Anulare act administrativ . Decizia 298/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 298/CA.
Ședința publică din data de 02 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Monica Costea
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - domiciliată în C, Bd. -. -, nr.191,.10,.G,.121, jud. C, împotriva sentinței civile nr.135/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți - ( ) și - ambii domiciliați în C, Bd. -. -, nr.191,.10,.G,.121, jud. C și intimatele pârâte AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 - cu sediul în B, sect.1, Calea, nr.202 și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 DE PE LÂNGĂ INSTITUȚIA PREFECTULUI - cu sediul în C,-, jud. C, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25 iunie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 02 iulie 2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față,
Analizând actele și lucrările dosarului, se constată:
Reclamanții (), și au chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Județeană C pentru aplicarea Legii nr.9/1998, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr.2708/14.03.2006 emisă de Comisia Județeană de aplicarea Legii nr.9/1998, anularea Deciziei nr.2273/14.11.2008 emisă de P și obligarea pârâtelor la stabilirea și acordarea compensațiilor bănești prevăzute de Legea nr.9/1998.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctului și au formulat cererea pentru acordarea despăgubirilor potrivit Legii nr.9/1998, dar Comisia Județeană C prin Hotărârea nr.2708/14.03.2006 a respins-o, cu motivarea că autorul nu figurează cu proprietăți abandonate în evidențele Comisiei Româno- de la Ministerul Afacerilor Externe, iar prin Decizia nr.2273/14.11.2008, P i-a respins contestația cu aceeași motivare.
Soluțiile sunt greșite, deoarece prin actele depuse dovedesc dreptul de proprietate asupra bunurilor, iar pârâtele nu au avut în vedere aceste acte.
Prin Sentința civilă nr.135/13.01.2009 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în raport de situația de fapt, conform căreia cererea reclamanților de acordare de despăgubiri a fost respinsă, atât de Comisia Județeană C pentru aplicarea Legii nr.9/1998, cât și de P (contestația fiind respinsă cu aceeași motivare, autorul reclamanților nu figurează cu proprietăți abandonate în evidențele Comisiei Româno-, de la Ministerul Afacerilor Externe, aceste soluții sunt corecte.
Aceasta și deoarece, conform art.IV al.5 din anexa C la Tratat (Tratatul din 1940 încheiat între România și Bulgaria): "proprietatea imobiliară urbană, aparținând populațiunilor făcând obiectul prezentului Acord, rămâne proprietatea privată a actualilor proprietari și, în consecință, supusă legilor țării unde se află situată", reținându-se că bunul pentru care reclamanții solicită despăgubiri se află în mediul, astfel că aceștia nu sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor, întrucât Legea nr.9/1998 privește numai bunurile situate în mediul rural, cele din mediul rămânând în proprietatea proprietarilor, aceștia putând dispune liber de ele.
În consecință s-a apreciat că bunul pentru care reclamanții solicită despăgubiri aflându-se în mediul, reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri, deoarece Legea nr.9/1998 privește numai bunurile situate în mediul rural, cele din mediul rămânând în proprietatea proprietarilor, aceștia putând dispune liber de ele.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică prin prisma dispozițiilor art.304 pct.7,8,9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul anulării Hotărârii nr.2708/14.03.2006 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998, anularea Deciziei nr.2273/14.11.2008 a P și obligarea pârâtelor la stabilirea și acordarea de îndată a compensațiilor bănești prevăzute de art.2 (1) lit."b" din Legea nr.9/1998
În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt în referire la istoricul demersurilor întreprinse, răspunsurilor și dezlegărilor primite, se arată prin primul motiv de recurs că, greșit instanța a afirmat în cuprinsul considerentelor hotărârii că reclamanta nu ar fi motivat în drept contestația formulată.
Aceasta, deoarece contestația respectivă a fost motivată în fapt și în drept prin raportare la motivele ce au constituit temei de respingere a cererii de despăgubiri, atât în hotărârea comisiei județene, cât și în decizia
Astfel, în referire la respingerea de către cele două comisii a cererii recurentei, cu motivarea că "autorul nu figurează cu proprietăți abandonate în evidențele Comisiei Româno- de la Ministerul Afacerilor Externe", a arătat că motivația este nelegală, deoarece s-au încălcat dispozițiile art.5 al.1 din Legea nr.9/1998 și art.6 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998 care definesc noțiunea de înscris.
În consecință, eliberate de Ministerul Afacerilor Externe nu reprezintă singurele documente doveditoare pentru proprietățile din mediul.
Înscrisurile doveditoare depuse, răspund acestor cerințe legale, făcând parte din aceeași categorie cu cele descrise de legiuitor din categoria "orice alte documente care se referă la existența bunurilor rămase în județele cedate", petentul fiind ținut numai să producă înscrisurile doveditoare cerute de lege, cerință îndeplinită.
Se mai arată că, în mod greșit instanța de fond s-a referit în mod exclusiv, asemenea celor două comisii, doar la tabelul de situație a populației și gospodăriilor din orașul, județul, ignorând celelalte înscrisuri.
Or, aceasta în temeiul art.VIII anexa C la Tratat, face dovada că autorull său s-a aflat pe lista persoanelor ce au făcut obiectul schimbului obligatoriu de populațiune.
Deși este singurul înscris amintit în motivarea hotărârii, acesta este greșit interpretat, fără a se face referire la cuprinsul tratatului și anexele sale din care s-ar fi putut trage concluzia că autorul reclamantei a fost obligat să părăsească și bunul proprietatea sa a fost evaluat și inventariat ca aparținând unui "emigrant" (art.X al.2 și 4 din Anexa C la Tratat).
Astfel, instanța nu a luat în considerare celelalte înscrisuri doveditoare depuse, respectiv adresa nr.3/54 din 02.02.2006 prin care Ministerul Afacerilor Externe confirmă existența bunului, cererea tatălui său adresată Comisiei Mixte Româno- prin care semnalează existența imobilului părăsit în și adresa nr.N3/69 din 30.01.2008 a E în care afirmă că și în situația în care nu se regăsește în listele anexă la Tratat, poate beneficia de prevederile Legii nr.9/1998.
În continuare se mai arată că, greșit instanța a apreciat că bunurile autorului reclamantei nu fac obiect de aplicare al Legii nr.9/1998, invocându-se dispozițiile art.V din Tratat, întrucât a ignorat dispozițiile art.1 din Legea nr.9/1998 care stabilesc domeniul de aplicare al acestui act normativ și pe cele ale Normelor Metodologice de aplicare a legii.
Această, deoarece art.V din Tratat se referă la "bunuri rurale aparținând tuturor românilor ce nu sunt cuprinși în transferul de populațiuni", or, autorul său a făcut obiectul schimbului obligatoriu de populație, iar cererea de acordare de compensații a fost făcută pentru un alt bun decât cel indicat în articol, respectiv un bun.
Invocarea al.5 din art.IV Anexa C la Tratat, trebuie făcută în strânsă legătură cu Decretul nr.513/03.12.1953, acesta fiind temeiul în baza căruia a depus cererea de acordare a compensațiilor pentru bunul trecut în proprietatea statului bulgar, art.1 din Legea nr.9/1998 reglementând această solicitare, care în dispozițiile sale nu face distincție între construcțiile aflate în mediul rural sau.
Recursul este nefondat.
În cauză, în raport de situația de fapt, conform căreia recurenta reclamantă a solicitat urmare anulării hotărârilor Comisiei Județene de aplicare a Legii nr.9/1998 și a Deciziei P, stabilirea și acordarea compensațiilor bănești prevăzute de Legea nr.9/1998 pentru bunul proprietatea autorului său, situat în (mediu ), se constată că legal s-a dispus respingerea acțiunii.
Aceasta deoarece, chiar dacă s-a făcut dovada de către recurentă că autorul său nu numai că avea în proprietate un imobil situat în, dar a și fost supus schimbului de populație, pentru bunul situat în mediul, nu are dreptul la despăgubiri, deoarece, conform art.IV al.5 din Anexa C la Tratatul încheiat în septembrie 1940 între cele două state, român și bulgar, se prevede expres că "Proprietatea imobiliară urbană, aparținând populațiunii făcând obiectul prezentului Acord, rămâne proprietatea privată a actualilor proprietari și, în consecință, supusă legilor țării unde se află situată", ceea ce înseamnă că, imobilul nu poate face obiectul Legii nr.9/1998.
