Alte cereri. Decizia 300/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 300/CA.
Ședința publică din data de 02 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Monica Costea
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - cu sediul în B,--24, sect.1, împotriva sentinței civile nr.180/06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - PRIMĂRIA COMUNEI - cu sediul în, jud.T, și - ambii domiciliați în, jud.T, având ca obiect stabilire răspundere juridică.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25 iunie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 02 iulie 2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Analizând actele și lucrările dosarului, se constată:
Prin încheierea nr. 48 din 17 decembrie 2008, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Tas esizat Tribunalul Tulcea, sesizare înregistrată sub nr-, solicitând, stabilirea răspunderii juridice, obligarea la plată, în favoarea Primăriei comunei a pârâților și, pentru prejudiciul în sumă de 39.532 lei și dobânda de 5702 lei, precum și pentru dobânda calculată după data de 12 decembrie 2008 și până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare; obligarea la plată, în favoarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, a Primăriei Comunei pentru suma de 3.489 lei reprezentând majorări de întârziere, și totodată, obligarea la plată, în solidar, în favoarea Primăriei Comunei, a pârâților și, pentru prejudiciul în sumă de 3.489 lei produs prin plata majorărilor de întârziere, precum și pentru dobânda ce se va calcula de la data plății de către Primăria Comunei a majorărilor de întârziere și până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare.
Prin încheierea menționată, s-a reținut că potrivit punctului 1` din Raportul de control intermediar examinat, instituția a fost prejudiciată cu suma totală de 39.532 lei, prin plata unor drepturi salariale neprevăzute de legislația în vigoare, sumele fiind plătite de la titlul II "bunuri și servicii".
Sumele au fost achitate prin casieria instituției, în numerar, ca drepturi speciale pentru "menținerea sănătății și securității muncii", în cuantum de 300 lei lunar pentru acoperirea unei părți a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrană etc. și 500 lei pe semestru pentru o ținută decentă și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul.
Prin această faptă a fost produs un prejudiciu în sumă totală de 39.532 lei, neexistând temeiul legal pentru acordarea drepturilor speciale, legislația în vigoare, referitoare la salarizarea personalului instituțiilor publice, neprevăzând posibilitatea acordării acestor drepturi, ba mai mult, interzicând negocierea prin contract a drepturilor a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Alăturat încheierii din 17 decembrie 2008, s-au anexat raportul de control intermediar nr. 1219 din 12 decembrie 2008, cu anexele acestuia, state de plată, explicațiile scrise ale pârâților, acordul de muncă nr. 5928/1 noiembrie 2006, situația sumelor acordate nelegal, precum și alte înscrisuri.
În apărare, pârâții și au depus întâmpinare, precum și înscrisuri.
La termenul fixat cu judecata cauzei, instanța a pus în discuție admisibilitatea cererii în raport de dispozițiile Legii nr. 217/24 octombrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 prin care s-au abrogat dispozițiile art. 40 și următoarele care reglementau competența materială și teritorială a instanțelor Curții de Conturi, ce ulterior a revenit instanțelor judecătorești, odată cu preluarea judecătorilor financiari.
Prin sentința civilă nr.180/06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost respinsă sesizarea formulată de către reclamanta Curtea de Conturi a României în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei, și, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin raportul de control nr. S/164 din 12 decembrie 2008 și respectiv raportul de control intermediar nr. 1219 din 12 decembrie 2008, întocmit urmare a verificării contului de execuție și a bilanțului contabil încheiat pe anul 2007 de către PRIMĂRIA COMUNEI, județ T, s-a constatat că instituția a fost prejudiciată cu suma totală de 39.532 lei prin plata unor drepturi salariale neprevăzute de legislația în vigoare pentru refacerea capacității de muncă și pentru ținută necorespunzătoare, de la titlul II "bunuri și servicii", prin aceasta fiind încălcate prevederile art. 54 alin. 6 din Legea nr. 273/2006; art. 7 din nr.OG 119/1995, art. 8 alin. 1, art. 12 alin. 1 și art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, lipsa de temei legal rezultând și din adresa nr. 1107 din 23 ianuarie 2008 emisă de T, cât și din adresa nr. - din 13 februarie 2008 emisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Prin aceeași operațiune de control s-a mai constatat că răspunderea pentru producerea prejudiciului revine pârâților - primar, în calitate de ordonator principal de credite și, în calitate de contabil în cadrul compartimentului financiar-contabil, care a acordat viza de control financiar preventiv propriu, la suma inițială de 39.532 lei, fiind calculate și dobânzi de la data efectuării plăților și până la data de 12 decembrie 2008 în sumă de 5702 lei.
