Anulare act administrativ . Decizia 3104/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3104
Ședința publică din 2 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTORI: Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Adrian
---
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâtul MUNICIPIUL C-N, împotriva Sentinței civile nr. 890 din 3 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că la data de 9 noiembrie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantului intimat, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului ca nefondat, acordarea cheltuielilor de judecată și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.890 din 3 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul C-N prin Primar, și în consecință, s-a anulat Referatul nr.-/4411/05.08.2008 emis de pârâtul Municipiul C-
Pârâtul a fost obligat la plata de daune materiale de 450 lei, la plata unor daune morale de 500 lei și la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 12,9 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul C-N prin Primar, solicitând anularea Referatului nr.-/4411/05.08.2008 emis de pârât, obligarea acestuia la repararea pagubei cauzate de ridicarea autoturismului din parcare de 450 lei, la daune morale de 500 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că este titularul dreptului de parcare pentru care a achitat un abonament cu valabilitate până în 31.12.2008, însă prin actul -/4411/05.08.2008 i s-a anulat abonamentul de parcare. A formulat o plângere prealabilă la care s-a răspuns negativ, iar poliția comunitară și angajații - au blocat roțile autoturismului în data de 07.10.2008, au ridicat autoturismul de pe locul de parcare, fiind transportat într-un spațiu special amenajat și pentru a-l putea recupera a fost nevoit să achite 450 lei la - C-
Municipiul C-N a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pe motivul că abonamentul a fost anulat, deoarece asociația de locatari i-a adus la cunoștință faptul că reclamantul nu mai locuiește de 8 ani în imobilul de pe-, nefiind îndeplinite condițiile stabilite prin HCL 23/2007
Ca atare, s-a ridicat autoturismul iar petitul privind repararea prejudiciului este inadmisibil atâta timp cât reclamantul nu a contestat procesul verbal de contravenție.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost titularul dreptului de parcare pentru autoturismul proprietatea personală în parcarea -, pe locul de parcare nr.9, achitând pe anul 2008 taxa privind abonamentul parcări, fiind emis abonamentul de parcare nr.41395/2008 cu valabilitate până în 31.12.2008.
Asociația de locatari a blocului în care locuiește reclamantul,-, a emis o adeverință prin care a încunoștințat pârâtul că reclamantul s-a mutat din acest imobil de aproximativ 8 ani, adeverință in baza căreia s-a emis referatul -/4411/08.08.2008 a Direcției tehnice, prin care s-a anulat abonamentul de parcare fiind încunoștințat reclamantul prin adresa din 17.09.2008 de anulare a abonamentului, urmând ca reclamantului să-i fie restituită suma plătită cu titlu de taxă de parcare.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă, soluționată negativ de către Primarul Municipiului C-N, iar ulterior in data de 07.10.2008 reclamantului i s-a ridicat autoturismul proprietatea sa și dus in parcarea - de unde pentru a-l putea recupera a fost nevoit să achite o taxă de 450 lei.
Potrivit Regulamentului de închiriere pentru parcări și garaje anexă la HCL 23/1997 locurile de parcare vacante din parcările publice se pot închiria pe bază de abonament persoanelor fizice și juridice care locuiesc în apropriere și au in proprietate un autovehicul. Același act normativ stabilește posibilitatea cedării abonamentului de către abonat în cazul în care se mută sau renunță la autoturism. Prin urmare, conform regulamentului, deși este o condiție pentru obținerea unui abonament a avea un autoturism in proprietate și a locui intr-un imobil aflat in aproprierea locului de parcare nu se specifică posibilitatea anulării acestui abonament pentru abonatul care se mută in alt imobil dacă acesta și-a achitat abonamentul pe anul respectiv.
Este real că persoanele abonate nu pot face un abuz de drept, întrucât fiind domeniul public al municipiului interesul public al acestei persoane juridice precum și a cetățenilor este ca un loc de parcare să nu fie deținut de o persoană care nu îl folosește în condițiile în care nu sunt suficiente locuri de parcare.
Mai mult, reclamantul a folosit acest loc de parcare, astfel că măsura luată de către Direcția tehnică a fost una abuzivă, care a încălcat prevederile legale adoptate de Consiliul Local al Municipiului C-
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Municipiul CNs olicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În susținerea motivelor de recurs se arată că soluția pronunțată este criticabilă sub aspectul legalității și temeiniciei pentru următoarele aspecte:
La data de 1 august 2008, Asociația de Locatari din-, a emis o adeverință prin care se aduce la cunoștință pârâtului faptul că numitul nu mai locuiește în imobilul din-, mutându-se împreună cu familia sa pe str.- de aproximativ 8 ani.
Urmare a acestui fapt, serviciul evidență parcări din cadrul Direcției tehnice, a întocmit un referat prin care a propus anularea abonamentului de parcare și restituirea sumei de 22 lei plătită anticipat, pentru perioada 5.08.2008 - 31.12.2008.
În urma aprobării referatului, i se aduce la cunoștință reclamantului prin adresele -, -/4411 din 17.09.2008, faptul că i s-a anulat abonamentul de parcare pe str.- -. Măsura anulării abonamentului este justificată atâta timp cât reclamantul nu mai locuiește la adresa sus menționată.
Potrivit punctului 1 din Regulamentul de închiriere a terenului pentru parcări și garaje, aprobată prin HCL nr.23/1997, "locurile de parcare vacante din parcările publice construite de către stat, se pot închiria pe bază de abonament persoanelor fizice și juridice care locuiesc în apropiere și au în proprietate un autovehicul".
Cu alte cuvinte, pentru ca o persoană să beneficieze de un loc de parcare cu abonament, trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții: să locuiască efectiv în apropierea parcării și să dețină un autovehicul. În momentul în care una din cele două condiții nu mai este îndeplinită, persoana nu mai are dreptul de a beneficia de loc de parcare.
Este și cazul reclamantului care nu mai locuiește în zona în care se află parcarea de mai bine de 8 ani.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat prin ridicarea autoturismului din locul de parcare, soluția instanței de fond este inadmisibilă atâta timp cât, reclamantul nu a contestat procesul verbal de ridicare a autovehiculului pe calea dreptului comun.
Referitor la daunele morale în cuantum de 500 lei la plata cărora a fost obligat pârâtul, instanța a acordat această sumă în mod subiectiv fără nici o probă administrată în acest sens.
Reclamantul nu a făcut dovada aducerii vreunei atingeri prestigiului, onoarei, demnității sau reputației sale, astfel încât nu există elemente probatorii necesare pentru a justifica acordarea lor.
In drept, au fost invocate disp.art.242 pr.civ.
Intimatul legal citat a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare, a arătat următoarele:
Art.11 din OUG nr.97/2005 definește actul de identitate ca fiind documentul care se eliberează cetățeanului român și care face dovada identității adresei de domiciliu și după caz a adresei de reședință a titularului acestuia.
Prin act de identitate se înțelege cartea de identitate, cartea de identitate provizorie și buletinul de identitate.
Potrivit cărții de identitate seria - nr.- emisă de SPCLEP C N, la 28.02.2008, valabilă până la 13.04.2018, intimatul reclamant are domiciliul în C N-, -.3.
Așadar, nu asociația de proprietari atestă domiciliul reclamantului, ci actul de identitate al acestuia.
Intimatul invocă reaua credință a numitului, emitentul adeverinței din care rezultă că nu mai locuiește la adresa menționată, acesta fiind direct interesat în ocuparea parcării nr.9, fapt care rezultă din procesele verbale de contravenție respectiv deblocarea roților, în care este menționat faptul că autoturismul proprietatea reclamantului este parcat neregulamentar în parcarea nr.9 care aparține d-lui.
Mai mult, chiar în situația schimbării domiciliului pct.I 11, din regulamentul de închiriere al terenului pentru parcări, anexă la HCL nr.23/1997, prevede că se poate ceda abonamentul unei persoane care locuiește în apropiere sau care cumpără locuința titularului.
În ceea ce privește daunele materiale, intimatul face referire la obligarea sa de a achita suma de 450 lei necesară pentru a-și ridica autoturismul transportat și depozitat în spațiul special amenajat în cartierul str.- -
Ridicarea autoturismului este consecința săvârșirii contravenției iar procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat ca urmare a anulării abonamentului de parcare.
Judecătoria Cluj Ns -a pronunțat în sensul anulării procesului verbal de constatare a contravenției, astfel încât actele ulterioare efectuate de către recurent în baza aceleași rezoluții, sunt nelegale.
În privința daunelor morale, este cert ca în plan psihologic starea reclamantului a avut de suferit datorită acțiunii poliției comunitare și angajaților -.
În drept, au fost invocate disp.art.274 pr.civ.
Analizând motivele de recurs prin prisma disp.art.304, 3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Reclamantul intimat a fost titularul abonamentului de parcare nr.41395/2008, cu valabilitate până la 31.12.2008, abonament eliberat de Direcția tehnică din cadrul Consiliului Local al mun.C
În baza unei adeverințe emise de Asociația de Locatari din-, din care rezultă faptul că reclamantul s-a mutat din acest imobilul de aproximativ 8 ani, Direcția Tehnică a întocmit referatul nr.-/4411/8.08.2008 prin care abonamentul de parcare a fost anulat.
În 7.10.2008, poliția comunitară din cadrul Primăriei C N și angajați ai - C N au blocat roțile autoturismului proprietatea reclamantului care era staționat în parcarea nr.9, conform procesului verbal de imobilizare/blocare a roților, seria - nr.298 din 7.10.2008.
La aceeași dată autoturismul a fost ridicat, transportat și depozitat în spațiul special amenajat din cartierul str.- -
Pentru a-și putea ridica autoturismul reclamantul a fost obligat la plata sumei de 450 lei, conform facturii fiscale seria - - nr.-/8.10.2008 și chitanței seria - - -/8.10.2008, emisă de -.
În ceea ce privește solicitarea de anulare a actului administrativ - referat nr.-/4411/5.08.2008, emis de mun.C N, Curtea apreciază că soluția dată de către instanța de fond este una temeinică și legală.
Astfel, potrivit regulamentului de închiriere a terenului pentru parcări și garaje, anexă la HCL nr.23/1997, locurile de parcare vacante din parcările publice se pot închiria pe bază de abonament persoanelor fizice și juridice care locuiesc în apropiere și au în proprietate un autovehicul.
Potrivit actului de identitate aparținând reclamantului, seria - nr.- emis de C - N la 28.02.2008, acesta domiciliază pe-, -.3,C -
În aceste condiții, referatul contestat a fost întocmit în mod nejustificat de către Direcția tehnică - serviciul evidență parcări - cartea de identitate prezentată de către intimat făcând dovada absolută a adresei de domiciliu a acestuia.
Adeverința emisă de către asociația de proprietari nu poate să înlăture mențiunile cărții de identitate eliberată în condițiile legii de către C - N, cele două acte având în mod indiscutabil o forță probatorie diferită.
De altfel, regulamentul de închiriere a terenului pentru parcări și garaje cuprinde în art.1 o dispoziție cu un conținut relativ amplu, nefăcându-se referire la necesitatea locuirii la adresa de la locul parcării ci la o locuire în apropierea acestei parcări.
Chiar dacă am accepta ideea că intimatul nu mai locuiește efectiv la adresa din-, potrivit regulamentului menționat, habitarea acestuia trebuie să se realizeze "în apropiere" ori nici un act din dosar nu conduce la concluzia că această condiție nu este îndeplinită de către reclamant.
De asemenea, art.12 din regulamentul menționat dă posibilitatea abonatului la cedarea abonamentului în cazul mutării sau renunțării la mașină.
Această prevedere conduce la concluzia că nu este atributul direcției de administrare a domeniului public și privat - serviciul parcări emiterea referatului de anulare a abonamentului de parcare, în condițiile în care voința titularului abonamentului nu a fost anterior consultată cu privire la o eventuală transmitere a dreptului de folosință asupra parcării propriu - zise.
Toate aceste considerente, au condus Curtea la concluzia că anularea de către instanța de fond a referatului atacat este justificată, pârâtul săvârșind un abuz prin anularea abonamentului aparținând reclamantului.
În ceea ce privește obligarea mun.C N la plata daunelor materiale în sumă de 450 lei, echivalentul sumei plătite de către intimatul reclamant pentru recuperarea autoturismului ridicat, Curtea apreciază că soluția tribunalului este neîntemeiată, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proced. civilă, pentru următoarele motive:
Suma de 450 lei a fost achitată de către reclamant ca urmare a întocmirii procesului verbal de ridicare a autoturismului din parcarea nr.9 situată pe str.-.
Deși reclamantul a contestat în instanță procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, obținând câștig de cauză, nu a solicitat în același timp și restituirea sumei achitate în mod nelegal, pentru recuperarea autoturismului său, cum de altfel ar fi trebuit să o facă.
Această sumă este direct legată de sancțiunea contravențională constatată de către organul constatator, legătura cu referatul de anulare a abonamentului fiind una indirectă, astfel încât nu se poate statua asupra faptului că anularea referatului conduce în mod automat la restituirea prejudiciului material suferit de către reclamant.
Acesta este motivul pentru care mențiunea din dispozitivul hotărârii atacate cu privire la obligarea pârâtului recurent la plata daunelor materiale, urmează să fie înlăturată.
Reclamantul intimat are însă la îndemână posibilitatea de a solicita instanței competente material restituirea sumei încasate ilegal, adresându-se pe cale separată în acest sens.
În privința daunelor morale instanța de fond ar fi trebuit să constate o atingere adusă onoarei, demnității ori reputației reclamantului, atingere care să justifice acordarea unor despăgubiri în favoarea acestuia.
Pe de altă parte, suma de 500 lei, acordată cu acest titlu, ar fi trebuit să fie motivată, pe baza unor criterii obiective, nefiind suficientă libera apreciere a instanței în acest sens.
Din considerentele hotărârii atacate se poate lesne constata faptul că instanța de fond nu a considerat necesar să justifice în vreun fel acordarea daunelor morale, respectiv cuantumul acestora, motiv pentru care se impune înlăturarea din dispozitivul sentinței nr.890/2009 și aceste mențiuni.
În condițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL C-N împotriva Sentinței civile nr. 890 din 3.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale și morale.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
În ceea ce privește solicitarea intimatului de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, aceasta va fi la rândul ei respinsă având în vedere inaplicabilitatea disp.art.274 pr.civ. în condițiile soluției de admitere a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL C-N împotriva Sentinței civile nr. 890 din 3.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale și morale.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Adrian
- - - - ---
GREFIER
-
red.MH/MB
10.12.09/5 ex.
jud.fond:
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Adrian