Mai mult decât atât, în art.5 al.1 din Anexa C la Tratat se prevede expres că "Statul Român ia în sarcina sa despăgubirea românilor ce părăsesc bunurile lor rurale situate în teritoriile transferate Bulgariei".
Legea nr.9/1998, astfel cum se prevede și în titulatura sa, se referă la acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 07 septembrie 1940, astfel încât, chiar dacă în dispozițiile art.1 se reglementează dreptul la compensațiile bănești pentru bunuri imobile- construcții și terenuri - pe care le aveau în județele și, cedate bulgarilor - fără a se face distincție între proprietăți urbane sau rurale, este de netăgăduit că acestea se referă la bunurile trecute în proprietatea statului bulgar și nu la cele care prin Tratat au fost excluse expres de la trecerea în proprietatea statului bulgar (art.4 al.5 din Anexa C la Tratat), statul român luând "în sarcina sa despăgubirea românilor ce părăsesc bunurile lor rurale situate în teritoriile transferate Bulgariei".
Ori, din interpretarea sistematică și teleologică a art.1 din Legea nr.9/1998, rezultă că, doar la aceste bunuri se referă dispozițiile sale (cele cedate Bulgariei).
Astfel, în consecință, chiar dacă toate susținerile-afirmații ale recurentei, referitoare la înscrisurile cu care face dovada atât a împrejurării că autorul său a făcut obiectul schimbului de populație, cât și dovada proprietății sale imobiliare sunt adevărate și indiscutabil trebuie avute în vedere în situația ipotetică de solicitare a despăgubirilor, acestea, în speță, nu pot fi acordate recurentei, deoarece proprietatea autorului său, este de necontestat urbană și nu rurală, și deci nu a trecut în proprietatea statului bulgar, fiind exclusă prin dispozițiile Tratatului, astfel cum s-a expus mai sus, bunul respectiv nefiind cedat Bulgariei și dispozițiile Legii nr.9/1998 nu-i sunt aplicabile.
Pentru aceste considerente și trimiterile la celelalte dispoziții ale Legii nr.9/1998 și Norme Metodologice de aplicare vor fi înlăturate, nefiind aplicabile în cauză, deoarece se referă numai la bunurile preluate de statul bulgar și nu și la cele excluse prin dispozițiile Tratatului, de la preluare.
În consecință și critica referitoare la greșita susținere de către prima instanță împrejurării că nu a fost motivat în drept contestația, va fi înlăturată ca fiind lipsită de relevanță.
Nici referirile la Decretul nr.513/03.12.1953 nu pot fi luate în considerare, deoarece trecerea în proprietatea statului bulgar s-a făcut doar de la acea dată, până atunci bunul rămânând proprietatea privată a proprietarului care a putut dispune liber de el, termenul de 18 luni prevăzut de Tratat (art.5) fiind prelungit până în 1953.
În cauză, se mai constată că, recurenta este cea ținută a face dovada că bunul respectiv a trecut în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, obligație însă neîndeplinită.
În consecință, cum bunul autorului era un bun situat în mediul, se constată că pentru acesta recurenta nu beneficiază de măsurile reparației, hotărârea recurată fiind legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia în totalitate nefondate, considerente pentru care în aplicarea dispozițiilor art.312 al.1 Cod pr.civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă - - domiciliată în C, Bd. -. -, nr.191,.10,.G,.121, jud. C, împotriva sentinței civile nr.135/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți - ( ) și - ambii domiciliați în C, Bd. -. -, nr.191,.10,.G,.121, jud. C și intimatele pârâte AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 - cu sediul în B, sect.1, Calea, nr.202 și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 DE PE LÂNGĂ INSTITUȚIA PREFECTULUI - cu sediul în C,-, jud. C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător p.,
-
Conf.art.261 al.2 pr.civ
Semnează președinte instanță
Jud.
Grefier,
- -
Jud.fond:
Red.dec.jud.
Dact.S-2 ex/15.07.2009
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Monica Costea