Instanța la termenul fixat cu judecata cauzei, a pus în discuție admisibilitatea cererii în raport de dispozițiile Legii nr. 217/24 octombrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 prin care s-au abrogat dispozițiile art. 40 și următoarele care reglementau competența materială și teritorială a instanțelor Curții de Conturi, ce ulterior a revenit instanțelor judecătorești, odată cu preluarea judecătorilor financiari.
Actul normativ menționat, în forma în vigoare, nu mai prevede posibilitatea Curții de Conturi, prin Camerele de Conturi județene, de sesizare a instanței judecătorești pentru stabilirea răspunderii civile pentru pagubele cauzate și plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar de către administratori, gestionari și contabili, precum și de celelalte persoane supuse jurisdicției Curții de Conturi, art. 31 alin. 3 stipulând că în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice audiate această stare de fapt, iar stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia revin acesteia.
De asemenea, în art. 1 alin. 4 din Legea nr. 94/1994, modificată prin legea nr. 217/2008, se prevede că litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate.
In consecință, coroborând prevederile legale arătate, se concluzionează că stabilirea răspunderii persoanelor vinovate și a întinderii prejudiciului se poate realiza de instanțele judecătorești numai la solicitarea entității publice verificate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Curtea de Conturi a României B, care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 312 alin. 3 și 5 Cod de procedură civilă.
A susținut recurenta că dispozițiile art.40 și următoarele din Legea nr.94/1002 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României au fost abrogate la data de 29.10.2003 când au intrat în vigoare dispozițiile Legii de revizuire a Constituției - Legea nr.429/2003, precum și cele ale OUG nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, probată prin Legea nr.49/2004 (art.11).
În temeiul prevederilor art. 140 din Constituția României, revizuită, coroborate cu cele ale art. 1 din OUG nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr.49/2004, până la înființarea instanțelor judecătorești specializate, litigiile născute din activitatea Curții de Conturi nu se mai soluționează de instanțele Curții de Conturi, ci au fost preluate spre competentă soluționare de instanțele judecătorești ordinare.
Potrivit art.2, aceste instanțe ordinare sunt tribunalele și Curtea de Apel București pentru litigiile de competența colegiilor jurisdicționale județene și, respectiv, de competența Colegiului Jurisdicțional al Curții de Conturi, precum și Secția de Contencios Administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru litigiile de competența Secției Jurisdicționale și a Curții de Conturi în compunerea prevăzută de art.56 din Legea nr.94/1992, republicată.
Din cele redate rezultă competența materială și teritorială a tribunalelor, în speță a tribunalului Tulcea, în ceea ce privește soluționarea litigiilor născute din activitatea Curții de Conturi a României.
A mai arătat recurenta că art.31 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost modificat, în totalitate, prin art. I pct.39 din Legea nr. 217/2008, dându-i-se un alt conținut.
Totodată, la art.12, noul act normativ a consacrat soluția adoptării unei noi proceduri de valorificare a rapoartelor de audit, care urmează să fie adoptată printr-un regulament, aprobat prin Hotărâre a Plenului Curții de Conturi a României, ce se va publica în Monitorul Oficial al României, partea I, conform prevederilor legale.
Întrucât procesul necesar elaborării unui astfel de regulament este anevoios și de durată, Curtea de Conturi a României a fost nevoită să suplinească inexistența acestuia.
