Anulare act administrativ . Decizia 381/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.381/CA/2009 -
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - judecător
- -- JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de pârâtulINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ Bcu sediul în O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă-" "SRLcu sediul în O,-/I, jud. B împotriva sentinței nr.86/CA din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.1523/CA/111/2008, având ca obiect - anulare act administrativ -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul pârât ITM B - consilier juridic - fără delegație și pentru intimata reclamantă -" "SRL O - avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.114/2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.- din 18 iunie 2009, plus 0,15 lei timbru judiciar, intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, în dublu exemplar, la care a anexat chitanța și factura privind plata onorariului avocațial și delegația de reprezentare, cauza este la primul termen de judecată în recurs, după care:
Instanța, comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta recurentei și îi pune în vedere acesteia să depună la dosar delegația de reprezentare.
Reprezentanta recurentei se obligă ca până la sfârșitul dezbaterilor să depună delegația la dosar, nu mai are alte cereri și solicită cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei,de asemenea arată că nu mai are alte cereri, învederând doar că a depus la dosar copia chitanței și a facturii privind plata onorariului avocațial.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, și drept consecință modificarea sentinței recurate, în sensul de a fi menținute în totalitate măsurile dispuse prin actul de control, fără cheltuieli de judecată. În esență învederează instanței că, inspectorii din cadrul Serviciului control relații în muncă din cadrul recurentei, au efectuat un control la reclamantă, pentru a verifica modul de respectare a legislației muncii în vigoare. Ca urmare a acestui control, s-au constatat mai multe nereguli, iar pentru remedierea acestora s-au dispus măsuri care au fost parțial contestate, iar cu privire la măsurile termen de îndeplinire permanent, și contestate în cauză, arată că, aceste măsuri sunt o consecință a constatării deficiențelor, măsurile fiind trasate în scopul remedierii acestora. Drept urmare, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate.
Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În esență învederează instanței că, măsurile dispuse în sarcina reclamantei cu caracter permanent au fost stabilite de inspectorii recurentei cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr.108/1999, obligația reclamantei fiind aceea de a respecta prevederile Codului Muncii și ale actelor normative în materie, nefiind necesar ca inspectorii de muncă sau orice altă autoritate să stabilească obligația de a respecta legile statului. Mai arată că, în cazul în care se constată existența unor neregularități, organul de control poate să impună ca abaterea constată să fie remediată pe loc sau într-un timp limitat, în acest sens invocă art.19 alin.1 lit."d" din legea nr.108/1999 sau poate dispune măsuri doar atunci când conducătorul unității nu își îndeplinește obligațiile legale - art.19 alin.1 lit."h", iar la art.21 din aceeași lege, arată că, se sancționează refuzul unui angajator de a duce la îndeplinire măsurile obligatorii dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta. În consecință, apreciază că se impune respingerea recursului conform motivelor expuse și în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 86/CA din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor -secția comercială, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și în consecință:
S-a anulat procesul verbal de control nr.20.926/14.02.2008 în partea privind măsurile dispuse la punctele 2-1,5,7 și 4 din anexa nr.3 a procesului verbal de control și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a constatat că cererea este fondată.
Astfel, în anexa nr.3 la procesul verbal de control nr. 20.926/14.02.2008 inspectorii de muncă din cadrul B au stabilit un număr de trei măsuri obligatorii în sarcina reclamantei, dintre care reclamanta contestă:
- măsura 2-1,5,7 "începând cu data de 14.02.2008 se vor respecta prevederile art. 116 din Legea nr. 53/2005 modificată, termen de realizare - permanent";
- măsura 4 "începând cu data de 14.02.2008 se vor respecta prevederile art. 132 din Legea nr. 53/2005 modificată, termen de realizare - permanent";
Norme legale incidente:
Art.19 alin 1 lit. d din Legea 108 din 16 iunie 1999 -republicată, privind înființarea si organizarea Inspecției
- "(1) Inspectorii de munca au următoarele drepturi:
d) să impună ca abaterile constatate în domeniu sa fie remediate pe loc sau într-un timp limitat";
Art. 21 din același act normativ
-" Refuzul unui angajator, persoana fizica sau juridica, de a aduce la îndeplinire masurile obligatorii, dispuse de inspectorul de munca, la termenele stabilite de acesta, în limitele si cu respectarea prevederilor art. 6 si 19, constituie contravenție si se sancționează cu amenda de la 30.000.000 lei la 100.000.000 lei".
Prin raportare la aceste prevederi legale, instanța apreciază că măsurile contestate nu îndeplinesc cerințele legale.
După cum a susținut și reclamanta, din interpretarea sistematică a prevederilor art. art.19, al.1, lit. d și h și art.21 din Legea 108/1999 - republicată, măsurile obligatorii dispuse de inspectorii de muncă se stabilesc ca urmare a constatării unor abateri și trebuie să aibă caracter concret și să vizeze remedierea acestora într-un anumit termen.
De altfel, orice act administrativ individual, categorie în care se încadrează și măsurile dispuse de inspectorii de muncă, trebuie să conțină o dispoziție concretă, motivată, în vederea executării legii, dispoziția administrativă urmând a fi adusă la îndeplinire de persoana căreia i se adresează.
Măsurile contestate, respectiv cele de la pct.2-1,5,7 și 4 din anexa 3, sunt nelegale deoarece nu stabilesc obligație concretă, în vederea executării legii și nici termene certe de realizare, enunțând doar obligația generală de a respecta dispozițiile actelor normative cu începere de la data actului de control.
Însă după cum a susținut întemeiat reclamanta, această practică îi poate cauza prejudicii, deoarece la următorul control în urma verificării modului de îndeplinire a măsurilor dispuse se poate aplica sancțiunea contravențională pentru neîndeplinirea acesteia deși viza obligații generice pe care angajatorul și toți ceilalți destinatari ai legii sunt datori să le respecte de la data intrării în vigoare a legii.
Prin urmare, instanța de fond a considerat că nu poate fi admisă ipoteza în sensul ca printr-un act administrativ să se dispună încă o dată obligația respectării legii în sarcina numai a unuia dintre subiecți, menirea controlului fiind de a stabili abaterile efective de la lege și măsuri de remediere concrete.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul menținerii în totalitate a măsurilor dispuse prin actul de control.
În motivarea recursului arată că, inspectorii de muncă din cadrul ITM B au efectuat la data de 14.02.2008 un control la intimata reclamantă - SRL O, ocazie cu care s-au constatat mai multe nereguli evidențiate pe larg în cuprinsul actului de control pentru remedierea cărora s-au dispus măsuri.
Cu privire la măsurile termen de îndeplinire permanent contestate, arată că măsurile care se dispus în cadrul efectuării unui control sunt o consecință a constatării unor deficiențe fiind trasate în scopul remedierii acestora, iar prin faptul că intimatei i s-au trasat și măsuri cu caracter permanent de aplicare nu i s-a adus intimatei nici un prejudiciu.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă - SRL Oas olicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că obligația de a respecta prevederile Codului Muncii și ale celorlalte acte normative în materie se naște automat, din momentul în care aceasta a luat ființă, fiind o obligație legală fără a fi necesar sa inspectorii de muncă sau orice altă autoritate să stabilească, cu titlu de măsură, obligația de a respecta legile statului.
Stabilirea unor astfel de măsuri este contrară Legii 108/1999 republicată iar în situația în care s-au constatat existența unor nereguli organul de control poate să impună ca abaterea constatată să fie remediată pe loc sa în timp limitat-art.19 alin.1 lit.D din lege, în consecință impunându-se stabilirea unui termen fix pentru ducerea la îndeplinire a unei măsuri, o măsură dispusă cu titlu permanent fiind nelegală. astfel că, nu poate fi admisă ipoteza în sensul că printr-un act administrativ să se dispună încă odată obligația respectării legii în sarcina numai a unuia dintre subiecți, menirea controlului fiind de a stabili abaterile efective de la lege și măsuri de remediere concrete.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.3041Cod procedură civilă instanța apreciază recursul declarat de recurentul ITM B ca nefondat pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art.19 alin.1 pct.d și h din Legea 108/1999 republicată, pentru înființarea și organizarea Inspecției, inspectorii de muncă au următoarele drepturi:
d) să impună ca abaterile constatate în domeniu să fie remediate pe loc sau într-un timplimitat
h) să dispună măsuri atunci când conducătorul persoanei juridice nu își îndeplinește obligațiile legale.
Potrivit art.21 din aceeași lege "refuzul unui angajator, persoană fizică sau juridică, de a aduce la îndeplinire măsurile obligatorii dispuse de inspectorul de muncă,la termenele stabilite de acesta,în limitele și cu respectarea prevederilor art. 6 și 19, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei".
Din formularea textelor legale menționate mai sus rezultă că măsurile dispuse de inspectorii de muncă trebuie stabilite cu respectarea prevederilor art.6 și 19 din Legea 108/1999, articole în cadrul cărora se vorbește despre stabilirea unortermene clare de îndeplinire a măsurilor,astfel că se impune cu caracter de necesitate stabilirea unui termen fix pentru ducerea la îndeplinire unei măsuri și nu stabilirea unui termen de realizare permanent, ceea ce este nelegal.
Contrar poziției exprimate de recurentă, instanța de recurs apreciază că în mod legal și temeinic a reținut prima instanță faptul că măsurile contestate sunt nelegale, deoarece nu stabilesc o obligație concretă în vederea executării legii și nici termene certe de realizare, enunțând doar obligația generală de a respecta dispozițiile actelor normative cu începere de la data actului de control.
În consecință, s-a reținut corect de instanța de fond că măsurile dispuse cu caracter general, fără conținut concret prin care să se constate încălcarea de către reclamantă anumitor norme de drept din legislația muncii, și fără stabilirea unui termen cert de îndeplinire sunt în contradictoriu cu dispozițiile Legii 108/1999, ele fiind astfel nelegale.
Drept urmare, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.19 alin.1 pct. d și h, art.21 și 6 din Legea 108/1999 recursul declarat de recurentul ITM B va fi respins ca nefondat.
În baza prevederilor art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga recurentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentulINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂîmpotriva sentinței nr. 86 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red. dec. - jud.
Jud. fond
Tehnoredact.--/
2 ex./ 26.06.2009
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela
