Anulare act administrativ . Decizia 2921/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 2921/2008
Ședința publică din 08 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 700/CA din 24.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat recurentul, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 08.12.2008 s-a transmis pe fax întâmpinare din partea intimatei prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.
Recurentul depune la dosarul cauzei dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru și timbru judiciar pentru recursul promovat în cauză (14) și arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 700 din 24 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, împotriva pârâtei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI .
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și ulterior precizată intentată de reclamantul.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr.961 din 10.05.2007 emisă de Primarul municipiului B (8-9) s-a dispus trecerea de drept în proprietatea privată a municipiului Bau nui număr de 4 vehicule abandonate pe domeniul public al municipiului B, nerevendicate de către proprietari, printre care și autoturismul marca Oltcit, culoare gri, cu număr de înmatriculare -, abandonat pe -,.4. În art.2 din Dispoziție este prevăzut că vehiculele vor fi valorificate prin predarea la o unitate de colectare și valorificare a deșeurilor.
Din partea introductivă a acestei dispoziții, rezultă că aceasta a fost emisă în baza art.10 din Legea nr.421/2002, art.14,17 și 20 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.421/2002 și a dispozițiilor art.63 alin.1 lit."e" și art.68 alin.1 din Legea nr.215/2001.
Din Fișa de înmatriculare auto (71) reiese că autoturismul marca Oltcit cu nr. de înmatriculare - a fost fabricat în anul 1986, fiind deținut de, soția reclamantului și nu se contestă calitatea de bun comun a autoturismului, astfel că acțiunea având drept scop readucerea autoturismului în posesia acestora poate fi promovată de reclamant. Din Anexa la certificatul de înmatriculare a autoturismului (72) reiese că autoturismul avea efectuată inspecția tehnică periodică, valabilă până la 13.05.2006.
Având în vedere că inspecția tehnică a autoturismului a fost valabilă până în data de 13.05.2006 se prezumă că autoturismul nu a mai circulat pe drumurile publice după această dată, deoarece potrivit art.102 alin.1 pct.1 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni.
Așa fiind, cel puțin din data de 15.06.2006 și până la data de 6.12.2006, când autoturismul a fost ridicat de primăria municipiului B - Direcția de Administrare a Domeniului Public, potrivit procesului-verbal nr.68388/6.XII.2006 (34), autoturismul nu circulat pe o perioadă de aproape 6 luni de zile.
De altfel, nici martorii audiați la cererea reclamantului, respectiv (88), (89), (97) și (98), declară că reclamantul circula foarte rar cu autoturismul în discuție. martori nu au făcut referire la starea fizică a autoturismului, cu excepția martorului, care a arătat că autoturismul prezenta urme de pe partea, la prag.
În schimb, martorii audiați la cererea pârâtei și anume: 1) (90) care locuiește într-un bloc alăturat blocului în care locuiește reclamantul arată că în cursul anilor 2005-2006 autoturismul nu a lipsit din locul de parcare, fiind nefolosit, deoarece avea cauciucurile parțial dezumflate, caroseria era deteriorată și lipită cu bandă de scotch; 2) (91) arată că a fost angajatul " ", cu care Primăria B avea o convenție în vederea ridicării autoturismelor abandonate pe domeniul public, dar nu poate spune în mod precis care era starea autoturismului reclamantului, precizând însă că toate autoturismele ridicate erau degradate, iar cu ocazia ridicării autoturismului din parcare nu i s-au produs degradări; 3) (111) arată, printre altele că este semnatar al procesului-verbal nr.68338/6.12.2006 și că, cu ocazia transportării autovehiculelor abandonate pe domeniul public nu s-a întâmplat vreodată ca acestea să sufere degradări.