În acest scop, Curtea de Conturi a României a adoptat hotărârea nr.22/19.11.2008 prin care s-au stabilit, ca și soluție tranzitorie, instrucțiuni privind valorificarea actelor de control efectuate până la modificarea legii, precum și ulterior acesteia, instrucțiuni care au fost comunicate în țară tuturor camerelor de Conturi teritoriale și în baza cărora s-au efectuat sesizările respective.
Consideră recurenta că în aceste condiții, sesizarea instanțelor de judecată, de către completele constituite în cadrul camerelor de conturi județene, este constituțională și legală, ținând seama, pe lângă considerentele redate și de următoarele argumente:
Pe de o parte, prin art.4 din OUG nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, aprobată prin Legea nr.49/2004, s-a prevăzut:"după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, învestirea instanțelor judecătorești, competente potrivit art. 2 alin.(1), se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin încheierea completelor din cadrul Curții de Conturi, precum și prin alte modalități prevăzute de lege".
Această prevedere legală nu a fost abrogată prin Legea nr.217/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, constituind fundament legal al învestirii instanțelor de judecată de către completele constituite în cadrul camerelor de conturi județene, pentru stabilirea răspunderii juridice, în condițiile legii.
Raportat la art.4 din OUG nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, în mod constant a statuat că, această structură din cadrul Curții de Conturi a României, denumită de legiuitor "complet", are posibilitatea de a sesiza instanțele de judecată în vederea stabilirii răspunderii juridice, potrivit legii.
În speța de față, sesizarea s-a făcut de către un complet constituit în cadrul Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a județului T și a fost înaintată tribunalului Tulcea, sub forma unui document intitulat de legiuitor "încheiere", respectiv Încheierea nr. 46/17.12.2008.
Astfel, consideră recurenta că este o sesizare procedurală făcută în strictă corelare cu prevederea legală, sens în care solicită instanței să o califice ca atare.
A admite soluția inadmisibilității sesizării Curții de Conturi a României înseamnă a admite situația în care Curtea de Conturi a României să constate că s-au săvârșit anumite nereguli și abateri financiar-contabile, că există persoane ce se fac vinovate de comiterea lor, însă să nu fie antrenată răspunderea acestora și prejudiciul să nu fie recuperat.
Consideră recurenta că o asemenea soluție nu este posibilă nici din punct de vedre juridic și nici moral. În cauză este vorba despre bani publici din resursele financiare ale statului sau sectorului public, iar controlul legalității modului în care aceste resurse sunt folosite reprezintă o obligație atât pentru Curtea de Conturi a României, cât și pentru instanțele de judecată.
În opinia recurentei este vorba de o ultraactivitate a legii civile, când vechea lege trebuie să continue să-și producă efectele până când o altă reglementare instituită o va înlocui.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 312 alin.(3) și (5) Cod procedură civilă, art. 15 alin.(2) și art. 140 din Constituția României, art. 1 și art. 4 din OUG nr. 117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești aprobată prin Legea nr. 49/2004, art. 31 din Legea nr. 94/1992.
Intimații pârâți, legal citați, nu au formulat cereri în apărare.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, sesizarea tribunalului Tulcea pentru stabilirea răspunderii juridice a numiților și s-a făcut de către Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi T - Direcția de Control Financiar Preventiv la data de 18.12.2008, după intrarea în vigoare a Legii nr.217/2008 care modifică art.31 din Legea nr.94/1992 în sensul că, la alin.3 se prevede că " În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate."
Prin urmare, noile dispoziții legale nu mai prevăd posibilitatea Curții de Conturi de a sesiza, prin încheiere, instanța de judecată pentru stabilirea răspunderii juridice potrivit legii, astfel cum se prevedea anterior, ci obligația de a stabili întinderea prejudiciului și de a lua măsurile legale pentru recuperarea acestuia au fost date în sarcina entității auditate.
Recurenta a invocat ca temei al sesizării instanței disp. art.4 din OUG nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, aprobată prin Legea nr.49/2004, precum și faptul că, în lipsa unui Regulament privind valorificarea rapoartelor de audit, aprobat prin Hotărâre a Plenului Curții de Conturi și publicat în Monitorul Oficial, conform art.12 din Legea nr.217/2008, Curtea de Conturi a României a adoptat hotărârea nr.22/19.11.2008 prin care s-au stabilit, ca și soluție tranzitorie, instrucțiuni privind valorificarea actelor de control efectuate până la modificarea legii, precum și ulterior acesteia, instrucțiuni în baza cărora s-au efectuat sesizările respective.
Curtea reține că disp. art.4 din OUG nr.117/2003 aprobată prin Legea nr.49/2004, potrivit cu care "-, învestirea instanțelor judecătorești, competente potrivitart. 2alin. (1), se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin încheierea completelor din cadrul Curții de Conturi,precum și prin alte modalități prevăzute de lege." nu pot constitui temei al sesizării instanței în cauza de față. Atâta timp cât legiuitorul a înțeles să transfere obligația de stabilire și recuperare a prejudiciului, în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, din competența Curții de Conturi în competența entității auditate, este clar că recurenta nu mai are la dispoziție calea procedurală aleasă, acțiunea sa fiind, din acest punct de vedere, inadmisibilă.
De asemenea, față de soluția legislativă impusă prin actuala formă a art.31 alin.3 din Legea nr.94/1992, Curtea apreciază că hotărârea nr.22/19.11.2008 adoptată de recurentă nu poate fi avută în vedere întrucât, fiind un act administrativ emis în aplicarea legii, nu poate nici să modifice legea și nici să adauge la lege.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
CU MAJORITATE DE
Respinge recursuldeclarat de recurenta reclamantă - CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - cu sediul în B,--24, sect.1, împotriva sentinței civile nr.180/06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - PRIMĂRIA COMUNEI - cu sediul în, jud.T, și - ambii domiciliați în, jud.T,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iulie 2009.
Pt. Președinte pt.Judecător
, -
în, semnează cf. în, semnează cf.
art.261(2) cod pr.civilă art.261(2) cod pr.civilă,
Președinte instanță Președinte instanță
pt. grefier,
- -
aflată în o, semnează cf.
art.261 (2) Cod pr.civilă
Prim grefier
Opinie separată
Admite recursul. Casează sentința recurată și trimite cauza pentru rejudecare.
Judecător,
OPINIE SEPARATĂ.
În sensul contrar opiniei majoritare am apreciat că:
Potrivit art.1 OUG 117/2003, aprobată prin Legea 49 din 23 martie 2004: "până la constituirea instanțelor judecătorești specializate, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești ordinare" iar art.4 prevede că, investirea instanțelor judecătorești competente se realizează prin încheierea completelor din cadrul Curții de Conturi.
Ordonanța susmenționată reglementează competența instanțelor judecătorești în stabilirea răspunderii juridice pentru prejudiciile constatate de Curtea de Conturi, instanțele urmând a fi investite prin încheierea completelor Curții de Conturi.
Art.1 alin 4 din Legea nr.217/2008, care modifică Legea nr. 94/ 1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, menține competența instanțelor judecătorești în soluționarea litigiilor rezultate din activitatea Curții de Conturi însă, în articolul 31 alin 3 se prevede că revine entității publice auditată investirea instanței de judecată.
Din succesiunea dispozițiilor legale sus menționate, rezultă că Legea 217/2008 modifică esențial modul în care se va realiza activitatea de control a Curții de Conturi precum și modalitatea de sesizare a instanței însă nu cuprinde nicio dispoziție referitoare la actele de control efectuate anterior și valorificarea acestora.
Legea civilă se aplică în intervalul de timp cât este în vigoare. Ieșirea din vigoare a legii se produce prin abrogarea ei expresă sau implicită. Însă, în caz de succesiune a legilor, se ține cont de principiul neretroactivității legii civile noi, principiu de drept consacrat in art.15 alin.2 din Constituție.
Prin urmare, orice lege nouă reglementează numai situațiile juridice ivite după intrarea ei în vigoare iar legea veche se aplică situațiilor juridice care s-au constituit înainte de abrogarea ei.
În literatura juridică s-a stabilit că legea care a guvernat o situație juridică se va aplica tuturor efectelor acesteia, chiar și după abrogarea legii.
Atunci când legiuitorul a intenționat aplicarea legii noi situațiilor ivite în reglementarea anterioară a prevăzut expres acest lucru. În acest sens au fost dispozițiile OUG 117/2003 care au prevăzut expres în art 2 alin.1: "Cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență la instanțele Curții de Conturi se preiau de instanțele judecătorești astfel:
a)dosarele aflate pe rolul colegiilor jurisdicționale de pe lângă camerele de conturi se preiau de tribunale, urmând să fie soluționate de secțiile sau, după caz, de completele de contencios administrativ;
b)dosarele aflate pe rolul Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi se preiau de Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ".
În cauză, se reține că, Curtea de Conturi și-a desfășurat activitatea de control stabilită potrivit legii de organizare aplicabilă la data desfășurării controlului și, în temeiul acestor dispoziții, a întocmit raportul de control prin care a stabilit cuantumul prejudiciului.
Astfel, completele direcțiilor de control financiar au fost constituite potrivit Legii 94/1992 și OUG nr.117/2003 și au realizat potrivit acestor reglementări activitatea de control finalizată prin raportul de control.
Acest raport a determinat sesizarea tribunalului Tulcea prin încheierea nr.48/2007/17.12.2008, conform art. 4 din OUG 117/2003 aprobată prin Legea 49/2004, dispoziții care nu au fost abrogate expres de Legea nr.217/2008.
De asemenea, Legea nr.217/2008 modifică modalitatea de realizare a atribuțiilor de către Curtea de Conturi și de valorificare ulterioară a rapoartelor întocmite, dar nu cuprinde reglementări exprese, ca în cazul OUG nr.117/2003, referitoare la activitatea desfășurată conform dispozițiilor legale anterioare.
Sub tărâmul legii vechi, aplicabilă la acea dată, Curtea de Conturi a stabilit că s-au săvârșit anumite nereguli și abateri de la normele financiar contabile,întocmind raportul în baza căruia instanța de judecată să dispună atragerea răspunderii persoanelor culpabile.
A nu mai da eficiență, în prezent, actelor întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, în vigoare la momentul respectiv, echivalează cu lipsirea de efecte a unor situații juridice legale, din prisma legii care le-a guvernat, legea nouă urmând să se aplice doar situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.
În aceste condiții nu se poate aprecia că sesizarea Curții de Conturi este inadmisibilă. Inadmisibilitatea unei cereri adresată instanței de judecată se retine în situația în care partea care a formulat cererea nu are deschisă calea procedurală aleasă.
Însă reclamanta a sesizat instanța de judecată cu respectarea dispozițiilor art.4 din OUG 117/2003, act normativ ce a guvernat desfășurarea activității de control a Curții finalizată prin raportul de control, și care prevede expres că modalitatea de investire a instanței este prin încheierea Curții de Conturi
Pe cale de consecință, față de aceste considerente, opinez că în mod greșit s-a apreciat inadmisibilitatea sesizării și că în raport de dispozițiile art.312 alin.5 Cod proc.civilă se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursuldeclarat de recurenta reclamantă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - cu sediul în B,--24, sect.1, împotriva sentinței civile nr.180/06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - PRIMĂRIA COMUNEI - cu sediul în, jud.T, și - ambii domiciliați în, jud.
Casează sentința recurată și trimite cauza pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iulie 2009.
Judecător,
Red.jud.hot.
Red.jud.dec./20.07.2009
Dact.gref./21.07.2009
Red. opinie separată jud. MC/30.08.2009
2 exemplare
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Monica Costea
