Anulare act administrativ . Decizia 311/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 311

Ședința publică din data de 24 februarie 2009

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena G -

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Primăria comunei, prin primar, cu sediul în com., jud. D împotriva sentinței nr. 1272 din data de 15 decembrie 2008 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în com., sat, nr. 52, jud. D și pârâtul Consiliul Local al comunei, jud..

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant, personal, lipsind recurenta-pârâtă Primăria comunei, prin primar și intimatul-pârât Consiliul Local al comunei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, prin serviciul registratură intimatul-reclamant a depus întâmpinare, iar recurenta, în cuprinsul motivelor de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, potrivit motivelor expus pe larg în întâmpinare.

CURTEA

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr. 5793/120/12.11.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al comunei și Primăria comunei, prin primarul, pentru refuzul acestora de a-i comunica informațiile publice solicitate în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea înregistrată sub nr. 20/09.10.2008 a solicitat pârâtului Consiliul Local să-i comunice copii ale următoarelor documente: contractele de execuție modernizare drumuri locale în comuna, procesul verbal al licitației organizate pentru adjudecarea contractului de executare lucrări, documentele financiar-contabile de achitare a lucrărilor firmei care a executat lucrarea și bugetul local aprobat pentru anul 2008, la care a primit răspuns la data de 22.10.2008, fiindu-i comunicate procesul verbal al ședinței Consiliului Local din 30.09.2008 și nr. 47/30.09.2008, mai puțin cele patru documente enunțate prin cererea sa. Față de această situație, reclamantul a revenit cu o nouă cerere (reclamație administrativă) înregistrată sub nr. 21/30.10.2008 către Primăria comunei, solicitând a i se comunica copii de pe documentele de interes public solicitate, la care nu a primit nici un răspuns.

Reclamantul a considerat că actele solicitate fac parte din informațiile de interes public, fapt pentru care a solicitat ca pârâta Primăria comunei să fie obligată să i le furnizeze, conform Legii nr. 544/2001.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a anexat în copie, cererea înregistrată sub nr. 20/09.10.2008 și adresată Consiliului Local, cererea înregistrată sub nr. 21/30.10.2008 adresată Primăriei comunei și adresa nr. 20/22.10.2008.

La termenul de judecată din 15 decembrie 2008, reclamantul a depus înscrisuri, aflate la filele nr. 11-17 din dosarul cauzei și a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local.

Prin sentința nr. 1272 din data de 15 decembrie 2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Primăria, prin Primar, a obligat pârâta Primăria comunei să comunice reclamantului copii de pe documentele de interes public solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 21/30.10.2008, în condițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, luându-se act că reclamantul a renunțat să se judece în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta Primăria comunei nu a comunicat reclamantului toate documentele solicitate, respectiv actele care au stat la baza executării lucrărilor de modernizare a drumurilor locale din comuna și copie de pe bugetul local aprobat pentru anul 2008, documente menționate la pct. 3-6 din cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 21/30.10.2008, astfel că există un refuz nejustificat din partea pârâtei de a răspunde la cererea reclamantului, referitoare la un drept recunoscut de lege, în sensul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Primăria comunei, prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond a obligat o entitate lipsită de capacitate procesuală, întrucât primăria este aparatul de specialitate al primarului. Prin urmare, se consideră că nu putea fi obligată primăria, din moment ce aceasta nu își poate asuma drepturi și obligații, Legea nr. 215/2001 nerecunoscându-i capacitatea de a sta în instanță. În al doilea rând, recurenta consideră că înscrisurile solicitate de reclamant nu aveau caracter public.

Se solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

- // -

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, așa cum prevăd dispozițiile Constituției României și ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, iar autoritatea publică, respectiv Primăria comunei, prin Primar, trebuia să asigure accesul la informațiile solicitate.

Potrivit art. 19 din Legea administrației publice locale, nr. 215/2001, unitatea administrativ teritorială este reprezentată prin primar, iar în speță reclamantul a solicitat informațiile de la Primăria, reprezentată prin primarul, autoritatea publică autonomă locală executivă, astfel că instanța de fond nu a obligat o entitate lipsită de capacitate procesuală, așa cum susține recurenta.

Prin autoritate sau instituție publică se înțelege, potrivit art. 2 lit.a din legea privind liberul acces la informațiile de interes public, orice autoritate sau instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, iar potrivit art. 3 din lege, acesta are obligația să asigure accesul la informațiile solicitate dacă nu sunt exceptate de lege.

Comuna, ca persoană juridică și deci subiect colectiv de drept, nu poate să-și asume și să îndeplinească obligații decât prin autoritățile sale, pe care legiuitorul le-a investit cu o anume competență.

Primăria comunei prin primar nu se apără în sensul că a furnizat informațiile de interes public solicitate, ci invocă lipsa de capacitate procesuală, fără a preciza cui aparține obligația asigurării accesului la informații de interes public solicitate de reclamant.

Recurenta prin reprezentantul său legal, nu a furnizat reclamantului informațiile de interes public menționate de judecătorul fondului, astfel că in mod corect s-a dispus să-și execute această obligație prevăzută de Legea nr. 544/ 2001.

Simpla afirmație a recurentei, constând în aceea că informațiile solicitate nu aveau caracter public, nu poate fi reținută de instanța de recurs, întrucât acestea nu se regăsesc printre informațiile exceptate de lege, enumerate în art. 12.

Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria comunei, prin primar, cu sediul în com., jud. D împotriva sentinței nr. 1272 din data de 15 decembrie 2008 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în com., sat, nr. 52, jud. D și pârâtul Consiliul Local al comunei, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena

- - G - - -

Grefier

- -

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red.. / - 2 ex./ 9.03.2009

Dosar fond - - Tribunalul Dâmbovița

Jud. fond. -

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 311/2009. Curtea de Apel Ploiesti