Prin procesul-verbal de constatare nr.37280/22.06.2006 (26) încheiat de Primăria municipiului B s-a constatat că autoturismul cu nr. de înmatriculare - avea stare fizică degradată, fiind sesizați că ar putea fi abandonat în municipiul B, -,.4,.A, fapt atestat de martorii și. Procesul-verbal s-a încheiat în baza art. 5 alin.1-3 din Normele de aplicare a Legii nr.421/2002 cu Somația nr.37280/2006 (28) afișată la 23.06.2006, a fost somat proprietarul autoturismului să procedeze la ridicarea autoturismului de pe terenul aparținând domeniului public.
Ulterior, în data de 19.10.2006, în baza referatului nr. 58534/13.10.2006 (29-30) a fost emisă, de către Primarul municipiului B, Dispoziția nr.1654 din 19.10.2006 a Primarului, privind ridicarea, transportarea și depozitara unor vehicule abandonate pe domeniul public al municipiului B (31-32), printre care și autoturismul în discuție, marca Oltcit, cu nr. de înmatriculare BN-02. iar în data de 6.12.2006 s-a procedat la ridicarea autoturismului, întocmindu-se procesul-verbal înregistrat la Primăria municipiului B - Direcția de Administrare a Domeniului Public nr.68388/6.XII.2006 (34), prin care se reține că ridicarea a fost efectuată de " service " și la acea dată starea tehnică a vehiculului era degradată. Tot la aceeași dată autoturismul a fost predat în Baza de producție a Primăriei, încheindu-se procesul-verbal de predare înregistrat sub nr. 68338/6.12.2006 la Primăria municipiului B - Direcția de Administrare a Domeniului Public (33) prin care se constată, de asemenea, că starea tehnică a autoturismului era degradată, avea rupt brațul spate ștergător de parbriz, lipsă lamelă ștergător spate, lampă semnalizare stânga spate spartă, aripa față dislocată, parbriz fisurat pe 2 locuri, lamelă ștergător parbriz față lipsă și lampă număr spate deteriorată.
Având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză și procesele-verbale mai sus menționate, se poate concluziona că autoturismul în discuție era degradat și deteriorat, având starea improprie circulației pe drumurile publice, cu inspecția tehnică periodică expirată la 13.05.2006, fiind abandonat pe domeniul public al municipiului
În condițiile arătate mai sus, nu a putut fi primită susținerea reclamantului conform căreia el ar fi circulat cu autoturismul pe drumurile publice până la data ridicării acestuia, 6.12.2006, deoarece circulația unui autovehicul pe drumurile publice care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, este interzisă, constituind contravenția prevăzută de art.102 alin.1 pct.1 din OUG nr.195/2002.
După depozitarea autoturismului în Baza de producție a Primăriei municipiului Baf ost emisă Somația nr.20486/15.03.2007 a Direcției de Administrare a Domeniului Public a Primăriei municipiului B (35), comunicată reclamantului la 20.03. 2007, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (27), prin care a fost somat reclamantul, ca în termen de 10 zile de la primirea somației, să-și ridice autoturismul proprietatea sa, aflat în Baza de producție a Primăriei B,-, atrăgându-i-se atenția că nerespectarea dispozițiilor de mai sus duce de drept la trecerea vehiculului în proprietatea municipiului
Reclamantul nu contestă primirea somațiilor, ci dimpotrivă, din motivarea acțiunii rezultă că s-a prezentat în vederea restituirii autoturismului, însă i s-a condiționat restituirea de plata unor așa-zise taxe.
Referitor la aceste susțineri ale reclamantului, instanța a constatat că, prin adresa nr.24788/29.03.2007 a Primăriei municipiului B - Direcția de Administrare a Domeniului Public (38-39), îi comunică reclamantului, printre altele, date cu privire la cadrul legal referitor la ridicarea mașinilor de pe domeniul public, măsurile întreprinse în cazul autoturismului în discuție și de asemenea, i s-a comunicat că pentru a reintra în posesia vehiculului trebuie să prezinte certificatul de înmatriculare a vehiculului - în copie, chitanța cu impozitul plătit la zi - în copie, după care trebuie să achite la Casieria Direcției de Administrare a Domeniului Public suma de 60 lei, care reprezintă contravaloarea tarifului pentru transport, însă reclamantul nu s-a conformat solicitărilor cuprinse în această adresă.
Potrivit art. 9 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.421/2002, aprobate prin nr.HG156/2003, în situația în care proprietarul sau deținătorul legal al vehiculului se prezintă la primar și face dovada că vehiculul este deținut legal și că au fost achitate integral taxele, tarifele și cheltuielile efectuate cu ocazia transportării și depozitării acestuia, vehiculul îi va fi restituit în condițiile art.7 din lege, restituirea făcându-se cu aprobarea primarului, pe bază de proces-verbal încheiat de împuternicitul acestuia.
Rezultă din aceste prevederi legale că restituirea autovehiculului se face în condițiile mai sus arătate și prin urmare, cum reclamantul nu a îndeplinit aceste cerințe, refuzul restituirii autoturismului a fost unul justificat.
De menționat că reclamantul nu a atacat adresa nr.24788/29.03.2007, care practic, constituie un refuz de restituire a autovehiculului fără plata vreunei taxe, așa cum ar fi dorit reclamantul.
La data de 10 mai 2007, prin Dispoziția nr.961 a Primarului, autoturismul Oltcit cu nr. de înmatriculare - abandonat pe -.4, alături de alte 3 autoturisme, a fost trecut în proprietatea privată a municipiului B, dispunându-se să fie valorificat prin predarea la o unitate de colectare și valorificare a deșeurilor, iar la 21.05.2007, autoturismul a fost predat la."", conform Avizului de însoțire a mărfii, nr.2 din 21.05.2007.
Din cele arătate mai sus a rezultat că Dispoziția nr.961 din 10.05.2007 a Primarului municipiului B este una legală, nefiind vorba de încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, cu precizarea că dreptul de proprietate se poate manifesta numai în limitele determinate de lege, conform art.480 Cod civil.
În condițiile în care autoturismul a fost trecut legal în proprietatea privată a municipiului B se apreciază ca neîntemeiate capetele de cerere din acțiunea precizată a reclamantului privind anularea Dispoziției nr.961/10.05.2007, recunoașterea dreptului de proprietate asupra autoturismului, obligarea pârâtei la repararea pagubelor materiale și despăgubirilor morale. În consecință, acțiunea precizată a reclamantului a fost respinsă în întregime față de Primarul municipiului
Având în vedere că, prin încheierea de ședință din 4 martie 2008 fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, Primăria municipiului B (pentru motivele arătate în încheiere), instanța a respins acțiunea reclamantului față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulată și ulterior precizată de acesta în contradictoriu cu PRIMARUL MUNICIPIULUI
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul arată următoarele:
Ridicarea autoturismului său a fost realizată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr 421/2002 astfel cum a fost aceasta modificată prin Legea nr 309/2006 neținându-se seama de prevederile art2 lit b și art 3 alin 3 precum și art 9.
Intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI B prin întâmpinarea formulată în cauză solicită respingerea recursului declarat în cauză (11-13).
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Dispoziția nr.961 din 10.05.2007 emisă de Primarul municipiului B relevă că s-a dispus trecerea de drept în proprietatea privată a municipiului Bau nui număr de 4 vehicule abandonate pe domeniul public al municipiului B, nerevendicate de către proprietari, printre care și autoturismul marca Oltcit, culoare gri, cu număr de înmatriculare -, abandonat pe -,.4.
Prin art.2 din Dispoziție s-a statuat că vehiculele vor fi valorificate prin predarea la o unitate de colectare și valorificare a deșeurilor.
Primarul municipiului Bae mis Dispoziția nr.1654 din 19.10.2006 a Primarului, privind ridicarea, transportarea și depozitara unor vehicule abandonate pe domeniul public al municipiului B printre care și autoturismul reclamantului.
În data de 6.12.2006 s-a procedat la ridicarea autoturismului, întocmindu-se procesul-verbal înregistrat la Primăria municipiului B - Direcția de Administrare a Domeniului Public nr.68388/6.XII.2006, prin care se reține că ridicarea a fost efectuată de " service " și la acea dată starea tehnică a vehiculului era degradată.
Direcția de Administrare a Domeniului Public a comunicat reclamantului,informații referitoare la cadrul legal referitor la ridicarea mașinilor de pe domeniul public, măsurile întreprinse în cazul autoturismului în discuție și de asemenea, i s-a comunicat că pentru a reintra în posesia vehiculului trebuie să prezinte certificatul de înmatriculare a vehiculului - în copie, chitanța cu impozitul plătit la zi - în copie, după care trebuie să achite la Casieria Direcției de Administrare a Domeniului Public suma de 60 lei, care reprezintă contravaloarea tarifului pentru transport.
Reclamantul nu s-a conformat solicitărilor cuprinse în această adresă.
Potrivit art. 9 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.421/2002, aprobate prin nr.HG156/2003, în situația în care proprietarul sau deținătorul legal al vehiculului se prezintă la primar și face dovada că vehiculul este deținut legal și că au fost achitate integral taxele, tarifele și cheltuielile efectuate cu ocazia transportării și depozitării acestuia, vehiculul îi va fi restituit în condițiile art.7 din lege, restituirea făcându-se cu aprobarea primarului, pe bază de proces-verbal încheiat de împuternicitul acestuia.
Dispozițiile legale enunțate relevă că restituirea autovehiculului se face în condițiile mai sus arătate și prin urmare, cum reclamantul nu a îndeplinit aceste cerințe astfel că în aceste condiții în mod legal prima instanță a apreciat că refuzul restituirii autoturismului a fost unul justificat.
Reclamantul nu contestă primirea somațiilor, ci dimpotrivă, din motivarea acțiunii rezultă că s-a prezentat în vederea restituirii autoturismului, însă i s-a condiționat restituirea de plata unor așa-zise taxe.
In sensul Legii nr. 421 din 27 iunie 2002 privind regimul juridic al vehiculelor fara stapan sau abandonate pe terenuri apartinand domeniului public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale, prin vehicul abandonat - vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale de cel putin un an, al carui proprietar sau detinator legal este cunoscut, insa exista indicii temeinice, determinate de starea improprie circulatiei acestuia pe drumurile publice, din care rezulta intentia neechivoca a proprietarului sau a detinatorului legal de a renunta la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului.
Interpretarea acestui text legal a fost realizată în mod corect de prima instanță ansamblul probatoriului administrat relevând că exista indicii temeinice, determinate de starea improprie circulatiei acestuia pe drumurile publice, din care rezulta intentia neechivoca a proprietarului sau a detinatorului legal de a renunta la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului.
Afirmația recurentului vizând greșita apreciere a probelor și aplicarea unor prezumții în mod eronat nu este reală, lipsa îndeplinirii obligațiilor legale în privința autoturismului relevând tocmai rezulta intentia neechivoca a proprietarului sau a detinatorului legal de a renunta la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului.
Pentru vehiculele in privinta carora exista indicii temeinice ca ar fi fara stapan sau ca ar fi abandonate, aflate pe domeniul public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale, agentii constatatori din aparatul propriu al consiliului local, imputerniciti de primar, precum si agentii apartinand organelor de politie vor intocmi procese-verbale de constatare potrivit disp art3 din Legea nr 421/2002 modificată
La implinirea termenului primarul va dispune, la propunerea organului constatator, inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportarea si depozitarea autovehiculului si a bunurilor aflate in interiorul acestuia, prin grija agentului constatator, intr-un loc special amenajat de catre autoritatile administratiei publice locale, cerințe care au fost îndeplinite ca atare.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 Cod procedură civilă și de asemenea Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 700/CA din 24.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - G - - -
în CO,
semnează grefier șef de secție
Red./C.
2 ex./16.12.2008
Jud.fond.-
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu