Anulare act administrativ . Decizia 3161/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 3161/2009

Ședința publică de la 08 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia

GREFIER:

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1276/05.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr- în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z, având ca obiect anulare act administrativ -anulare parțială act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Pentru timbrarea recursului s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea recurentului, acesta solicitând judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea, în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile, constată recursul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 1276 din 5 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a respins ca nefondată acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z, pentru anularea parțială a actelor administrative nr.1912/19.01.2009 și nr.4012/22.01.2009, în sensul recalculării dobânzii legale datorate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.659 din 04 aprilie 2008 Tribunalului Sălajs -a admis contestația formulată de către contestatorul, în contradictoriu cu MINISTERUL FINANȚELOR ȘI ECONOMIEI - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și s-a dispus anularea deciziei înregistrată la intimată sub nr.6265/07.02.2008, fiind obligată intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE la restituirea către contestator a sumei de 1049,82 lei, reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă calculată începând cu 13.02.2008 până la restituirea efectivă a sumei.

În baza acestei hotărâri s-a întocmit procesul verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, înregistrat sub nr. 1912/19 ianuarie 2009 precum și Notă privind restituirea/rambursarea unor sume, înregistrată sub nr. 4012/22.01.2009, acte administrativ-fiscale prin care hotărârea judecătorească a fost pusă în executare ( 4;5).

În prezentul cadru procesual, reclamantul nu a contestat legalitatea și temeinicia acestor acte administrativ-fiscale de restituire, sub aspectul cerințelor de fond și formă ce trebuie îndeplinite cu ocazia emiterii sau sub aspectul conținutului lor ci contestă modul de calcul al dobânzii legale stabilită printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.

Or, o astfel de dobândă nu a putut fi calculată decât în condițiile stabilite prin nr.OG 9/2009, privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, act normativ care face distincție doar între raporturile de natură comercială și cele de natură civilă.

Nicăieri nu s-a vorbit despre aporturi de natură fiscală.

Fiind vorba despre restituirea unor sume bănești de la bugetul de stat, în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, evident că organul administrativ care a dispus restituirea sumelor cuvenite reclamantului, nu putea să dea o altă interpretare noțiunii de "dobândă legală" (făcând aplicarea disp. art. 124 alin. 2 coroborat cu art. 120 alin. 7 din Codul d e procedură fiscală) pentru simplul motiv că o astfel de plată nu este datorată, conform titlului executor.

Aplicarea dispoziției art. 124 alin. 2 coroborat cu art. 120 alin.7 Cod procedură fiscală are loc doar atunci când are loc o restituire benevolă a unor sume datorate bugetului de stat, fie acest lucru este prevăzut anume în hotărârea judecătorească supusă executării, tocmai pentru că "dobânda fiscală" excede noțiunii de "dobândă legală" al cărei conținut este stabilit prin nr.OG 9/2000.

Oricum, problema supusă judecății fiind una ce ține în primul rând de executarea unei hotărâri judecătorești ( și nu de cea a temeiniciei și legalității actelor administrative atacate) reclamantul avea la îndemână pentru clarificarea acestei situații doar calea "contestației la titlu" prevăzută de art. 400 alin. 2 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea contestației formulate.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, OG nr. 9/2000 nu se aplică în cazul de față deoarece aceasta reglementează doar nivelul dobânzilor legale și doar în materie civilă și comercială.

Taxa specială de primă înmatriculare este o taxă ce a intrat la bugetul de stat, deci este de natură fiscală. În baza unui simplu raționament, o creanță fiscală nu poate fi purtătoare decât de o dobândă legală fiscală și nicidecum de natură civilă sau comercială, cum greșit a reținut instanța.

Mai mult decât atât, dacă această taxă a fost restituită în baza art. 21 alin 4 Cod procedură fiscală, firesc este ca și folosința acestei sume de bani să fie calculată și restituită tot în baza aceluiași act normativ.

Dacă se ia în considerare și faptul că nu există vreo dispoziție expresă în procedura fiscală care să facă trimitere la OG nr. 9/2000, se poate susține fără echivoc că dobânda care trebuie acordată este cea prevăzută de art. 120 coroborat cu art. 124 Cod procedură fiscală.

Intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S prin întâmpinarea depusă la 18 septembrie 2009 solicită respingerea recursului cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (5-8).

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată următoarele:

Reclamantul recurent a solicitat în contradictoriu cu intimata DGFP S în nume propriu și în calitate de reprezentant a Za nularea parțială a actelor administrative nr. 1912/19 ianuarie 2009 și respectiv 4012/22 ianuarie 2009 în sensul recalculării dobânzii legale acordate.

În fapt, acestuia prin sentința civilă nr. 659 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr- i s-a admis contestația împotriva deciziei nr. 6265/7 februarie 2008 emisă de DGFP S care a fost obligată la plata sumei de 1049,82 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare la care se aplică dobânda legală aferentă calculată începând cu data de 13 februarie 2008 și până la restituirea efectivă a sumei.

Acest titlu executoriu a fost pus în aplicare la data de 19 ianuarie 2009 când s-a încheiat procesul verbal prin care i s-a restituit reclamantului atât taxa de primă înmatriculare în cuantumul arătat în hotărârea judecătorească cât și dobânda legală calculată pe perioada 13 februarie 2008-17 noiembrie 2008.

Acest proces verbal privind calculul dobânzilor cuvenite reclamantului precum și nota privind restituirea sumelor cu nr. 4012 din 22 ianuarie 2009 au fost atacate de către reclamant sub aspectul calculării eronate a dobânzii care i se cuvenea.

În esență, reclamantul critică cele două acte administrative în ceea ce privește termenul de dobândă legală susținând că în materie fiscală dobânda ce i s-ar fi cuvenit acestuia pentru suma care s-a restituit cu titlu de taxă primă înmatriculare ar fi dobânda prevăzută de art. 124 alin 2 coroborat cu art. 120 alin 7 din Codul d e procedură fiscală respectiv de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere și nicidecum dobânda prevăzută de OG nr. 9/2000.

Prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept statuând că odată ce prin titlul executoriu reclamantului i s-a acordat dobânda legală asupra sumei ce urma a-i fi restituită, aceasta a fost calculată în mod temeinic în raport de prevederile OG nr. 9/2000 și nu având la bază dispozițiile Codului d e procedură fiscală.

Reclamantul recurent avea posibilitatea contestării dobânzii acordate acestuia prin sentința civilă nr. 659 din 4 aprilie 2008 care însă a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1617/2008 a Curții de APEL CLUJ fără însă, ca reclamantul să critice în privința legalității aspectul privind dobânda acordată.

Drept urmare, cele două acte administrative atacate sunt legale iar motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate așa încât în temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de reclamantul urmează a fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1276 din 05.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 08.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

--- - - - -

Red./

5 ex./7.01.2010

Jud.fond.-

Președinte:Axente Irinel Andrei
Judecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 3161/2009. Curtea de Apel Cluj