-a fost restituită prin dispoziția nr. 2921/2006.
Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză pe parcursul judecății la instanța de fond se reține că pe terenul în suprafață de 199. al cărui proprietar este reclamantul se află amplasat postamentul de ciment al unui chioșc în suprafață de 9., diverși arbuști și o lampă de iluminat stradală.
La data de 13.10.2007, reclamantul a solicitat Primăriei Mun. Dr. Tr. S, prin cererea înregistrată sub nr. 21846, eliberarea unui certificat de urbanism, în cuprinsul căruia să se menționeze regimul juridic, economic și tehnic al terenului în suprafață de 199. proprietatea acestuia.
La data de 19.12.2007, Primăria Mun. Dr. Tr. Sae mis certificatul de urbanism nr. 1232 din 19.12.2007 în cuprinsul căruia se menționează la rubrica "Regimul juridic" că terenul se află în intravilanul Mun. Dr. Tr. S și este proprietate privată.
În privința "regimului economic" în cuprinsul certificatului de urbanism se arată că terenul respectiv este amenajat ca spațiu și în conformitate cu OG nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea OUG nr. 95/2005, art. 17, este interzisă schimbarea destinației.
La pct. 3 "Regimul tehnic" din certificat se precizează că se impune menținerea terenului cu funcționalitatea de zonă.
La data de 8.01.2008, reclamantul a solicitat Primăriei Mun. Dr. Tr. S, revocarea certificatului de urbanism nr. 1282/19.12.2007, cu motivarea că prin emiterea acestuia îi este afectat exercițiul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
Reclamantul a mai susținut că la data restituirii în natură a terenului respectiv nu s-a menționat în cuprinsul dispoziției destinația de spațiu.
Cu adresa nr. 1121/16.01.2008, Primăria Mun. Dr. Tr. a comunicat reclamantului că nu este în măsură să procedeze la revocarea actului administrativ, contestat, întrucât acesta a intrat în circuitul civil.
În raport de cele reținute, Curtea constată că terenul ce face obiectul prezentului litigiu, la data restituirii în natură a terenului în temeiul Legii nr. 10/2001 conform dispoziției nr. 2921/2006 a Primăriei Mun. Dr. Tr. S, nu era afectat de detalii de sistematizare și utilități publice, acesta fiind intabulat în cartea funciară la nr. 6004 (conform extrasului de carte funciară -fila nr. 30 din dosarul de fond), destinația curți-construcții.
Prin urmare, dat fiind faptul că anterior solicitării reclamantului de a i se elibera certificat de urbanism, regimul juridic al terenului în suprafață de 199. era clar stabilit, autoritatea pârâtă nu era în măsură să procedeze la schimbarea regimului economic și juridic al acestuia.
Mai mult decât atât din cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară (filele nr. 35 -36 din dosar) se reține că parcela nr. 2, în suprafață de 199. are categoria de folosință de curți-construcții,parțialfiind ocupată și de spațiu.
Planșele foto aflate la fila nr. 48 din dosarul de fond precum și raportul de expertiză efectuat în cauză, reiese faptul că cea mai mare parte a terenului respectiv este ocupată de o platformă betonată a unui chioșc (delimitat și pe schița anexă la raportul de expertiză S-9,10, 11, 12, 9) iar pe laturile acestuia se observă existența unei vegetații neamenajate.
Actul administrativ a cărui anulare o solicită reclamntul, prin care s-a atestat regimul economic al terenului în suprafață de 199. ca fiind acela de "spațiu " este nelegal, întrucât contravine destinației acestuia stabilite inițial prin dispoziția de restituire în natură, de curți-construcții și, este de natură să conducă la pierderea dreptului de folosință al reclamantului asupra proprietății sale.
În aceste condiții, Curtea constată că certificatul de urbanism emis de către pârâtă, are ca efect lipsirea de proprietate a reclamantului, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În concluzie, chiar dacă, în drept reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 199. practic prin emiterea de către autoritatea administrativă a certificatului de urbanism nr. 1232/2007, acesta pierde orice posibilitate de folosință și de posesiune, fiind obligat doar să suporte sarcinile impuse de către stat (taxe, impozite) care potrivit legii revin proprietarului.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este nelegală, întrucât aceasta nu a reținut corect situația de fapt și a apreciat în mod eronat că în speță sunt aplicabile dispoz. art. 71 din OUG nr. 195/2005 modificată prin OUG nr. 114/2007.
În temeiul dispoz. art. 312 alin. 3 Cod pr. civilă raportat la dispoz. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă urmează a se dispune admiterea prezentului recurs. Va fi modificată sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii reclamantului, astfel cum a fost precizată. Va fi anulat certificatul de urbanism nr. 1282 din data de 19 decembrie 2007 emis de Primarul Mun. Dr. Tr.
Va fi obligat pârâtul să emită reclamantului certificat de urbanism pentru terenul în suprafață de 199. situat în Dr. Tr. S,-, jud. M, cu respectarea regimului economic stabilit prin dispoziția de restituire nr. 2921/4.12.2006, modificată prin dispoziția nr. 1803/13 mai 2008, emise de Primarul Mun. Dr. Tr.
De asemenea, va fi obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 962 din data de 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea precizată.
Anulează certificatul de urbanism nr. 1282 din data de 19 decembrie 2007 emis de Primarul Mun. Dr. Tr.
Obligă acest pârât să emită reclamantului certificat de urbanism pentru terenul în suprafață de 199. situat în Dr. Tr. S,-, jud. M, cu respectarea regimului economic stabilit prin dispoziția de restituire nr. 2921/4.12.2006, modificată prin dispoziția nr. 1803/13 mai 2008, emise de Primarul Mun. Dr. Tr.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud. M
Ex.3//12.12.2008
Jud. fond A
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu