Anulare act administrativ . Decizia 369/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 369/
Ședința publică din 09.06.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbâltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanta - SRL P împotriva sentinței civile nr. 267/ din 24.03.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că la termenul de judecată din data de 01.06.2009, instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09.06.2009.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la nr-, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I solicitând anularea deciziei nr. 76/10.07.2008, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, de respingere a contestației nr. 14123/02.06.2008, formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. C-2692/23.04.2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, anularea deciziei de impunere nr. C-2692/23.04.2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată și a actelor care au stat la baza emiterii deciziei respective, raportul de inspecție fiscală nr. C-2691/23.04.2008, precum și restituirea către reclamantă a următoarelor sume reținute de organul fiscal: suma de 76.256 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată și suma de 20.002 lei reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat ca în fapt, ca urmare a solicitării de rambursare a soldului negativ de taxă pe valoare adăugată din decontul lunii mai 2007 în valoare de 44.380 lei și din decontul lunii iulie în valoare de 54.195 lei, s-a procedat la verificarea, de către inspectorii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Iam odului de calcul, înregistrare și declarare a taxei pe valoare adăugată.
Urmare desfășurării acțiunilor de verificare aferente perioadei 01.04.2007-31.10.2007, organele de control au întocmit două rapoarte de inspecție fiscală prin care suma de 98.575 lei taxă pe valoare adăugată solicitată la rambursare, a fost aprobată integral și ulterior restituită societății (valoarea include și suma de 76256 lei ce face obiectul contestației).
Prin decizia nr. 30/2008, înregistrată la Activitatea de Inspecție fiscală sub nr. C-699/28.01.2008, s-a dispus reverificarea perioadei 01.04.2007-31.07.2007. Astfel prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 23.04.2008, s-a dispus ca taxa pe valoare adăugată în sumă de 76.256 lei, inițial aprobată la rambursare de către organul fiscal de control și restituită societății, să fie stabilită în sarcina reclamantei. Mai mult, la această sumă le-au fost calculate și majorări de întârziere în valoare de 20.002 lei.
Contestația formulată de reclamantă, în procedura prealabilă, a fost soluționată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, prin decizia nr. 76/10.07.2008, care a respins contestația.
Reclamanta a arătat că a prestat servicii de manoperă - confecționare produse, în baza contractului de prestări servicii nr. 421/17.03.2006 și a actului adițional nr. 2 la acest contract, în principal, către clientul extern din Anglia. Toate materiile prime și accesoriile necesare realizării produselor comandate de client sunt trimise în sistem lohn (rămân în proprietatea clientului).
Întrucât anumite țesături erau achiziționate de către clientul lor din Turcia, s-a decis ca importul de astfel de țesături să fie făcut direct de către societatea lor în România, la comanda clientului din Anglia (a se vedea și prevederile actului adițional nr. 2 la contractul de prestări servicii nr. 421/17.03.2006). Deoarece aceste achiziții erau din afara Uniunii Europene, organele vamale au stabilit în sarcina importatorului, respectiv - SRL suma de 76.256 lei, în cursul lunilor aprilie - iulie, suma pe care societatea a achitat-o prin virament bancar în perioada respectivă.
Pentru exercitarea dreptului de deducere aferent acestor sume achitate în vamă, reclamanta a avut în vedere următoarele considerente:
Conform art. 146 alin. 1, lit. c din Codul fiscal, pentru taxa pe valoarea adăugată achitată pentru importul de bunuri, persoana impozabilă trebuie să dețină următoarele documente: actul constatator emis de organele vamale precum și a documentelor care atestă plata taxei dar aceste documente sunt deținute de societatea și au fost puse la dispoziție organelor de control fiscal.
Clientul extern a recunoscut calitatea lor de proprietar pentru materiile prime importate din Turcia, în vederea efectuării importului, în baza unui act adițional la contractul inițial. Menționează că efectuarea ulterioară a corecțiilor care s-au impus în contabilitatea societății cu ocazia inventarierii patrimoniului societății au avut ca scop reflectarea pe care reclamanta a considerat-o corectă, a fenomenului din punct de vedere contabil și nu din punct de vedere fiscal.
prime importate de către societatea reclamantă au fost livrate către clientul extern sub forma produselor finite prelucrate. Facturarea contravalorii acestor materii prime către clientul extern s-a efectuat ulterior momentului în care acestea au fost livrate. Reclamanta a precizat pe facturile 93-96 emise în data de 21.12.2007 ca aceste materii prime au fost livrate (încorporate) odată cu produsele finite pentru care s-a facturat manopera aferentă, la data livrării. Precizarea făcută de reclamantă pe aceste facturi reflectă realitatea, spre deosebire de susținerile pârâtei din decizia de soluționare a contestației, privitoare la acest aspect.
Faptul că inițial, societatea reclamantă a înregistrat eronat în contabilitate aceste importuri de materii prime, în sensul că ele au fost asimilate greșit cu celelalte tipuri de țesături trimise în sistem lohn de către clientul extern, nu poate constitui un motiv legal pentru respingerea cererii de rambursare.
Organul de control a considerat în mod greșit, că înregistrările eronate în contabilitate a operațiunilor de import echivalează cu lipsa calității de importator a societății reclamante.
Societatea avea calitatea de importator (în sensul art. 151.1 din Codul fiscal) în momentul efectuării importurilor de materie primă, în baza actului adițional la contractul inițial de prestări servicii nr. 421/17.03.2006. Organul de inspecție fiscală le-a recunoscut calitatea de importator, prin recunoașterea dreptului la deducere a taxei pe valoare adăugată aferent acestor importuri, cu ocazia acțiunilor de verificare aferente perioadei 01.04.2007 - 31.10.2007, când organul de control a întocmit două rapoarte de inspecție fiscală prin care suma de 98.575 lei taxă pe valoare adăugată solicitată la rambursare, a fost aprobată integral și restituită societății reclamante.
Organul fiscal ar fi trebuit să aibă în vedere și să pună în aplicare unul dintre principiile generale prevăzute de Codul d e procedură fiscală și anume, acela al rolului activ. Însă, așa cum a arătat, același organ fiscal de control, cu ocazia celor două inspecții fiscale consecutive pe aceeași temă, pe parcursul anului 2007 (în perioada ce a făcut obiectul reverificării), nu a constatat vreo abatere de la legislația fiscală, dovadă în acest sens fiind faptul că le-a recunoscut dreptul de deducere a taxă pe valoare adăugată în vamă, în sumă de 98.575 lei solicitată și aprobată la rambursare și, ulterior restituită societății (valoare care include și suma de 76.256 lei, ce face obiectul contestației).
În ceea ce privește accesoriile, în suma de 20.002 lei, calculate la suma de 76.256 lei, acestea nu sunt datorate, în condițiile în care consideră că are dreptul de deducere a taxă pe valoare adăugată achitat în vamă, obligația suplimentară în sumă de 76.256 lei, fiind stabilită fără baza legală.
Prin sentința civilă nr. 267//24.03.2009, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamanta SRL, cu sediul în P,-, județul I, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că - SRL P, județul I, a dedus taxa pe valoarea adăugată, în valoare totală de 76.256 lei, achitată la organele vamale, în perioada 01 aprilie - 31 iulie 2007, pentru materiile prime achiziționate din Turcia de către beneficiarul UK, persoana impozabilă din Marea Britanie și a căror destinatar era societatea din România, în vederea prelucrării, în baza următoarelor declarații vamale de import: I nr. 3847 din 04.05.2007; I nr. 375 din 03.05.2007; I nr. 367 din 22.05.2007; I nr. 403 din 29.05.2007; I nr. 503 din 27.06.2007; I nr. 587 din 24.07.2007; I nr. 597 din 30.07.2007.
Prin decizia nr. 30/2008, înregistrată la Activitatea de Inspecție fiscală sub nr. C-699/28.01.2008, s-a dispus reverificarea perioadei 01.04.2007-31.07.2007, iar prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 23.04.2008, s-a dispus ca taxa pe valoare adăugată în sumă de 76.256 lei, inițial aprobată la rambursare de către organul fiscal de control și restituită societății, să fie stabilită în sarcina reclamantei. La această sumă s-au calculat și majorări de întârziere în valoare de 20.002 lei. Reclamanta a contestat această măsură.
Prin decizia nr. 76/10.07.2008 s-a respins contestația formulată de - SRL
S-a reținut în considerentele deciziei supuse controlului judecătorească organele de inspecție fiscală au constatat că, în perioada supusă verificării, societatea nu a înregistrat bunurile importate în baza declarațiilor menționate mai sus în conturile de stocuri, nu a întocmit documente de consum pentru acestea și nu a facturat contravaloarea bunurilor prelucrate, ci a emis numai facturi de prestări servicii de prelucrare. De asemenea, organele de inspecție fiscală au constatat că, în urma corectării modului de înregistrare al operațiunilor de import efectuate în luna decembrie 2006, societatea a emis facturi de livrare a țesăturilor importate, operațiune care nu reflectă realitatea, deoarece acele bunuri erau inexistente în patrimoniul societății, la acea dată; documentele de corectare a evidenței au fost întocmite în luna decembrie 2007 și nu în perioada supusă verificării.
În aceste condiții, organele de inspecție fiscală au constatat că societatea verificată, deși este reprezentantul clientului său și declarația vamală este emisă pe numele său, aceasta nu are calitatea de proprietar din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată și, ca urmare, nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată achitată la organele vamale, stabilind prin decizia de impunere nr. C-2692 din 23.04.2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. C-2691 din 23.04.2008 diferența de taxa pe valoarea adăugată în sumă de 76.256 lei.
Instanța a reținut că organele fiscale au interpretat și aplicat corect legea.
S-a constatat faptul că societatea reclamantă a achitat taxa pe valoarea adăugată la organele vamale pentru materiile prime livrate din Turcia către partenerul său, persoană impozabilă din Marea Britanie, în perioada 01.04.2007 - 31.07.2007 și a căror destinatar era reclamanta.
Așa cum precizează punctul 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, importatorul în scopul taxei este cumpărătorul către care se expediază bunurile la data la care taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la import sau, în absența acestui cumpărător, proprietarul bunurilor la această dată.
Instanța a reținut că societatea contestatoare a încheiat Actul adițional nr. 2 la Contractul de procesare în lohn nr. 421 din 17.03.2006, nedatat, prin care se prevede faptul că pentru materiile prime și materialele trimise de partenerii extracomunitari, respectiv din Turcia, direct către - P, jud. I, calitatea de proprietar al acestora se recunoaște societății destinatare, respectiv reclamantei în sarcina căreia cad obligațiile de plată stabilite de organele vamale.
Instanța nu a primit susținerile reclamantei referitor la faptul că are și dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă importului de bunuri deoarece pe de o parte, reclamanta a efectuat corecțiile în luna decembrie 2007 privind înregistrarea în contul de stocuri a intrărilor și a consumului de materii prime importate și a emis facturi de livrare intracomunitară pentru aceste bunuri, deși bunurile importate nu mai existau de mult în patrimoniul său, fiind prelucrate și livrate partenerului străin anterior, prin urmare nici nu a acționat în calitate de proprietar al bunurilor importate. De asemenea, nu a justificat la data solicitării rambursării taxei pe valoarea adăugată achitată la importul bunurilor respective, această calitate. Operațiunile făcute ulterior de reclamantă, sunt făcute, în mod evident, doar pentru a justifica dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, nereflectând situația reală. În plus, calitatea de proprietar presupune un act translativ de proprietate, această calitate neputând fi dobândită printr-o înțelegere între două părți, făcută tocmai în vederea aplicării unui anume regim fiscal și care nu reflectă o realitate faptică.
Reclamanta a susținut că clientul extern a recunoscut calitatea lor de proprietar pentru materiile prime importate din Turcia, în vederea efectuării importului, în baza unui act adițional la contractul inițial, or calitatea de proprietar nu se dobândește prin recunoașterea, ci presupune obligatoriu un act translativ de proprietate. Este evident că societatea din UK este cea care are calitatea de proprietar, nici un moment reclamanta neavând intenția dobândirii bunurilor din Turcia pentru sine, ci exclusiv pentru partenerul străin, toate produsele urmând a fi înglobate în produsul finit destinat societății britanice. În caz contrar, ar fi fost incidente dispozițiile art. 510 din Codul civil, potrivit căruia când cineva a întrebuințat în parte materia care era a sa, și în parte materia străină, pentru a forma un lucru nou, fără ca nici o parte din materie să își fi pierdut cu totul ființa, și dacă acele materii nu se mai pot despărți fără vătămare sau pagubă, atunci lucrul format se cuvine ambilor proprietari, celui dintâi în proporție cu materia ce era a sa, și celuilalt în proporție cu materia sa și cu prețul muncii sale.
Prin urmare, în acest caz nu ar fi trebuit să fie facturat prețul serviciilor, ci contravaloarea cotei părți din bunul nou format în vederea reîntregirii dreptului de proprietate de către societatea britanică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL.
În motivarea recursului său, reclamanta a reluat argumentele prezentate în primă instanță, evidențiind faptul că, în calitate de proprietar și importator al materiilor prime aduse în țară din Turcia, are dreptul de a recupera taxa pe valoare adăugată plătită pentru materiile prime importate.
A mai arătat reclamanta că prima instanță nu s-a pronunțat asupra faptului că, dacă aprecia că plata taxei pe valoare adăugată în vamă trebuia făcută de o altă persoană, atunci plățile făcute de - SRL sunt plăți necuvenite bugetului de stat și ar trebui returnate și recuperate de la persoana în sarcina căreia cad.
Examinând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică.
În baza probelor administrate legal și apreciate temeinic autoritatea fiscală a determinat corect situația fiscală a reclamantei și a aplicat just prevederile legale corespunzătoare.
Într-adevăr, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că - SRL, în baza contractului nr. 421/17.03.2006 (fila 38 din dosarul primei instanțe), confecționează produse pentru UK și că, potrivit art. 2 și 3 din contract, UK este proprietarul materiilor prime și auxiliare, mostrelor și tiparelor pentru confecții utilizate pentru a fi transformate în confecții, nu reclamanta.
În temeiul acestei convenții, în perioada 01.04.2007-31.07.2007, societatea reclamantă a importat din Turcia, la comanda beneficiarului UK, materie primă sub formă de țesături în vederea prelucrării, pentru care a plătit taxă pe valoare adăugată în cuantum de 76256 lei.
Prin urmare, - SRL este importatorul materiilor prime, iar UK este proprietarul lor.
Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată plătită pentru materiile importate reclamanta trebuie să justifice, în conformitate cu prevederile art. 145 din Legea nr. 571/2003, că bunurile importate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile.
În speță, după cum rezultă din documentele contabile încheiate pentru perioada supusă verificării, 01.04.2007-31.07.2007, - SRL nu a înregistrat în conturi de stocuri contravaloarea materiilor prime importate, nu a întocmit documente de consum pentru acestea și nici nu le-a refacturat către UK, astfel încât nu se poate reține, pe bază de probe, că bunurile importate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile.
În aceste condiții, reclamanta datorează taxa pe valoare adăugată în cuantum de 76257 lei și majorări de întârziere în sumă de 20002 lei, așa cum au stabilit organele fiscale.
Instanța de recurs consideră că apărarea reclamantei referitoare la corectarea evidenței contabile ca urmare a înregistrării eronate în contabilitate a importurilor de materii prime nu poate fi primită deoarece, așa cum se prevede în art. 2 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor juridice și fizice prevăzute la art. 1,trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.
În prezenta cauză refacerea evidenței contabile pentru perioada 01.04.2007-31.07.2007 nu are ca temei documente justificative emise în această perioadă, ci documente întocmite în luna când s-a efectuat refacerea, contrar dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 82/1991 care stabilesc obligația ca orice operațiune economico-financiară efectuată să se consemneze în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate.
Pe de altă parte, Curtea reține, contrar susținerilor reclamantei recurente, că erorile respective nu au fost corectate în luna decembrie a anului 2007 deoarece la controlul fiscal finalizat la data de 18.01.2008 nu existau asemenea înregistrări în evidențele contabile ale societății, după cum nu existau nici la data de 25.01.2008 când reclamanta a depus decontul TVA care nu reflectă operațiunile de corecție.
Curtea nu va lua în seamă nici "Actul adițional la contractul de procesare în sistem lohn nr. 421/17.03.2006" (fila 40 din dosarul primei instanțe) fiindcă nu este datat și înregistrat și nici nu a fost prezentat autorității fiscale în cadrul inspecțiilor fiscale anterioare.
Având în vedere, deci, că reclamanta recurentă - SRL nu a avut calitatea de proprietar al materiilor prime importate și nici nu a justificat la data solicitării rambursării taxei pe valoarea adăugată că materiile prime importate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, Curtea consideră că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul introdus de reclamanta - SRL P împotriva sentinței nr. 267//24.03.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.06.2009.
Președinte judecător judecător
- - - G - -- -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Jud. fond:
Prima instanță: Tribunalul Iași
Președinte:Tăbâltoc Dan MirceaJudecători:Tăbâltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
