Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.383/CA/2009 -
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - judecător
- -- JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursurilor în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR"PRO " - reprezentant al membrilor de sindicat din tabelul anexat la dosar, cu sediul în B,-,.23, sector 2, pârâțiiMINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELORcu sediul în B, nr.1A, sector 1,INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIEcu sediul în O, str. -, nr.3, jud. B și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentințeinr.63/CA din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici statutari -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursurile sunt scutite de taxe de timbru, cauza este la al doilea termen de judecată în recurs, precum și că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Instanța, având în vedere că, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursurilor în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.63/CA din 26 ianuarie 2009, Tribunalul Bihora respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada 01.09.2002- 22.01.2005 și respinge acțiunea, ca fiind prescrisă, pentru aceeași perioadă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO, în reprezentarea numiților, B B, G, G, TIN, HOJDA, G, -, PASCUT, -, G, și din cadrul J B, împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE ȘI INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B.
Au fost obligați pârâții la plata sporului de 30% din salariul de bază lunar pentru perioada 23.01.2005- 31.03.2006, actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, către membrii SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO din cadrul B și care au avut calitatea de ofițeri de poliție judiciară sau agenți de poliție judiciară în perioada vizată.
Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE ȘI INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare, în evidențele privind salarizarea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, Sindicatul "Pro " a exercitat acțiunea în reprezentarea unui număr de 64 de ofițeri ai poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție B, desemnați ca organe de cercetare ale poliției, prin ordin al Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit art.28 din OUG nr.43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție ofițerii de poliție detașați la DNA primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor de care au beneficiat, potrivit legii, deopotrivă și procurorii A și judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, care a fost menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la. și ca urmare a intrării în vigoare a OUG 24/2004.
Rațiunea acordării acestui spor acestor categorii de ofițeri de poliție, respectiv magistrați, a fost în sensul de a se asigura incoruptibilitatea persoanelor cărora le-au fost repartizate spre instrumentare și soluționare dosare având ca obiect cauze de corupție.
Aceste reglementări contravin însă art. 6 din Codul muncii (/2003) potrivit cărora tuturor salariaților care prestează o muncă egală le sunt recunoscute drepturi salariale egale pentru muncă egală, fără discriminări, precum și principiului instituit prin art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.16 din Constituția României.
Existența unei discriminări în acest sens a fost confirmată și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.185/2005.
În fine, în sprijinul aceluiași raționament este de remarcat faptul că însuși legiuitorul a uniformizat salarizarea celor două categorii de personal, prin adoptarea Legii nr.45/2007 pentru aprobarea OUG 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justiție.
Cât privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Inspectoratul General de Poliție, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.5 și 12 al.2 din Legea nr.218/2002, are calitatea de ordonator secundar de credite, iar în această calitate verifică modul în care unitățile subordonate își îndeplinesc sarcinile privind fondurile bugetare, astfel că acest pârât are calitate procesuală în cauză.
Pentru soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada cuprinsă între 01.09.2002-22.01.2005, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 166 al.1 53/2003, potrivit cărora "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate", în coroborare cu dispozițiile generale cuprinse în art.3 din.167/1958, iar nu cele cuprinse în art.21 al.2 din OG137/2000 de care se prevalează reclamantul; faptul că prin Hotărârea nr.185/22.07.2005 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat situația discriminatorie nu constituie o cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive, cum nu poate constitui un motiv suficient pentru admiterea cauzei pe fond.
Față de aceste aspecte, instanța a admis doar în parte acțiunea reclamantului și pe cale de consecință a obligat pârâții la plata sporului de 30% din salariul de bază lunar pentru perioada 23.01.2005- 31.03.2006 către membrii SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO din cadrul B și care au avut calitatea de ofițeri de poliție judiciară sau agenți de poliție judiciară în perioada vizată.
Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, anume atât paguba efectiv suferită cât și beneficiul nerealizat, ca urmare a deprecierii monedei naționale în perioada vizată, suma acordată a fost actualizată potrivit indicelui inflaționist de la data plății efective, fiind obligați, de asemenea pârâții și J B să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare, în evidențele privind salarizarea membrilor de sindicat.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au declarat recurs reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO ", MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
Reclamantul recurent Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor"Pro ", prin recursul declarat a solicitat casarea hotărârii recurate și admiterea acțiunii formulate.
În motivarea recursului arată că, obiectul acțiunii l-a constituit obligarea pârâților MAI, IGPR și IPJ B, la plata sumei reprezentând sporul de 30% din salariul de bază lunar, în perioada 01.09.2002 -31.03.2006, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la efectuarea plății, tuturor membrilor de sindicat.
Membrii de sindicat, sunt angajați în cadrul IPJ B, desemnați ca organe de cercetare ale poliției judiciare, prin ordin al ministrului și cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art.201 alin.3 din Codul d e procedură civilă și art.2 alin.3 din Legea nr.364/2004, privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.
Sporul solicitat de reclamant, a fost prevăzut de lege și pentru procurorii DNA și pentru judecătorii care compun completele de judecată specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție.
Acest spor a fost menținut, în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA, la nivelul de 30% după intrarea în vigoare a OUG nr.24/2004, învederând și că necesitatea acordării acestuia a fost motivată de a fi asigurată incoruptibilitatea acestora.
Apreciază că, acest spor trebuia acordat tuturor ofițerilor din poliția judiciară, drept urmare acordarea sporului de 30 % doar pentru o parte din ofițerii poliției judiciare, nu poate conduce la asigurarea incoruptibilității în rândul acestora.
Mai arată și că, apreciază modul corect de soluționare a acțiunii de către instanța de fond, dar în același timp s-a aflat în eroare atunci când a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002 -22.01.2005.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune consideră că, aceasta trebuia respinsă având în vedere că situația discriminatorie a fost constată prin Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar conform art.21 alin.2 din OG nr.137/2000, termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, respectiv 22 iulie 2005.
În drept au fost invocate prevederile art.21 din OG nr.137/2000, modificată și aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată și completată prin Legea nr.27/2004 și Legea nr.324/2006, art.165 - 168 Codul muncii, art.67-68 din Legea nr.168/1999, art.128 alin.4,5 din OUG nr.43/2002, modificată și aprobată prin Legea nr.503/2002 modificată prin Legea nr.161/2003, modificată prin OUG nr.24/2004, aprobată prin Legea nr.24/2004, aprobată prin Legea nr.601/2004, art.109 din Legea nr.188/1999, republicată, art.304/1 Cod procedură civilă.
II. Ministerul Administrației și Internelor B, prin recursul declarat a solicitat admiterea recursului declarat de MAI, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată instanței că, în privința admisibilității acțiunii, raportat la obiectul acesteia, precizează că prin Decizia Curții Constituționale nr.819/2008 s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției, constatându-se că, prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că, instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin urmare, începând cu data de 16 iulie 2008, dispozițiile invocate mai sus, sunt suspendate de drept, urmând a-și înceta efectele juridice începând cu data de 31 august 2008, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.
Intimații reclamanți au invocat faptul că discriminarea este rezultatul prevederilor OUG nr.43/2002, întrucât acest act normativ instituie sporul de 30% în beneficiul polițiștilor detașați la PNA, iar OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, nu prevede acest spor.
Pentru acest motiv solicită admiterea recursului declarat, modificarea sentinței atacate cu recurs, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca inadmisibilă, raportat la prevederilor OG nr.137/2000, care nu mai permit formularea unei acțiuni prin care să se solicite instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În privința modului în care instanța de fond a pronunțat fondul cauzei arată că, pretențiile reclamanților își găsesc temei legal în dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000, însă potrivit alin.4 al articolului menționat prevede că persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permite a presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, însă situația reclamanților nu vizează un act material, o faptă de discriminare, ci discriminarea creată de anumite prevederi legale ( art.28 alin.5 din OUG nr.43/2002).
Așadar, apreciază că, discriminarea apare atunci când unei persoane nu îi este recunoscu un drept fundamental ori un drept prevăzut de lege, însă în cazul de față este vorba de situația a două categorii de polițiști sau mai multe categorii de polițiști, din care doar unora le este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Faptul că, cealaltă categorie nu beneficiază de acest drept, nu poate fi considerat discriminatoriu, întrucât nu este vorba de nerecunoașterea unui drept fundamental sau instituit de lege,ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situație care nu se circumscrie definiției discriminării de la art.2 alin.1 din OG nr.137/2000.
Mai arată și că, egalitatea nu înseamnă uniformitate astfel încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.
III. Inspectoratul Județean de Poliție B, prin recursul declarat a solicitat desființarea sentinței primei instanțe, ca fiind nelegală și netemeinică, invocând motivul de casare prevăzut la art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că, în speța de față, reclamanții nu au nici o calitate de a beneficia de sporul de 30% denumit spor de judiciar sau anticorupție.
Reclamanții își argumentează cererea pe precedentul din justiție, în care magistrații care nu lucrau cu cauze de corupție au obținut recunoașterea acestui spor prin invocarea excepției de discriminare.
Curtea Constituțională, însă a prevăzut în cadrul unei excepții de neconstituționalitate, iar ulterior Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat în baza unui recurs în interesul legii, că instanța nu poate constata discriminarea, ce aceasta are rolul doar de a aplica legea.
Astfel, instanța de fond nu poate reține că au fost discriminați lucrătorii respectivi, întrucât aceștia nu lucrează cu cazuri de corupție.
Pe excepție, solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive a IPJ B, fiind ordonator terțiar de credite și care atare nu avea nici o competență și nici obligația de a include în bugetul anual sumele destinate plății subvenției la impozitul pe venit.
Motivele cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor B sunt art.4 din Legea nr.500/2002, cu modificările ulterioare, iar pe de altă parte, art.1 alin.1 lit."f" din aceeași lege,stipulează că MAI este o instituție publică și ca atare, veniturile sale sunt venituri publice, iar art.62 alin.2, arată că pentru a-și desfășura activitatea este finanțat de către bugetul de stat, care este gestionat de Ministerul Finanțelor.
În cazul în care s-ar da câștig de cauză reclamanților, solicită a se admite și cererea de chemare în garanție, pentru ca aceste pretenții să poată fi onorate.
IV. Inspectoratul General al Poliției Române B, prin recursul declarat a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii pe fond a cererilor reclamanților, pentru care s-a admis acțiunea.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală.
Astfel, excepția invocată, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR se întemeiază pe prevederile art.12 alin.2 din Legea nr.218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, iar conducătorul inspectoratelor de poliție județene este ordonator terțiar de credite, acestea având personalitate juridică distinctă.
Plata sporului solicitat de reclamanți, cade în sarcina serviciului financiar al Inspectoratului județean, apreciind că, obligația de plată nu poate fi reținută în sarcina IGPR.
În cazul respingerii acestei excepții, învederează că, instanța de fond a apreciat în mod greșit existența unei discriminări, invocând în acest sens prevederile Codului muncii, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.16 din Constituția României și Hotărârea nr.185/2005, care nu are nici o relevanță în cauză, întrucât de referă la drepturi salariale ale magistraților.
Mai arată că, în raport de calitatea pe care o au reclamanții, salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse în OG nr.38/2003 și nicidecum prin OUG nr.43/2002, privind Direcția Națională Anticorupție.
În susținerea recurentei, privind inexistența unei discriminări, invocă deciziile nr.818/2008, 819/2008, 821/2008 prin care s-a constatat că, prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, sunt neconstituționale. În consecință, apreciază că instituția recurentă nu poate fi obligată la plata drepturilor solicitate de reclamanți, neexistând temei legal în acest sens, iar în ceea ce privește solicitarea intimaților de anulare a situației create prin discriminare, apreciată de aceștia ca fiind creată prin actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului, mai arată că, potrivit art.2 alin.1 din OG 137/2002, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe vârstă, handicap, boală cronică, etc, precum și orice alt criteriu care ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Astfel, analizând definiția dată de legiuitor, apreciază că, trebuie avute în vedere elementele de bază ale acesteia, respectiv criteriul de discriminare și încălcarea unui drept recunoscut de lege.
În susținerea acestora, solicită a fi avut în vedere că, autoritatea competentă - Consiliul Național de Combatere a Discriminării s-a pronunțat deja în spețe similare, în care reclamanții au invocat situații discriminatorii între polițiștii din cadrul DNA și cei din cadrul poliției judiciare, stabilind că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu.
Instanța de recurs, analizând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă formulată de Sindicatul "Pro ", în numele și reprezentarea a 64 de ofițeri de poliție judiciară din cadrul IPJ B, desemnați ca organe de cercetare ale poliției s-a solicitat obligarea pârâților la plata sporului de 30% din salariul de bază lunar pe perioada 1.09.2002 -31.03.2006 actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențele privind salarizarea, spor prevăzut la art.28 din OUG nr.43/2002.
Cu privire la recursul declarat în cauză de către recurenta Sindicatul"Pro ", privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, pentru perioada cuprinsă între 01.09.2002 - 22.01.2005 se reține că este nefondat.
Astfel, cum în mod judicios a reținut și prima instanță, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, conform dispozițiilor art.166 alin.1 din Legea nr.53/2003, dispoziții care completează dispozițiile speciale cuprinse în actele normative ce reglementează statutul polițiștilor. De asemenea, aceste dispoziții se coroborează că dispozițiile generale cuprinse în Decretul nr.167/1958 privitoare la termenul de prescripție și momentul de care la curge acest termen, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile cuprinse în art.21 alin.2 din OUG nr.137/2000, invocate de recurenți, constatarea de către Consiliul Național de Combatere a Discriminării a unei situații discriminatorii, neconstituind o cauză de întrerupere ori suspendare a termenului de prescripție extinctiv.
În consecință, se reține că, în mod corect prima instanță a reținut în cauză excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.09.20002 - 22.01.2005 și a respins ca prescrisă acțiune pentru această perioadă, hotărârea recurată fiind legală și temeinică sub acest aspect, urmând a fi menținută în această parte.
De asemenea, în mod judicios prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, deoarece acesta, în calitate de ordinator secundar de credite, potrivit prevederilor art.5 și 12 alin-2 din Legea nr.218/2002 are calitate procesuală în cauză, verificând modul în care unitățile subordonate își îndeplinesc sarcinile privind fondurile bugetare.
Calitate procesual pasivă în cauză are și intimatul pârât IJP B, deoarece membrii de sindicat care au formulat acțiunea își desfășoară activitatea în cadrul acestei unități de poliție, care deține și calitatea de ordonator terțiar de credite, situație în care nu se poate pune problema că acest intimat pârât nu ar avea calitate procesual pasivă în cauză, excepția lipsei calității procesual pasive invocată prin motivele de recurs, fiind nefondată.
Cu privire la fondul cauzei deduse judecății, instanța de recurs reține că motivele de recurs invocate de recurenții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție B, sunt fondate.
Astfel, potrivit prevederilor art.28 alin.5 din OUG nr.43/2002 în vigoare până la data de 29 martie 2006, când a fost abrogată expres prin OUG nr.27/2006, ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție beneficiau de un spor de 30% din salariul de bază lunar "pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție", spor menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA și ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr.24/2004.
Atât, OUG nr.43/2002, cât și alte acte normative similare cum ar fi Legea nr.47/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sau OUG nr.24/2004 au fost adoptate pentru armonizarea legislației interne cu normele comunitare similare în domeniul prevenirii și combaterii corupției, acte de cuprind și norme privitoare la sistemul de salarizare al polițiștilor și specialiștilor detașați în cadrul DNA.
La acordarea sporului de 30 % din salariul de bază lunar, legiuitorul a avut în vedere natura activității prestate de polițiști, respectiv instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție ce trebuie respectată să fie aceea că de sporul respectiv, să beneficieze toți salariați care se află în situații identice.
Reclamanții din prezenta cauză reprezentați de sindicat, sunt ofițeri de poliție judiciară din cadrul IPJ B, care și-au desfășurat activitatea la această instituție, ei nefiind detașați pentru desfășurarea activității la DNA.
Criteriul de discriminare invocat de reclamanți, întemeiat pe prevederile art.1 alin.2 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu este relevant în cauză, deoarece activitățile desfășurate de polițiștii detașați la DNA și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat șa nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea și complexitatea dosarelor penale, în care întocmesc acte de procedură.
De asemenea, legiuitorul, în definirea noțiunii de discriminare la art.2 alin.2 din OG nr.137/2000 a prevăzut că nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restricția sau preferința, atunci când este bazată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
În consecință, se reține că în mod eronat prima instanță a reținut că, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului, deoarece prestează o muncă egală cu cei în privința cărora legiuitorul a prevăzut expres acordarea sporului reținând încălcarea principiilor instituite la art.6 din Codul muncii, art.16 din Constituție și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea, se reține că, chiar autoritatea competentă - Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în spețe similare, mai recente decât cea invocată de reclamanți( hotărârea nr.271/05.09.2007) a reținut că nu există tratament diferențiat și discriminatoriu între polițiștii din cadrul DNA și cei din cadrul poliției judiciare, diferențierea de salarizare nefiind arbitrară, ci determinată în baza unor criterii obiective ce nu au caracter discriminatoriu, existența diferențierii fiind expresis necesitării metodelor de atingere a scopului legitim al DNA.
În privința prevederilor art.1, 2 alin.3 și art.27 alin.1 din OUG nr.137/2000, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.819/03.07.2008 a statuat că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că, instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamanții din speță, ofițeri de poliție judiciară sunt salariați în baza OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ ce nu prevede acordarea sporului de 30% solicitat, el fiind cuprins în OUG nr.43/2002, solicitând pe baza constatării discriminării acordarea sporului prevăzut de OUG nr.43/2002, act normativ ce nu se aplică acestei categorii de polițiști.
Ori, prin admiterea acțiunii reclamanților s-ar realiza o nesocotire a dispozițiilor obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale mai sus arătate, deoarece judecătorului nu îi este permis să extindă peste ceea ce legea îi îngăduie, dispoziții dintr-o lege specială aplicabilă anumitor categorii de subiecte de drept și altor subiecte de drept pe care le consideră discriminate.
Drept urmare, instanța de recurs reține că motivele de recurs invocate de recurenți privitoare la fondul cauzei sunt fondate, în mod eronat prima instanță considerând întemeiată acțiunea reclamanților.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor legale mai sus citate și ale art.304 pct.9, 312 Cod procedură civilă, instanța de recurs va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de Sindicatul "Pro " și admiterea ca fondate a recursurilor declarate de recurenții R și J B, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților și menținerii restului dispozițiilor sentinței atacate.
Instanța de recurs nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatrecursul declarat deSINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR"PRO"
ADMITE ca fondaterecursurile declarate de recurențiiMINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELORB,INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIEși INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE B împotriva sentinței nr.63/CA din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiuneaformulată de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO, în reprezentarea numiților, B B, G, G, TIN, HOJDA, G, -, PASCUT, -, G, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE ȘI INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 25.06.2009 -
Jud. fond
Tehnoredact.--
29.06.2009 / 2 ex.
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela
